Gusterele de Ion Toma Ionescu
Note de lectură
„ Nu stiu dacă cititorul acestei cărti va gândi ca mine. Încerc să mă dumiresc si dacă personajele mele schitate se pot aseza comod într-un roman. Am amestecat planurile, n-am pus personajele să relationeze destul, alteori au relationat nefiresc, nu le-am conturat suficient ca tipologie, ca epică, psihologie etc. Recunosc, uneori am amestecat stilurile, timpii istorici si cei ai povestirii, spatiile, am inclus si un metaroman, nu-i prea mult? Fără o succintă organizare!... De parcă am avut numai dubii, nu si idei...”
Fragmentul citat, care deschide capitolul XXIII al cărtii, este o mărturie sinceră a frământărilor si nelinistilor scriitorului, preocupat de calitatea actului de creatie. Exigentele sale morale fată de sine sunt atât de înalte, încât deplina luciditate îl face să se întrebe dacă demersul său creator este cel autentic... Nu întâlnim prea des, în ziua de astăzi, scriitori care să-si pună astfel de probleme de constiintă legate de scris.
Romanul „ Gusterele”, editia a doua, apărut la Editura Inspirescu, Satu-Mare, 2015, aduce în fata cititorului român o poveste de viată autentică trăită de personajul, narator si autor deopotrivă, Ion Toma Ionescu. Scriitorul înoată în trecutul de ceată pe care îl aduce în memorie si îl retrăieste cu aceeasi intensitate ca odinioară, dacă nu chiar mai intens.
Aparitia acestei a doua editii aduce îmbunătătiri substantiale continutului cărtii apărute în 2013 la Ed. Paralela 45 din Pitesti. Sunt fixate, de data aceasta, mult mai clar coordonatele temporale si spatiale ale romanului. Fiecare personaj beneficiază de o atentie sporită din partea autorului, amănuntele aduse în plus consolidându-i personalitatea. Se vede o preocupare mai mare de a întări caracterul autentic al întâmplărilor: despre unele personaje avem mărturii noi din partea unor „martori”; despre faptele povestite avem „documente” descoperite recent în arhivele pe care scriitorul le-a cercetat. Remarcăm tendinta vădită a prozatorului de a face din personajele pe care le-a iubit adevărate icoane, punând pe chipul acestora o lumină transfinită. În fine, prin această a doua editie, I.T.Ionescu desfiintează frontiera dintre realitatea dură (trăită de personaje în niste ani la fel de duri) si cea magică, onirică, oferind cititorului posibilitatea de a-l însoti pe autor într-un univers pluridimensional, actiunea desfăsurându-se pe trei planuri intersarjabile: real, fantastic, oniric.
„ Gusterele”, titlul romanului, este o metaforă. Dacă am încerca să o decodăm, nu am face decât să maculăm imaginea artistică. Ar fi ca si cum am mângâia cu mâinile înnoroite aripile albe ale unui înger.
Cartea este structurată pe mai multe capitole, fiecare capitol purtând numele unui personaj, sau un titlu metaforic ce defineste o vârstă, o etapă, o stare de spirit. Unele capitole au acelasi titlu, de pildă numele unui personaj, surprins însă în ipostaze diferite ale existentei sale.
Am remarcat si cu altă ocazie calitatea deosebită a autorului de a portretiza. Uneori, prin câteva detalii, realizează un portret viguros, memorabil. Personajele sale sunt aidoma unor constructii solide, împodobite pe dinăuntru cu fresce de o rară frumusete. Ele sunt actorii care dau viată textului literar, interpretând de cele mai multe ori un rol dramatic, mai rar, unul comic. Personajul, „ tata-mare”, este schitat în câteva cuvinte: „ aspru, viguros, răzvrătit, falnic, cu cămasa lungă de in, brăcinar, pantaloni albi de dimie...”, cuvinte care au o mare putere de sugestie si care spun totul despre Mitică Tobârlan. Există undeva în carte un personaj episodic, Oanta, ( numele adevărat sau imaginat are o rezonantă venind din lumea cărtilor cu vrăjitoare), o vecină de-a naratorului, magistral reprezentată: „ Nu m-as fi mirat dacă pe amurgite, strecurându-mi privirile printre uluci, de la mine din curte, as fi văzut-o cum încalecă o coadă de mătură si decolează într-o directie numai de ea stiută...”
Nu lipsesc tablourile onirice de cea mai bună calitate expresionistă si escatologică. Capitolele XIX si XXI, respectiv „ Coverga din cer” si „ La covergi”, oferă o imagine a Raiului, unde bătrânul Tobârlan negociază, în termenii lui, cu Dumnezeu. Dialogul dintre cei doi, calm, pasnic, pare a fi o discutie firească între doi prieteni. Tobârlan este un alt om: a renuntat la multe din apucăturile lumesti, acceptă constrângerile impuse, dar ultimul cuvânt pare să îl aibă tot el. Covergile care populează lumea Raiului sunt asemenea unor iglu-uri, în care s-au retras Tobârlanii, spre a se bucura de fericirea de care nu prea au avut parte aici pe pământ... Umorul fin si ironia ascunsă, stilul liber de podoabe artistice... sunt mărturii ale unui robust talent scriitoricesc.
În cartea lui Ion Toma Ionescu totul începe si se termină cu „ timpul”. Un timp de o exactitate matematică, timpul demiurg, un timp lipsit uneori de importantă, care curge haotic, un timp care vine parcă din afara oamenilor, îi împinge, îi constrânge, îi subjugă si le acoperă timpurile lor particulare. Este timpul imperios al lumii ( lumea văzută ca un sanatoriul universal) în care vietile noastre, ale oamenilor, se înscriu ca un punct pe o dreaptă fragilă...
Parafrazându-l pe Ludwig Wittgenstein, as spună că întelesul acestei cărti poate fi exprimat în câteva cuvinte:” Ceea ce se poate în genere spune se poate spune clar; despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă”...
Tăcând, însă, nu vom afla niciodată dramele înaintasilor nostri, viata lor plină de privatiuni, ceea ce au gândit si au făptuit, cine au fost ei, dar mai ales, cine suntem noi, cei de astăzi, care descindem din ei si ducem mai departe mostenirea lor genetică.
|
Domnita Neaga 10/8/2015 |
Contact: |
|
|
