Ecuatia mortii
Ne urmăreste ca umbra, luând forma făpturii din umbră;
respiră odată cu noi, într-o respiratie fără răsuflet;
apare din icoana de sub pânză, tăindu-ne cu întuneric firele de in.
Nu ai de împărtit cu nimeni nimic si totusi te numără si te împarte.
Înainte ca vorba să-ti cadă din gură, îti taie jumătate din limbă.
Te ispiteste cu propriul tău sânge, golindu-ti încăperile inimii de sânge.
Unii spun: nu îi răspundem cu sânge; altii zic: doar sânge pentru sânge.
Porcii de pe malul apei ar fi o solutie, dar cine să-i poruncească fiarei: Du-te!
căci toti care au iesit din morminte i-au spus aceluia să plece din cetate.
Orice element al unei multimi a ajuns să fie următorul exclus.
Icoana făpturii cu corn
De ai putea s-o vezi, i-ai reteza gheara, i-ai smulge dintii, ca unui sarpe trecându-i prin gură tivul batistei. Ai decât rana în piept, spărtura printre coaste pe unde si-a vârât cornul după sânge. Ah, de câte ori omul nu o hrăneste fără să stie, ca pe un fiu neajutorat al său! Ah, de câte ori omul nu o ridică în brate, ca pe o iubită fără de care ziua nu ar fi zi si noaptea, noapte!
În fata făpturii cu mască, totdeauna rămâi străin
Somnambuli trecem prin spatiul fiarei, atrasi de ochiul ei aprins ca fosforul; căzuti în bratele ei, carnea ne înfloreste ca si cum ar fi un cu un ceas înaintea mortii; oricum, ceea ce ni s-a dăruit, fără nici un drept, ni se spune că trebuie dăruit, să ne ridicăm în două picioare cu privirea spre stele, pe când stelele nu sunt.
Cine decide să dăruiască ceea ce nu-i apartine si-a pierdut mintile – este la ceasul încercării. Cum să fii liber când dăruiesti altuia ceea ce nu este al tău!? Cel treaz se întreabă. Calcă prin spatiul fiarei ca un străin. Umbra Făpturii cu ochiul în corn i se întinde pe propria umbră si nu poate să mai respire. Un nod i se pune-n gât, dar omul trebuie să rostească pe prag ceea ce este de rostit. Nu doar fiara, ci si icoana fiarei vorbeste si amândouă tulbură fraza celui ajuns străin în spatiul unde Domnul l-a pus. Cu ochiul din coarne, cu rana vindecată, sminteste până si norii ce, de la sine, încep să cadă si să stârnească potop de ape si fulgere în noapte.
În fata făpturii cu mască, totdeauna rămâi străin.
Autopsie
Cornul găsit sub moloz a fost supus analizei:
Forma pare un con, putin curbat, în vârful căruia este o scobitură: orbita unui ochi, sau craterul din care s-a smuls rădăcina unui corn. Se observă două adâncituri, pe semne, pentru o rădăcină îngemănată.
Este dintr-o masă cărnoasă necunoscută, fără sânge, stranie, de culoare galben-argintie, cu excrescente inelare, pentru a-i măsura vârsta si puterea.
Grosimea si lungimea nu se pot stabili cu precizie, fiindcă instrumentele tremură în apropierea sa.
S-a reusit o sectiune transversală: din cavitatea cornului au început să curgă monezi după monezi, dintr-un metal pretios. Pe vers: cap de om. Pe revers: coroană, cu corn după corn înstelată.
Nu se pot număra: sunt orbitoare.
Cel dintre piei
Miscarea pieilor pe chip îi ascunde ochii; fosnetul lor răsucit în pâlnia urechilor îi acoperă cuvintele solului de pe tărmul celălalt al lumii.
Ascuns în piei, ca în crăpăturile stâncii, în întunericul dintre stele, nici un ochi nu-l poate vedea, nici o mână nu poate să-i culeagă strugurele pe de urmă.
Plăteste pretul în cealaltă parte si-ti intră în locuintă tiptil, fără să-i auzi pasii ori fosnetul pieilor; se culcă în partea cea mai de jos si umbroasă a casei, precum sarpele inelat.
Ai vrea să tragi la sorti, dar te regăsesti în locuintă mereu singur; întunericul se strânge si cade ca piatra. Pe cine să scoli si să-l arunci în afară? Pe cine să chemi, când fata nu i-o vezi?
S-a ridicat din ape sau de pe uscat? că nici un peste care să-l verse nu-i, nici pasăre care să-l scape din gheare. Doar omul singur sub vântul înăbusitor, cu limba smulsă de gheara dintre piei.
Extaz calculat
Îsi leagă mâinile si picioarele cu nevăzute curele si funii; îsi astupă gura cu pânză subtire ca vipera să nu fie tulburată de răsufletul lui, de involuntara miscare a membrelor. Nu o mână foamea peste trupul omului, ci înghetarea sângelui. Cuceritorii deserturilor, întinsi sub solzii reci, se roagă în extaz să nu li se-nfigă în piept coltii peralungi ai viperei, să nu le cadă o picătură din corosivul venin pe piele. Cât l-au hrănit!
Zilnic le-au cercetat si umplut pungile pentru recoltare. Cel cu cârligu-n mână a dispărut. Pe puntea de studiu, în lumina noptii, să-ncerce o călătorie pe sub reptilă? Inocentii se izolează în esarfe albe, ca o sământă în gusa păsării.
Căite negre
Si-au însemnat teritoriul, precum copiii cu litere stâlcite pe zidurile orasului.
Înseamnă si clipa când capul ostaticului cade si umple ecranul cu sânge.
Cu căite negre pe capete, ei încă nu s-au născut, desi în lesă îi duce un nor negru.
Împielitatul
În piata orasului, un om jupuit, precum un iepure agătat de un stâlp, cu pielea trasă în jos, fără valoare, ciuruită de un roi de alice.
Însă în pielea de om un altul trece pe străzi, printre ziduri si oameni. O, Doamne, câte piei si-o fi pus, de nu poate nimeni să-l vadă!
Teroristul sub cerul plin de tepuse
“Cei care practică terorismul îsi pierd orice drept ca mesajul lor să fie înteles.”
Rudolph Giuliani, fost primar al New York-ului El crede că lumea-i plină de fratii săi. De părintii si surorile sale. Că în afara lor nu există decât tepuse. El crede că usor îi este să stârpească tepusele. Tepusele de pe calea omului. Se ascunde în umbră, orbit de lumina tepuselor venite de sus. Crede că le curătă de pe pietrele drumului, de pe crengile pomilor, de pe aripile păsărilor, de pe valurile de piatră si apă, de pe pielea si chiar din ochii omului. El nu stie că este cel ce nu este. Nu vede că cerul de deasupra sa este plin de tepuse, ca pielea unui arici luminos, rostogolit dintre stele. Când iese din umbră, păseste prin portile cetătii cu fata întoarsă. Toate noptile s-a pregătit pentru măcelul din umbră; întreaga făptură i-a devenit o armă. O armă în bratele mortii. Acesta-i jocul. Singur, într-un ghem de piele de împrumut, se rostogoleste si se aprinde de lumina tepuselor. Ca un ciulin suflat de vânt. Mărunta si neagra lui sământă găseste undeva o crăpătură în pământul bătut si uscat. Este învătată să astepte mai mult decât Dumnezeu. Ea crede că si cerul este plin de mărunte si negre seminte. Nu-i nesocotiti răbdarea si credinta! Oricând se va găsi o picătură de apă să cadă de sus.
|
Dumitru Velea 11/22/2015 |
Contact: |
|
|