Interpretări : Fascinatia structurilor inteligente
Vă propun, stimati cititori ai Observatorului, să ne detasăm un timp scurt de grijile cotidiene pentru a reflecta asupra tulburătoarelor întrebări existentiale: cine suntem, de unde venim si încotro ne îndreptăm?
Dacă Terra are un statut privilegiat în Univers, acest fapt este datorat evolutiei materiei vii de la organisme simple unicelulare, dependente total de mediul înconjurător, până la forme evoluate, culminând cu structurile superior organizate ale fiintei umane, care este capabilă de a lua în stăpânire lumea si a-si făuri propriul destin. Măsurătorile geocronologice au pus în evidentă prezenta materiei organice încă din precambrian, cu aproape trei miliarde de ani în urmă. La început, evolutia vietii s-a derulat lent în mediul precambrian, de la treapta precelulară (coacervate, probionti) la treapta unicelulară (flagelate primitive, protozoare), pentru ca în ultimul miliard de ani să facă saltul la organismele pluricelulare (mezozoare, metazoare).
Trecerea vietuitoarelor, plante apoi animale, de la mediul acvatic la cel terestru a avut loc cu circa 400-380 milioane de ani în urmă, pe măsură ce atmosfera s-a îmbogătit în oxigen, iar pătura superioară a scoartei terestre s-a transformat în sol.
Organismele superioare s-au diversificat tot mai mult, în forme din ce în ce mai evoluate, având ca apogeu aparitia în cuaternar a fiintei inteligente - denumită generic „Om” - din primatele cele mai bine adaptate la conditiile schimbătoare ale mediului înconjurător.
Este de presupus că nasterea miracolului uman a fost un proces nesimultan si neuniform, continentului african revenindu-i un rol deosebit de important.
După naturalistul Charles Darwin, factorii care explică mecanismele evolutiei sunt : variabilitatea, suprapopulatia, lupta pentru existentă si selectia naturală. În lupta pentru existentă supravietuiesc, cu precădere, indivizii cei mai bine adaptati la exigentele mediului ambiant. Pe de altă parte, dezvoltarea geneticii a pus în evidentă rolul esential pe care mutatiile genice si cromozomiale le au asupra evolutiei materiei vii.
Mai precis, se pare că suntem rezultatul interactiunii complexe dintre factorii interni si externi, proces desfăsurat într-o perioadă de 4-5 milioane de ani, în care selectia naturală a fixat în zestrea genetică a speciei noastre cele mai valoroase însusiri ale strămosilor.
Să nu se uite însă, că fiecare individ este un unicat, pentru că porneste în viată cu anumite caracteristici genetice si străbate o traiectorie socio-culturală proprie. Antropogeneza este marcată de mersul biped, confectionarea uneltelor, trecerea de la turmă la grup social, în corelatie cu dezvoltarea gândirii, manifestată prin limbaj, care, după părerea lui Pavlov, constituie cel de-al doilea sistem de semnalizare, alături de treapta senzorial-perceptivă.
Fată de alte specii din regnul animal, desi are structuri morfo-functionale si procese emotional-instinctive comune, doar omul s-a ridicat la nivelul constiintei, care constituie un miracol pentru acest spatiu al Căii Lactee (Galaxia noastră) în care se află Sistemul solar.
Dezvoltarea gândirii omului primitiv si a constiintei de sine se face în paralel cu încercările de dominare a naturii, prin domesticirea animalelor, cultivarea plantelor, descoperirea olăritului, a tesutului(din fibre vegetale, din lână sau mătase), perfectionarea navigatiei, dar si prin acte de cultură spirituală, materializate în minunate productii artistice.
Prin desen, pictură sau basorelief, omul preistoric a reprodus fapte din natură încărcate de sensuri magice, de la statuetele din piatră, os, fildes sau argilă, reprezentând femei obeze, la picturile expresive din grotele Lascaux (Franta) si Altamira (nordul Spaniei). Mijloacele rudimentare de productie au impus ca munca si împărtirea hranei să fie făcute în comun între membrii unui grup social, bazat mai ales pe relatii de rudenie. Sarcinile vindecării bolilor, organizarea cultului mortilor, actele rituale cu continut magic au fost încredintate vrăjitorilor, magilor, samanilor.
Procesele psihice constiente presupun reflectarea cu înteles, orientarea către un scop sau finalitate, constructie creativă sau proiectivitate. Însă vom întelege mai bine psihicul uman dacă vom tine seama că unele deprinderi si automatisme trec de la nivelul constient pe cel subconstient, iar unele tendinte instinctive, ce tin de domeniul inconstientului, pot trece în focarul constient, uneori cu tulburări de comportament.
După celebrul neurolog si psiholog vienez, Sigmund Freud, trăirile neplăcute si tendintele care intră în conflict cu normele sociale si principiile morale ale persoanei sunt excluse din constiintă printr-un mecanism de represiune (refulare) si alungate în subconstient, de unde tind să reapară sub formă travestită. Amplificarea caracterului conflictual al refulării duce la nevroze si psihoze, a căror vindecare se bazează pe constientizare pentru bolnav a impulsurilor reprimate. Astfel de interpretări oferă o viziune complexă asupra proceselor psihice, având ca efect cercetări profunde dar si aprige confruntări de idei printre savanti.
Cert este că numai prin antrenarea întregii activităti psihice (senzatii, perceptii, reprezentări, memorie, afectivitate, imaginatie, gândire, creativitate) reflectarea capătă semnificatie si devine trăsătura dominantă a omului. De fapt, organismul viu constituie un tot unitar si numai asa poate fi interpretat si înteles la nivel structural si functional.
Sistemele vii sunt ierarhizate structural si functional, de la molecula organică la celulă, tesuturi, organe, organisme, specii, genuri, familii si populatii, până la mediul ecologic si întreaga biosferă. În prefata la volumul „Sisteme în stiinte sociale”, Mircea Malita afirmă: ”Integralitatea si autocorectarea (autostabilizarea, homeostaza) nu sunt decât primii pasi în abordarea celorlalte două trăsături proprii sistemelor, care sunt autoorganizarea si ierarhia… Prin proprietatea de ierarhizare întelegem capacitatea unui sistem de a fi în acelasi timp suprasistem pentru părtile sale si subsistem în componenta altor sisteme.” De fapt, întreaga realitate obiectivă, de la microcosmos la macrocosm si megacosmos, se prezintă ca o diversitate nelimitată de sisteme aflate în permanentă interactiune si transformare.
Este meritul lui Ludwig von Bertalanffy de a fi elaborat teoria generală a sistemelor, stiintă care analizează multimile organizate de elemente, fără să intereseze natura lor, dar care se constituie în entităti cu însusiri distincte fată de componentele sale.
În decursul timpului, conceptul de structură (lat. struere = a construi) a evoluat de la acceptiunea traditională de configuratie la sensul modern de ansamblu coerent de transformări care conferă sistemului proprietăti distincte de cele ale părtilor componente. Interactiunile interne integrează elementele componente în întreg si asigură stabilitate relativă si identitate sistemelor materiale.
Stimati cititori, având ca puncte de reper datele stiintifice actuale, vă propun o nouă abordare a reflectării existentei de către fiinta umană care nu exclude conceptia religioasă. Pentru început să analizăm conceptele de spatiu si timp, formele fundamentale de existentă ale materiei în miscare, organizată ca substantă sau câmp energetic.
În conceptia actuală se consideră că spatiul este o reprezentare generalizată a coexistentei, dimensiunilor, formelor, pozitiilor reciproce si distantelor dintre corpuri, iar timpul exprimă simultaneitatea, succesiunea si duratele evenimentelor reale. Spatiul este tridimensional si reversibil, iar timpul este unidimensional si ireversibil, cu sensul unic de la trecut prin prezent spre viitor.
Unii reprezentanti ai filozofiei idealiste neagă obiectivitatea spatiului si timpului, pe care le consideră forme ale trăirilor subiective(Berkeley, Hume, Mach, Bergson), forme apriorice ale constiintei umane(Kant) sau categorii ale „Ideii absolute”. Conceptele de spatiu si timp sunt luate în considerare si de matematică, prin modele formale de reconstructie a realitătii empirice si intuitive, dar si de teoria culturii, unde s-au propus explicatii ale artei si culturii unor popoare si civilizatii pornind de la rolul reprezentărilor de spatiu si timp în structurarea internă a creatiilor artistice. Judecând evenimentele spatio-temporale la nivelul structurilor biologice, psihice si sociale sunt puse în evidentă noi aspecte fată de modelele matematice.
Procesele biologice sunt reglate prin bioritmuri interne, cele psihice sunt marcate de trăirile subiective iar derularea evenimentelor sociale are caracteristici particulare pe care istoria le retine într-o măsură mai mare sau mai mică.
La sfârsitul secolului al XIX-lea, reprezentarea stiintifică a lumii a intrat într-o perioadă de profunde confruntări de opinii. Modelul mecanic al luminii nu satisfăcea descoperirile teoriei relativitătii si mecanicii cuantice.
În conceptia lui Albert Einsten, spatiul si timpul sunt intrinsec legate într-un continuu cvadridimensional (univers Minkovski), descris printr-o metrică pseudoeuclidiană, în cazul reperelor inertiale, respectiv printr-o metrică neeuclidiană (riemanniană) în sisteme de referintă neinertiale. La nivelul microcosmosului, sistemele cuantice utilizează din plin teoria probabilitătilor si statistica matematică în studiul miscării si transformării materiei.
Comportamentul microparticulelor este descris printr-o unda asociată, al cărei modul la pătrat indică probabilitatea de localizare a acestora în unitatea de volum din spatiu. Determinarea functiei de undă se face cu ajutorul ecuatiei cu derivate partiale, datorată lui Schrödinger. Pentru microparticule, notiunea de traiectorie îsi pierde sensul clasic, deoarece incertitudinile în determinarea simultană a variabilelor canonic conjugate satisfac relatiile de nedeterminare ale lui Heisenberg.
Pe de altă parte, termodinamica proceselor ireversibile - transformări ale materiei situate departe de stările de echilibru - conferă unor structuri disipative, după I.Priggogine, comportamentul unei totalităti organizate, caracterizată prin dimensiuni si ritmuri intrinseci, dar si prin istoria sa. În acest mod, fiintarea si devenirea sunt interpretate prin intermediul unei pluralităti de timpuri ce presupun interactiunea ireversibilă cu lumea si participarea la propria devenire.
Prin generalizare se poate afirma că spatiul care este legat indisolubil de timp si de materia în miscare se manifestă plurivalent în nemărginirea si eternitatea lumii, fără început si fără sfârsit. Poate că nu zero este limita inferioară a spatiului, ci minus infinit, dacă se are în vedere posibilitatea existentei structurilor subcuantice, integrate în subsisteme nedescoperite încă. Desigur, prin intermediul tehnicii de calcul, al microscopului electronic si al acceleratoarelor de particule, cercetarea experimentală face progrese în cunoasterea profunzimilor cuantice ale materiei(molecule, atomi, particule elementare), iar telescoapele, satelitii artificiali si navele cosmice extind progresiv frontierele Universului accesibil.
Când “focul stelar” va putea fi controlat în reactoarele de fuziune atunci omenirea va dispune de o sursă nepoluantă de energie, practic inepuizabilă. Este o mare provocare pentru cercetători să asigure securitatea energetică a omenirii, prin surse alternative de energie, în conditiile epuizării resurselor de combustibili fosili. Vointa si ratiunea vor fi sfetnicii cei mai buni pentru truditorii în descifrarea enigmelor lumii ăn care trăim.
Din păcate, mecanismele cunoasterii umane sunt limitate si nu permit accesul direct, nici chiar mediat de mijloace tehnice, a suprasistemului superior omenirii, pe care doar îl intuim si pe care îl asociez cu entitatea numită Dumnezeu de către credinciosi. Înclin să cred în existenta unor universuri spatio-temporare distincte asociate nivelelor majore de organizare ale materiei în miscare, care interactionează nu numai prin forte gravitationale, electromagnetice tari si slabe, ci si prin câmpuri de fortă, încă necunoscute de către fiinta umană.
Poate că există câmpuri psiho-rezonante la scară terestră, generate de materia cerebrală, cu rol de canale de comunicatie la nivel subconstient, ca de exemplu telepatia. La scară cosmică se pot manifesta câmpuri spiritual-astrale complexe pentru schimburi informationale si energetice la nivelul suprasistemului care include biosfera terestră dar si structuri biologice extraterestre, mai mult sau mai putin asemănătoare. Materia si spiritul au posibilităti nelimitate de exprimare. S-ar putea ca generatiile viitoare să aibă tulburătoare surprize despre existenta unor fiinte inteligente extraterestre, care au atins diverse grade de civilizatie pe alte planete. Poate că vor colabora pentru triumful vietii în Univers…
În prezent, fiinta umană are acces direct doar la nivelul macrocosmic de structurare a materiei, însă este implicată în conexiunea universală a fenomenelor si devenirea materiei . În timp statutul si rolul său se pot schimba prin progres tehnico-stiintific si tinderea asimptotică a cunoasterii spre adevărul absolut. Poate că nu degeaba se afirmă în Biblie că omul a fost creat după chipul si asemănarea cu Dumnezeu. Desigur, forta creatiei este apanajul fiintelor inteligente, care dau sens si valoare întregii existente. Dincolo de păcatul originar, întrebarea firească pe care si-o pun “muritorii de rând”, în succesiunea generatiilor, se referă la comportamentul optim pe care să-l urmeze într-o viată scurtă, corelat cu devenirea omenirii pe coordonatele nemărginirii si vesniciei. Avem dreptul să aspirăm la fericire dar si imensa responsabilitate pentru soarta copiilor nostri, care ne poartă peste secole numele si zestrea genetică.
Să nu se uite că somnul ratiunii poate naste monstri pe această magnifică navă cosmică, numită Terra, care poartă omenirea în istorie. La început de mileniu trei, economia si finantele unor puternice state civilizate, pârghii esentiale ale calitătii vietii pe planeta albastră, sunt pe cale de a intra într-o criză fără precedent, din care nu se poate iesi decât prin transformări social-politice radicale, care să implice schimbarea modului de actiune umană, prin raportare la valorile perene de bine, frumos si adevăr.
Până atunci, însă, este de datoria fiecărui locuitor al Terrei să gospodărească cu grijă resursele materiale de care dispune si să păstreze nealterate proprietătile mediului ambiant printr-o politică ecologică bine gândită.
Va multumesc pentru atentie.
Pentru Observatorul, Tudor Vasile
|
Tudor Vasile 9/24/2015 |
Contact: |
|
|
