Sub cerul armoniei - o noua carte de Lia Filotea Ruse
Volumul de poezii Sub cerul armoniei al binecunoscutei poete Lia Ruse, apărut la Editura Singur din Târgoviște, se înscrie în poezia română contemporană ca un frumos joc de balans între lumini și umbre, născut dintr-o observasie fină a armoniei spre care tind sentimentele autoarei. Astfel, cititorii se îmbarcă într-un voiaj plin de suplese și spirit, redescoperind prin această lectură Regula de Aur a armoniei, în versuri.
Majoritatea poeziilor sunt scrise în 2015. Lia Ruse este o poetă lirică, cu un profund înseles al naturii mamă, căreia îi răspunde prin diferite ipostaze sufletești, într-un joc de lumini și umbre, pe care orientalii l-ar numi Yin și Yang, dar pe care poeta noastră îl percepe prin prisma dragostei în relasie cu lumea înconjurătoare. Chiar și felul în care sunt aranjate poeziile stimulează acest efect de lumini și umbre, întrucât cele patru anotimpuri prin care ne poartă cartea nu sunt împărsite pe capitole, ci, într-un fel jucăuș, poeziile de iarnă și toamnă se amestecă printre poezii de vară și primăvară. Astfel, pentru cititor, devine important jocul cuvintelor, rima, imaginile generate, lirismul, mai presus decât ceea ce ar putea fi o poveste lineară în timp, a trecerii de la un anotimp la altul.
Finetea cu care dna. Lia Ruse se apropie de natură prin metaforele cu care descrie sprinsar diferite fenomene, pare că iese de sub pensula unui pictor impresionist. După cum Impresionismul a adus în Istoria Artei atensia asupra jocului infinit de lumini și umbre, Lia Ruse în poezie, pune accentul pe gama infinită a sentimentelor și pe nuansarea infinită prin cuvinte a sensurilor care alcătuiesc imaginea poetică. Ca să dau un exemplu, o ploaie o numește o ploaie pe tocuri înalte (p.31) sau, unui bujor, îi este atribuită o trăsătură muzicală, pe lângă culoare, citez Suavul bujor înflorit.../ Ce grasie e viasa-n dulcea floare!/ O frântură de cântec îndrăgit/ Tandru acoperită de culoare. Ca la pagina următoare să descrie dimineasa cu aceste cuvinte: Alunecăm pe faldurile-albastre,/ Smerisi ca-n templul unui zeu. (p33, poezia Templul diminesii), iar la pagina 35 poezia Pe întinderi de zăpadă descrie suspansul dinaintea venirii zăpezii: Tosi te-așteptăm! Plutirea ta ne place/ Și admirăm extaticul tău zbor.../Prin aer pur cobori lăsând o pace/ Pe timpu-ngreunat și răbdător. În acest volum, cuvântul Dor apare foarte des, fiind și titlul unora dintre poezii, cum ar fi: Vibrasii de dor (p.19); Dor lumesc(p.57); Dor aprins (p.60); Dor de primăvară (62); Dorul acela (p.67); Vise de dor (p.72). Cred că acest fapt face ca Lia Ruse să fie un poet complex, prin exprimarea nuansărilor sentimentului de dor, cuvsnt care nu are echivalent în alte limbi, și care, de obicei, este greu de definit.
Prima dintre aceste poezii, numită Vibrasii de dor este și o cheie la creasia poetică a acestui volum, dacă nu chiar la întreaga sa creasie literară. Iata prima si ultima strofa: Pe bolta de argint cu licariri lacustre,/ Pe norii tracasati de un magnet aparte/ Curg ganduri grele ce parca vor sa mustre:/ Nu-i timp de poezii?... Sunt chiar, scrieri desarte?!....//...O, daca nici versul nu mai este citit/Se va stinge omenia fulgerator,/ Vom deveni fiinte cu sufletu-mpietrit!/ Ce se va mai intelege din cuvantul de dor?
Un poet care poate explica Dorul ca în poezia Dor aprins (p.60) se apropie de o definisie a acestui sentiment, cu toate că se spune că practic nu există o definisie clară și succintă a dorului în literatură: Las dorul meu sa umble in tacere/ Cu sufletul aprins, ratacint in amiezi,/ Privind vazduhul plin/De nori gri/Cu prelungirea dusa in zapezi.../ Las dorul meu sa umble iar prin lume,/ Intersectand realul, flamand de vise mult/ La marginea tacerii, cu amintiri nebune,/Sa-nvie-n gustul mierii/ Sarutul de demult...
Lia Ruse merge până la a descrie și stingerea dorului, în Dorul acela (p.67) , poezie în care se observă și grija și delicatesea cu care este descrisă estomparea sentimentului de dor, asemuit unei flori de nufăr. În final, cititorul poate extrage din filozofia feminină a acestei cărsi (care este un cadou pentru oricine dorește să-și verifice prin lectură capacitatea de a înselege și a simsi), următoarea concluzie: Cartea Sub cerul armoniei redescoperă armonia sentimentelor fiinsei umane, bine încadrată de natură, în care Regula de Aur a armoniei enunsată de Greci, aplicată și perfectată în Renașterea Italiană, este evocată și de Lia Ruse, perpetuând fenomenul armonios al Renașterii, cu prospesimea unui condei fermecat, cu aproape 6oo de ani mai târziu. Felicitări, dna. Lia Ruse! Aș dori să adaug că sperăm într-o Renaștere de acest gen și la noi în sară...
Nota Observatorului : Cartea a fost lansata de Asociatia Scriitorilor de Limbă Română din Québec (ASLRQ) în colaborare cu Asociaţia Culturală Română (ACR) la 22 august 2015 la Centrul Socio-comunitar 6767 Côte-des-Neiges. Prezentarea a fost sustinută de domnul Adrian Erbiceanu si doamna Eva Halus
|
Eva Halus 8/24/2015 |
Contact: |
|
|