Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Cuvântul bine temperat : Toronto 2015 "PANAMANIA" - Robert Lepage

Toronto a fost gazda jocurilor sportive PANAM, cu care ocazie s-au organizat manifestări culturale si artistice, printre care si "PANAMANIA".
În cadrul ei am vizionat piesa lui Robert Lepage intitulată "887".

Robert Lepage, născut în 1957 în orasul Quebec din Canada, este un foarte talentat scriitor, regizor si actor. A făcut studii în Quebec si la Paris, după care si-a început o bogată activitate de actor, scriitor si regizor de film, teatru si operă. În 1994 a fondat compania "Ex Machina", al cărei director artistic este si în prezent.

Lista de productii cu care a făcut turnee în întreaga lume, ca si cea a premiilor obtinute e impresionantă. Dintre productiile anilor 2000, as mentiona opera "Damnatiunea lui Faust" de Berlioz-cu spectacole în Japonia si Franta si "1984" a lui Lorin Maazel, montat la Royal Opera din Londra. De asemnenea, a fost solicitat să regizeze spectacole ale celebrului "Cirque du Soleil", unul permanent la Las Vegas si altul de turneu. Metropolitan Opera (MET) din New York l-a invitat să regizeze spectacolul "Damnatiunea lui Faust" (2008), iar între 2010-2012 a pus în scenă tetralogia "Inelul Nibelungilor" de Wagner.

Am dat numai câteva informatii despre talentatul artist, amănunte se pot găsi, desigur, în bogata lui biografie de pe Internet.

Spectacolul "887" montat de compania "Ex Machina" este un "one man show" autobiografic. Robert Lepage a scris scenariul, l-a regizat si tot el este si singurul actor. Titlul "887" se referă la adresa copilăriei autorului, 887 Murray Ave din orasul Quebec.

Sub pretextul unui poem "Speak White" despre relatia anglofoni-francofoni, scris în 1968 de Michele Lalonde, poem pe care Lepage nu-l poate retine pe de rost, autorul analizează cauzele pierderii memoriei imediate -pe care o pune pe seama asaltului tehnologiei digitale la care suntem supusi- si ne prezintă amintirile propriei copilării. Asa facem cunostintă cu blocul în care a locuit între 1960-1970, anii "Revolutiei Linistite" din Quebec. Blocul este reprezentat pe scenă de un bloc miniatural, iar ceea se petrece în apartamente se vede din exterior, locatarii fiind păpusi si umbre. Descrierea locatarilor si a relatiilor dintre ei e fǎcutǎ cu nostalgie si umor. Aflăm de bunica autorului, care a locuit cu ei, suferind de Alzheimer.

Apare în decursul naratiunii si un alt personaj, Fred, cu care autorul a fost coleg de studii la Teatru si care a ajuns să lucreze la radio, coleg căruia autorul doreste să-i ceară sfaturi în legătură cu memorizarea poemului. Dialogul dintre autor si invizibilul Fred, în care spectatorul aude numai replicile autorului, fie le talefon, fie în direct -Fred fiind ascuns în decor- sunt, printr-un umor de bună calitate, pretexte de critică a realitătii din mass-media actuală.

Piesa e autobiografică, dar Lepage spune: "Chiar si această lucrare este un fel de auto-fictiune. Afirm 'da, asta s-a întâmplat, dar am rotunjit putin colturile'. Cum spunea Picasso, 'Arta e o minciună pentru a exprima mai bine adevărul' ”.

Referirea este datorată aspectelor politice ale piesei. Tatăl autorului, sofer de taxi, a fost de acord cu ideile asociatiei FLQ (Front de Liberation du Quebec) înfiintat în acei ani, dar nu si cu tacticile folosite. Ideile de suveranitate ale Quebecului sunt prezentate pe rând, incluzând celebrul moment din iulie 1967 când Generalul De Gaulle, în vizită oficială în Canada, a strigat în fata unei multimi francofone "Vive le Quebec Libre". Robert Lepage nu se declară suveranist sau federalist, ci pune în discutie, în piesă, ambele pozitii. Dialogurile cu tatăl lui sunt revelatoare. Lepage recunoaste: “n-am avut intentia să caut o metaforă în familia mea, dar am găsit una. Si am aflat si cât de mult am învătat despre viată si politică de la tatăl meu".

La sfârsitul piesei, după ce, încercând să memoreze poemul "Speek White", si-a amintit de copilărie si ne-a prezentat-o cu mijloace vizuale foarte ingenioase, iată că, în final, autorul reuseste să recite poezia "Speek White" - o puternică satiră a sistemului colonial- într-un mod tulburător si convingător. Măiestria actorului Lepage străluceste. Si poate că este singurul moment în care Lepage, prin felul vibrant în care ne recită poemul, îsi mărturiseste pozitia politică.

Paralela artă-memorie rămâne în mintea spectatorului după stingerea luminilor. Arta este, de fapt, memorie. Iar eu am reflectat la piesa văzută, admirându-l din nou pe autorul, regizorul si actorul de geniu Robert Lepage. Nu m-am putut totusi împiedica să nu-mi amintesc de momentele dureroase pe care le-am trăit la referendum-ul din 1996. Eram la Montreal si am votat contra suveranitătii. Venisem în Canada în 1982 si jurasem, la primirea cetăteniei canadiene în 1985, loialitate reginei Angliei. Iar când Jacques Parizeau, primul minstru de atunci al Quebecului, a pus pe seama "etnicilor" înfrângerea la referendum, multi anglofoni si chiar francofoni au părăsit Quebecul. În anul urmǎtor, 1997, am acceptat mutarea cu serviciul la Toronto, desi m-a durut despărtirea de Montreal si de limba franceză.

De atunci, în Quebec, regiunea francofonă a Canadei, nu prea s-a mai vorbit de suveranitate. Va reveni oare discutia? Din păcate, se pare că da....









Veronica Pavel Lerner    8/21/2015


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian