Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


De vorbă cu Dan Dungaciu despre exodul musulman din Orientul Mijlociu si Africa

Exodul musulman din Orientul Mijlociu si Africa reprezintă cea mai mare provocare umanitară pentru Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial până astăzi. Aflat sub presiunea imigrantilor care vin în număr tot mai mare pe bătrânul continent, proiectul european se află în impas. Care va fi solutia aleasă de europeni pentru a rezolva chestiunea în cauză rămâne de văzut. Despre problemele pe care le ridică integrarea celor care vin acum în Europa am vorbit cu Domnul Prof. Univ. Dr. Dan Dungaciu - Directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Române.
Asadar, problema refugiatilor din Orientul Mijlociu si Africa este departe de a se fi încheiat. Solutiile propuse pentru rezolvarea acestei crize - relocarea oamenilor, împărtirea lor pe cote obligatorii între statele europene, acordarea de sprijin financiar consistent tărilor care au pe teritoriul lor un număr mare de emigranti - nu par a stopa exodul musulman. Dimpotrivă. Numai atunci când în tările de origine ale emigrantilor lucrurile se vor aseza, putem spera la o schimbare de situatie.
În consecintă, Domnul Profesor Dan Dungaciu ne vorbeste despre cauzele care au stat la baza acestei crize si despre multiculturalism ca politică falimentară în Europa.


- Stimate Domnule Profesor, cine sunt cei care bat astăzi la portile Europei? Care este statutul lor? Sunt emigranti, refugiati din calea războiului?
- Sunt întrebări foarte importante. Statutul de migrant este unul foarte discutat în spatiul european astăzi. Dintre cei care au venit în Europa în anul 2014, 122.000 au fost sirieni, 41.000 afgani, 47.000 din Kosovo.
Deci nu sunt toti din zonele de conflict, ci si din Balcanii de Vest. Atunci, lumea este foarte atentă să facă o clarificare în ceea ce priveste cel putin zona Balcanilor de Vest. Germania, în noiembrie 2014, a votat o lege prin care state precum Bosnia - Hertegovina, Macedonia si Serbia sunt „state sigure".
Altminteri spus, oricine vine de acolo nu se mai califică pentru statutul de refugiat. Poti fi imi¬grant economic, care te califici pentru sedere într-un stat ca Germania sau nu. În acest moment, 99% dintre cetătenii tărilor de mai sus nu se mai califică pentru sedere în Germania. Germania vrea să introducă acelasi statut pentru Albania, Kosovo si Muntenegru. Asta înseamnă că aproape nimeni care pleacă din Balcanii de Vest nu va mai putea intra în Germania sau să-si legalizeze situatia acolo.
Asta sigur reduce presiunea migratiei în Occident, pentru că, în primele luni ale anului 2015, circa 26% din cei care au aplicat pentru spatiul Uniunii Europene sunt din Kosovo, 4% din Albania, 3% din Serbia. Din Siria si Afganistan sunt 23%.
Deci, cifrele sunt aproape la egalitate. Dacă Germania „scapă" de Balcanii de Vest, înseamnă că 40% din migranti nu mai intră în discutie. Ce se întâmplă cu cei din Orientul Mijlociu, acolo lucrurile sunt mult mai limpezi. Ei sunt refugiati si se află sub incidenta legislatiei internationale, a Conventiei de la Geneva din anul 1951 si alte acte aferente care stipulează că statele ce îi primesc trebuie să se ocupe de ei ca de niste refugiati de război.

- Care este identitatea religioasă a celor nou - veniti?
- Aici cred că lucrurile sunt evidente. Dar as face o nuantă. Nu este vorba că sunt musulmani sunniti sau siiti. Ci mă refer la intensitatea religioasă a trăirii islamului. În România de pildă, vedem, dacă ne uităm la comunitatea musulmană de la noi, două tipuri, două atitudini. Una este musulmană turcică si alta este cea a musulmanilor arabi care s-au mutat mai recent în tara noastră.
Acestia au un alt fel de raportare la religie si la rolul religiei în societate. Dacă vorbim despre musulmanii turci sau tătari de la noi, observăm o acomodare, o acceptare a unor norme politice existente la noi. Pe când ceilalti sunt mai insurgenti si mai putin dispusi să se aseze sub o autoritate recunoscută, care este statul român. Asa se întâmplă si în cazul acestei migratii. Sigur că aproape toti sunt musulmani, dar tipul de abordare, intensitatea religioasă, de relationare cu noul establishment politic dintr-o tară sau alta diferă în cazul lor. Este adevărat, nici Turcia nu mai este cea care aplica cândva spre integrarea europeană, dar este cert că tipul de islam pe care îl practică cei veniti din Afganistan, Siria, Libia, Irak este unul diferit, care trebuie tratat ca atare.
Prin urmare, ne vom confrunta cu o situatie nouă. Si aceasta, pentru că nici islamul din Occident nu mai este asa cum îl cunosteam cu ceva vreme în urmă. Este evident că islamul va produce, nu neapărat acum, ci pe termen mediu, efecte pe care în clipa de fată nu le intuim. Multi spun că migrantii veniti acum nu sunt automat teroristi, pentru că teroristii s-ar putea infiltra în spatiul european prin alte mecanisme.
Dar noi nu vorbim acum doar de azi, ci si de ziua de mâine si de poimâine. În aceste conditii, cred că inclusiv chestiunea preconizatei moschei din Bucuresti ar trebui revizuită...

- Care este strategia europeană fată de valul imigrantilor veniti din Orient? Se observă o lipsă de coerentă în privinta acestei politici. Vedem cum vecinii unguri ridică garduri în calea invadatorilor, în Germania se fac mitinguri umanitare, de compasiune pentru situatia celor veniti, Polonia refuză din start imigrantii, Slovacia ar primi, dar numai de credintă crestină.
- Nu există o strategie europeană pe acest subiect. Ne place sau nu, ăsta este un fapt. Europa nu are în acest moment un mecanism de abordare a acestei chestiuni. Europa nu are solutii si nu trebuie să fim excesivi de optimisti. Sigur, europenii au anuntat că pe 14 septembrie va fi o reuniune de urgentă. A fost un pic amuzant că s-a anuntat cu trei săptămâni în urmă că va fi o reuniune de urgentă... Angela Merkel, la rândul ei, a spus că pe 24 septembrie va veni cu un plan privind imigrantii. Acum este un haos, iar valul de imigranti a trecut ca o vijelie si a ajuns până în Germania cu mici blocaje pe frontiera ungaro - austriacă, si aceasta, în pofida reglementărilor Uniunii Europene. Pentru că în momentul în care austriecii au pus un blocaj si au controlat nu neapărat frontiera, ci autostrada care merge spre Germania, este clar că se întâmplă ceva, adică libera circulatie a intrat într-o oarecare criză.
Repet, în această clipă nu există o solutie. Va fi o provocare pentru modul în care Uniunea Europeană va gestiona de aici înainte chestiunea. Ideea că fiecare stat va primi cote a fost deja respinsă odată. România a acceptat aceste cote dincolo de norma europeană. Era doar sugestie, nu o normă europeană. Această propunere nu cred că este o idee fezabilă. Pentru că trebuie să spui: Ce cote primim? Timp de câti ani? Ce se va întâmpla peste un an de zile? Dar peste doi ani? Si cine stie cine va fi atunci la guvernare în România? Dar în Europa? Dacă nu există stipulări clare si totul este lăsat la discretia unora sau altora, nu avem solutii, ci improvizatii.
Subliniez din nou, sunt întrebări care trebuie să ne dea de gândit. Situatia este una dinamică. Noi vorbim astăzi cu liderii europeni, dar nu stim cum va arăta inclusiv Germania în anul 2017, după alegerile de acolo. Nu este vorba aici de extrema - dreaptă. Mă refer la partide de tipul Alternativa pentru Germania. Acest partid, la ultimele alegeri din anul 2013, a câstigat 4,7% din sufragii, iar la europarlamentare a luat 7%. Pragul pentru intrarea în Parlamentul german este de 5%.
Deci, sunt aproape. Acest partid nu este „extrema dreaptă", este un partid de intelectuali, de universitari si are ca proiect inclusiv iesirea din zona euro, dacă va fi cazul, sustinând evident si blocarea valului imigrantilor. Astfel de partide, care sunt mici în procente, nu stim cum vor evolua în viitor. Ca aceste partide de tip Alternativa pentru Germania să nu crească, partidele din mainstream vor fi obligate să adopte tipul de valori pe care partidele mici le practică pentru ca să-si păstreze electoratul. La fel s-a întâmplat si în Marea Britanie cu David Cameron, în Franta cu Sarkozy, în Danemarca, în Suedia etc.
Dacă asa stau lucrurile si migratia devine temă de campanie, sigur că politica europeană se va schimba. Pentru că tu, ca partid care guvernezi, trebuie să fii atent să nu dai munitie adversarului politic. S-ar putea ca Europa, în timp, dacă nu gestionează bine această chestiune, să ajungă realmente o fortăreată care să se închidă, care să suspende acordurile Schengen, în care, Doamne fereste, să apară două viteze, pe de o parte, Occidentul puternic vrea să se apere de imigranti, pe de altă parte, esticii, care nu vor fi în stare, vor rămâne în altă parte, desi formal, în Uniunea Europeană, dar nu ca parte a deciziei mari, vor fi „europeni de a doua categorie".
De aceea trebuie generată o politică inclusivă care trebuie să-i cuprindă pe toti, nu doar pe unii, si în acelasi timp realistă. Cum va arăta ea? Greu de spus. Nu stiu spre ce vom merge. Spre o politică de tip american, în care americanii, prin Immigration Act din anul 1990, acceptă anual 700.000 de oameni, nici mai mult, nici mai putin. Pentru că ei au făcut un calcul din care a rezultat că America poate absorbi pe lângă imigratia ilegală acest număr de persoane. Europa nu are aceste politici de limitare.
Aici, cine reuseste să intre este bine intrat. Germania este entuziastă, ati spus. Nu stiu dacă este chiar asa. Pentru că, de obicei, manifestatiile împotriva imigrantilor nu se dau la televizor. Acolo apar doar părtile bune, frumoase. Noi nu stim cum gândeste populatia sau cum va gândi mâine. Ministrul de interne german a vorbit deja despre o regândire a acordurilor Schengen. Germania în curând va bloca imigratia din Balcanii de Vest.

- Cu alte cuvinte, avem si aici o atitudine mai rezervată, cel putin la o categorie de populatie. Un deputat german vorbea de curând despre procedura de impeachment (punere sub acuzare/blam) pentru Ungaria si Austria fiindcă au permis ca imigrantii să ajungă în Germania nestingheriti si neverificati. Ceea ce e corect pe fond.
- Nu stim, deci, nici în Germania ce se va întâmpla, chiar dacă acum există un entuziasm aproape exhibat de unii. Germania trebuie să ne preocupe pentru că, dacă acest stat va ajunge să blocheze chestiunea imigrantilor sau să se radicalizeze, proiectul european se va închide. Nu Marea Britanie, nu Franta, Germania este miza aici. Ea poate trage după ea proiectul european si doar ea îl poate bloca. Deocamdată este benevolentă. Dar nu poate avea această atitudine la nesfârsit. Nu poti să asumi fără limite imigranti. De ce? Pentru că numărul lor creste geometric. Cum se produce asta? Este simplu. În momentul în care imigrantii ajung, ei transmit acasă mesajul că au sosit cu bine. Cu cât ajung mai multi la destinatia dorită, cu atât transmisia este mai mare. Si transmit si încrederea călăuzelor.
Călăuzele functionează pe un mecanism de încredere. Pentru că, dacă n-a ajuns cineva, o rudă de exemplu, tu stii că a plecat persoana cu călăuza respectivă si acela îsi pierde jobul. Dar dacă a ajuns, cel care pleacă are încredere în călăuză si reteaua lui si, în plus, are încredere că are unde să stea, într-o primă instantă, pentru că se va întâlni cu cei care deja s-au instalat acolo, în Occident. El va veni la niste rude, prieteni etc., nu va ateriza într-o zonă a nimănui. Va fi o crestere geometrică a emigratiei dacă Germania îi va putea înghiti pe toti aflati acum în discutie.
La început, „decolarea" migratiei este foarte lentă, dar, odată pornită, ea creste. Si cu cât mai multi se asază în spatiul european, cu atât mai multi vor veni. Tacit, Germania face o invitatie...
Deci nu poti spune, gata, i-am primit pe acestia si de mâine stăm linistiti. Nu, mâine vei avea o presiune si mai mare. Orice măsură umanitară are două fatete. Încă un exemplu: Europenii au spus să întărim misiunea Fortex, să aducem cât mai multe nave ca să nu se înece refugiatii în Marea Mediterană. Exista o propunere din partea României ca să trimită si ea fregatele în Mediterana pentru a salva oameni. Ce a spus David Cameron? Premierul britanic a zis: „Domnilor, dacă pu¬neti cât mai multe nave în Mediterană ca să salvăm pe cât mai multi, va creste migratia". Si asta este logic. Când stii că vei fi salvat, te vei duce cu orice risc, te vei si arunca în apă înot, dacă vor veni să te ia cu barca. Problema este însă alta: bun, să zicem că îi salvăm, dar unde îi duci? Pentru că David Cameron a mai spus ceva: „Vom trimite o navă britanică, dar niciodată pe cei care-i vom salva nu-i vom aduce în Anglia, îi vom lăsa tot în Italia".
Prin urmare, nici asta nu rezolvă problema, faptul că Europa investes¬te în misiunea din Marea Mediterană, căci generează tot „efecte perverse", cum zic sociologii.

- Cum ar trebui să se pozitioneze România în acest cor care cântă pe mai multe voci?
- Ar fi ideal să existe un proiect unitar european. Deocamdată nu este. România nu o să-l determine, dar trebuie să fie o voce care să sustină eventual printrun regim de aliante politice un proiect care să nu facă excluderi, adică să se aplice doar unora, si nu tuturor.
Este foarte important ca Europa să nu se rupă sub această povară. Astăzi ne confruntăm cu cea mai mare presiune pusă asupra proiectului european. Si aceasta nu lucrează pe termen scurt, ci lung. Poate nu direct, ci indirect, prin vot, prin democratie, prin lideri care ajung în pozitii importante, prin influente, prin subrezirea sau dărâmarea acordului Schengen. Asa lucrează migratia si poate lucra nociv pentru proiectul european.

- În al doilea rând, România a acceptat deja o anumită cotă de imigranti. Si această problemă, cred eu, trebuie discutată si comunicată mai bine. Asa ceva nu se poate lansa în spatiul public oricum. Sunt niste acorduri? Avem vreo întelegere? Câti refu¬giati putem lua? Cum? Dar la anul cum vom proceda? Pe ce ne bazăm când primim imigranti? Este o cerere UE sau un răspuns spontan al României? Avem capabilităti suficiente? Avem suficienti translatori pentru cei nou - veniti?
- Nu te poti lansa asa, fără o strategie. Sunt multe probleme care se ridică: integrare socială, educatie, locuri de muncă etc. Dacă noi la ora actuală avem încă probleme de integrare cu comunitatea romă, este de presupus că vom avea dificultăti si cu cei care vor veni din Orientul Mijlociu.
Numărul nu contează neapărat, pentru că este usor să induci tensiuni foarte profunde în societatea românească. Este posibil să apară partide noi care să deturneze agenda politică si toată lumea să vorbească doar despre imigratie, să apară o polarizare de care România nu are nevoie. Lucrurile trebuie să fie gândite, cântărite si integrate într-o politică europeană la care România să fie parte.
Ideea că România are acum sansa să îsi acopere deficitul demografic cu populatie imigrantă este cea mai mare stupizenie posibilă. România are o problemă demografică si sociologii au semnalat-o de multe ori. Este adevărat. Dar administratia românească, politica românească trebuie să gândească o solutie si la această problemă, indiferent de ce se petrece acum.
Nu vreau să fiu politically incorrect, dar nu ar fi o idee mai bună să-ti acoperi deficitul demografic cu populatie românească care este în jurul tău? Am făcut un proiect de aducere a românilor din Republica Moldova, Ucraina si Timoc, care pot si vor să lucreze în România?
Poate acestia, printr-un mecanism de burse sau programe inclusive, pot fi atrasi. Mă refer la asistenti medicali, medici, constructori etc. Căci pot fi atrasi foarte usor cei care lucrează în constructii si locuiesc în Republica Moldova. Stiti câti muncitori în constructii are disponibili acum Moldova, oameni care nu mai pleacă la muncă în Rusia? Foarte multi.

- Cineva spunea că Europa nu va mai fi niciodată ce a fost.
Cum vedeti bătrânul continent în anul 2050?
- Nu am globul de cristal la mine ca să vă pot răspunde la o asemenea întrebare. Depinde ce întelegem prin Europa care a fost. Când Europa în devenirea ei a fost? La ce ne referim? Ea a intrat într-un proces de transformare de la epoca marilor descoperiri geografice până astăzi. Care este această Europă? Europa umanistă, iluministă, a lui Napoleon, a lui Hitler si a lui Mussolini, Europa postbelică? Europa a fost totdeauna într-o devenire. Nu pot identifica o anumită Europă la care să ne raportăm.
Ceea ce trăim astăzi este clar, proiectul Uniunii Europene este pus sub o presiune enormă. Si pentru prima dată ar trebui să discutăm realist acest subiect. S-ar putea ca, în anul 2050 sau, mă rog, într-un orizont de timp, proiectul european să intre în criză.
Deci, vorbind just, ne putem gândi ca, dintr-o evolutie internă europeană - nu dintr-o amenintare externă gen război, proiectul intern european să se prăbusească. Pentru că el nu stă bine pe aspectele acestea care tin de angajamente emotionale si identitare: bucurii, temeri, spaime, angoase. Sociologii stiu asta.
În sondajele de opinie publicate de eurobarometre, de pildă, când au fost întrebati europenii cum se identifică: „numai europeni", „europeni si nationali", „nationali si europeni" si „numai nationali", „numai europeni", se identificau undeva pe la 4% maximum 7%. „Nationali si europeni" si „numai nationali" erau 80 - 84%.
Altfel spus, chiar în perioadele de efuziune europeană noi vedeam pe eurobarometre că integrarea europeană a prins spatiul social, financiar, cultural, economic. Dar la zona identitară era un gripaj.
De aceea Europa mergea bine când era prosperitate. Când a început criza economică sau s-a ivit o provocare de genul acesta, cu imigrantii, europenii, vorba lui Grigore Vieru, „plâng si râd în limba lor".
Deci temerile, bucuriile si angoasele sunt resimtite local. Iar localul acesta este deocamdată spatiul national. Că e bine, că e rău, asta e o altă discutie. Este un fapt. Europa are un fundament politic subred - nu există, deocamdată, „noi, europenii", asa cum cei din SUA spun „noi, americanii" - care este suscitat de fiecare dată când apare o criză. „Noi, europenii" nu actionăm ca britanicii, care, atunci când au fost bombardati de nazisti, s-au strâns toti împreună si au rezistat, sau precum americanii, care, atunci când se întâmplă un uragan în Louisiana, toti sar în ajutorul celor năpăstuiti, pentru că îi percep ca „de-ai lor". Nu. Noi nu simtim problema daneză ca o problemă a României. Sau portughezii nu simt problema Germaniei ca problema Portugaliei. Ei bine, nici nemtii nu simt problema Greciei ca problema lor. Si atunci nu este nefiresc ca în ches¬tiunea emigratiei fiecare să joace politica de tipul: „sper să nu mi se întâmple mie".
Revenind, această presiune a imigrantilor, care nu se va opri curând, s-ar putea să devină prima mare provocare pentru proiectul Uniunii, capabilă să răstoarne proiectul. Suntem deci, cel putin teoretic, în fata posibilitătii unui esec al acestui proiect european integrator. Să sperăm că nu vom ajunge acolo.
(Cf. Augustin Păunoiu - http://ziarullumina.ro/quo-vadis-europa--105196.html - 13.09.2015/07.10.2015).


Câteva repere bio-bibliografice

Domnul Dan Gheorghe Dungaciu s-a născut la data de 3 octombrie anul 1968 în municipiul Târgu Mureș; este sociolog și geopolitician român, fost consilier al presedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, pentru problemele integrării europene a acestei ţări. Are ssi cetătenia Republicii Moldova.
Domnul Dan Dungaciu este Profesor Universitar la Facultatea de Sociologie si Asistentă Socială a Universitătii din Bucuresti si Directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Române (ISPRI).
A studiat sau a lucrat ca cercetător asociat în diverse institutii occidentale: Fernand Braudel Institute (SUA), Max Weber Centre for Advanced Cultural and Social Study (Germania), Law, Economics and Political Sciences’ School of Athens (Grecia), Central European University (Ungaria), Departament of Social Studies, Polytechnic University (Marea Britanie), Institut für die Wissenschaften vom Menschen (Austria), Max Planck Institute for Social Anthropology (Germania).
Este membru al mai multor asociatii naţionale si internationale de profil si laureat al premiului Dimitrie Gusti pentru sociologie al Academiei Române (1995) si al Premiului International pentru Sociologie al Universitătii din Istanbul - Turcia (2001).


Dintre lucrările si cărtile publicate amintim câteva:

Sociologia si geopolitica frontierei (coautor), 2 volume, 1995;
Istoria sociologiei. Teorii contemporane (coautor), 1996
“Rețelele omeniei” si retelele mistificării, 1997
Enciclopedia valorilor reprimate, 2 volume, 2000 (coautor)
Statul si comunitatea morală. Memorii (1904-1910), Traian Brăileanu, (editie îngrijită, studiu introductiv si repere bibliografice de Dan Dungaciu), 2002
Sociologia românească interbelică în context european, 2002
Natiunea si provocările (post)modernității, 2002
Moldova ante portas, 2005
Cine suntem noi? Cronici de la Est de Vest, Editura Cartier, Colecţia Cartier Istoric, 2009
si multe altele...






Stelian Gombos    10/8/2015


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian