V. G. Paleolog, sau despre Vestigii de artă germană în Craiova
După ce îl cunoscusem si îl vizitasem de câteva ori acasă si la Centrul de informatică „Brâncusi”, într-o zi l-am întâlnit pe V. G. Paleolog, iesind, pe poarta Muzeului de Artă. Eram în apropierea examenului de filosofie si, bucuros si sub imboldul întâmplării, am început să-i vorbesc despre întâmplare si necesitate. El a surâs plin de tâlc, m-a luat de mână si s-a întos, ducându-mă direct într-una din sălile de rezervă ale Muzeului. „Am să-ti arăt chipul întâmplării, cum râde ea hâd si ne măsoară pasii. Aici erau în devălmăsie lucrări de artă. Lemnul ăsta gipsuit si colorat după maniera artei din Burgundia este un Cleric. Cestălalt este un Bust feminin de profană. Sunt de prin secolul al XVII-lea. Artă germanică. Au ajuns în Oltenia odată cu armatele austrice, care aici, în scurt timp, s-au lăsat păgubase, nu-i asa!? Ele provin din fosta colectie a cărturarului si edilului N. P. Romanescu”. Mi-a strâns mâna pe care nu mi-o slăbise, s-a uitat în ochii mei si mi-a zis: „Îti voi da comunicarea mea Vestigii de artă germană în Craiova ca un posibil îndreptar de înteles pentru acestea si alte câteva. Un Scaun si un Spătar «Zgabello», ulimul din lemn de nuc, cu armorialul citibil cu data făcutului 1698. Amândouă din fosta colectie a lui Alexandru Aman, fratele pictorului Teodor Aman. Este trecerea de la artizanat la un cât de artă. Acum priveste-le doar cu ochii mintii si întreabă-te despre viata lor”. Ne-am despărtit, el linistit, iar eu îngândurat.
(În ziua următoare, acasă, mi-a dat comunicarea. Un text de 13 jumătăti de pagină, bătut la masină, însotit de 8 ilustratii si încopcit între două coperti. Pe prima scria:
ACADEMIA
REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA
Centrul de istorie, filologie si etnografie
CRAIOVA
COMUNICĂRI
Seria istoria artei
IV
V. G. Paleolog, Vestigii de artă germană în Craiova
Craiova
1967
La pagina 9, despre Cleric conchidea: „Sub amploarea vesmintelor, artistul l-a conceput zvelt, convingător, o mână chezăsindă punându-i-o în dreptul inimii, cealaltă demonstrându-si oratoricul. Capul suav aplecat spre un umăr de bună factură, precum de grijă i-a fost tratarea mâinilor si, în deosebi, a falangelor chiar ale picioarelor căci este descult, arată în întregime o îndemânare a celui ce le-a săpat în tăpligosul material, acoperit însă cu o pojghită de ipsos policoloriată, asa cum artei germane o astfel de sculptură cojită nu-i era de ezitare de a o face.” Iar despre Bustul feminin de profană încheie: „Mâna care a săpat lemnul, acum atacat de carii ce-i denuntă vârsta, azi dejghiorat, în parte, de ghioacea gipsului policrom, gândul care a proportionat frontal aceasts figură nu comună a fost o mână de dincolo de artizanat – depăsindu-l – uznindu-se a tine seama de o latură imaterială a subiectului, a sufletului lui. A fost o mână apropiată de canoanele artei si de minunile ei”. La pagina 5 vede în mâna artizanului, care a făcut Spătarul «Zgabello», pe cea deschisă a artistului: „El l-a creat din propria lui sumă de minte si de simtire, urmărind cioplitul: muscătură de daltă cu muscătură si săpatul lui în lemn, întrunind toate conditiile cerute si urmărite, după alegerea unui material masiv si nobil, în respectarea unor proportii cu cât de artă de o executie de măestrie…” Comentariul se poartă, alăturând acestora, spre a le arăta valoarea, pe cele asemănătoare, dar de serie, de la Muzeul Peles.)
După ce avid am citi comunicarea, la obisnuita întâlnire mi-a vorbit despre fondul cauzal al unui societăti, mai mult sau mai putin evoluate, în ceea ce-l priveste pe artizan, pe artizanul trecând spre artă sau pe artist. Comunicarea mea este si polemică – totdeauna pasii mei au fost polemici, mi-a zis – si a citit, parcă, testamentar o frază din pagina 4: „desfătarea abuzivă a puterii, aceasta, pretutindeni si întotdeauna, dezumanizează pe cei ce o mânuiesc, rebestializând pe bietul om abia evadat din conditia minoră, iar pe opresor, imoralizându-l.” Aceasta s-a engramat pentru mine. Totusi, atunci, cum rămăsese fără lămurire întâmplarea, i-am solicitat tâlcul. „O dragul meu, scăpatul lucrărilor acestea, de artă germană, de la incendiul cotropitorilor austrieci, se datoreste doar întâmplării. Ea este fata vizibilă a necesitătii. Brâncusi îmi spunea că viata lui a fost un sir de întâmplări fericite. Sirului ăsta i se spune destin. Cu o parte atinge ratiunea lui Hegel, cu alta inconstientul lui Hartmann, mai nou si mai bine descris, al lui C. G. Jung. Iar între ele, auzi rostogolul de zaruri. Sunetul vine foarte de Sus, poate din al nouălea cer, unde în mare solitudine Dumnezeu joacă zaruri”.
|
Dumitru Velea 9/17/2015 |
Contact: |
|
|
