Despre prietenie
La ultima mea întâlnire cu Domnul X, despre ale cărui aventuri v-am mai relatat,in Observatorul, dânsul părea – ca să folosesc o expresie cam usuratecă – să fi “căzut în butoiul cu melancolie”. Cum nici eu nu eram chiar vesel, nu m-am alarmat. Căderile acestea sunt comune si ne bântuie nu numai pe noi românii, folclorul nord-american cunoscându-le de exemplu exprimate muzical prin blues. Până si francezii vesnic veseli si vioi nu sunt străini de ceea ce ei numesc, cu umor galic, cafard. Leacul îl cunosc si cu răbdare si blândete l-am făcut pe amicul meu să-mi mărturisească ce-i cauzase răul. Iar apoi, după catharsis, îndulcindu-ne cu vin de Marsala am discutat până la ore mici subiectul ofensator: prietenia în contemporaneitate. Despărtindu-ne, am căzut de acord să împărtăsesc si cu dumneavoastră unele din cele dezbătute.
Noi suntem cam de aceeasi vârstă făcând parte din generatia irosită de comunism. Dar în pofida ideologiei marxist-leniniste care ne-a distrus tineretea si o bună parte a vietii adulte, am fost educati de familiile noastre – în ceea ce priveste prietenia – în respectul idealurilor antichitătii clasice si ale crestinismului. Prietenia, asa cum o definim noi, se bazează pe altruism, consideratie reciprocă si comuniune spirituală, iar prietenul adevărat la nevoie se cunoaste. Este de la sine înteles că prietenia mearge până la sacrificiul de sine, doar nu degeaba a spus Iisus că: “Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să si-l dea pentru prietenii săi”. De când am fost scoliti au trecut însă niste ani, putini văzuti din perspectiva istoriei, dar multi pentru noi si prea bogati în schimbări. Notiunile de bine si rău nu mai sunt aceleasi, dacă a mai rămas ceva din ele, iar întelesul prieteniei s-a alterat devenind de nerecunoscut. La vârsta noastră si în prezent este foarte greu să mai legi prietenii adevărate fiindcă prietenă îti este toată lumea si nimeni, iar pricina indispozitiei Domnului X este un exemplu grăitor, am conchis noi.
Intâmplarea nefastă a făcut ca prietenului meu să-i moară cineva foarte apropiat. Decesul având loc într-o altă provincie a Canadei el a trebuit să zboare urgent la locul nenorocirii. Aeroportul nostru se află la 80 de kilometrii, în orasul învecinat, si în absenta mijloacelor de transport în commun, a angajat un taxi, adăugând astfel încǎ 100 de dolari pentru fiecare drum la costul pipărat al biletelor de avion. X este pensionar si trăieste frugal dintr-un venit foarte mic, iar călătoria aceia neasteptată i-a înghitit pensia pe trei luni. Inainte de plecare, ca tot necăjitul, si-a spus pasul unui vecin. Omul acela, l-a cultivat asiduu încă de la stabilirea în localitate, oferindu-i repetat prietenia si serviciile sale. Ori de câte ori avea de făcut o reparatie la baie, sau de săpat grădina si de lustruit mobila vecinul venea prompt, gata să facă el treaba. Amicului meu însă n-a aceptat niciodată, fiindcă dintr-un fel de pudoare nu-i place să profite de acte filantropice.
De data aceasta vecinul i-a reprosat vehement că n-a apelat la ajutorul său. Avea treburi de rezolvat în oras si ar fi putut foarte usor să-l ducă el la aeroport. Aflând că amicul meu, nesigur de durata absentei sale, rezervase taxiul numai pentru ducere l-a pisălogit până ce a acceptat să facă împreună drumul la întoarcere. Propunerea Domnului X să plătească benzina a fost respinsă. Doar erau prietenii, i-a amintit bunul samaritean.
Fidel promisiunii, vecinul a fost prezent la aeroport la sosirea Domnului X. Dar, fără să-i ia în seamă oboseala si starea sufletescă, s-a ocupat după aceea, timp de mai multe ore de afacerile proprii. Insă cum bine stim “calul de căpătat nu se caută la dinti”.
Acasă la Domnul X, acesta a adus încă odată vorba despre benzină. Costul benzinei este inclus, l-a asigurat vecinul, în suta de dolari datorată pentru deranj. Crezând că glumeste X l-a întrebat dacă se multumeste numai cu nouăzeci de dolari fiindcă nu putea să-i dea exact o sută si scotând din portofel tot ce avea, i-a arătat o bancnotă de cincizeci de dolari si trei de douăzeci. Individul a însfăcat banii, spunându-i ritos că avea si el dreptul, ca orice taximetrist, la un bacsis si apoi a plecat fără să astepte ca prietenul meu să-si revină.
In imperiul lui Mamon totul se apreciază băneste. Astfel, Alan Greenspan, fost presedinte al Rezervei Federale vizitând Venetia si-a folosit sederea ca sǎ evalueze contributia frumusetii Serenisimei la Gross Domestic Product. Dacă frumusetea are pret putem pune un pret si prieteniei ne-am zis noi. Asa că am elaborat împreună ecuatia următoare:
Vp = ∑CSm - ∑Csa
unde Vp este valoarea prieteniei; ∑CSm este suma costului unor servicii la pretul pietii (market value) si ∑Csa este costul acelorasi servicii când sunt prestate de amici. Se vede usor că atunci când prietenul te ajută fără să-ti ceară ceva ∑Csa = 0 si valoarea prieteniei este egală în bani cu ∑CSm. Dacă ∑CSm = ∑Csa valoarea prieteniei este zero. In cazul descris, fără a mai lua în consideratie situatia tragică în care se afla prietenul meu, Vp = 100-110 = -10 ceea ce înseamnă că nu mai era vorba de prietenie ci de cu totul altceva. De fapt de la Doamna Mică în Casa Mare a lui Jack London până la serialul Dallas literatura si cinematografia nord-americană abundă în exemple care demonstrează că “prietenul adevărat” îsi manifestă atasamentul însusindu-si sotia, casa, copiii si afacerile prietenului celui mai bun. Oare chiar din pură dragoste prietenească?
|
Gabriel Watermiller 10/1/2015 |
Contact: |
|
|
