Refelectii : Atractia Irezistibilă a Necunoscutului
„Mintea iubeste necunoscutul si îndrăgeste imaginile cu înteles nestiut din cauză că însăsi natura ei rămâne învăluită în mister.” – Rene Magritte
Am revenit în fata calculatorului pentru a relua firul gândurilor întrerupte în urmă cu două luni de zile. Prietenoasă, tastatură mi-a răspuns imediat la atingerea delicată a degetelor pe clapele uzate de trecerea cuvintelor cu pas cadentat în spatiul eteric al Internetului. Am zâmbit ca unui bun prieten de care am fost despărtit pentru o vreme, dar la care m-am întors cu bucuria primei întâlniri. Am mângâiat cu tandrete suprafata mată a ecranului pe care se însirau imagini si cuvinte afisate în logica obisnuită a retelelor sociale. Zeci de prieteni virtuali îmi scriseseră mesaje de încurajare si sute de invitatii mă asteptau să le răspund pentru a participa la diferite evenimente trecute, prezente sau viitoare.
M-am bucurat de elanul pe care îl simteam scriind aproape fără să privesc tastele pe care apăsam ritmic si vedeam cu o satisfactie negrăită cum mesajele plecau către destinatari iar postările se încolonau disciplinat în cronologie. Si asa am încercat să disting sensul la tot ce s-a întâmplat în haosul din ultima perioadă, când încercând să rezolv anumite probleme, am ajuns să creez altele, nefiindu-mi clar dacă nu era mai bine să nu fi întreprins nimic si doar să fi asteptat să treacă timpul.
Din copilărie mi-a fost greu să stau si să privesc trecerea inutilă a timpului prin fata mea. Mereu am considerat că viata reprezintă o perioadă prea scurtă pentru a ti-o petrece nefăcând nimic. Cumva, gena unui perfectionism ancestral s-a strecurat în alambicul încâlcit al codului genetic mostenit de la părinti si de la colectivitatea în mijlocul căreia am apărut. Si astfel, îmi spun:
– Dar care copil nu se comportă în felul acesta? Cine are răbdare dacă nu face nimic?
Si în clipa de fată îmi vine să sar, să alerg si să mă joc la fel ca acum patruzeci de ani, dar fiindu-mi teamă de ridicol, aleg să mă descătusez în alte dimensiuni reale sau virtuale. Internetul se potriveste de minune acestei abordări, care nu mă implică decât în măsura în care doresc să mă aventurez în bratele ademenitoare ale Necunoscutului. Fiindcă mai presus de alte tendinte, atractia indescriptibilului si căutarea inefabilului reprezintă două motoare fundamentale ale aventurii umane.
Privesc cu blândete textul pe care l-am scris. Corectez câteva expresii si potrivesc mai multe fraze pentru a fi bine închegate în tesătura delicată a paragrafelor ce vor compune fragmentul de cugetare al prezentului. Mintea îmi aleargă cu nerăbdare pe spatiile virtuale ale logicii desprinse de contactul cu realitatea în timp ce simturile încearcă să mă atragă în jocul impresiilor de moment. Le examinez cu interes si discern multitudinea de stări prin care imaginile declansate de cele mai neînsemnate schimbări ale realitătii se combină si se preschimbă într-un dans nesfârsit.
Imprimanta de lângă mine tocmai s-a blocat. Hârtia a refuzat să treacă prin corpul de transcriere a virtualului în real si a respins dorinta cuvintelor electronice de a prinde chip pe suprafata albă a esentei lemnoase. Am atins cu delicatete panoul de comandă si am cercetat cu atentie motivul răzvrătirii neasteptate a dispozitivului electronic. După o scurtă pauză, suvoiul de litere si-a reluat cursul către foile proaspăt culese din cutia în care fuseseră ambalate. Necunoscutul îmi zâmbeste, la rândul său, si se joacă nevinovat cu mine în dansul perpetuu al fascinatiei unei existente ce uneori pare reală si de cele mai multe ori se prezintă virtual pe câmpiile nesfârsite ale imaginatiei ce mă nedumereste neîncetat.
– Din ce este compusă tesătura tainică a lumii?
Cred că doar din gânduri întrepătrunse după logica libertătii absolute, ce nu suportă niciun fel de îngrădire.
– Să fie dezordinea pusă la temelia universului? Sau este vorba doar de ambitia Creatorului de a-si descătusa fantezia printr-o eliberare deplină de constrângeri si conventii?
Greu de răspuns, dar amestecul de imagini, cuvinte si senzatii felurite continuă să mă fascineze în dimensiunile concretului si abstractului, vizibilului si invizibilului. De aceea, întreb:
– Cine esti tu, Necunoscutule? De unde vii si încotro de îndrepti? Cum să te înteleg si de ce mă atrage gravitatia ta irezistibilă? De ce mă învârt în jurul tău lăsând deoparte ceea ce stiu pentru ceea ce încă nu mi-a fost descoperit? De unde provine această sete inexorabilă a cunoasterii? Unde duce acest drum pe care mintea mă trage chiar împotriva vointei mele?
O muzică de basm mă învăluie în aceste clipe si îmi dau seama că Necunoscutul nu îmi va răspunde niciodată prin cuvintele si argumentele logicii. Ratiunea nu îl pătrunde si intuitia nu reuseste să îi contureze chipul. Ignoranta materialistă a vremurilor prezente nu mă ajută defel să ajung mai aproape de invizibilul ce învăluie misterul de nepătruns al existentei. Chiar si calculatorul, această capodoperă a gândirii umane, nu reuseste să mă atragă decât în măsura în care mă ajută să explorez spatiile nesfârsite ale nemărginirii.
Sunete armonios îmbinate de flaut si harpă îmi încântă acum auzul cu ritmuri celtice de poveste. Îl văd pe Merlin, vrăjitorul din cărtile de multe apuse ale copilăriei, si îmi revin în amintire secvente memorabile. Mă simt ca un ucenic al acelui maestru al misterelor de nepătruns pe care este clădită lumea. Cobor în adâncimile întunecoase ale Necunoscutului si mă avânt spre culmile luminoase ale Tărâmului fermecat, pentru ca ulterior să revin în realitatea clipei, ce îmi reflectă chipul în ecranul calculatorului pe care agăt nenumărate cuvinte în tesătura delicată a unui mesaj ce nu va fi vreodată exprimat pe deplin. Farmecul inexprimabilului mă urmăreste în continuare si caut sensul ce nu se descoperă pe deplin:
– Ce anume mă determină să continui alergarea?
Nu am răspuns, dar simt că în adâncul fiintei mele există un imbold ce nu îmi dă pace si mă împinge înainte pe calea unui destin necunoscut si pe un drum cu o destinatie nestiută. Dar privesc cu simpatie proiectia cugetării mele reflectate de ecranul multicolor decorat al calculatorului si neasteptat, discern simpatia creierului electronic fată de nedumeririle mintii mele, atrase necontenit de ceea ce nu stie si dornică să realizeze ceea cu nu îi este cu putintă.
– În mod clar, certitudinile apartin materiei si nu spiritului, îmi soptii pe măsură ce mă apropiam de încheierea fragmentului de gândire transpus în formatul virtual al comunicării pe Internet.
Dar la final, întrebări nerostite îmi mai stăruie în minte cu nedumerirea lor:
– Cine va citi aceste cuvinte până la capăt? Cine va avea răbdare să descifreze întelesul pe care l-am desprins cu migală si răbdare din taina Necunoscutului, ce ne învăluie cu prezenta sa misterioasă si ne îndeamnă să mergem mai departe, indiferent de obstacolele prezentului? Cine? Cine va sti să se aplece asupra acestor gânduri si să le culeagă? Cine?
Iar ecoul cuvintelor lasă încă un loc pentru un posibil răspuns din partea unui cititor real sau virtual, care simte atractia irezistibilă a Necunoscutului ce îl împresoară. Pentru acel cititor am scris aceste cuvinte si îl asigur că niciodată nu va fi singur pe drumul care duce din efemer în nesfârsit!
|
Octavian Lupu 11/6/2015 |
Contact: |
|
|
