De vorba cu Vasile Iovu
Festivalul limbii romane, desfasurat in aceste zile pe continentul nord-american, este menit sa ne tina treaza iubirea si interesul pentru limba noastra , pentru traditiile si valorile romanesti.
Patria mea e limba romana, declara atat de profund Nichita Stanescu, iar pentru Alexei Mateevici , limba e o comoara ce trebuie dezgropata si ingrijita cu strasnicie. Turneul, organizat de catre Ala Mindicanu, presedinta Comunitatii Moldave din Quebec, de Asociatia Culturala Romana, din Montreal, cu sprijinul Institutului Cultural Roman de la New York , al ambasadelor Republicii Moldova si Romaniei la Ottawa si a unor inimosi membri ai comunitatilor noastre, s-a bucurat de un real succes. Pe scena au cantat, individual si impreuna, maestrii Eugen Doga si Vasile Iovu, fiind acompaniati si de tanara soprana Marina Negruta.
Naiul lui Vasile Iovu te incanta si te poarta pana hat, departe, in adancurile plamadirii noastre, pe locurile pe care multi le numim, cu tandrete, acasa. A primit mirificul instrument de la regele naiului, nimeni altul decat Gheorghe Zamfir, cand acesta era intr-un turneu si el, la Vilnius, in 1971. Anii si-au urmat nu numai cursul firesc, dar si drumul ascendent profesional, Vasile Iovu fiind, actualmente, profesor universitar la Academia de Muzica din Chisinau.
Vasile Iovu nu este numai dascal, dar si un cerber al adevaratelor nestemate ale folclorului nostru si ale limbii romane.
“Sa stiti ca folclorul nostru e foarte bogat. Nu ne intrece nimeni ”, marturisea, cu mult patos, maestrul. De fapt, el ne-a incantat nu numai cu piese din vechime, ci si cu o interpretare de exceptie, in duet cu maestrul Eugen Doga, a Horei Unirii.
“Ce facem insa, cu poluarea, atat a muzicii traditionale, cat si a portului popular?”, ma arunc si eu cu pasiune in discutie.
“Eu, la clasa mea, nu accept deformari. Nici manele, nici turcisme, nici indienisme sau altceva. Daca e sa canti folclor, atunci sa fie curat. Daca cineva vrea sa compuna, folosind un amestec de genuri si influente, e altceva. Dar sa prezinti drept folclor, adica traditie, un amestec de genuri, de influente, sunt total impotriva!”
Vorba maestrului Iovu este molcoma, chiar daca are principii ferme.
“Ma impresioneaza limbajul dumneavoastra, atat de frumos si de bogat si de…corect. Cum se face ca nu v- a atins accentul tipic pentru cei care au studiat in limba rusa?
“Sa va spun cum a fost. Mie mi-a placut de mic limba noastra si am vrut s-o invat asa cum trebuie. Eu ma duceam vara la niste rude care stateau langa Prut si, acolo, ascultam Radio Bucuresti. Sa stiti ca noi avem o limba foarte frumoasa , mustoasa”, mi-a adaugat cu multa duiosie Vasile Iovu. “Nu inteleg, de ce si in Romania, multi nu mai vor sa vorbeasca romaneste cum trebuie? Azi un cuvant englezesc, maine unul frantuzesc, rusesc, german , ce-o mai fi si, uite asa, suntem pe cale sa ne pierdem limba. Mare pacat ar fi!”
Vasile Iovu a fost si el parte dintre cei care s-au luptat, la sfarsitul anilor ’80, pentru limba romana si pentru revenirea ei la grafia latina.
“Si la facultate ma stiu toti. Colegii le si spun studentilor: vedeti ca Iovu stie bine romaneste si, cum va aude ca gresiti, cum “va atinge”! Eu, unul, nu accept ca studentii mei sa nu vorbeasca bine limba romana”, mi-a declarat acest mare virtuoz al naiului.
Ma uit la naiul care a recucerit inimile milioanelor de spectatori si ma intreb daca am putea sa-l numim chiar un instrument romanesc? (Cu toate ca il au si cei din America de Sud si, in tot spatial balcanic, in vechime, era considerat “fluierul lui Pan”).
“Amerindienii il au sub o alta forma. Are alt acordaj si anumite limitari din punct de vedere tehnic, dar e foarte bun pentru genul lor de folclor“ , ma lamureste domnul profesor.
“Al nostru insa, e curbat si tocmai aceasta forma ii da artistului capacitatea sa abordeze un repertoriu variat, de la folclor la clasic si, chiar…jazz. Naiul nostru este acordat in sol major si are pana la 4 octave, ceea ce e imens pentru un instrument, aparent, primitiv”.
“Dar au fost artistii nostri, mai ales Gheorghe Zamfir, care l-au scos la rampa, in toata lumea”, ma incapatanez si eu, cu bucurie patriotica (sa nu va fie cu suparare!).
“Asa este. Pana la Regele Naiului, as aminti si pe Fanica Luca, Radu Simion, Stanciu Simion, Damian Luca si altii”
Convorbirea de dupa spectacol a fost scurta, pentru ca maestrul Iovu era pe picior de plecare la New York, impreuna cu maestrul Eugen Doga, Ala Mindicanu , sotii Margineanu si toata echipa care i-au insotit. Asa ca, ultimele cuvinte s-au agatat tot de iubirea pentru limba romana si cum transforma ea sufletele.
“De unde acest curaj pe care l-ati avut atatia in anii ’80 ai secolului trecut, cand dincoace de Prut , inca mai stateam sub papuc?”, il intreb avand in memorie si in inima simtamintele din acea perioada, cand respiram trezirea nationala din Basarabia ca pe un aer proaspat pentru noi, toti romanii.
“Ai nostri au fost dusi in Siberia, in lagare, au murit…Stiti, cand esti batut, te calesti tot mai tare si curajul se face tot mai mare. V-am spus ca, atunci cand eram copil, flacaiandru, mergeam in satele de langa Prut ca sa ascult romaneste la radio, pentru ca altfel, nu aveai voie. Nu puteai sa vorbesti romaneste in public, in Chisinau, pentru ca erai privit ca un dusman [de catre nou- venitii instalati de puterea comunista, imediat dupa Al Doilea Razboi Mondial, n.r.]. De mic copil insa, am visat si m-am incapatanat sa vorbesc bine romaneste si, nu m-am lasat.
Si nu ma las!”, ma asigura maestrul Vasile Iovu.
|
Cristina Balaj Mihai 8/30/2015 |
Contact: |
|
|
