Festivalul Caragiale 2015
Un excelent spectacol al Teatrului Evreiescde Stat
Era chiar imposibil ca orasul capitală al României să nu aibă în lunile de vară un festival de mare anvergură. De situatia asta si-au dat seama, fără mare greutate si edilii orasului. În consecintă s-a constituit o comisie care a hotărât să se strângă bani, mână de la mână, cum se zice si conform proverbului mai dă jupâne primar, mai lasă române organizator, până la urmă să se organizeze un festival. Si nu orice festival, ci unul care să aibă timp nelimitat de desfăsurare si să poarte un nume celebru, drag nouă tuturor: I. L. Caragiale! Altfel am fi putut să ne întrebăm ca si un cunoscut personaj al lui nenea Iancu: ”adică Padis, Gura Râului, Drăgus, Zărnesti, Busteni, Pătârlagele si Scăienii să aibă festivalurile lor si capitala tări, nu?”. Ar fi fost o situatie absolut intolerabilă. Conform unui obicei al locului mai întâi s-a ales o comisie, care a chemat la ordine institutiile de cultură din oras, care au aderat cu frenezie si entuziasm la ideia respectivă, cu toate că erau în vacantă, si tot ca o obisnuintă a locului, s-a ales un grup de conducere compus din Gelu Colceag (Director artistic), Mihai Mălaimare, George Ivascu, George Mihăită (consultanti artistici), Andreea Paula Vlăsceanu (Comunicare): Coordonator: Camelia Vlădut: Director executiv: Mihai Gutanu, care la rândul lor s-au raliat cu însufletire si avânt proiectului. Nici nu se putea altfel. Te pui cu primăria care distribuie baniiiiii?
S-a ales chiar un loc inedit în centrul vechi, denumit istoric, pe strada Franceză unde pe un spatiu destul strâmt au înghesuit o matahală de scenă între muzeul National de istorie (fost Palatul Postelor) si prin fata fostei clădiri a studioului ”Anima Film, de nu mai avut oamenii pe unde să treacă, însirând în fata scenei, până aproape de biserica Sf. Dumitru, rânduri de scaune. S-au mai găsit si alte spatii de joc, unul dintre ele fiind în altă parte a orasului, în grădina unui restaurant de lângă la Hala Traian (La conu Iancu). De asemenea au anuntat, cu surle si tromboane, ca să afle tot Bucuresteanul că intrarea va fi liberă, si au programat trupe ”celebre” de teatru să se producă: Ansamblul MundiCOLOR, Teatrul Masca, Teatrul Nottara, Teatrul de Revista ”Constantin Tănase”, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie, Circ & Variete Globus, Teatrul Metropolis, Trupa Union, Compania de Teatru D'aya, Trupa de teatru a UNATC, Bucharest Klezmer Band, Teatrul de pe Lipscani, Teatrul de Stat din Constanta …
Dar se pare că în afară de Teatrul Evreiesc de Stat, care a sprijinit festivalul cu mai multe spectacole, de circul Globus de Teatrul din Constanta si de trupa D aya, celelalte promisiuni au rămas cumva doar pe hârtie, că doar trăim în România unde, vorba marelui Arghezi, una declarăm si alta …fumăm! Dar să luăm parte plină a paharului. Am fost si am văzut spectacolul teatrului Evreiesc de Stat cu piesa Carre de asi…cu valet de I. Valjan. si profit de ocazie să scriu că am rămas extrem de încântat de ce am văzut si auzit în ciuda conditiilor oarecum precare, de…turneu.
I .Valjan e de fapt pseudonimul literar al magistratului Vasilescu Al. Ion care si-a sfârsit viata în temnitile comuniste, fiind condamnat în 1950 într-un proces politic „de înaltă trădare“, la 15 ani detentie fiind acuzat de
spionaj în favoarea Marii Britanii, si mai ales pentru că a refuzat să intre în nou înfiintata Uniune a Scriitorilor si să scrie piese propagandistice; Este autorul singurului spectacol teatral jucat într-o închisoare comunistă. Este al doilea intelectual român, alături de actrita Marioara Voiculescu care a refuzat să lucreze sub regimul comunist instaurat după 23 August 1944.
Piesa scrisă în ani premergători celui de al doilea război mondial, după greii ani ai curbelor de sacrificiu, este o ilustrare tematică a timpului respectiv Cunosc foarte bine piesa. În anii ”Împuscatului” am sustinut ideia de a intra în repertoriul Teatrului de Comedie, dar n-am avut succes de cauză, preferându-se alte valori. Se numea ”Generatia de Sacrificiu” (ce titlu extraordinar), Acum însă a fost schimbat cu altul cu aspect comercial, devenind însă derizoriu, iar solida constructie dramatică a devenit un ”muzical”, la care s-au adăugat cântece cu versuri scrise de rutinatul Octavian Sava ( plecat dintre noi în lumea umbrelor), si chiar o scenă mai mare dintr-o altă piesă, precum si o aparitie, bombă, printre invitatii potentatului, a unui prim ministru care este întruchipat de un pitic, prilejuind experimentatului regizor Harry Eliad, (si el plecat spre aceisi destinatie) un excelent spectacol, fiind oarecum, cântecul lui de lebădă. De fapt premiera a avut loc în anul, oho, în anul 2007. Dar în ciuda celor opt ani pe care îi are în spate spectacolul s-a păstrat bine, viguros, antrenant, cu un haz mustos de bună calitate. Întreaga distributie, foarte potrivită de tipologia piesei joacă excelent în priză directă desi la cântece se face Play-Beck cântându-se în stilul dulce clasic al spectacolelor de bună calitate cu care ne-a obisnuit teatrul evreiesc.
Excelent, credibil, Mihai Ciucă în rolul unui potentat: prestantă, emfază, dublată de suficientă si mai ales haz de bună calitate, Foarte buni, diversi ca înfătisare si extremi de expresivi Cornel Ciupercescu, (State), N. Călugărita (Kovac) si Neculai Predica (Dr. Hurmuz) în rolurile unor acoliti în afaceri al potentatului Bănescu. Apariti terifiante, tipuri creionate cu artă de bijutieri, demni de marii actori de altădată, orfuvieri ai rolurilor mici. Minunate, pline de farmec, de elegantă, chiar cu haz în rolurile sotiilor, admirabil costumate de Teodora Dinulesc, Viorica Bantas (Coralia), Natlie Ester (Felicia) si Arabela Neazi (Licuta). Autentic este si grupul servitorilor: Nic. Botezatu (Nae) mucalit cât încape, Viorel Manole (Mache) mofluz si încet la minte, dar mai ales: Geni Brenda (Anica) plină de duiosie, de sensibilitate debordantă si naivitate, o adevărată fată din popor. Partea leului însă îi revine lui Veaceslav Grosu în rolul generos al profesorului somer (George Vâlcu) care se descurcă cu dezinvoltură cu ce are mai la îndemână: tineretea. Are o statură elegantă, cântă lejer, dansează cu ritm, încearcă uneori să graseieze în limba franceză si seduce prin sinceritate pe aproape toti bărbatii si mai ales femeile. Un rol care ne aminteste cu nostalgie de Gerard Philipe si de care V. G. se apropie cu pasi tiptil
Teribil de amuzante si de potrivite momentelor respective sunt melodiile alese de Radu Captari, cântate sau dizate de interpreti care nu sunt altceva decât slagăre din secolul trecut extrem de cunoscute publicului (”Habar n-ai tu”, ”Sunt o cârpă în amor”, ”Unde sunt iluziile mele”, etc)
Nici nu se va încheia bine festivalul Caragiale si la sfârsitul lunii August se va da startul la alte două festivaluri importante: al teatrului independent, Unter Cloud, aflat la cea de-a 8-a editie si Festivalul International de teatru NETA, patronat de Teatrul National I. L. Caragiale din Bucuresti. Le voi vizita cu asiduitate.
|
Candid Stoica 8/23/2015 |
Contact: |
|
|
