Starea poeziei românesti la inceputul secolului XXI
Pentru a aborda această temă este necesar un îndelung exercitiu de receptare a poeziei românesti în ansamblu, cu aplecare spre tendinta de evolutie a poeziei din a doua parte a secolului XX, si numai apoi este necesară o plonjare în panorama poeziei secolului XXI.
În acest context, cristalizarea criteriilor de selectie si a conceptelor cu care trebuie lucrat stau la baza analizei noastre. O panoramă a poeziei de la Nichita Stănescu, trecând pe la Cristian Popescu, până la Claudiu Simonati se întinde pe o suprafată de timp considerabilă, greu de cuprins doar într-un articol, mai degrabă poate fi expusă în Biblia întelegerii poeziei romînesti din secolul nostru, de care făcea vorbire Ion Simut.
Exegeza poeziei de astăzi înregistrează o evolutie/ involutie a poeziei, prin aparitia unui nou curent literar, pe care l-am denumit, proglobmodernul, despre care am scris în presa literară a anilor 2000. Este o întoarcere, pe jumătate, la clasicism, încercînd să înlăture mâzga postmodernismului opzecist a cărei poezie nu trasmitea nimic, aducând un deserviciu limbii literare.
Pentru a face, succint, o analiză a poeziei românesti la începutul acestui secol, e necesar să privesti această panoramă ca printr-un ochean întors, adică de la cel mai tânăr autor, Adela Greceanu, la Mircea Ivănescu, care a decedat decurând.Poetii tineri ai acestui început de secol, au învătat, practic, de la post-textualisti (nouăzecisti ), postmodernisti, textualisti ( optzecistii), manieristi, experimentalisti ( saizecistii), în frunte cu Angel Dumbrăveanu, Marin Sorescu, etc.
O privire de ansamblu asupra influentelor poetice de la sfârsitul veacului trecut si începutul acestui secol este necesară pentru a stabili cele cinci metode distinct de analiză comparativă prin raportarea la Identitatea eului poetic. Se pare că tendinta poeziei actuale este o prelungire a celei de la sfârsitul secolului XX, care a fost si este, se pare, instaurarea eului poetic ca instantă absolută, prin utilizarea si eliminarea formelor de retorică pentru a se ajunge la eul real absolut, adică la Voce.
Am constatat că poetii de la începutul secolului XXI nu prea îsi pun întrebarea cine se exprimă în versurile lor, abandonându-se fără voia lor versului impersonal.
Vorbeam mai înainte despre cele cinci metode de analiză: metoda argheziană ar consta în exploatarea impuritătii limbii, metoda blagiană- expresionistă care glisează între eul exterior, amplificat cosmic, si un eu interior problematizat.Urmează metoda lui Ion Barbu, de textualizare a discursului care înlocuieste eul poetic cu o instantă textual suverană care se reflectă doar pe sine în oglinzile textului, ce o numim realitate textuală.Mai este metoda bacoviană ce constă într-o formă de existentialism al eului poetic care se contemplă pe sine într-o formă degradată si agonală, urmând metoda stănesciană care este dată de postmodernismul necuvintelor, eul poetic fiind situate, cum ar spune Marin Mincu în „interstitiile spatiului metalingvistic“.
Am observant, într-o analiză a raportului realitate-limbaj (text ), că tinerii poeti care urmează metoda lui Nichita Stănescu, poezia lor afirmă că realitatea înseamnă mai mult decît limbajul, cuprinzând potentele preverbale.Ei cred că realitatea este doar limbaj si ce nu este limbaj nu există. Cei care urmează metoda lui Sorescu pretuiesc realitatea double-face, în care lumea si limbajul coexistă, dar pot fi abordate în mod ironic, ori grav, experimentalist cum o face Mircea Ivănescu.
Poetii de la începutul secolului XXI,pentru faptul că aplică procesul de textualizare, poezia lor a luat locul a ce se numea în perioada primei jumătăti a secolului XX emotia sau sentimentul. Transferul poetic obisnuit- realitate-a fost îndreptat spre opozitia realitate-text.
Poetul de la începutul acestui secol a devenit acel “ de-scriptor“ care pune în text tot ce atinge, până si inefabilitatea. Acesta nu vizează Poezia, ci “textele “, problema lui nu mai constă în scrierea versurilor, ci de-scrierea mecanismelor acesteia- ocultând poemul-. Creându-si senzatia că se află la interstitiul dintre realitate si text, asa cum Platon lăsa să se întrevadă ideile în vacuumul realitătii.Dicteul textualist folosit de poetii de azi constă în producerea de text si metatext în acelasi timp. Textul poetic fiind organizat în pulsiuni poetice ale actului liric, care nu mai este interesat decât să comunice autenticitatea trăirii sale si evitând de a comunica o anumită idée.
Poezia actuală, cea care nu se înscrie în globmodern, are diferite caractere revelatoare- colocvialitatea ironică, folosind semnle de punctuatie nefiresti si o oralitate simulată, discursurile care încearcă să spună totul pentru a masca diferite complexe, cum ar fi forme de dementializare a realului, poeme schizofrenice, pornografice, pbsesii viscerale, autoexecutiile eului si simtiri dereglate, promovarea gradului zero al scriiturii, a unei stări poetice plasmatice, prin contestarea rolului metaforei. Acesti poeti care practică textualismul au atitudini radicale în raport cu universul literaturii : ei sustin că toti poetii care nu se supun imperativului scriiturii sunt considerati păsunisti si traditionalisti.
În această perioadă si în acest peisaj literar au apărut poeti tineri a căror cărti au fost publicate de edituri cunoscute, dar, din păcate, datorită modului defectos de promovare a cărtii acestia au rămas aproape anonimi. Amintim în acest contest pe:Răzvan Tupa, Dan Sociu, Elena Vlădăreanu, Claudiu Komartin, Lavinia Bălulescu, Livia Rosca, Linda Maria Baros, Violeta Ion, Miruna Vlada, Diana Geacăr, Andra Rotaru, etc.Un poet de anvergur[ este Ion Iancu Vale, ctitor de reviste de bună calitate.
Generatia „ milenaristă“ care are un program declarat anticalofil si minimalist nu prea s-a impus pe piata poeziei.Această poezie este una cu bătaie scurtă, fapt dovedit de precocea ei manierizare. Acest contigent are déjŕ micile lui ierarhii. Printre acestia se află Livia Rosca, născută în Drăgăsani, la 1980, cu volumul “Ruj pe icoane “, volum premiat de Uniunea Scriitorilor. Din păcate, această poezie scrisă de concetăteana mea, nu justifică integral asemenea aprecieri. Acest caz mă face să constat că ezistă un mod de a face pe cineva poet si ai construi o mică glorie.Laudele nemeritate de pe coperta a patra ale criticilor Alexandru Matei, Tudorel Urian si Al. Cistelecan laudă niste poezii siropoase si anoste. Se pare că această poetă nu are viitor.Volumul de debut este un excellent produs, de la ambalaj la reclamă, al unui serviciu de marketing literar profesionist-din care lipseste poezia.
După cum se obsearvă, cu ajutorul unor critici onorabili se promovează grafomania si veleitarismul. Un anumit ecou a avut textile Mirunei Vlada, din volumul “Poeme extrauterine “, apărute la Editura Paralela 45, în 2004.Născută în Bucuresti în 1986, autoarea debutase cu un an înainte în revista Luceafărul, prezentată de Octavian Soviany. Alexandru Matei vorbeste despre “ autenticitatea spunerii“, Aurel Pantea scrie despre “voluptatea deziluzionării, ce trimite în limbaj impulsurile unei feminităti ce-si calmează toate libertătile si toate decomplexările “. Toate aceste elogii sunt rostite cu jumătate de gură, cu reserve subtextuale.Aceste constatări, unele laudative nu reprezintă în niciun fel garantia valori. Si în al doilea volum al acestei autoare intitulat “Pauza dintre vene “, apărut în 2007, la Editura Cartea Românească descoperim un manierism lipsit de accente personale.Descoperim, la fiecare poem, banalităti rostite emfatic si asa zise filosofări anoste.
Spre deosebire de precedenta poetă,în poeziile Laviniei Bălulescu din volumul “Lavinucea “, apărut la Cartea Românească, în 2007, născută la Drobeta –Turnu Severin în 1985, are capacitatea de a se întoarce în copilărie si cu evident înclinatie ludică, cu influentă din Mircisor al lui Cărtărescu din Orbitor si din personajele lui Cristian Popescu.Această poetă a debutat cu volumul “Mov “, în 2004, la Editura Prier,titlu identic cu titlul volumului de poezie a unui poet din Petrosani, volum apărut la Editura Fundatiei “I.D. Sîrbu “, condusă de scriitorul Dumitru Velea. Poemele, 26 la număr, au gratie si sprinteneală, demne de luat în seamă.
Un alt poet al acestui secol este Valentin Radu, care în 2001 a publicat volumul “ Înapoi în Arcadia“, la Editura Paralela 45, pe atunci minor care s-a apucat să se joace înainte de vreme cu lucrurile serioase de pe lumea aceasta, între care se numără si poezia. Mircea Bârsilă a girat debutul lui Alexandra Pârvan cu volumul “Prinsoare “, apărut în 2001, observând o “armonizare a contrariilor”, remarcânduse prin asociatiile duale, în spiritual unui onirism îmblânzit de emotia credibilă, cu remarcă Adrian Alui Gheorghe.
Si la Cluj descoperim o paletă diversă de abordare a stări poetice.De la saizecistii Aurel Rău, Aurel Gurghianu, la optzecisii Ion Muresan, Ion Cristofor si până la milenaristii Ionut Tene, Flavia Teoc, MihaI Bumb, etc, toti au îmbogătit ideatica si structura poeziei prin felul de exprimare a ideilor.
Fiecare zonă a tării îsi are grupul ei de poeti, din păcate putini cunoscuti, chiar dacă poezia lor dezvăluie talente autentice.Vina o are felul de distribuire si difuzare a cărtilor si a presei literare. Astfel, în zona Doljului, Hunedoarei si al Orăstiei sunt poeti demni de a fi luati în seamă si cititi cu interes.Printre acestia enumărăm pe: Any Drăgoianu, cu debut editorial în 2005, Dumitru Velea, Mihai Dutescu, Petre Gigea-Gorun, Eugen Evu, Janet Nică, Ionut Tene, Doina Drăgut, Ion Pachia-Tatomirescu, Marius Robu, Claudiu Nicolae Simonati, Llelu Nicolae Vălăreanu si altii. O parte din acestia au fost cuprinsi în antologia Lumina cuvintelor, întocmită cu profesionalism de Claudiu Simonati. Parafrazându-l pe Malraux, pot să conchid că în Secolul XXI se vor naste marii nostri poeti, sau poezia va dispărea, prin paginile efemere ale internetului.
|
Al Florin Tene 11/15/2015 |
Contact: |
|
|
