Salon International de Caricatură la Craiova
Peste 130 de lucrări realizate de artisti din peste 15 țări din Europa, America si Asia vor fi prezentate în cadrul celei de-a VIII-a editii a Salonului International de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină”, care se va deschide la 24 noiembrie, la Craiova. Evenimentul va avea loc la ora 11.00, în Sala „Stefan Ciuceanu” a Muzeului Olteniei, unde publicul va putea admira si creații ale graficianului craiovean Gabriel Bratu, celebrului caricaturist timisorean Stefan Popa Popa’s, precum si o selectie de pagini realizate de artisti care au pierit în urma atacului terorist de la începutul acestui an asupra redactiei publicației franceze „Charlie Hebdo”, din Paris. Cu acelasi prilej vor fi acordate premiile Salonului, toate purtând numele unor mari maestri ai caricaturii românesti.
Premiile editiei 2015: •Marele Premiu „Nicolae Petrescu-Găină” – Mihai Stănescu (Bucuresti) •Premiul „Benedict Gănescu” – Aurelian Iulius Sută (Târgu Jiu) •Premiul „Silvan Ionescu” – Radu Bercea (Gura Humorului) •Premiul „Eugen Taru” – Constantin Ciosu (Bacău) •Premiul „Francisc Şirato” – Marian Avramescu (Ploiești) •Premiul „Nicolae Drăgulescu-Drag” – Sergiu Grapă (Iași) •Premiul „Dumitru Negrea-Gan” – Viorel Corodescu (Suceava)
În anul 2005 se reusea, prin eforturile Muzeului de Artă si ale cunoscutilor artisti Stefan Popa Popa’s si Gabriel Bratu, organizarea la Craiova a primului Salon Naţional de Grafică Satirică. Anul următor devenea Salon Naţional de Caricatură, cu participare internatională, pentru ca, începând din 2007, să se transforme în Salonul International de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină”.
Salonul poartă numele unui celebru caricaturist craiovean
Salonul a luat numele unuia dintre cei mai importanti caricaturisti români din secolul al XX-lea, născut la 31 martie 1871, la Craiova, cu studii la actualul Colegiu National „Carol I” din orasul natal – urmându-le aici lui Theodor Aman si Eustatiu Stoenescu – si la Scoala de Belle Arte de la Bucuresti. Salonul a devenit, apoi, traditional, organizându-se an de an la Muzeul de Artă din Craiova si fiind itinerat la muzeele din Calafat, Slatina si Râmnicu Vâlcea. Din anul 2012 este găzduit de Muzeul Olteniei.
237 de lucrări primite, 132 selectate în concurs
Ca în fiecare an, publicul va putea vedea în cadrul Salonului International de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină” lucrările celor mai importanti caricaturisti români contemporani, dar si o serie de caricaturisti străini. În expozitie se regăsesc toate tipurile de caricatură, de la cea politică la cea cu temă socială sau existențială, de la caricatura portret la caricatura de situatie.
Potrivit graficianului craiovean Gabriel Bratu, la editia din acest an au fost primite 237 lucrări, selectate pentru concurs fiind 132. Autori sunt 60 de artisti, majoritatea din România, iar 15 din alte țări: Australia, Brazilia, Cuba, Egipt, Australia, Canada, China, Serbia, Republica Moldova, Iran, Ucraina, Uzbekistan, Kurdistan, Algeria si Uruguai. În afara concursului expun graficianului craiovean Gabriel Bratu si caricaturistul timisorean Stefan Popa Popa’s. Se alătură pe simeze o selectie de pagini având ca autori artisti care au fost ucisi în atacul armat care a avut loc în 7 ianuarie a.c. asupra redacției săptămânalului francez de satiră și umor „Charlie Hebdo”, în care și-au pierdut viața zece jurnaliști si doi politisti.
Juriul a fost prezidat de Stefan Popa Popa’s
Cu prilejul deschiderii oficiale a Salonului, de mâine, vor fi acordate si cele sapte premii ale acestei editii, una cu temă liberă. Juriul a fost prezidat de Stefan Popa Popa’s și i-a avut ca membri pe graficianul Gabriel Bratu (Craiova), Elvira Romaniuc – directorul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina, din orașul Gura Humorului, totodată gazdă a Festivalului International de Caricatură si Literatură Umoristică „Umor… la Gura Humorului”, ajuns la cea de-a XXV-a ediție, si graficianul Ionel Gavrilescu (Timisoara). Premiile constau în diplome si bani.
***
Salonul International de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină” este organizat de Consiliul Județean Dolj, Asociatia Caricaturistilor Profesionisti din România, Muzeul Olteniei si Muzeul de Artă din Craiova si va putea fi vizitat de public până la sfârsitul acestui an.
Cuvântul Libertătii
|
Magda Bratu 11/22/2015 |
Contact: |
|
|