Reflectii : Viclenia Umană
Zilele trecute am avut o revelatie. Intentionam să fac câteva însemnări despre viclenie, trăsătură umană ce ne pândeste prea adesea din umbră. Căutand pe internet niste proverbe pe această temă, am găsit un studiu despre inteligentă, cu referire si la viclenie, o lucrare care m-a captivat.
E un studiu de mare complexitate si subtilitate, intitulat "Inteligenta pozitivă si inteligenta negativă", o cercetare migăloasă, făcută de-a lungul a 30 de ani, cu prelungiri chiar si în prezent. Poartă semnătura cunoscutului scriitor Stefan Dumitrescu, unul dintre membrii Biroului de Viitorologie Bucuresti, profesor de psihologie si pedagogie, pasionat cercetător în domeniul stiintelor sociale.
Ideile si exemplificările sunt atât de interesante si clare, încât prin fata ochilor, mi s-au prezentat multe persoane, venind ca dintr-o ceată si căzând în conul de lumină. Mi-au răsunat în urechi chiar si cuvintele cu care acestia îsi argumentau comprtamentul, le-am văzut si fata si mai ales privirile care însoteau vocea.
Lucrarea aduce ca noutate o altă clasificare a inteligentei: cea pozitivă si cea negativă, însotită de o riguroasă argumentare. Cele mai revelatoare aspecte mi s-au părut acelea referitoare la inteligenta negativă si la relatia ei cu viclenia. Aici se încadrează persoanele care au comportamentul orientat spre actiuni negative: parvenirea, furtul, înselăcinea, etc, pentru a obtine putere si avantaje nemeritate. Comportamentul devine mai agresiv, cu cât individul are un grad mai mare de inteligentă. Lecura mi-a amintit de admiratia cu care privim câte un plan ingenios pus în aplicare de câte un hot, lăsând pe planul secund discutiile despre moralitate, dar si de faptul că privim admirativ vicleniile ingenioase ale coanei vulpite sau ale altor animale.
Persoanele înzestrate cu inteligentă negativă sunt foarte diverse, dar au câteva trăsături comune: setea de putere sau de a ocupa un loc vizibil în colectivul de muncă sau de dominare în familie. Mi-amintesc de o colegă, profesoară de română la unul din liceele la care am lucrat. Aceasta, un lung sir de ani, nu a dat semne de oboseală luptand să mă umbrească pe cât îi stătea în putintă, pentru a se remarca ea. Altii luptă pentru îmbogătire folosind toate căile necinstite, inclusiv forta fizică, înselându-si semenii în fel si chip, chiar si rude apropiate, frati, uneori părinti, fără să aibă nici cea mai mică tresărire de cuget. Pe propria-mi piele am simtit de câteva ori forta fizică si chiar amenintarea cu moartea a unei persoane, un oarecare Mitică al Bucurestiului zilelor noastre, desi rudă apropiată. Tip de om capabil să treacă si peste cadavre, mai ales că era împins pe la spate de sotia lui. Această persoană înzestrată cu inteligentă negativă, mi s-a părut cea mai reprezentativă pentru ilustrările desprinse din studiul domnului Sterfan Dumitrescu. Parcă l-ar fi cunoscut si l-ar fi încadrat în sirul celor pe care i-a descris. Din studiul amintit, reiese si următoarea remarcabila idee: acesti indivizi sunt atât de obsedati de atingerea scopului lor, încât reusesc să-l si atingă, dar dacă inteligenta ratională este scăzută, ei nu învată nimic de la viată, până la urmă îi paste esecul. Si mai spune autorul, că inteligenta negativă sprijină viclenia si îl face pe om să devină mai viclean, mai îndrăznet, mai răzbătător, mai adaptat.
Acesti oameni folosesc si fapte bune, (si parcă am auzit glasul acestui zis Mitică, mieros, relatând fapte de mare măretie si generozitate). Fac fapte bune, nu pentru că au suflet bun si inima caldă, ci pentru a duce în eroare semenii, să poată trage foloase, adeseori ca să elimine un adversar, dar capabil chiar să-l ucidă dacă nu s-ar teme de consecinte. Ei folosesc binele dintr-un instinct obscur de manipulare si de re-echilibrare a răului. Subconstientul le spune vag că binele făcut de ei ar putea să îi ajute mai tâziu. E o poză sub care se ascunde adevarata lor fire. Trăiesc permanent si cu intensitate într-o dedublare. Pe fată poartă permanent o mască si în gură minciuna. In subconstientul lor există întotdeauna un adversar pe care trebuie să se răzbune, ori să-l păcălească, să-l manipuleze pentru a-l depăsi si dacă nu reusesc, invidia lor devine devastatoare. Acesti indivizi nu recunosc niciodată că au gresit, pentru toate este de vină doar predestinarea, "M-a urmărit ghinionul, nesansa, îmi spunea cu năduf Mitică, m-am născut fără noroc". Desi Mitică a avut un aliat temeinic în sotie, desi a făcut o avere cosiderabilă în timp record, imediat după 1989, se plângea în câteva scrisori, dar si prin viu grai, gata să-i dea lacrimile: "sunt un om nefericit, profund nefericit. Nu sunt multumit pe niciun plan, chiar absolut pe niciun plan." Este îndreptătită afirmatia autorului Stefan Dumitrescu că pe oamenii de acest tip, în final, îi paste esecul. Nu putea să fie altfel, este stiut că gândurile urâte afectează emotiile, emotiile afectează deciziile si deciziile afectează viata.
Acest tip de oameni, mint cu usurintă alunecâd pe nesimtite de la o stare de fapt, la minciuna sfruntată, încât nu poti sesiza momentul când a pus masca minciunii. Mint cum respiră, fără să fie constienti de minciuna lor, mint fiindcă asa le stă în fire.
Într-adevar, dacă te apuci să îi contrazici, ei neagă evidenta. Albul devine negru chiar dacă albul este strălucitor. Te dezarmează oricum si pe de-asupra îti sar in cap cu agresivitate, sau nu te lasă să vorbesti. Usurinta cu care Mitică si sotia lui mint fără să clipească, le creaza o stare în care ei se miscă confortabil. La ei minciuna este patologică. Pentru astfel de oameni, minciuna în formă continuă este o formă de inteligentă. Pentru a minti în stil mare este nevoie, pe lângă un fond psihologic propice, si de mult tupeu. Fiecare minciună spusă de mincinos dă senzatia că se adresează unor insi redusi mintal. Au un mare dispret pentru oamenii visători si idealisti. Din punctul acesta de vedere, pe mine mă consideră la pământ. Idealul lor de viată este diferit de al meu, pentru Mitică este un unchi de-al lui, fost cârciumar cu veleităti de mare viclenie, iar pentru sotia lui, modelul a fost si a rămas Elena Ceausescu.
Desi sunt ascunsi, oamenii din jurul lor îi simt si se feresc de ei. Sunt singuri. Ei nu au prieteni, nu vizitează si nu sunt vizitati de nimeni. Cei cu acest mod de comportament se demască usor. L-am văzut odată pe Mitică prăbusit, într-o stare de jalnică umilintă când fratele lui i-a smuls pe fată masca prefăcătoriei. Dar viclenia iese la suprafată oricum. Un astfel de exemplu mi-a venit în minte, prin chipul lui Dinu, care din bun senin, îndemnat si el de sotie, imi spunea pe fată, lăudându-se, că prin abilitate lui ingeniosă, el mă poate escroca târându-mă prin tribunale. Presupun că a renuntat fiindcă îl pusese la încercare un cancer pe piele.
Si galeria viclenilor mi se perindă prin fata ochilor fără să am posibilitatea să închei lista. Si literatura e plină de ei. E o situatie în care se află tot omul vietuitor pe acest pământ, căci Domnul ne-a lăsat diferiti. Trebuie să acceptăm cu întelegere, adevărul plin de întelepciune spus de poetul George Cosbuc: "Si de există alb, nu vezi,/ Că negru-l face să existe?"
Toronto / sept 2015
|
Elena Buică 9/22/2015 |
Contact: |
|
|
