Trei poeme
Sotului meu, Nicolae
Tie, cel ce citesti aceste poeme …
Încearcă să lasi deoparte grijile zilei pentru a putea păsi împreună în realitatea Visului numit Poezie, deschizând poarta inimii tale acestor versuri, scrise anume pentru tine. Ele s-au născut în inima mea atunci când le era dat să se desprindă din lumea formelor-gânduri si a se învesmânta în lumea formelor-cuvinte, pentru a se prezenta, împlinindu-si destinul, la ceremonia întâlnirii cu tine, cititorule.
Simplitatea, care în esenta ei înseamnă Adevărul, nu poate fi exprimată decât prin tăcere. Toate cuvintele lumii nu fac altceva decât să încerce să descrie tăcerea. Cunoasterea de sine, idealul cel mai simplu si cel mai greu de atins, este scopul fiecărui om în parte si al lumii întregi, acestuia fiindu-i subjugate toate căutările noastre.
Uneori căutarea ia forma a ceea ce putem numi poezie. Poetii vin si pleacă, lăsând strădania lor în a dezvălui chipul nevăzut al Poeziei, care ne priveste fără să ne judece de dincolo de vălul Iluziei.
Spune-mi
Nu ai crezut
că poti învinge doar atunci
când renuntând la orice armă,
vei lupta cu propria imagine
pentru eliberarea ta.
Nu te vei mai putea privi
în oglinzile care să te arate
slab sau trufas,
neînfricat sau las,
după dorintă…
Ti s-a mai spus,
dar nu ai crezut…
În tara fără de oglinzi,
care îti va mai fi chipul,
te vei întreba atunci
încă o dată, si vei afla,
dacă vei lăsa răspunsul
să vină de la sine.
Ce vei avea de pierdut,
când căutarea va fi
singura realitate posibilă?
„Care este drumul?”,
se-ntreabă cel care merge,
fără să stie, pe singurul drum
pe care poate s-ajungă…
Unde să ajungă
dacă el este deja acolo,
chiar dacă nu poate încă să stie
că este câstigătorul?
Ce competitie este mai de temut
decât aceea în care tu
esti singurul concurent îndârjit?
Dar cum mai poti lupta
când adversarul poartă,
drept amuletă,
doar chipul tău?
„Alungă toate sperantele”, ti s-a spus,
pentru a putea să speri cu adevărat!
Dar, spune-mi, la ce mai este bună speranta
pentru cel care are deja totul?
Sau cunoasterea drumului de întoarcere,
pentru cel care a ajuns?…
Când totul se pierde
Ceasul nu s-a oprit dar orele
nu se mai văd marcate
pe cadranul Timpului
ce stă pe loc, în contemplare.
Perspectiva nu s-a pierdut
dar obiectele nu se mai văd
delimitate pe întinderea pură
a Spatiului – cel fără de nume.
Viata nu s-a sfârsit dar moartea
nu se mai vede la orizont
în asteptarea fiintei ce se revolta
cândva, undeva, în tara uitării...
Totul este la locul său ca altădată
desi totul nu mai înseamnă nimic
când se pierde în spatiul fără de timp,
în timpul fără de spatiu...
Clipa aceea
Câteva cuvinte, ti-ai spus,
doar câteva cuvinte, si ai creat
o întreagă istorie, al cărei prezent
este deja ieri, asa cum mâine
va fi doar trecutul aceluia
ce-l va lăsa în urmă, pierdut
pentru totdeauna...
Doar un cuvânt, îti spui,
doar un cuvânt, si te-apropii
în drumul tău de nebănuitul pas
spre necunoscut, fără să te sperii
de gândul acela care esti si nu esti
tu, de clipa aceea în care poti să fii
si esti.
|
Elena Liliana Popescu 9/27/2015 |
Contact: |
|
|
