Când Canada si România îsi dau întâlnire la Sibiu
Sosită din Canada, unde s-a stabilit cu familia ei, românca Milena Munteanu a adus la Librăria Humanitas din Sibiu cartea memorialistică Departe de Tara cu Dor (Note de călătorie), apărută la Editura Napoca Nova în anul 2014. Lansarea au sustinut-o profesorii universitari Ioana Cretu si Tiberiu Costăchescu, fiecare dezvăluind anumite fatete ale textului memorialistic vizat, într-un stil pe cât de sensibil, pe atât de elevat.
Alăturându-mă lor „ca oaspete de onoare” la invitatia moderatorului Adrian Popescu, am împărtăsit sibienilor prezenti impresia deosebită făcută de noua carte memorialistică citită, mentionând evenimentul diasporei canadiene care m-a pus în contact cu doamna Milena, anume Săptămâna Internatională a Culturii Române de la Hamilton. Publicul sibian a primit cu interes vestea că la Câmpul Românesc din vecinătatea Cascadei Niagara s-a desfăsurat la început de iulie 2015 a 45-a editie a unei reuniuni panromânesti, prilejuind un fructuos dialog al conationalilor nostri cu tara. Tot despre un dialog cu tara, dar pe cu totul alte coordonate este vorba si în cartea dăruită atunci si acolo, ea devenind un fericit prilej de reînnodare la Sibiu a discutiei noastre despre acceptiile conceptului de diasporă si rostul românilor în Lumea Nouă. Chiar titlul ales pentru cartea Departe de Tara cu Dor, sustinut de imaginile grafice ale copertei 1, anuntă ambivalenta reperelor spirituale, care rămân constantele oricăror miscări în spatiu a autoarei, credincioasă nu numai tării de adoptie, ci si României, cu pământul unde ea simte că-si are, de când se stie si pentru totdeauna, rădăcinile.
Fie că participă la călătoriile profesionale ale sotului, care se prezintă la sesiuni stiintifice ale unor congrese în Spania, Portugalia, Italia, Japonia etc. sau face excursii de destindere în Hawai si în Mackinac, Milena Munteanu îsi păstrează în notarea impresiilor propria măsură. Adesea, perspectiva comentariilor ei este secondată de cea a sotului sau a băiatului cu care ea călătoreste, dând paginilor memorialistice o sporită notă de autenticitate. Curios pentru genul de proză ales, este faptul că autoarea nu este tentată să aseze în cartea sa imagini ilustrative, după cum nu uzează nici de vreo documentare livrescă stufoasă, care ar fi riscat să încarce paginile cu notiuni stiintifice, tehnice sau artistice inutile. Nimic din toate acestea. Milena Munteanu se încrede în forta cuvântului, căruia îi lasă toată răspunderea transmiterii mesajului său. Doar asa poate fi etalată sincera fluturare de suflet la ceea ce este în acceptia ei frumos si respingerea cu delicatete a ceea ce îi produce disconfort turistic, asa cum printr-un noroc al statutului ei de canadiancă are o sansă nouă de a străbate lumea. Autoarea îsi estimează cu exactitate competentele si targeturile demersului ei scriitoricesc, neacceptând să treacă de bariera unei modestii funciare: „Fără să pătrundă sensurile stiute doar de expertul în domeniul istoriei multimilenare a locului, fără expertiza criticului de artă, fără farmecul unui condei desăvârsit. Am scris doar cu sinceritatea uimirii si ochiul proaspăt la descoperirea frumusetilor. Se adaugă, astfel, la multele realităti si expertize si perspectiva ta, neerudită si inexactă, dar unică, deci originală. Si nu e satisfactie mai mare decât să o exprimi. Să o oferi, pentru bucuria descoperirii altora…“( p. 50 )
Propunându-si să surprindă „reflectarea noastră în oglinzi de lumi străine“, autoarea intitulează primul capitol Peisaje europene. Între impresiile din Spania, unde poposeste la Madrid, Escorial, Toledo, Sevilla si Cordoba, ea deosebeste pictorii care îi plac la Muzeul Prado (Velázquez si Goya, El Greco) de altii, fată de care are rezerve, măcar pe moment, căci Juan Miró o nedumereste. Uneori, prea putine sunt impresiile turistei canadiene în fata violentelor moderniste, când este, spre exemplu, vorba de Guernica lui Picasso, chiar dacă nu în Spania, unde tocmai poposeste, autoarea a văzut-o pentru prima dată, ci înainte, la New York. Formulările devin uneori surprinzătoare ca expresivitate: „La fel cum citesti vârsta unui copac în sectiunea trunchiului, tot asa citesti si istoria spaniolă uitându-te la o catedrală.“(p. 23) Impresia este vie, directă, dar fără oboseala încadrărilor teoretice în curente artistice si fără alte divagatii, care ar abate-o de la fixarea esentialului. Miscându-se într-o fastuoasă lume a barocului spaniol, Milena Munteanu este încântată de catedrala bogat ornată, privită cu un ochi atent la detalii semnificative, dar si selectivă în a deosebi frumosul si valorosul de încărcătura grea, inexpresivă. Deloc înfeudat modelelor clasice ale genului memorialistic,( ce canon erau la liceenii mei de altădată descrierile lui Sadoveanu sau Hogas, ca pentru cei de astăzi nonapetitul fată de paginile peisagistice prea abundente să devină lege) comentariul ei apare ca o simplă consemnare a celor întâmplate si văzute, cu usoare detalieri, ceea ce păstrează nealterată savoarea textului pentru cititorul zilelor noastre. Între notele de călător ale autoarei descoperim si unele lucruri practice, precum preturile exagerate, ca cel al apei la Granada, situatie care o determină să bea vin la masă, din moment ce acela era mai ieftin, în loc de apă: ”Pe scurt, masa delicioasă, apa scumpă, lectia învătată”.(p. 26) Tocmai în zona Granadei găseste similitudini de peisaj cu Sălistea, pentru că reperul permanent este la Milena Munteanu „tara cu dor”. De multe ori, tintele popasurilor următoare se stabilesc în functie de îndrumările localnicilor. Despre Córdoba află că era în secolul X cel mai populat oras din întreaga lume, nu mai putin centrul cultural al Europei, drept care îl vizitează cu mult interes. Împărtăseste cititorilor ce a aflat despre Mezquita, moscheia-catedrală care a intrat în patrimoniul cultural al umanitătii cu sutele de coloane alb-rosii, cu mihrab-ul intact păstrat până astăzi din secolul VIII, când a fost ridicat acel altar al musulmanilor orientat spre Mecca. Este un minunat exemplu de suprapuneri ale civilizatiei si culturilor, ca niste straturi tectonice, dar desfăsurate superb artistic, aici mai relevant decât în oricare altă parte a Europei.
Îmi amintesc propria uimire încercată la prima vizitare a Mezquitei, de unde o jumătate de zi nici nu m-am putut misca, încântată de o astemenea minune. Călătoarea comentează tangent si legenda părăsirii Granadei de către mauri, cu „bocetul” ocupantului care pleacă, după ce arabii fuseseră pentru spanioli niste civilizatori, ei aducând în Europa o cultură superioară.
Descoperirile se tin lant, căci Sevilla de pe Guadalquivir, de pe malul căruia te întâmpină Torre del Oro, punct de observatie al fluviului în Evul Mediu, oferă turistilor cea mai spatioasă catedrală gotică a lumii. Minaretul fostei moschei a devenit turnul cu clopotnită La Giralda, cu o giruetă care explică numele purtat. În interior, Mormântul lui Cristofor Columb! O noapte pe plaja portugheză de la Algarve îi aminteste versuri eminesciene. La Lisabona, statuia Cristo Rei asemănătoare cu cea de pe Muntele Corcovada din Rio de Janeiro, privelistea de pe Podul 25 aprilie, care marca în 1974 întoarcerea la democratie, este splendidă cu râul Tejo si portul capitalei portugheze. Turnul Belém si fortăreata de apărare la intrarea în port, Mânăstirea Los Jerónimo, amintesc pe primii călugări care au locuit aceste meleaguri.
Podul Vasco da Gama îi atrage si el atentia, dar se opreste din consemnare ca să noteze faptul că soferii portughezi par a fi cei mai slabi din toată Europa. Reevaluarea celei mai frumoase zile de excursie este un exercitiu curent, care tine de mobilitatea spiritului, deliberarea făcându-se cu toti cei trei membri ai familiei. Mânăstirea Mafra ridicată în 1717, ca ofrandă regală, pentru fetita dată de Domnul lui Juan al V-lea, îi rămâne în gând româncei canadiene mai ales datorită corului bărbătesc care a desfătat musafirii cu cântece mânăstiresti si apoi… de pahar.
Peripetiile îsi au si ele savoarea lor într-o călătorie si autoarea dispune de umorul de a le împărtăsi cititorilor ei. Atunci când aflată la 30 km afară din Lisabona, în graba de a se avânta spre Barcelona, de care o despărteau 1500 km, constată că a uitat în seiful hotelului ceea ce era mai important, pasapoartele si alte documente de pret, nu se putea să nu se întoarcă, dar o face fără nervi, ci vizitând în situatia dată si alte locuri, care îi sporesc bucuria. Iată o lectie pentru cei mai multi dintre noi.
Asocierile te surprind la tot pasul. Peisajul din jurul Zaragozei era „un desert spectaculos, asa cum numai la Marele Canion mai văzusem”, mărturiseste ea, iar cel montan al Mânăstirii Montserrat, de la care coboară, mereu uimită de priveliste o face să se simtă „ca într-o poală de mamă bună”. În Barcelona vede si revede creatiile lui Antonio Gaudi, multumită să le arate si băiatului ei, dar nu lipseste să savureze dansul catalan si cel de flamenco, ce îi asigură satisfactia de a fi identificat ceea ce era mai important la spanioli: ”Le văzusem sufletul.”(p.44)
La fel de fructuos pentru educarea copilului ei a fost popasul de la Roma, ca la Londra să se simtă stingheră fără băietii ei, cu care ajunsese anterior acolo. În Elvetia, unde sotul ei se bucură de o nouă recunoastere stiintifică internatională, ea admiră Lauterbrunnen, cea mai frumoasă vale din Europa, datorită celor 72 cascade, în care apa se prăvale din înăltimile muntilor. Este un loc magnific, care inspirase pe Goethe si pe Schubert. La Zürich ascultă un concert în Biserica Sf. Petru, care are cel mai mare ceas din Europa.
Nici experienta călătoriilor în Lumea Nouă din al doilea capitol nu este mai putin instructivă si revelatoare pentru cititor, mai ales că Milena străbate America de la Mont Tremblant si Vancouver Island la Marile Lacuri si Miami sau Hawaii, pretutindeni memorialista dovedindu-se a fi o turistă avizată, prin cultura pe care o stăpâneste si prin spiritul viu, asociativ.
Întelegând că o călătorie oferă spiritual si sufleteste una dintre cele mai mari împliniri în ordinea omenescului, autoarea are si anumite exigente pe baza cărora face selectia locurilor pe care decide să le străbată: ”Mă tem că nu gust turismul generat de comert. Ideea mea de turism se axează mai mult pe întelegerea locului, a traditiilor lui.
În consecintă, aleg obiectivele turistice în asa fel încât să evit aglomeratiile, mall-urile si spatiile comerciale. Prefer destinatiile unde poti simti ritmurile si culorile locale, sufletul oamenilor si natura locului.“ (p. 108) Spirit jucăus, ea glisează comparând pentru calitatea lor superioară un hotel din Honolulu cu acel Grand Hotel de pe insula Mackinac, imortalizat în filmul Undeva, cândva. Altundeva reclamele spectacolelor de operă de la Las Vegas sunt asemănate cu cele din Times Square de la New York. În Florida la Key Weat pleacă pe urmele lui Hemingway, ajungând la casa-muzeu, alta decât cea din Vila cubaneză Finca Vigia, unde romancierul scrisese capodopere precum Pentru cine bat clopotele sau Bătrânul si marea. Nu lipsesc nici notatii care certifică nivelul turismului în locurile vizitate, căci disconfortul bruiajului unei nopti în care angajatii spălaseră carpetele braseriei a fost recompensat a doua zi cu o masă gratuită pentru toti trei călătorii cazati în conditii improprii. În Las Vegas, în schimb, ei se bucură de cazarea în Metro Goldwyn Mayor cu 5000 camere, hotel construit în 1993 cu 1 miliard de dolari. Altundeva, ea e fericită că a poposit pe celebra plajă Waikiki, care este „adevărată Mecca a turistilor“(p.108 ).
Capitolul intitulat Amintiri din tara cu dor nu este, cum s-ar părea, un punct final al demonstratiei ideatice a cărtii, căci spre ideea-axă a lui conduc numeroase trimiteri anterioare. El este un adevărat laitmotiv întins la nivelul pânzei freatice a stării de spirit pe care călătoarea o etalează, întorcându-si adesea gândul spre începuturile ei de viată în Mărginimea Sibiului, de la ai cărei locuitori a luat modele de bun simt, de responsabilitate socială, de echilibru si întelepciune.
I-am asigurat pe participantii la evenimentul sibian al lansării că atunci când vor termina lectura plină de delicii a acestei cărti, vor avea multumirea de a fi cunoscut experienta unică a unui suflet frumos, vesel si luminos, a unei constiinte lucide, realizând că tocmai asa se cuvine să se treacă pe hârtie ceea ce merită consemnat de fiecare dintre cei ce călătoresc pe alte meleaguri, cu sinceritate plenară. Un model ca acesta, mai rar!
Întâlnirea cu cititorii de la Librăria Humanitas din Sibiu s-a prelungit cu relatările unor participanti la eveniment si cu sesiunea de autografe pe exemplarele oferite în dar de autoare, invitată să revină în „capitala culturală, oras al culturilor” si cu alte cărti ale călătoriilor sale.
|
Anca Sîrghie 10/10/2015 |
Contact: |
|
|
