Atitudini : Lipsa dragostei
„Nu există orb mai mare decât cel care nu vrea să vadă.
Nu există surd mai mare decât cel care nu vrea să vadă.
Si nu există nebun mai mare decât cel care nu vrea să înteleagă.”
- Profetul
Filosoful german Georg Wilhelm Hegel (1770-1831), reprezentantul idealismului în filosofia secolului XIX-lea, având o natură profundă si sistematică, a denumit frumosul - idee a frumosului. Cu alte cuvinte, frumosul trebuie conceput ca idee sub formă de ideal. Frumosul fiind idee, este si adevăr. Diferă prin faptul că adevărul ca atare există, iar „ideea trebuie să se realizeze si exterior, si să câstige o anumită existentă prezentă, ca o obiectivitate naturală si spirituală”, frumosul afirmându-se prin aceasta ca aparentă sensibilă a ideii. Ratiunea nu poate cuprinde frumosul, sensibilul fiind cu totul altceva decât conceptul – specific ratiunii. Ratiunea are caracterul ei finit, pe când frumosul este infinit si liber. Conceptul nu permite existentei exterioare a frumosului să urmeze propriile-i legi, ci hotărăste din sine întruparea si forma în care apare – realizând sensul propriu al frumosului. Legătura însă există prin subiectivitate, unitate, suflet, individualitate.
Platon, pretiosul filosof grec, considera că multi tineri poartă în suflet, ca o fiintă divină, sământa creatiei si când ajung în floarea vârstei, dintr-o dată sunt cuprinsi de dorinta zămislirii si nasterii, caută frumusetea în care ar putea procrea si de îndată ce întâlnesc un suflet frumos, îi stăpâneste dragostea. Din copilărie, este de părere Platon, că este bine a căuta frumosul: „După aceea va pretui frumosul sălăsluit în suflete, mai mult decât frumusetea ce tine de corp”.
Frumusetea este o calitate a corpurilor, sufletul fiind acela care o simte si inteligenta noastră o recunoaste, iar dragostea îi întinde bratele. Frumusetea se leagă de dragoste si invers, dragostea se leagă în mod firesc de frumusete.
Filosoful grec Plotin (205-270) afirma că „un lucru lipsit de formă rămâne urât atât timp cât el nu este părtasul unei idei sau unei forme”. Deci ideea pune în ordine părtile, combinându-le pentru a realiza un întreg frumos: „este ca si cum o putere naturală, procedând în felul artei, ar da frumusetea…”. Ne pronuntăm asupra frumusetii numai după ce am primit-o cu dragoste. Când descoperim o frumusete a corpurilor, ne putem servi de ea ca de un reper pentru celelalte frumuseti. Frumusetea se bazează pe simetrie, o simetrie a părtilor una fată de cealaltă si în raport cu întregul. Deci fiinta frumoasă nu va fi ceva simplu, ci ea se va compune din mai multe părti, care combinându-se, vor da un frumos general. Dar, frumusetea nu este numai cea a vederii, ci si a sunetului, a mirosului, sunt si activităti frumoase, legiuiri frumoase etc. Sufletul are si el frumusetile sale, cum ar fi virtutea, o frumusete mult mai reală decât toate cele trupesti. Emotia produsă la frumos este însotită de înmărmurire, mirare fericită, dorintă, precum si – întotdeauna - de dragoste. Aceste simtăminte pot privi si lucrurile invizibile. Plotin descrie si urâtenia: „Este ca si cum un om vârât în noroiul unei mocirle, nu ar mai arăta frumusetea sa si nu s-ar mai vedea din el decât noroiul cu care este uns; urâtenia a ajuns prin el, prin adăugarea unui element străin si, dacă el trebuie să redevină frumos, lucrul lui va fi de a spăla si a se curăta pentru a fi ceea ce este. Vom avea dreptate să spunem, deci, că urâtenia sufletului vine din acest amestec, din această fuziune si din această înclinare către corp si materie”.
Dragostea, spun unii, înaltă spiritul. Ea are nevoie de muze care să-i inspire pe creatori. Sunt întâmplări care includ dăruirea totală si multe au sfârsit tragic, dar indivizii au trăit un timp fericit, înăltător. Literatura a consemnat multe povestiri de iubiri exemplare. Legăturile de dragoste au fost puternice, au dus la amplificarea fortei creatoare de frumos. Inspirati de aceste iubiri, creatorii au dat lumii frumuseti dăinuitoare; sacrificiul lor a fost de multe ori – suferinta.
În „Simpozion” Platon surprinde si defineste caracterul obiectiv si nu subiectiv al frumosului atunci când afirmă: „un frumos ce trăieste de-a pururea, ce nu se naste si piere, ce nu creste si scade; ce nu-i într-o privintă frumos, întru alta urât; câteodată da, alteori nu; pentru unii da, pentru altii nu. Frumos ce nu se înfătisează cu fata, cu brate sau cu alte întruchipări trupesti, frumos ce nu-i cutare gând, cutare stiintă; ce nu sălăsluieste în alte fiinte decât sine; nu rezidă într-un vietuitor, în pământ, în cer, sau oriunde aiurea; frumos ce rămâne el însusi pentru sine, pururea identic siesi ca fiind un singur chip; frumos din care se împărtăseste tot ce-i pe lume frumos, fără ca prin aparitia si disparitia obiectelor frumoase, el să sporească, să se micsoreze ori să îndure o cât de mică stirbire”. Înseamnă că astfel definit, ceea ce e frumos nu e frumos în functie de altceva, ci este frumos în eternitate si pentru sine.
Mă gândesc de multe ori la bărbatii sau femeile care se îndrăgostesc de partenerii lor, fiecăruia plăcându-i altceva, dar la bază având totusi principii estetice. Ele mentin normalitatea. Este poate revelatia de care pomenea poetul Lucian Blaga, de faptul că poti privi si te poti îndrăgosti dintr-o dată de o persoană sau de o operă de artă, poti privi dar ochiul lăuntric nu se deschide pentru primire decât într-o bună „zi”, când „revelatia îti cade în poală ca o minune”, întrucât materia este pătrunsă de spiritul nostru. Natura pe care o privim, se bucură de stările noastre sufletesti pe care i le oferim cu dragoste. De multe ori ea, natura, ne oferă exemple uimitoare de dragoste.
Sunt oameni care stiu ce înseamnă dragostea! Unii nu o pot explica, fiindcă este un sentiment puternic, pe care îl trăiesc multi dintre noi, adevărat, cu intensităti diferite, dar nu suntem lipsiti de el. Viata nu poate fi concepută fără dragoste. Este o atractie a sufletelor, a ceva din apropierea noastră sau chiar poate exista de la depărtare.
Dragostea este o formă, o formă de adevăr, iar adevărul se află în acelasi plan emotiv cu frumosul. Cu cât o fiintă evoluează, cu atât mai mult ea caută să îsi manifeste dragostea în frumusete, într-o formă spirituală. Simbolul dragostei este inima si acest simbol datează dinaintea epocii de gheată, reprezentând un semn al apropierii, afectiunii si iubirii. Sfântul Apostol Pavel vorbind despre dragoste, spunea: „…credinta, nădejdea si dragostea. Dar mai mare dintre acestea este dragostea” (1 Corinteni 13:13).
Un om adevărat este un om care generează dragoste asemenea unui generator de putere. El este un om bun, corect, politicos, manierat, avid de cultură, acordă respect celui de lângă el, societătii în care trăieste, prin respectarea legilor ei. În acest mod omul trăieste bucuria de „A fi” si iată cum sunt toate, unele de altele legate! Biblia ne învată: „Să ne iubim unii pe altii, căci dragostea vine de la Dumnezeu…” (1 Ioan 4:7).
Filosoful german Arthur Schopenhauer (1788-1860) credea că putem afla adâncurile fiintei noastre prin vointă. La el vointa=luptă =suferintă, aceasta fiindu-ne viata ! Suferinta de multe ori înseamnă sacrificiu si sacrificându-te ai ajutat pe altul, ti-ai înăltat fiinta. Toată scara înăltării, adică evolutia se datorează vointei, iar fermentul vointei este dragostea. Să fim convinsi că nu ne nastem în zadar, că nu suferim în zadar, că trebuie să încercăm să fim mai buni, mai modesti, mai iubitori unii fată de ceilalti, să dăm orgoliul la o parte, constientizând, în primul rând, scurtimea acestei vieti. Dar, tot el, referitor la politicieni, afirma că „politicianul are exacerbat impulsul înnăscut omului de a domina, de a supune pe altii, impuls prezent în toată lumea animală”. Politizând, Hegel a concluzionat diferentierea: „Toate artele au produs minunile lor, doar arta de a guverna nu a produs decât monstri”.
Mai sunt fiinte care trăiesc cu dragoste în suflete, cu respect si blândete pentru cei din jur, oameni care stiu să se stăpânească, induc echilibrul în societate, văd clar si judecă lucid. Când comportamentul nostru este moral, sufletul este plin de dragoste, războiul din interiorul nostru precum si cel din afara noastră, se potolesc. Este necesar, dumnezeiesc să cauti linistea, si să te poti odihni în celălalt, adică în omul de lângă tine.
Lucian Blaga spunea: „Orice colt sufletesc din noi are atâta rezonantă pentru tot ce se petrece în noi, încât de multe ori mi se pare că fiecare idee are o inimă care bate pentru ceva si fiecare simtământ un cap care cugetă”.
Uneori totusi ne întrebăm dacă mai trăim într-o lume cu oameni care iubesc si care sunt iubiti. Lumea a devenit din ce în ce mai putin doritoare de dragoste. Lipsa de dragoste tine de zona întunericului. Din păcate am intrat în această zonă care se tot întinde, cuprinzând tot mai multe suflete. Dragostea nu poate sta alături de ură, indiferentă sau dispret. Nepăsarea fată de cei din jur, fată de viata lor, este mai rea decât starea de păcat, fiindcă păcatul poate avea remuscări pentru faptele comise si omul se poate întoarce la Dumnezeu, dar omul nepăsător este un om fără remuscări, fără repere.
Mai există dragoste la oamenii alesi să reprezinte acest popor asezat si cu bun simt, sau doar interes, egoism, grandomanie si prefăcătorie? Ce-i împiedică să spună adevărul, de ce folosesc minciuna?, m-am întrebat si tot eu mi-am răspuns: Urmările! Musca aceea de pe căciula lor! Unde mai este picul de onoare pentru a părăsi functia din cauza greselilor, nerespectării legilor? Iată răspunsul dat la propunerea demisiei, preluat din Jurnalul. ro : „O demisie la acest nivel de responsabilitate si implicit, asumarea unei vinovătii, care nu există nu pot fi nici monede de schimb politic, nici artificii mediatice”. Măi, să fie! Unde mai există respectul când pronunti : „s-a dus ca surda în horă…” - expresie jignitoare la adresa sefului statului. Talentatul jurnalist Dan Cristian Turturică califică aceste răspunsuri drept „amestec de prostie si vanitate grobiană”.
Da, este adevărat se poate stăpâni prin lege sau prin fortă (Manu Militari!), iar fortei îi lipsesc în totalitate virtutile. Zidul de beton al cumetriei politice având la bază interesul propriu, înfumurarea, coruptia de grad înalt, separă functional conducătorii de popor. Cine vă sustine, domnilor?
– Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 11/1/2015 |
Contact: |
|
|
