Zodia Gemenilor - o carte de Al. Florin Tene
Să vorbesti despre romanul Răzbunarea gemenelor – Vali si Valentina – recrutate
din liceu de securitatea comunistă, cu acceptul mamei, pentru a-si salva casa, să nu le fie confiscată, mama să nu-si piardă serviciul, neavând dosar sănătos, tatăl fiind întemnitat
după gratiile puscăriei regimului comunist din Gherla, socotit, ca multi altii, sabotor si dusman al poporului, trebuie să ai un oarecare curaj.
Ele urmăreau si turnau la securitate pe cei ce una spuneau si alta gândeau. Chiar Vali
a mărturisit: „Nu uita că suntem tara... informatorimâlor. Peste tot sunt !”
Zodia Gemenilor e „zodia favorabilă oratorilor si scriitorilor, reprezentând dualita-
tea dintre gemeni, simbolul emblematic fiind gemenii, Castor si Polux, primul – mu-
ritor, iar celălalt – nemuritor. (Mariana Cristescu).
Însusi autorul, Al. Florin Tene, e născut în zodia Gemeni.
Romanul Răzbunarea gemenelor (2015) e alcătuit din două părti. Partea I cuprinde
patru capitole, a căror actiune se desfăsoară între anii 1942, anul nasterii autorului, si
1960, când, cu durere în suflet, părăseste orasul natal – Drăgăsani, pentru a urma Scoa-
la Tehnică de Tehnoredactori Dimitrie Marinescu din Bucuresti.
Dorul de orasul natal îl port în suflet precum o cruce grea, mărturiseste autorul.
Partea a II-a cuprinde sapte capitole care se întind pe o perioadă scurtă, între1961
si 1967. Actiunea, personajele, situatiile si semnificatiile fiecărui capitol se derulează
având rezultat final mottoul cu care se deschide capitolul.
Capitolul I (1942 – 1948) are drept motto: Nimeni nu m-a întrebat dacă doresc să
mă nasc. (Al. Florin Tene).
Romanul Răzbunarea gemenelor este „o parte din marea frescă românească„ forma-
tă din romanele: Chipul din oglindă (1997), Insula viscolului (2000),Orbul din Muze-
ul Satului(2002), Geamănul din oglindă (2011), Inelul de iarbă (2013), Un ocean de
desert (2013), în care sunt prezentate urgiile societătii comuniste din secolul XX.
Autorul parcurge pas cu pas drumul din viata unui tânăr intelectual, scriitor, care a lup-
tat, încă de când era elev la Liceul Teoretic din Drăgăsani, într-un „spatiu concentrationar împotriva ciumei rosii”, cum îi plăcea să spună.
Romanul este scris după caietul cu coperte albastre, unde eroul, Norinel Ene, asemenea unui jurnal, îsi avea însemnările de taină timp de douăzeci si cinci de ani (1942-1967); deci,
îl putem încadra în categoria romanului autobiografic.
De la prima pagină, unde facem cunostintă cu mohâia , unde a găsit caietul cu coperte albastre, îngropat cu cincizeci de ani în urmă, până la ultima pagină, în care povesteste cum
a îngropat caietul într-o cutie metalică, în care maică-sa, Titinel, tinea papiotele cu ată de
diferite culori si acele de cusut, suntem fascinati de neastâmpărul lui Norinel. Din clasele
primare era un botogas. A confectionat, din mai nimic, un epidiascop, invitând prietenii să
vizioneze primele lui diafilme. Într-un carnetel avea numai scheme de aparate de radio cu
galenă, sau cu o diodă. În buzunare avea diferite chei, piese de radio, cu care, în clasă, pe
sub bancă, făcea schimb cu alti colegi, la fel de pasionati. De la Nelu, coleg de clasă, a în-
vătat cum se construieste un aparat de radio. L-a si construit; cu o diodă, un condesator va-
riabil cu plăci, o bobină variabilă si un difuzor, care a fost prezentat la expozitia organizată
la sfârsitul anului scolar.
Dar, cartea era carte ! Citise aproape toate cărtile din Biblioteca Orăsenească si cărtile lui
Gib Mihăescu, pe care i le împrumuta Ioana, fiica cea mică a lui Gib.
Stia multe; mai ales despre starea politică si socială a tării. Impresionante sunt vastele cu-
nostinte despre dictatorii comunisti: Stalin, Lenin, Cernîsevski, Pauker, Dej, Ceausescu s.a., dar si de pupicurisii: Leonte Răutu, Chivu Stoica, Sadoveanu, Zaharia Stancu, Nina Cassian, Maria Banus, Mihai Beniuc, Al. Căpraru, Viorica Mării, sora lui D. R. Popescu, care era redactor de carte la Editura Dacia din Cluj, si i-a refuzat publicarea romanului Chipul din oglindă, în care nara fapte, situatii, viata oamenilor de pe santierul de pe Lotru, o adevărată dramă trăită în perioada comunistă. Chiar i-a spus textual: „Tovarăse Tene, romanul nu se poate publica. Dacă l-as publica, am intra amândoi la puscărie!”
Norinel Ene, personajul principal,permanent, a dus o luptă împotriva ciumei rosii.
Primele manifeste le-a împrăstiat în orasul lui drag, Drăgăsani; la Bucuresti, fiind elev la
Scoala Tehnică Polgrafică, a răspândit manifeste scurte, mobilizatoare prin cutiile postale, în
care chema la revoltă împotriva partidului, iar când a fost trimis de taică-său la Cluj, să cum-pere cablu coaxial pentru antena de televizor, a pus manifeste în cutiile postale din holul de la parter al multor locuinte din orasul de pe Somes; în Sala de asteptare din gară; în vestiarul muncitorilor de la Fabrica „Tehnofrigul”. La fel a procedat si la Fabrica „Armătura”.
Unde mergea, peste tot, de câtiva ani, vedea un om în haină de piele, urmărindu-l. Devenise
o obsesie.
De câte ori mergea, seara, la Casa Scânteii, unde făcea practica de tehnoredactor, Norinel Ene trebuia să facă o boacănă, altfel nu avea liniste.
Într-o seară de Crăciun, înlocuind un tehnoredactor, si-a făcut un plan destul de chibzuit: În
seara asta trebuie să fac ceva. Poate tipăresc niste manifeste la masina de tipărit tip„Boston”
abandonată la sectia linotip. Sau poate modific un titlu în „Scânteia Tineretului”. E Crăciu-
nul si vigilenta este mai scăzută. Sau poate...
Si a făcut-o ! În „Scânteia Tineretului„ a apărut un articol pe pagina întâi cu titlul modificat.
Tovarăsul Gheorghe Gheorghiu Dej a mutilat Bucurestiul cu autoutilitare fabricate la Brasov, în loc de utilat Bucurestiul.
Asta una. A doua; au fost găsite manifeste tipărite la o masină Boston pe soclul statuii lui Lenin; în oras; în tramvaiul cu care călătorea de la cămin până la Casa Scântii.
Pericolul era aproape.
Faptele săvârsite de Norinel Ene si ceea ce ar fi putut să urmeze ne tin cu sufletul la gură, numai că, el, tânărul intelectual, a stiut să-si alegă prietenii si... ca olteanul s-a băgat pe sub pielea lor, cum se zice.
Vali si Valentina – gemenele- ultima cu grad de căpitan de securitate, l-au iubit de cum a a-
juns în Bucuresti. O frumoasă poveste de dragoste care uluieste prin comportamentul lor în pat, chiar amândouă deodată, farmec pentru el, dar învăluit, parcă, în mister. Este o iubire au-toimpusă; sau impusă de destin ? Norinel era echilibrat, emanând fortă si sigurantă.Nu s-a tră-
dat niciodată. Mereu se conducea după vorbele întelepte ale renumitilor filozofi. De la Spino-za, i se potrivesc ca o mănusă cuvintele: „Tot ce s-a petrecut a fost inevitabil, tot ce nu s-a pe- trecut a fost imposibil... Numai că, într-un fel, eu am rămas un om liber.”
La câteva întrebări: „Care dintre voi a trimis securisti să mă urmărească până si în Drăgă-
sani?”, „ Amandoua!”, „Tu ai pus să fiu urmărit?”, „Da! Doresc să te apăr… că… mai faci greseli… Ar fi păcat să înfunzi puscăriile comuniste. Îmi câstig si eu pâinea cum pot. Dar… eu gândesc altfel. Nu uita ca si tata este dupa gratiile regimului ăsta.”
Ele, gemenele, puseseră să fie urmărit pas cu pas. Îi stiau programul de la scoală, (Vali fiind secretara scolii), noptile când era de serviciu la Casa Scânteii, legăturile amoroase cu Sanda, cu Mioara, gafele cu manifestele, cu modificările unor titluri sau cuvinte în ziare, care dădeau multă bătaie de cap; să fie oprită expedierea lor si retragerea de pe piată. Cele vândute...
[...] „Să nu mai faci! Că nici eu, si nici Valentina nu te mai salvăm. Gata!” [...] Lasă că stiu
totul: noptile de la Scânteia” (cu Sanda), apoi ne-ai înselat cu Mioara. Acest fapt e mai grav.”
„Ati pus stăpânire si pe sentimentele mele!?”, „Pe tot! Pe constiintă, pe trup, pe soartă. Noi îti construim… destinul. Partidul îti trasează directia. El este conducătorul vietii noastre. Încă o dată îti spun: . Să-ti intre bine în capul ăla bleg.” […] „Vei sta la Gherla, la Balta Albă, sau în Deltă, la stuf, printre serpi.” […] „Dacă ne luam noi mâna de pe tine, ajungi unde ti-am spus! Ar fi păcat. Scrii frumos si… esti bun la pat.”
„Mai bine! Sunt liber! Cele două mă epuizaseră.”
Acum, gemenele doreau „să-l înfunde”, drept răzbunare că s-a culcat cu Sanda.
În final, salvarea i-a fost Sanda. Consulul Jones de la Ambasada Americană, cumnat după so-
ra vitregă, împreună cu ambasadorul William Crawford au pus la cale evadarea amândurora din această iminentă lipsire de libertate.
Romanul domnului Al. Florin Tene, pe lângă că e frumos, e si un pretios document ce trebu-ie cercetat de numerosi istorici români si nu numai.
|
Ion I. Părăianu 8/30/2015 |
Contact: |
|
|
