Poetica
Prietene, e seara in care vom fura,
usor si nestiuti de nimeni,
dorul arzind spre inaltimi de a zbura-
flacara dulce a libertatii ancestrale.
Vom smulge stoluri de pasari
ce dorm prin stuful din mlastini
linistita inconstienta unui astfel de tezaur.
Pe umerii nostri-l vom prinde apoi,
cu lanturi, ca niste imense aripi albe.
Si-n fiecare dimineata, batind din aripi mari de dor,
cu o neascunsa bucurie ne vom nalta spre rasarit,
sa viscolim salbatic luminile din ceruri
si ratacind sa-ntoarcem clepsidrele stelare
sa curga bucuria macar o data invers,
cascade lungi si fine din ochii zeilor spre noi.
Eliberati apoi complet, pe nesimtite,
zborul din lanturi, din umeri, sau din timple,
s-ar risipi spre stolurile lui de drept.
Si vom cadea, prietene, mereu mai repede,
vom disparea sub fruntea diminetii -
un luminos, magnetic praf stelar -
depus usor pe-aripi de porumbel.
***
Nu am palme uriase
marea sa o mingii
si nici inimi fluturi
sa le-arunc spre cer.
Zborul ma cuprinde
la izvorul noptii
si ma ard pe fata
stropii mari de zi.
Pedepsit sunt iarasi
sa ascult Cuvintul
care calca-n gind
peste snopii grei
de umbre.
- Windsor - Canada
|
Mircea Olaru 9/25/2015 |
Contact: |
|
|
