London Symphony Orchestra pe scena Festivalului Enescu
Al doilea concert al londonezilor – cum este denumită pe scurt renumita London Symphony Orchestra –, a adus în prim plan, pe scena Festivalului Enescu, muzica lui Brahms, mult îndrăgită de foarte tânărul George Enescu, încă din perioada studiilor sale la Viena. În premieră, fratii Capuçon (foto) – Renaud (vioară) si Gautier (violoncel) – au concertat împreună pe o scenă românească. Concertul s-a desfăsurat sub bagheta maestrului Ion Marin.Specificul unicitătii ca formulă concertantă, unind vioara si violoncelul într-un cuplu ce dialoghează cu orchestra, asa cum se întâmplă în “Dublul concert pentru vioară, violoncel si orchestră în la minor op. 102”, compus de Brahms, prezentat în prima parte a programului, fac, adesea, ca lucrarea să apară ca argument principal al relatiei muzicienilor solisti. Violonistul Renaud Capuçon si fratele său, violoncelistul Gautier Capuçon, deja cunoscuti de publicul bucurestean, au apărut, miercuri, pentru prima dată pe scena românească în această formulă. Având o activitate încărcată de reusite care le-au asigurat consacrarea, cei doi frati au cucerit numeroase competitii. Printre alte distinctii obtinute, în concursul „Victoires de la musique classique“, premiul distinctiv de Muzician al anului i-a revenit lui Gautier în 2001, iar lui Renaud în 2005. De altfel, Renaud detine si titlul simbolic al Premiului pentru vioară „George Enescu“, acordat în 2006, de SACEM. Termenul de „antantă cordială“ se potriveste pentru felul în care cei doi cântă împreună, începând de la talent, temperament si sonoritate, ajungând la stil, sensibilitate. Calităti unice, desigur, intuite astfel si de dirijorul Ion Marin, care le-a găsit, în colaborarea cu ei, calea dorită a reusitei, în mediul orchestral al simfonicului londonez. Un supliment de mare efect, „Passacaglia” de Haendel“ a făcut să crească pe merit entuziasmul ascultătorilor. Pentru despărtirea de melomanii din tara natală, care au fost mereu aproape de el si de familia sa, prin Corul National de Cameră Madrigal – „Marin Constantin“, dirijorul Ion Marin a decis ca ultima operă orchestrală inclusă în programul acestui turneu să fie tot o lucrare monumentală – „Simfonia nr.5“ de Gustav Mahler. Capodopera are în cuprinsul său muzica de vrajă a acelui celebrissim „Adagietto pentru coarde“, meditatie de incomparabilă inspiratie, rugăciune pentru împlinirea visurilor, sperantelor. Am impresia că, în încheierea concertului, eforturile au fost reunite: cele ale dirijorului, ale orchestrei si ascultătorilor, de-a lungul a peste 70 de minute. Nimic n-a fost simplu, în treacăt, improvizatoric sau, întâmplător, încă de la debutul primei părti, marsul funebru intonat cu gravitatea si tristetea unui suflet cernit. Ion Marin stie ce vrea să obtină din partitură si ce vrea să ne dăruiască, în desfăsurarea părtilor acestei complicate lucrări simfonice, cu unele lungimi considerabile. Nu precupeteste efortul, păstrează fierbinte relatia cu muzicienii săi, construieste catedrala de sunete si tablourile umane episodice cu o nepretuită participare emotională. L-am urmărit cu atentia încordată, i-am „citit“ fiecare gest, fiecare atitudine, cu convingerea că avem în fata noastră o personalitate artistică în care, din implicarea si cunoasterea operei muzicale, face el însusi un unic, inconfundabil act de creatie.
pt Observatorul / Grigore Constantinescu
|
Grigore Constantinescu 9/12/2015 |
Contact: |
|
|