Toronto International Film Festival - TIFF 2015 la cea de-a 40-a editie
Anul acesta, spre deosebire de anii trecuti, TIFF-ul a fost ceva mai tarziu, nu imediat după “Labor Day”, cum era de obicei, dar a avut o mai mare amploare, fiind la cea de-a 40-a editie a sa. S-au selectionat peste 400 de filme participante, încadrate în 16 sectiuni, dintre care una cu filme pentru copii, iar numǎrul de spectatori a fost un record planetar: 473.000 de oameni au vizionat filmele din festival. Se pare, după spusele "specialistilor" cu care am avut onoarea să stau la cozi la intrarea la filme, că TIFF ar fi unul din cele mai importante festivaluri de cinema din lume, după cel de la Cannes. Într-adevăr, este un festival urias. Numărul de vedete de cinema care au vizitat marele oras Toroto între10-20 septembrie a crescut considerabil si, proportional, si nebunia circulatiei în centrul orasului în această perioadă. Aleg numai cateva nume din zecile de staruri prezente la editia TIFF 2015: Dev Patel, Devika Bhise si Jeremy Irons, Idris Elba, Nicole Kidman, Jason Bateman, Sandra Bullok, Emily Blunt, Emma Watson, Kate Mara, Kiefer and Donald Sutherland, Ethan Hawke, Christopher Walken, Naomi Watts, etc, etc.
Cum publicatia “Observatorul” din Toronto este implicată în majoritatea evenimentelor culturale importante care au loc în acest oras, pe care n-as gresi dacă l-as numi un "mega-city", am fost prezentă si la editia din acest an a TIFF-ului. Locul festivalului a rămas acelasi, edificiile destinate pentru diverse manifestări ca si pentru participantii făcând parte din "I&P" (Industry & Press) fiind cinematograful "Scotia Bank" de pe Richmond Street. Pe King Street circulatia a fost închisă câteva zile, dând loc defilării "starurilor" pe asa numita "red carpet" (carpeta rosie), în juriul căreia s-au inghesuit si anul acesta doritorii de autografe. Există multe "red carpet", instalate în sălile cu proiectii pentru public. Acolo sunt spectacolele "de galǎ", unde sunt prezenti actorii celebri. Multe proiectii oferǎ la sfârsit sesiuni de "Q&A" (Questions & Answers), în cadrul cǎrora spectatorii pun întrebǎri realizatorilor. Jurnalistii si lucrǎtorii din cinematografie, care vizioneazǎ filmele la sectia "Industry & Press" nu beneficiaza însǎ de sesiunile "Q&A", care sunt numai pentru spectatorii cu bilete cumpǎrate.
Statul la coadă pentru intrarea la filme a rǎmas la fel. La una din cozi am avut plǎcerea sǎ remarc o tânǎrǎ care distribuia tichete colorate pentru diverse filme si care mi s-a parut cǎ semǎna cu actrita Uma Thurman. Mi-a dat voie s-o fotografiez. Mai existǎ si o alta activitate la TIFF, freneticǎ as spune: panditul, cu orele, pe strǎzi, a actorilor. Am nimerit si eu într-o asemenea multime, toti asteptau cu celularele gata sǎ fotografieze. Am încercat aflu pe cine asteptau. Nimeni nu stia. Si, dupǎ ce a trecut într-o viteza fulgerǎtoare o pereche de fețe total necunoscute pentru mine, am auzit din spate: "Cine au fost ǎstia? Nu i-am vazut niciodatǎ! Iar am stat degeaba!"
Anul acesta au fost prezentate patru filme românesti: "Blue Spring" (Primavara albastrǎ)-film de scurt metraj în regia lui Andreea Cristina Bordun, "Box" (Box)- film regizat de Florin Serban , "One Floor Bellow" (Un etaj mai jos)- în regia lui Radu Muntean si "The Treasure" (Comoara), în regia lui Corneliu Porumboiu. Din cele patru, am vizonat douǎ: "Box" si "One floor bellow". Filmul "Box" nu mi-a atras în mod special atentia, (dimpotriva!), dar filmul "One floor bellow" este un film interesant, puternic si care solicitǎ participarea intensǎ a spectatorului, în ciuda aparentei lentori a desfǎsurǎrii actiunii.
Scenariul filmului "One floor Bellow" a fost scris de trei autori: Radu Muntean, Alexandru Baciu si Razvan Radulescu. Nu am avut parte de sesiunea Q&A, care am auzit cǎ a fost foarte interesanta, în schimb i-am vazut pe cei trei, via Internet, într-un interviu la "Adevǎrul Live" din România. Mi-a facut plǎcere nu numai sǎ aflu cum au ajuns autorii la ideea filmului, dar si faptul ca s-au simtit foarte bine la festivalul TIFF din Toronto, unde au constatat cǎ dragostea si deschiderea publicului pentru filme este mai mare decât la Cannes.
Filmul are, în aparentǎ, un subiect simplu: în apartamentul unui bloc, o tânǎrǎ este gasitǎ moartǎ si vecinii sunt interogati de politie pentru a se afla criminalul. Eroul principal, un vecin al victimei, care se ocupǎ cu procurarea de permise de conducere pentru mici companii, îl bǎnuieste pe criminal, dar nu spune nimica. Filmul nu este altceva decât tǎcerea prelungitǎ -dar numai exterioarǎ- a acestui personaj principal, Pǎtrascu, dialogul interior cu propria constiintǎ fiind însǎ profund si continuu. În rolul principal, actorul Teodor Corban este deosebit de convingǎtor.
Am vizionat si o comedie spanioalǎ spumoasǎ, cu o energie nebunǎ, "My Big Night" scrisǎ si regizatǎ de Alex de la Iglesia. Filmul are mult umor si în el apare vedeta muzicii usoare din Spania anilor 70, Rafael. Vivacitatea filmului lasǎ spectatorului un gust bun, el pǎrǎseste sala de spectacol dupǎ o buna portie de amuzament.
Filmul argentinian "The Clan" regizat de Pablo Trapero, a obtinut premiul "Leul de argint" la Festivalul de Film de la Venetia 2015. Este scris dupǎ o poveste realǎ, vestitǎ în Argentina: un tatǎ de familie îsi trimitea fiul sǎ kidnapeze membri ai unor familii bogate pentru a-i elibera pe bani. Desi sunt 30 de ani de când acest individ a fost închis, în realitate, cazul e încǎ viu în memoria argentinienilor. Filmul e bine condus, subiectul -în sine- e trist si putin demoralizant, dar scoala argentinianǎ de film se dovedeste a fi foarte valoroasǎ.
Filmul german "One Breath" scris si regizat de Christian Zubert aduce pe ecrane problema grecilor care pleacă din Grecia si se duc în Germania pentru a găsi de lucru. Este cazul unei fete care are un iubit - cu care rămâne însărcinată- si care găseste în Germania de lucru la o familie unde are grijă de un copil. Povestea este emotionantă, pe lângă aspectele politice si economice atinse, regizorul se opreste si la relatia dintre două mame, una care-si pierde copilul pentru că i-a fost răpit (dar pe care, până la urmă, îl găseste) si o alta care-si pierde copilul încă nenăscut. Poate că finalul e previzibil, poate că tenta educativă a filmului e cam accentuată, poate că sunt si alte lucruri care ar putea fi reprosate filmului, dar pe mine m-a emotionat si, dacă filmul va veni pe ecrane în Toronto, recomand vizionarea lui.
Am lǎsat pentru finalul articolului filmul care m-a impresionat cel mai mult în acest festival, "Desde alla" (care s-ar traduce "De departe"), film venezuelian scris si regizat de Lorenzo Vigas, care a luat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Venetia 2015. Filmul e o dramǎ psihologicǎ complexǎ de o mare frumusete. Am urmǎrit filmul cu respiratia tǎiata, uneori gâtuitǎ de emotie sau impresionatǎ de capacitatea de a transpune cinematorgrafic intreaga si complexa gamǎ de sentimente cu care se confrunta personajele. Alfredo Castro, interpretul personajului principal, îl încarnează pe Vigas, un om înstărit între două vârste care, căutând în suburbia Caracasului tineri cu care să aibă relatii sexuale, dă de Elder, un tânăr recalcitrant care i se opune. Relatia cu Elder se transformă progresiv si ia o turnură mai curând paternală din partea lui Vigas, care-l găzduieste acasă pe Elder când acesta e bătut de gasca lui de prieteni. Tandretea pe care Vegas n-a avut-o de la tatăl lui, cum aflăm din film, o manifestă acum pentru tânǎrul Elder, care însǎ e un tip dur, nici el -aflǎm- n-a avut parte de dragostea tatălui. Suntem în fata a doi oameni care au tânjit după dragostea tatălui, unul tânăr, care a devenit din această cauza sălbatic si dur, celălalt mai în vârstă, încărcând să ofere celui tânǎr dragostea paternă de care el n-a avut parte. Nu e nimic vulgar, nimic nedelicat, nimic socant: totul se deruleazǎ intr-o atmosferǎ de mare frumusete si omenie. Finalul este neasteptat, iar explicatia lui este lăsată la latitudinea spectatorului. Filmul va fi distribuit la Toronto si merită din plin să fie văzut.
Cea de a 40-a editie a festivalului TIFF 2015 din Toronto s-a încheiat cu un bogat palmares de premii si a fost, ca si în anii trecuti, o deplinǎ reusită.
|
Veronica Lerner 10/2/2015 |
Contact: |
|
|
