Vasile Tărâteanu la 70
„Doamne, nu pot să împart
Trupu-acesta în trei tări,
Că e unul si-i prea slab
Pentru – asemenea-ncercări”.
Vasile Tărâteanu
Crucificat pe harta tării este titlul emblematic al unui volum aniversar editat de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, prin Victor Crăciun, volum dedicat lui Vasile Tărâteanu la împlinirea a sase decenii de viată, în 2005. Este un titlul foarte potrivit pentru acest mare scriitor, „bolnav de România” (Gh. Tomozei), dar urât, pentru actiunile sale pur umanitare si românesti din Ucraina si România. De altfel, chiar un capitol din această carte, intitulat sugestiv Schite de portret în negru, reuneste atacurile conationalilor săi din Cernăuti, ucrainieni de sorginte, dar si români (!), culminând cu adrese oficiale ale unor autorităti ucrainene către presedintele Ucrainei spre a-l domoli pe luptătorul pentru drepturile minoritătii române („insulta reprezentantii altor nationalităti care locuiesc în Bucovina, în primul rând pe cei de etnie moldovenească(?!), revizuiesc fără rusine evenimentele istorice si realitătile prezentului”).
Că unii ziaristi si lideri ucrainieni nu înteleg spiritul european al vremii noastre si că extremismul nationalist le este la îndemână e treaba lor. (După abolirea Pactului Ribbentrop-Molotov, teritorii românesti furate prin acest pact se află în Ucraina, fostă rosie, acum portocalie). Dar, când nume românesti, precum Vlad Cătineanu (comportamentul lui Tărâteanu „pare a fi straniu, inexplicabil, necorespunzător, lipsit de logică si dăunător din punctul de vedere al interesului general”) sau Corina Sandu (care, în revista „Luceafărul”, contrazice cu mânie proletară afirmatia lui M. Cimpoi, conform căreia V. Tărâteanu este „vesnicul pelerin romantic cu pielea tăbăcită de cele patru vânturi, dedicat apostolatului cultural românesc-bucovinean si unu recitativ poetic al înstrinării în maniera Goga sau folcloric-eminesciană”; Corina Sandu consideră că V. Tărâteanu „se crede un mare poet”, că poeziile sale „sunt o îngrămădire de panseuri «filosofice» pline de cliseurile pe care le stim încă din clasa primară”, că „între spatiile libere dintre cuvintele poeziilor domnului Tărâteanu nu vom găsi nimic”.
Este dreptul fiecăruia să spună ce vrea, dar cu simtămintele patriotice nu trebuie nici să glumesti. Să reamintim că într-o revistă „elitistă” bucuresteană, unele „studii” încercau să demonstreze că Basarabia si Bucovina nu-s pământuri românesti, că Eminescu este un scriitor minor etc. Aceleasi „studii” erau preluate la Chisinău ca fiind opinia oficială a României, doar fiindcă erau publicate în Bucuresti. Călăul Stalin ar fi afirmat că nu poate fabrica atâtea topoare câte cozi se află în România...).
Vasile Tărâteanu îsi duce crucea cu demnitate si mândrie. Nu-ti vine să crezi câtă energie are „acest poet al înstrăinării, mereu în căutarea identitătii pierdute” (M. Cimpoi), străbătând tara, asemenea lui Eminescu, „în crucis si-n curmezis”, participând la toate manifestările stiintifice si culturale unde simtământul românesc este omniprezent. În ciuda dramei din familia sa, când unul dintre fiii săi a fost omorât, în conditii încă neelucidate, la Suceava, pentru că tatăl său a refuzat să scoată sârma ghimpată de pe frontispiciul ziarului său.
Sârma ghimpată are, pentru V. Tărâteanu, o semnificatie aparte, ea fiind granita de pe ulita satului său natal, Sinăutii de Jos, care separa românii de... români! (Să ne amintim de versul Leonidei Lari: „Nu da române în român!”).
Asadar, scriitorul, publicistul militant, academicianul Vasile Tărâteanu s-a născut în acest sat simbolic, împărtit de Stalin. El s-a născut în partea din nord a satului, în Sinăutii de Jos, apartinând URSS si, apoi, Ucrainei, la 27 septembrie 1945. În sufletu-i de copil i s-a întipărit, pentru totdeauna, drama românilor bucovineni, obligati, atunci când le murea o rudă, să meargă pe partea nordică a ulitei si să plângă, în consens, cu cei din Sinăutii de Sus, desi ambele tări fuseseră comunizate si se declarau „frătesti”. Nichita Stănescu spunea că toti poetii vor să fie geniali precum Eminescu, dar să nu aibă si soarta lui. Poate cineva, cel putin teoretic, să-i suplinească copilăria si tineretea lui Vasile Tărâteanu, desfăsurată în asemenea context geo-politic?!
Părintii săi, Elena (n. Puiu) si Dumitru, erau tărani renumiti gospodari în comuna natală, unde Vasile absolvă scoala generală de sapte clase. Îsi continuă studiile liceale (1961-1964) si cele universitare (1965-1972, cursuri întrerupte pentru efectuarea stagiului militar) la Cernăuti, la Facultatea de Litere a Universitătii. Este reporter la ziarul regional „Zorile Bucovinei” (1969-1981), redactor superior la redactia emisiunilor în limba română de la Radio Kiev (1981-1991), conduce ziarul „Plai românesc” al Societătii de Cultură Românească „Mihai Eminescu”, editat în grafie latină (tipărit la Chisinău) din 1990 până în 1994, când Administratia Regională de Stat îi intentează proces pentru a-l obliga să scoată din frontispiciu simbolul sârmei ghimpate prin care străbate un ochi. Câstigă procesul, dar părăseste redactia în semn de protest fată de îngerintele Administratiei. Drept „răsplată” pentru curajul său, fiul său, Marcel, student la Suceava, a fost omorât. Si avea numai 24 de ani. I s-a propus recompensă pentru tăcere, dar Vasile nu este negustor de principii si vânzător de frate. Suferă, dar nu tace. Fondează, în schimb, alte publicatii: „Arcasul” si „Curierul de Cernăuti”, „Junimea” (al Ligii Tineretului Român din Bucovina „Junimea”).
Creator si luptător deopotrivă, Vasile Tărâteanu fondează sau activează în diverse organisme culturale sau stiintifice: Societatea pentru Cultura Românească „M. Eminescu” din Cernăuti (1989, fiind secretarul acesteia între 1991-1992), Fundatia Culturală „Casa Limbii Române” din Cernăuti (2000), Societatea pentru Cultura si Literatura Română în Bucovina (2003), Uniunea Interregională „Comunitatea românească din Ucraina” (2005), membru în redactiile revistelor „Glasul Bucovinei”, „Familia română” si a Editurii „Alexandru cel Bun” din Cernăuti (1996), în PEN-clubul International al Scriitorilor, în Uniunile Scriitorilor din România, Moldova, Ucraina.
Gratie relatiilor sale în Tară, a reusit să realizeze două monumente; poetului V. Posteucă si Anitei Nandris, autoarea volumului Destin basarabean ( despre tragedia deportatilor din nordul Bucovinei), a dezvelit placa memorială a fratilor Hurmuzachi (la Cernăuti), a luat în comodat casa lui Aron Pumnul din Cernăuti pentru crearea unui muzeu „Eminescu”. Împreună cu sotia sa, Elena Vântu, adună, în acest sens, cărti, reviste, tablouri, insigne, medalii etc., cu tematică eminesciană.
Din initiativa acad. Eugen Simion a fost ales membru de onoare al Academiei Române (în noiembrie 2011), iar din mai 2015 este directorul Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuti, gratie gestului avocatului bucurestean Eugen Pătras, care a cumpărat un imobil pentru functionarea acestei institutii.
Destinul familiei Vasile Tărâteanu este unul aparte. Fratele mamei sale, Visarion Puiu, a rămas în partea românească a satului, în speranta reunificării comunitătii si a familiei. A absolvit, în 1938, Facultatea de Teologie din Cernăuti, cu teza Comunismul marxist fată de învătătura crestină. În loc de „magna cum laude”, a primit 12 ani de puscărie. Vasile îsi cunoaste unchiul abia în 1969, la Bucuresti. Un alt fiu, Alexandru Tărâteanu, este student la Conservatorul din Iasi, are o voce de tenor de aur, a primit si primeste multe diplome si...aplauze binemeritate.
A debutat cu versuri în ziarul raionului Hliboca, în 1962 si editorial, în 1981, cu vol. de versuri, în grafie chirilică, Harpele ploii (Ujgoro). A colaborat la cele mai importante publicatii literare din Ucraina, Basarabia, România, Albania, Serbia, prezent în numeroase antologii si în manualele din scolile românesti din Ucraina, tradus în limba rusă, ucrainiană, sârbă, engleză, suedeză, franceză. Tudor Gheorghe i-a pus pe note unele din poeziile sale.
A publicat peste 20 de volume de poezie, alte cărti de publicistică si eseuri dedicate lui G. Bacovia, Mircea Lutic, Eugen Simion, M. Cimpoi, N. Dabija, I. Mărgineanu, Ilie Zegrea, Tudor Nedelcea etc.
Rodnica si valoroasa sa activitate literară i-a adus numeroase distinctii, medalii si premii nationale si internationale: marele premiu al revistei „Totusi iubirea” (1994, 1995, 1997, 2003), marele premiu international pentru poezie „Nichita Stănescu” pentru poezie (1997 si 2003), premiul de poezie de la Uzdin (Serbia, 1999), premiul „Mihai Eminescu” pentru poezie (Putna, 1993), premiul „Bucovina” (1995), premiul revistei „Poesis” (Baia Mare, 1994 si 2000), premiul Asociatiei „Astra” (Iasi, 1994), premiul Fundatiei „Etnos” (Bucuresti, 19919, premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova („2003), premiul Festivalului International „Noptile de poezie” (Curtea de Arges, 20059, premiul la Festivalul International „Tudor Arghezi” (2014). A primit titlul de „poet al Iasului si ambasador al culturii”.
Cetatea Băniei l-a apreciat la justa sa valoare, tipărindu-i, prin Fundatia „Scrisul Românesc”, două cărti: Iluzii si lacrimi (în 2001, cu prefata subsemnatului, pentru care a primit premiul de publicistică al Societătii Scriitorilor Bucovineni) si Stâlpul de foc al jertfirii de cuvânt (2007). Primăria si Consiliul local Craiova i-au acordat un premiu pentru literatură (2000), l-au făcut cetătean de onoare (în 2005, alături de Gr. Vieru, M. Cimpoi, N. Dabija, Victor Crăciun).Este cetătean de onoare si al localitătilopr Ploiesti, Tg. Cărbunesti, Busteni, Dumbrăveni (Suceava), Stănesti (Cenăuti). La rândul său, Vasile Tărâteanu a participat activ la toate editiile Festivalului International „Marin Sorescu” si Zilelor Basarabiei si Bucovina (câte s-au tinut), la Festivalul International de Poezie „Adrian Păunescu”.
Pentru creatia sa literară, pentru patriotismul si „nationalitatea în marginile adevărului” (Titu Maiorescu, apud M. Eminescu), Vasile Tărâteanu a fost iubit si apreciat de personalităti marcante ale culturii române. Si, pentru ca vorbele să aibă acoperire, vom spicui câteva astfel de aprecieri:
Grigore Vieru: „Vasile Tărâteanu este bradul de munte, iar răsina tulpinei sale nu este altceva decât viata rănită, dar nici când îngenunchiată, pe care o trăieste în mijlocul unor necontenite furtuni istorice[...]; tăietura versului său a rămas clară si răspicată ca izvorul de munte, iar limba în care îsi scrie poeziile, dar si minunata si curajoasa publicatie «Arcasul», fondată si îngrijită de el, este înăltător de românească”.
Nicolae Dabija: „Vasile Tărâteanu lasă impresia că s-ar trage din stirpea acelor străjeri de odinioară de la margine de tară, care – aceasta fiind misiunea lor de secole la fruntarii – după ce dădea semnul de alarmă cu «sfoara» aprinsă pe culmi, urma să se bată si să tină piept aproape de unul singur cetelor năvălitoare, până să ajungă la el grosul ostilor voievodale hăt de la cetatea de scaun”.
Gheorghe Tomozei: „Un poet român visând România, bolnav de România, un poet exprimat în tot mai puternice poeme înteleptite de lacrimă, scrise cu o atât de mare ingeniozitate încât, cu tineretea lor, par opera unui bătrân copil al poeziei...”
Mihai Cimpoi: „Clădit într-o statură în care de mai mult suflet decât trup, Vasile Tărâteanu (n. 27.IX. 1945 la Sinăutii de Jos) e un bucovinean rătăcitor care-si prinde o cravată lată si înflorată ce-i serveste drept plapomă în desele drumuri de cărăusie gazetărească si poetică si care apare în ochii nostri ca un spiridus carpatin întrupat din duh de munte si din somn de flori de câmpie”.
Adrian Dinu Rachieru: „Mic, vioi, plin de neastâmpăr, debordant chiar, Vasile Tărâteanu trăieste la Cernăuti, acolo unde dregătorii urbei ar fi vrut, vorba poetului, «să împăieze privighetoarea». Suferinta celor din nordul Bucovinei este de neimaginat[...]Iar Vasile Tărâteanu este omul care «apasă pe condei / ca pe un «trăgaci». Capabil deci să «înflăcăreze stindarde», să tragă «clopotul de alarmă / al constiintei de neam», să alerge în toate părtile pentru a scoate Plai românesc, publicatie care – prin zbaterea acestui împătimit poet care a fost si redactorul-sef al ziarului – continuă să apară, învingând toate potrivniciile”.
Viorel Dinescu: „Vasile Tărâteanu nu se joacă cu vorbele, nu este festivist când scrie despre destinul limbii române, care e patria noastră a tuturor, dar nici nu-si face iluzii [...] Spre deosebire de vizionarii pseudoelitisti care se zbat în aventuri formale si formaliste, pentru Vasile Tărâteanu viata e resimtită ca un «pat de Procust», împotriva căruia esti dator să lupti, iar nu să te lasi lungit sau scurtat după pofta călăului”.
Theodor Codreanu: Vasile Tărâteanu „este, probabil, poetul cu cea mai acută constiintă a insulei roase pe margini. El simte coltii vicleni si otrăvitori ai rozătoarelor[...] Strigătul simplu, de un dramatism singular al liricii lui Vasile Tărâteanu, se adresează nu atât Bucovinei, cât românilor uituci care se cred nemuritori în insula încă aparent păzită de granite”.
Victor Crăciun: „În ordinea definirii ei, personalitatea lui Vasile Tărâteanu s-a manifestat si dezvoltat în trei directii esentiale: poetul, publicistul si animatorul national pe plan cultural, social si politic [...]
Vasile Tărâteanu a simtit rezonanta carpato-dunăreană-pontică, expansiunea lui poetică producându-se mai apoi, creatia sa fiind cunoscută si prin traduceri în tot acest spatiu de simtire autohtonă milenară”.
Dar, înainte de toate, Vasile Tărâteanu este un om între noi, oamenii, dar un om cu „O” mare. Să ne bucurăm că-i suntem contemporani.
|
Tudor Nedelcea 9/22/2015 |
Contact: |
|
|
