Clopot tras în dungă de Ziua Limbii Române
Prin Legea 53/2013, s-a instituit „Ziua Limbii Române”, celebrată la 31 august, în sincronizare cu mai vechea (1990) sărbătoare „Limba Noastră” tinută în Republica Moldova.
Propunerea legislativă în Parlamentul României s-a făcut în anul 2011, în expunerea de motive mentionându-se că „importanta limbii române nu trebuie marginalizată de tendintele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identitătii nationale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăti puternice si unite” – http://www.gandul.info/politica/ziua-limbii-romane-va-fi-sarbatorita-pe-31-august-10573168 Si încă un fragment citat din aceeasi sursă: „Proiectul legislativ, initiat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice, prevede ca Ziua Limbii Române să fie marcată de către autorităti si institutiile publice, inclusiv reprezentante diplomatice si institute culturale ale României, precum si de institutii românesti din străinătate, prin organizarea unor programe si manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau stiintific, consacrate limbii române”.
Festivităti. Discursuri, discursuri... Cine stie dacă sau câte exprimate într-o limbă română corectă... Manifestări culturale mai mult sau mai putin inspirate, mai mult sau mai putin făcute „de formă”, mai mult sau mai putin reusite, mai mult sau mai putin gustate. Cu ce rezultat?
Ziua limbii române ar trebui să fie o zi obisnuită. Si să se slujească în fiecare zi limba noastră corectă. În scoli, în institutii, în presă, în familie, în public, pe stradă.
Nu am nimic cu neologismele (temute elemente „globalizatoare”, care probabil s-au avut în vedere în expunerea de motive pentru proiectul de lege). Împrumuturile lexicale sînt în firescul oricărei limbi vii (si vin în adevărate bancuri în unele perioade, apoi mai răzlet), calcul gramatical (copie de paradigme) de asemenea (dar acesta din urmă se manifestă în mult mai mică măsură). Contaminarea unei limbi folosite în alt spatiu decât al tării natale a vorbitorilor ei este de înteles.
Problema este necunoasterea de către tot mai multi români a structurilor si mecanismelor limbii lor materne. Pentru limba română, e vreme de primejdie. Există în România foarte multi profesori români de limba română care nu stăpânesc deloc limba română. Cum îi învată ei pe elevi? Cum îi corectează? Sute de ani, tăranul analfabet român a fost în stare (în mod reflex, din mentalitate, din logică, din suflet, din nevoie) să decline, să conjuge, să facă un acord morfologic, un plural, un derivat dintr-o parte de vorbire în alta etc. si le-a tinut cu consecventă în tipare natural si domol create în timp tot de el, si diferentele nu au fost mari între localităti si nici chiar între tinuturi despărtite multă vreme politic. După cărările lingvistice trasate de acest analfabet colectiv care nu stia ce-i gramatica s-au luat si învătatii, dintre care s-au ales mai târziu gramaticienii normatori de limbă. Scolitii de azi nu mai pot păstra în bună stare ce le-au lăsat de-a gata analfabetii. Avem diplome de studii înalte, dar facem un plural genitiv-dativ ca ouălelor! Publicăm nu numai pe bloguri personale, ci chiar în reviste online zise culturale, dar folosim anapoda adjectivul pronominal sau pronumele de întărire. Denaturată e si ceea ce ar trebui să fie ortografie dar tocmai orto- nu e. Oameni care lucrează „în cultură” (nu o dată ca sefi pe-acolo) sînt total derutati în ce priveste scrierea cu un „i” final sau cu doi, ce să mai vorbim de trei; nu cunosc părtile de vorbire, au o idee vagă despre folosirea cratimei, la care se uită ca la ceva picat din soare si o folosesc copios, părându-li-se că dă bine, dar nimerindu-se, astfel, să o pună mai mult unde nu trebuie; au auzit de cacofonie si se păzesc de ea ca de dracu, făcând să se răspândească – incontrolabil deja – imposibilul gramatical „ca si” în sens de „în calitate de” (si, mai nou, nu întotdeauna pentru a evita o cacofonie), care vine în continuarea mai vechiului dar încă în uz pe ici-colo „ca virgulă care”. Apoi, puzderie de pleonasme, din cauza necunoasterii semnificatiei termenilor combinati. Înlocuirea pronumelui relativ care cu roboticul ce – asta, ca estetică a urâtului. Limbaj neîngrijit preferat celui literar. Formulări confuze. Exprimări ilogice de tipul „al doilea cel mai mare”, scăpând celui care spune sau scrie că „cel mai” nu poate fi decât unul. Tin minte si la anii ăstia (târzii, dacă vă interesează) cum ne spunea învătătoarea despre „al doilea, al treilea oras ca mărime după Bucuresti”. Nu cred că a terminat vreun coleg al meu clasa a patra fără să stie scrie pl. art. „copiii” si „fiii”. Altele din categoria asta s-au învătat în anii următori si nu toti si-au însusit regula, dar în mod special copiii si fiii nu s-au uitat niciodată (cel putin de către elevii învătătoarei mele). Acum, pe pancarte mari, scrie fără jenă „Fii satului”! Era foarte ascultat si citit Alexandru Graur (evreu care ne cunostea limba mai bine decât noi), multe greseli care deveniseră frecvente s-au corectat datorită lui, dar si datorită dorintei românilor de a se exprima cum trebuie. Astăzi... Unde, când, cum s-a pierdut interesul pentru „limba sfântă”, cum i-a zis Mateevici, a neamului nostru? Declamăm si declarăm frumos că „limba română reprezintă fundamentul identitătii nationale” etc., o sărbătorim, oficial, la dată fixă din an, dar nu facem nimic concret zilnic pentru stoparea desfigurării ei.
Nu sînt singurele greseli de limbă cele pe care le-am notat. N-am făcut un inventar. Am dat doar câteva exemple. Ca să ajung la aceea că de Ziua Limbii Române nu discursuri ne-ar trebui, nu recitări, nu expozitii de carte, ci adunarea în careu a tuturor institutiilor de cultură si învătământ, de la cresă, până la Academie, pentru discutarea situatiei, stabilirea si punerea imediată în aplicare a unui plan patriotic de redresare a cunoasterii si, în consecintă, a utilizării limbii române întâi aici, pe piciorul nostru de plai si gura de rai hărăzite nouă de Dumnezeu nu doar spre locuire, ci si spre bună întelegere în pacea vorbei de leagăn a mamei, în numărul de aur al limbii strămosesti.
|
Angela-Monica Jucan 9/1/2015 |
Contact: |
|
|
