Nicolae Georgescu : Din misterele literaturii române
Eminescologia si slujbasul său: Nicolae Georgescu
„Editarea operei eminesciene implică, într-adevăr, continuă frământare a întregului ogor al literaturii si culturii române. Gestul editării, el însusi se face cu o periodicitate tinând oarecum de ciclul rotirii pământului în jurul soarelui; nu există an fără «primăvara» Eminescu, fără scoaterea operei lui spre sământă nouă”.
Citatul apartine unuia dintre eminescologii contemporani, Nicolae Georgescu, care si-a sustinut doctoratul în 1997, la Universitatea din Bucuresti, cu teza despre Eminescu si editorii săi, publicată ulterior (vol. 1-2, Bucuresti, Editura Floare albastră, 2000). În opinia sa, Titu Maiorescu este întemeietorul eminescologiei, prin editarea primului volum Poesii de Mihail Eminescu (Bucuresti, Editura Librăriei Soce et comp., 1883/1884), volum care are, în loc de prefată, „o notită introductivă de Titu Maiorescu”. Garabet Ibrăileanu stabileste că volumul de poesii (300 de pagini) a iesit de sub tipar în 1883, având în vedere comunicatul ziarului cu care polemiza, «Românul», din 22 decembrie 1883.
Următorii editori esentiali ai creatiei eminesciene sunt caracterizati lapidar de N. Georgescu: „Perpessicius si paternitatea editiei princeps”; V.G. Mortun sau măsura operei si măsura vietii; „A.D. Xenopol: reactia cronologică”; „Ion Scurtu sau dubla măsură”; „A.C. Cuza sau măsura faptei ziaristice”;„G. Adamescu sau măsura tirajului”; „N. Iorga sau prefigurarea măsurii interne”; „Momentul G. Bogdan-Duică”; „G. Murnu sau măsura amănuntelor”; „Garabet Ibrăileanu sau excesul de măsură”; „C. Botez sau mecanica măsurii”; „Mihail Dragomirescu sau măsură pentru măsură”; „G. Călinescu sau măsura ca dialog”; „Perpessicius sau măsura monumentului integral”.
Între editorii de „azi” ai lui Eminescu, Nicolae Georgescu îi comentează pe Gh. Bulgăr, Aureliu Goci, Al. Andreescu, D. Irimia, M. Drăgan, Al. Condeescu, Petru Cretia.
În recentul său volum, Din misterele literaturii române. Editia princeps Eminescu (Târgoviste, Editura Biblioteca, 2015), Nicolae Georgescu îsi continuă peripulu editorial cu „această scanare magnifică a manuscriselor eminesciene, interprinsă de dl. Eugen Simion, cu eforturi pe măsură”, care pune în dificultate însăsi definitia eminescologiei ca stiintă. Facsimilarea manuscriselor eminesciene (vezi si vol. Avatarii ale manuscriselor Eminescu.. Cuvânt înainte de Eugen Simion, Bucuresti, Fundatia Natională pentru Stiintă si Artă, 2009), scrie N. Georgescu, „verifică, în fond, întreaga eminescologie de până acum, adică pune în paranteză, pentru un timp oarecare necesar sedimentarii, editiile Eminescu, opera poetului, dacă nu în întregul ei, cel putin în ceea ce înseamnă poezie (inclusiv teatrul, proza literară etc.) si ridică întrebări de care se sperie gândul” (op. cit., p. 18).
Problematica editării lui Eminescu sunt, în opinia lui N. Georgescu, „în principal, trei la număr. Ele tin de punctuatie, de pozitia apostrofului si de statutul editiei princeps Maiorescu din 1883”(p. 19).
Cu alte prilejuri, N. Georgescu a adus alogii activităti complexe si responsabile a editării operei lui Eminescu intreprinse de Dimitrie Vatamaniuc, Victor Crăciun si Mihai Cimpoi.
Criticul si istoricul literar, profesorul Nicolae Georgescu s-a născut la 6 septembrie 1950, în pitoreasca comună argeseană Jupânesti, fiind al cincelea fiu al învătătorilor Filofteia si Cicerone Georgescu, suspectati politic de a fi chiaburi. Din acest motiv, Nicolae Georgescu a fost nevoit să urmeze cursurile primare si elementare din mai multe localităti (Jupânesti, Stefănesti) si liceul la Onesti. A absolvit Facultatea de Limbi Clasice a Universitătii din Bucuresti (în 1973), a fost, pentru o scurtă perioadă, profesor într-o localitate din Bărăgan, apoi, bibliotecar la Biblioteca Academiei Române. După 5-6 ani de tatonări de colaborare sau chiar angajare la mai multe ziare si reviste, debutează, în 1980, la „Luceafărul”, revista de care si-a legat întreaga activitate scriitoricească, până în 1989, când, în chip stalinist clonat, o echipă de scriitori „revolutionari” au dat afară, după modelul „tătucului”, întreaga redactiei a „Luceafărului”: Nicolae Dan Fruntelată, M. Ungheanu, Iulian Neacsu etc. Rămas somer, în 1990, Nicolae Georgescu intră în redactia revistei „Viata culturală a Capitalei” si, apoi, în acelasi an, se numără printre fondatorii publicatiei„Academica”, revista oficială a Academiei Române, împreună cu sociologul Mircea Mâciu si sub directoratul acad. Mihail Drăgănescu, presedintele Academiei Române. După sustinerea doctoratului cu o teză despre Eminescu si editorii săi, intră în mediul universitar, fiind profesor la Universitatea „Spiru Haret” din Bucuresti. Din 2005, este membru al Uniunii Scriitorilor din României si al Academiei Oamenilor de Stiintă.
A colaborat la numeroase reviste din tară si străinătate: „Limba română”, „Arges”, „Caietele Mihai Eminescu”, „Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului”, „ Flacăra”, Săptămâna”, „Noua revistă română”, „Literatorul”, „Natiunea”, „Viata Basarabiei”, „Convorbiri literare”, „Buletinul Eminescu” etc.
Este căsătorit cu avocata Doina Rizea, editoare, directoarea Editurii „Floare albastră”, care, recent, si-a sustinut doctoratul cu o teză despre generatia „Criterion”.
Cărtile sale sunt legate de editarea si comentarea vietii si operei eminesciene: A doua viată a lui Eminescu (1994); Cercul strâmt. Arta de a trăi pe vremea lui Eminescu (1995, cu numeroase ilustratii); Moartea antumă a lui Eminescu. 1883-1889 (2002); Cu Veronica prin Infern. Cartea regăsirilor. Cartea despărtirilor (2005, reeditată în 2007); Un an din viata lui Eminescu. Martie 1881-1882 (2005); Cartea trecerii. Boala si moartea lui Eminescu (2009, editia a II-a revăzută si adăugită, 2012); Eminescu. Ultima zi la «Timpul»; Dosar de presă (2011); Boala si moartea lui Eminescu. Documente mărturii, ipoteze (2014); Din misterele literaturii române. Editia princeps Eminescu (2015).
Alte cărti de critică si istorie literară: Recife. Eseuri de oceanografie (2005), Scrisul, ca o taină (2008) includ, pe lângă studii consacrate altor clasici ai literaturii române, si exegeze despre Eminescu.
Nicolae Gerogescu este autorul romanului Hotul de păgubasi (2007), al monografiei comunei natale, Jupânestii pe Râul Doamnei. O monografie subiectivă (2011) si al unor editii din opera lui Mircea Eliade (România în eternitate, 1991), I.E. Toroutiu (Exegeza eminesciană, în colaborare cu Doina Rizea, 2002), bineînteles si de opera eminesciană: Luceafărul (1999), Opere, vol. XVII. Bibliografie. Viata. Opere (1999, în colaborare), Poezii, vol. 1. Satire (2002).
Ultima sa editie, Opere. Poezii, de aproape 1450 de pagini, urmând editia Perpessicius, a apărut la Fundatia Natională pentru Stiintă si Artă a Academiei Române, în colectia „Opere fundamentale”, coordonată de Eugen Simion (care semnează si un excelent studiu). În postfata acestui volum, O saga editorială, Nicolae Georgescu aduce un omagiu editorului Perpessicius si editiei sale, „în egală măsură o enciclopedie eminesciană si un tom de colocvii cu cei care au alte păreri decât autorul”, care a introdus „un stil în eminescologie si în editologie în general: argumentul cu orice pret”. Pentru editarea acestui volum, Nicolae Georgescu a primit si un binemeritat si important premiu din partea Primăriei Dumbrăveni (Suceava) si a Fundatiei Nationale pentru stiintă si Artă.
Adoptându-si deviza lui N. Iorga: „Nu poti iubi ceea ce nu cunosti”, Nicolae Georgescu si-a impus un respect pentru trecut, fiind, asa cum se mentionează în prezentarea de pe coperta cărtii Din misterele literaturii române, „un reper, mai ales în domeniul eminescologiei, studiile sale fiind foarte des citate, comentate, combătute, completate”.
Tudor Nedelcea
P.S. La Chisinău, Congresul Mondial al Eminescologilor (3-4 septembrie 2015), organizat de acad. Mihai Cimpoi prin Academia de Stiinte a Moldovei – Institutul de Filologie Chisinău, Institutul Cultural Român si Centrul Academic International „Eminescu” din Chisinău a ajuns la a IV-a editie. Au participat exegeti, comentatori si traducători ai operei eminesciene din tară si străinătate:Mihai Cimpoi, Victor Crăciun, N. Dabija, Th. Codreanu, N. Georgescu, Tudor Nedelcea, G. Manitta, Mircea A. Diaconu, Enrique Valdivieso, N. Mares, C. Frasin, Viorel Dinescu, Florentin Popescu, L. Vasiliu, etc. Congresul a fost, indiscutabil, o reusită, gratie eforturilor lui M. Cimpoi (lăsat singur), dar se impun unele observatii: 1) comunicarea trebuie prezentată, nu citită (fiind citite chiar si notele de subsol). Un psiholog afirma că primele 7 minute sunt pentru auditoriu, următoarele 7 minute sunt pentru pereti, iar următoarele 7 minute sunt ale diavolului; 2) Congresul are datoria să-l apere pe Eminescu de impostori sau de alti zelatori; unul dintre acestia a afirmat că extraterestrii l-au interceptat pe Eminescu, la 16 ani, si i-au transmis geniul poetic. Asemenea indivizi trebuie să meargă la psihiatru, nu la un congres; 3) se continuă, pe o scară redusă tabloizarea lui Eminescu; 4) multi dintre comunicatori cred că ei l-au descoperit pe Eminescu sub diferite ipostaze, uitând să-i mentioneze pe autorii de cărti din acest domeniu; 5) unii participanti (majoritatea tineri) părăsesc imediat congresul după ce si-au citit conferinta, neinteresându-i alte comunicării, – o formă de impolitete;
|
Tudor Nedelcea 9/9/2015 |
Contact: |
|
|
