Grupaj liric
Talazuri
pe retina mea lumea se scaldă în nopti polare miroase a savană a leu ce rage în amurg luna are picioarele ascunse în nisipul rece se curătă cu fiecare val de pielea de sarpe si stinge stelele cu amfora sufletului
uneori as desface soarele ca pe o portocală felie cu felie să îmi miroasă tălpile a lumină când voi înnota în talazul mărilor cu genele întoarse spre cer
în palmele mele sentimentele se mulează nisip umed apă si soare îti beau lentoarea clipelor necuminecate patima rosie dezleagă harta cuvintelor vino de pe marte si coboară-n vezuviu
poti balansa contrasentimentele cu o perdea sau niste vitralii albastre pe care am pictat aburul iubirii /serpoaică de apă/
Zecimalele lunii
cu o mie de cai poti cumpăra o scară spre cer dar linistea cu glas de greier nu o poti hasura stând la fereastra ovală a orizontului cu pintenii înfipti în talazul ierbii
câte secunde dorm în lanul de veghe schioape de infinitul o sau de interminabilul a? număr stelele care înrămează bolta unde se scaldă luna rotundă ca o zecimală
vor apune iubiri în filigran iar noi vom sparge fosforul secundelor mângâind coama cuvintelor ce îmi flutură peste umeri
respir sarea albă pe lună plină /sepie a mărilor înstelate/ cine îsi va înneca sortii cine aburul noptii îl va ancora lângă mal?
Steaua cuvintelor
stelele se rotesc deasupra mării/ore rupte din cer/ sarea cuvintelor s-a uscat si ca o meduză esuează pe mal atinsă de singurătăti de alabastru
as opri talazul noptii cu adâncurile dragostei care tace dar ultimul pescărus strigă spre Soare si nu pot să nu-i îngrop tipătul între palme să îmi mai crească aripile sufletului în culorile mării
cuvintele se desprind de tărm îsi mută silabele între alge înnoată ca la ultimul potop între noi aerul devine risipitor iar eu zbor spre acel port unde doar albatrosii înnoptează într-un singur picior legată cu steaua rosie a cuvintelor
Descântec de singuratate
calea spre strâmta singurătate se bifurcă... în piata mare columbii asteaptă ziua de pensii zilele cad ca niste firimituri uscate golas pomul de la usa bisericii muscă din căldură mângâind umbra câinelui
de la atâta arsită apele răpesc minute cu burti umflate de pesti singurătatea sparge pietre lupul pădurii îsi linge coada licantrop de nopti fierbinti fantastic vântul îmi suflă în ceafă îmi respiră nelinistile cu o discretie de septuagenar
sub cerul fierbinte îngrop păpusa de lut va ploua într-o vară... vor creste nucii va cânta prigoria căldura îti dilată inimă până la mine si suflu înspre tine zece secunde de gheată suflete, ce-mi descânti de singurătate într-o vară hrănită de columbi
Vulpea cea de zile rele
Nu mă dau în spectacolul vietii, este o artă să pictezi cai cu libertatea în sa. Îmi negociez zilele os cu os: zile negre, zile albe si îmi rod până la inima aceea rosie sihăstria orelor.
Sunt vulpea care îti fură pestii silabisind: Io-na… La balcon secundele, dropii solitare,asteaptă naivul care să miroasă a artă. Te sar de la masa destinului, Fir de nisip într-o haltă. Viata, liberă de ani si de morti, îmi desenează greieri cu vocatie de licurici. Miroase a vulpe si-a struguri.
Artistii aplaudă arta de a desena în nisip Minute care curg lungi cât Zidul Plângerii.
|
Angi Cristea 8/27/2015 |
Contact: |
|
|