Atitudini - “Cine n-are bătrâni să-si cumpere!”
Toamna cu splendorile sale coloristice este anotimpul seniorilor, trecându-ne pe toti printr-un nou pasaj spre orizontul apusului, apropiindu-ne tot mai mult de gara plecării spre vesnicie.
Bătrânetea, acest capitol final al existentei, cu paginile numărate de ceasul biologic al vremelniciei, condensează timpul in albumul amintirilor, memorate de inima noastră in clipele ce par ca au fost ieri.
Cu toamna in spate, ne apropiem de marea trecere, de acea poartă a renasterii intr-o lume nouă, nestiind unde si când mergem, ca si atunci când am intrat in lumea aceasta, despre care nu stiam nimic. Timpul rămas este anotimul de iarnă, dupa cum celelalte si-au incheiat partitura scrisă, chiar de sufletul nostru in poemul de exuberanta estivală.
In răstimpul cât ne-a mai rămas, după ce ne-am crescut roadele si le-am pus in ogorul omenirii, ca să-i inflorească viitorul, este timpul sa ne lucrăm pacea lăuntricului, luând jarul credintei spre a apinde flacăra iubirii, si-a iertării.
Anotimpul seniorilor, este acea lumină arămie venită din coltul apusului, spre a ne sensibiliza actul de solidaritate si pretuire, cu cei care trec repede prin timpul nostru, cu clipele mult încercate de neputinte. Cu totii avem seniori la bordul călatoriei noastre, si dacă bratele nu ne ajung să-i îmbratisam din cauza distantei, putem măcar sa le facem loc in sufletul nostru, prin vorbe de pret, respect si recunostinta.
Să-i căutam cât încă mai sunt, sa nu-i uităm undeva departe, ca pe o muscată in fereastră, sau ca pe o păpusă de cârpe, privind poza noastra, ca mai târziu să-i găsim dincolo de orizontul nostru transformati in cruci vechi.
Să privim acum la ochii si părul lor albite de vreme, si de vise făra de somn, la mâinile lor noduroase căutând prin maldărul de poze si amintiri să de-a de noi, cândva păpusile lor.
Ii vedem la lumina palidă a serii, ca niste umbre de plumb, targându-si oasele care îi dor, de la sobă la masa, să rupă un colt de pita, ca apoi să-si ia ruga in gând si să inchidă ochii plângând.
Ii vedem in zori umiliti de nevoi, cum ridică capul din pumni, punându-si mâna stresină la ochii să vadă răsăritul, cu bucuria unui copil, asteptând pe băncută la poartă sa treacă postasul sau vreun trecător să-I vorbească. Noi am fost povară si griji pentru bietii părinti si bunci, pe umerii lor am urcat până aici, lor le datorăm totul, încât nerespectul si nerecunostinta noastră ar fi un păcat strigător la cer.
“Cine n-are bătrâni să-si cumpere!” spune o învătatură, care ne îndeamnă să pretuim prezenta si întelepciunea lor, căci asa cum toamna cu splendorile sale coloristice, cheamă firea la contemplatie, asa si ei ne cheamă la cugetare.
Ei sunt primii care adună cu privirea venirea si plecarea frunzelor, savurând măretia culorilor, lipindu-si de suflet petalele amintirilor inflorite de vremea bună. Vedem seniorii, acesti viteji ai timpului, în autobuz, în piată, la biserică, peste tot, dar mai ales în parcuri, alergând după nepotei. Ii vedem sfiosi si retrasi, cu ochi mici, ascunsi în spatele demnitătii sfinte, privind cerul plinătătii cu darurile sale in cununa faptelor trecute la generatiile următoare.
Incetineala si negraba lor, vrea să calmeaze galopul nostru, simtindu-se tulburati de viteza cu care trecem pe lângă ei, ca niste stropi reci de ploaie cu destinul scurt, mânati de vântul desertăciunii, tânjind dupa un vis nebun ce ne usuca stopul vietii.
In cumintenia si linistea bunicilor, roiesc nepotii, care lipsiti de atentia părintilor prea obositi, se cuibăresc in poala bunicilor, a căror privire le spune că si-au înprumutat timpul de la viata, si ca vor petrece cu cei dragi cat mai mult, găsind împreună rostul bucuriei si libertătii depline, pâna mai este timp.
Nepotii, sunt cei mai fideli ascultători la istorioarelor bunicilor, care trecând prin vremuri de răstriste sau de vis, reusesc să le tina interesul aprins, deslusind taina bucuriei din lucrurile mici. Copiii, cu pofta lor de viată jucăusă, captează atentia bunicilor, prinzând impreună acea comuniune solidă de încredere si iubire reciprocă. Iar mărturisirea iubirii, strânsă de bratele lor micute, formează medalionul de pietre scumpe, cu puteri miraculoase, linistind îndată descumpănirea si greumântul lor
Fiecare senior a lăsat mostenire sentimentele vredniciei sale, învesnicite în ogorul uman, crescându-le toată viata ca pe lumina ochilor săi, ca să de-a cât mai mult rod lumii. Unii seniori au dus steagul curajului si a dragostei de tară pe linia frontului, unii au pus cununa învataturii pe capetele a mii de oameni, altii cu demintatea si credinta lor au aprins lumină în marea de suflete înoptate. Fiecare cu talantul, si puterea sa, încununate de dragoste si dăruire, si-a pus toată averea sinelui la binele omenirii, încăt se cuvine să le fim recunoscători.
Seniorii, acesti cavalerii ai timpului, si ai întelepciunii, ne lasă de mii de ani, bogătia muncii si învătaturii lor, culese de legea osândei sufletesti, prin anii împumutati de la viata. Ei ne ajută sa întelegem ca toti ne apropiem cândva de granita finală a desertului, după ce am mărsaluit in oastea pământească, pe zile senine sau de furtună. Stim sigur că la capătul orizontului nostru, ne asteaptă o regată condusă de Suveranul Suprem al cerului, care ne cere biletul de intrare în vesnice. Stim, că in fiecare zi trebuie să adunam în contul cerului, scânteie din scânteia binelui, făcând din jarul iubirii noastre multă căldură pe vatra sufletească a semenului nostru.
Să privim adesea în ochii sidefati ai seniorilor nostri, ca să luăm raza chemătoare de adevăr, din lacrimile timpului pierdut, sau ascuns de nepăsare, si prin iubire sa recuperăm, să restaurăm erodarea clipelor, până mai este timp, cu respectul, cinstea, si recunostinta noastră. Să învatam de la ei, câtă autoritate si noblete au in profunzimea gândului, în puterea de-a exprima deschis sentimentele ce reglează căldura în mediul uman si spiritual. Prin călatoraia vietii lor cu mii de intersectii, si timpuri de răstriste, au încărcat si descărcat milioane de nevoi, absolvind la timp scoala vietii. Astfel că experienta si întelepciunea lor, permite mintii să se ridice deasupra banalitătii de-a trăi in gol, asezându-se acolo unde cerul se uneste cu pământul la cotele înalte, unde rostul vietii stă sub conul de lumină clară a realitatii.
Toti recunoastem cu mâhnire, că ne-am oprit la prea putine locuri să le facem poze, conducandu-ne viata cu viteza vântului, mereu cu ochii pe tinta împlinirii, în avânt după mai mult, încât inima a fost doar conducătoare nu si spectatoare. Toată călatoria vietii am parcurs-o în grabă, pentru că lăcomia ne cerea să cucerim noi pozitii, noi întinderi de averi, si de pofte, încât acum spre final ne trezim că trebuie să iesim din ceată si să ne facem timp de îmbrătisări cu cei dragi.
Invătămintele, si experientele seniorilor trecute prin filtrul vietii, si prin stările lor de veghe, ne sunt ca un far de orientare, spre malul de siguranta a călatoriei nostre pe timp de ceata. Stiind că la fiecare cotitură, pământul a crescut un far, un senior, care deschizându-si ploapa de lumină a cugetului, ne face călătoria mai usoară.
Fie ca anotimpul seniorilor să redestepte în noi, harul de iubire, respect, pretuire si potirul recunostintei noastre si a cerului sa cobore în sufletele tuturora.
KITCHENER On
|
Maria Sava 10/29/2015 |
Contact: |
|
|
