Un erou uitat - J. W. Boyle si România (I)
Intrarea in cimitirul presbyterian din orasul Woodstock in Canada, la sud de Toronto, chiar in fata intrarii se inalta un monument care domina tot cimitirul.
Aleea face un cerc in jurul acestui monument deosebit de toate celelalte, si pe partea opusa, indreptata spre sud, poti citi "Locotenent-Colonel Joseph W. Boyle D.S.O., Regele Klondike-ului si Salvatorul României, mort in Hampton Hill, Anglia, 14 Aprilie 1923 si reinhumat în Tara sa Natala, 29 Iunie 1983." In fata este mormantul acoperit cu o lespede de piatra pe care se citeste un vers din poetului Robert Service ("The law of Yukon"): "Avea o inima de Vicking si credinta simpla a unui copil".
La capatul mormantului se vede o cruce de piatra veche in stil ortodox, si in coltul jos-dreapta se vede litera M. Putini sunt aceia care isi dau seama ca litera M este initiala Reginei Maria a României, ca versul din poemul lui Robert Service pe lespedea de piatra a fost ales de ea si ca crucea straveche care vine dintr’o stanca a muntilor Carpati si a fost inaltata tot de regina Maria când a vizitat mormantul simplu in 1923 si l-a gasit prea saracacios pentru un om asa de extraordinar ca "Joe Klondike".
Drama pe Marea Neagra
Titlul de "Salvator al României" este fireste exagerat, dar a fost un moment in istoria acestui popor când, dupa ce România este fortata sa iscaleasca tratatul preliminar de pace, o pace rusinoasa cu conditii draconice impusa de Germania si Austria la Buftea la 5 martie 1918 (tratatul final de pace, dar care nu va fi respectat mult timp va fi semnat la Bucuresti la 7 mai 1918), si dupa ce bolsevicii semneaza tratatul de pace la Brest Litovsk, la 3 martie 1918, si ameninta de la Rasarit si când tara este parasita de Aliati si uitata de Dumnezeu, si parjolita de epidemii, de foamete, de saracie - in aceasta atmosfera funebra un om strain, intr’o uniforma stranie soseste la Sulina la 1 aprilie 1918 cu un mic vapor, mai mult o epava, dar aducând cu sine dela Odesa 62 de prizonieri români eliberati de la o moarte aproape sigura. Printre cei salvati sunt vice-presedintele senatului, patru senatori, doi generali si Comandorul si Directorul Afacerelor Navale, Basil Pantazzi.
Acest act de eroism a fost realizat aproape singur de colonelul canadian Joseph Boyle, care a dovedit inca o data caracterul lui impunator, un imens curaj, o energie inegalabila, o capacitate de a analiza lucid o situatie de criza si a lua masurile necesare in mod rapid si decisiv.
Si asta numai pentruca ii devenise drag acest popor si Regina lui. Ar trebui sa adaugam si marele lui talent diplomatic, darul de a intui caracterul si defectele prietenilor si adversarilor, de a-si gasi aliati cam peste tot. Cunostea perfect psihologia maselor.
In Comandorul Pantazzi el gasise un colaborator foarte pretios prin curajul si experienta sa. La Galati sunt primiti la 5 aprilie 1918 cu entuziasm de reprezentantii guvernului, ai palatului si de popor. Cu un tren special sosesc la Iasi unde Boyle este primit ca erou la 6 aprilie 1918. A doua zi Boyle ia pranzul cu Regele si Regina si i se confera medalia "Steaua Româna". In desperarea si tragedia prin care trecusera românii, in sfarsit un "succes" , o raza de lumina si speranta si nu e de mirare ca multi l-au proclamat "Salvatorul României". Asa se creeaza miturile.
In cartea sa "My seventy years" doamna George Black, al carei sot fusese bun prieten cu Boyle in Klondike, povesteste cum atunci când dansa a fost prezentata Reginei Maria la Londra dupa razboi, Regina a exclamat: "Atunci il cunoasteti pe Colonelul Boyle! Un om miraculos. El este salvatorul României. Când toti ceilalti fugisera si ne parasisera, Colonelul Boyle a ramas neinfricosat. El a ramas. El a salvat poporul nostru". (London, 1938, pp 263-265). Asemenea exclamatii pot explica titlul de salvator al României inscris pe mormânt lui Boyle.
Pentru a complecta acest capitol si pentru a exemplifica enormele resurse ale acestui personagiu, trebuie sa ne intoarcem la Odesa.
La 10 martie 1918 Boyle soseste cu tratatul de pace ruso-roman, iscalit si parafat la Iasi, si-l preda lui Cristian Rakovski, seful sovietic suprem pentru sudul Rusiei, incluzind si Odesa. Acest tratat mentionat mai sus fusese initiat si realizat de Boyle, ca reprezentant al unei pozitii de neutralitate. Folosind tactici "machiavelice", profitand de personaliatea si slabiciunile adversarului l-a istovit pur si simplu pe Rakovski iar acesta, Rakovski, a semnat tratatul intr’un moment de epuizare complecta. Tratativele pentru acest tratat in sine constitue o mare victorie tactica si diplomatica pentru Boyle si pentru România. Intre altele Rusia accepta ocupatia "temporara" a Basarabiei de catre români si prevedea schimburi de prizonieri. Rusii aveau 71 de prizonieri români (acesta era numarul pe lista lui Boyle), si românii au retaliat si detinut si ei un numar corespunzator de prizonieri rusi (desi dupa Rodney si altii au fost cam patru sute). In plus cam 100.000 de soldati rusi erau dezarmati si in drum spre casa traversand teritoriul României.
Datorita consulului american, Boyle intalneste o compatriota canadiana, Ethel Greening Pantazzi, al carui sot, Comandorul Pantazzi, era unul dintre ostaticii români. Drama incepe in cursul noptii. Rakovski si multi bolsevici fug din fata armatelor germane care se apropiau de oras. Un asa zis Batalion Revolutionar Român, numit si Batalionul Mortii, in majoritate format din criminali bulgari, preia inchisoarea Turma, forteaza pe prizonieri sa se imbarce pe nava romana Imperator Traian.
Doamna Pantazzi este prima care afla, când sotul ei o suna dela Turma la 4.00 dimineata. Dânsa reda in detalii vivide aceste evenimente dramatice. Se duce la Turma si convinge pe seful inchisorii sa o insoteasca la Boyle pe care il gasesc plimbandu-se nonsalant pe strada. Il gasesc si pe consulul spaniol Mendicutti. Cu totii se duc la debarcader, unde se aflau navele Imperator Traian si Principele Carol pe puntea carora se vedeau prizonierii.
Boyle cu doamna Pantazzi ca interpreta se duce cu o "droshki" (=trasura) la debacarderul unde era ancorat yachtul regal Stefan cel Mare si care era sediul "Batalionului Mortii" sa-l caute pe Rakovski. Li se confirma ca acesta plecase in timpul noptii cu toti banii si obiectele de valoare ale prizonierilor. Cel care il inlocuise, Dicescu (alis Isidor Kantor, cf. I.G.Duca, p.48) refuza la inceput, dar când Boyle il ameninta ca Românii vor fi fortati sa replice ca atare in ce priveste prizonierii rusi, cedeaza si promite ca va colabora dar sa astepte pana la orele 14, ca sa se puna in contact cu Sovietul Suprem.
Cei patru (Boyle, Dna Pantazzi, comisarul inchisorii si consulul spaniol) se duc apoi la sediul bolsevicilor, unde ca sef ramasese unul Brasoveanu (Bresheneanu?), care declara ca nu dispune de trupe suficiente pentru a forta Batalionul Mortii sa cedeze prizonierii. La insistenta lui Boyle, semneaza impreuna cu alti doi insi si se pune parafa pe documentul preparat de comisarul inchisorii. Revenit la Dicescu, desi pe drum au un accident cu masina (lovita de un vehicul de transport), reuseste sa-i scoata pe prizonieri din nava pe debarcader, in fata vaporului Imperator Traian. Cu trupele austro-germane la portile orasului, debandada complecta, evacuare de mii de omeni, Batalionul Mortii se imbarca pe Imperator Traian si cer reimbarcarea prizonierilor pe vapor, dar Boyle refuza.
Semne de incaerari pe punte, dar pâna la urma apar cam 80 oameni cu carabine care incep sa traga in gloata. Sunt morti si raniti. Boyle face un pas inspre vapor dar isi da seama ca rezistenta ar fi inutila Este deci fortat sa accepte reimbarcarea prizonieriloi pe nava, si desi ii este interzis, ii insoteste fortind drumul pina pe vaporul care pleaca (12 martie 1918).
Dupa Doamna Pantazzi, care ne da cele mai concrete amanunte despre aceste haotice momente, noua prizonieri români tineri au reusit sa fuga in timpul debandadei.(A intalnit mai tarziu trei dintre ei). Pe debarcaderul degajat au ramas doi morti si cativa raniti, toti rusi.
A doua zi austriecii si germanii intra in Odesa si cu ei mari cantitati de bancnote in valuta romaneasca, imprimate de germani la Bucuresti si preferata de populatie, care pierduse orice increderea in rublele "Kerenski".
Pe vaporul supraaglomerat prizonierii, maltratati, hraniti cu o mancare infecta, nu au nici macar loc sa doarma. Un singur prizonier roman, generalul Vivescu, fusese ranit de o baioneta. Prezenta lui Boyle (care refuzase o cabina proprie) printre ei este singura lor speranta.
Vaporului ii este interzis sa ancoreze in alte porturi (cum Boyle va afla mai tarziu, acesti criminali nu erau bine vazuti de sovietici), dar le reuseste insfarsit sa acosteze la Theodosia, (Foto Theodosia), unde erau lupte de strada intre bolsevici si localnici. Sunt adusi la un fost sanatoriu plin cu chinezi ("Soldatii Internationali Chinezi"). Aici gardienii lor din Batalionul Mortii incearca sa se implice in conflictele din acest oras si ii lasa pe seama soldatilor chinezi.
Boyle reuseste sa vada pe vice-consulul englez, un elvetian pe nume Von Stuler (Dna Pantazzi scrie ca era un comerciant grec, fara a-i da numele), care ii obtine acordul sefului din oras ca sa plece impreuna cu 20 chinezi ca garda. Reusesc sa mituiasca pe capitanul unui mic vaporas Chernamor (Dna Pantazzi, care a pastrat foarte meticulos un jurnal al acestor evenimente va pomeni suma de 150.000 de ruble ca mita, probabil prin von Stuler, in contul britanicilor), care ii transporta la Sevastopol. Tot dela Dna Pantazzi aflam ca schimbul la Odesa era atunci 8 ruble pe dolar.
Totul a fost pregatit si executat in cele mai fine detalii, inclusiv taierea firelor de telegraf. Bietul general Crainiceanu, ministru de razboi in 1914, era asa de slabit incat Boyle a trebuit sa-l care in carca pana la vapor. Doi dela Batalionul Mortii sosesc in ultimul moment ca sa-i impiedece. Boyle ii invita intr’o cabina "sa discute" si ii incuie acolo.
Planul de a ajunge la Sevastopol era bine calculat, deoarece acolo Boyle era bine cunoscut. Acolo lui i se da voie sa plece, dar se insista sa se pastreze prizonierii. Lungi discutii, Boyle repetand argumentul ca in cazul acesta românii se vor razbuna. Sovietul dela Sevastopol decide in fine ca prizonierii apartineau lui Boyle, asa cum fusese decis la Odesa. De mare ajutor a fost unul Spiro (Speiro?), cu care Boyle avusese tratative si relatii amicale mai inainte. Acest Spiro fuseses un cismar, dar acuma devenise comandantul flotei bolsevice.
Mai lipsea doar acordul lui Mackensen care trebuia sa le dea un sauf-conduit. Boyle trimite o telegrama care ajunge la cartierul general austriac in hotelul Petrograd la Odesa, unde nu i se da insa nici o importanta, dar din fericire un functionar care o cunostea pe Dna Pantazzi ii da acesteia de stire. Dna Pantazzi gaseste din nou pe Mendicutti si impreuna intervin, fara succes, pa linga austriaci.
Dar iarasi norocul le vine in cale la cartierul admiralului german Hopman, care ii trateaza cu curtoazie in limba engleza, cerceteaza si când aude cuvantul "Colonel Boyle" exclama "By Jove! As dori sa-l cunosc si eu" (E.G.P., pag. 247) .
Imediat telegrafiaza lui Mackensen si in 36 de ore Dna Pantazzi primeste vestea, cu complimentele admiralului Hopman ca s’a acordat aprobarea ca Boyle si ostatecii liberati sa se duca dar la Sulina, nu la Odesa. Din nefericire von Mackensen uita sa informeze comandamentul austriac la Sulina. Din acest motiv, odata ajunsi la Sulina, dupa o furtuna violenta si traversand ape minate, au multe dificultati cu comandantul austriac care neinformat fiind, le interzice plecarea si Boyle recurge la un bluff, utilizand forta lui navala minuscula (un tun mic si vechiu), impotriva navelor si aviatiei austriace, spre a-i forta sa scufunde Chernamore (dupa evacuarea pasagerilor), probabil pentru a creia un incident international(?). Fie blufful a reusit, fie ofiterul austriac a primit aprobarea dela superiori, si foarte probabil si datorita interventiei continue si insistente a lui Lazu, comandantul navei romane Elizabeta aflata in rada portului, austriacii cedeaza, si se incepe eliberarea prizonierilor rusi (cam 400 la numar), care va continua trei zile si se porneste cu un alt vapor spre Galati si acum ajungem acolo unde am inceput aceasta aventura. Acest scurt rezumat esta bazat pe cartea "Joe Boyle, King of the Klondike" scrisa de William Rodney si "Roumania in Light and Shadow" scrisa de Ethel Greening Pantazzi. Alte versiuni difera in detalii. Unele amanunte (e.g . despre generalii Crainiceanu, Vivescu, comandorul Mihailescu, Tache Ionescu la Odesa etc, care vor veni mai tarziu) provin dela Michael Pantazzi, dela National Gallery Ottawa, nepotul comandorului Pantazzi, un extrem de bun cunoscator al acestor evenimente in care fusesera implicati bunicii sai.
Amanuntele redate mai sus sunt numai o parte din peripetiile prin care Boyle a trecut in cursul acestei misiuni, una dintre multe altele asemanatoare, doar schitate aic. Toate faptele pomenite sunt documentate in mare parte si cu ample amanunte de Dna Pantazzi in memoriile ei, de comandorul Pantazzi si de alti prizonieri. Raporturile facute de Boyle insusi sunt laconice, modeste (cum ii era firea) si mentioneaza numai esentialul. Dar asa s’a creeat legenda asupra acestui personaj atat de impresionant. Pentru a-l intelege si aprecia pe Colonelul Boyle, ca om si erou, trebuie date anumite lamuriri.
In primul rand credem ca este nedrept sa-l consideram ca simplu aventurier la maturitatea vietii sale, asa cum multi spun, desi a intreprins multe actiuni cu caracter aventuros, impuse de circumstante (la Tarnopol, cum vom vedea mai tarziu) sau in urma apelurilor adresate lui chiar de catre Regele si Regina României, misiuni extrem de periculoase, pe care Boyle nu le-a refuzat niciodata.
El a fost un mare patriot, tot ce a realizat in acesti ani de razboi deriva din dorinta lui de a-si ajuta tara lui, Canada, pe atunci dominion britanic, impotriva puterilor centrale. Mai tarziu va face acelas lucru pentru România. El a format, pe banii lui, si a echipat un batalion de tineri din Yukon dotat cu mitraliere pentru a se duce pe front (The Yukon Battalion) . Pentru acest gest i s ‘a acordat gradul de " locotenent-colonel onorific" in militia canadiana. Dar nu i s’a permis din pricina varstei sa-si conduca batalionul pe campul de lupta. Ori, el vroia sa fie activ, sa participe personal pe teatrul de razboi, sa-si arate curajul in fata inamicului. Nu i s’a permis. Si asa a inceput una dintre cele mai extraordinare cariere, care dupa mine rivalizeaza cu Lawrence of Arabia, numai ca Boyle devenise deja un personaj legendar in Yukon.
Per aspera ad astra
Pentru a explica formarea acestui personagiu trebuie sa mergem la Klondike, in Yukon, in acel colt al lumii unde soarele nu apune vara si nu apare iarna, unde mii de oameni venisera sa cistige aur dar unde numai cei mai tari, mai curajosi, rezistenti si fara frica au putut supravietui si invinge.
Acolo sosise Boyle in 1897, tanar, fara bani, dar darz si cu o vointa de fier. Era inteligent, avea o capacitate extraordinara de a invata si acumula cunostinte, de a se adapta, de a improviza, de a analiza in mod realist posibilitatile, de a-si forma o viziune si de a sti cum sa o realizeze.
Se impunea tuturor prin simpla lui prezenta, stia cum sa gaseasca acces la cei mari si importanti si cum sa-si impuna vointa.
Nu trata niciodata prin intermediari. Loial cu prietenii, temut de adversari dar respectat de toti. El si-a dat seama ca singura modalitate de a face profit, fara interventia hazardului, a fost sa exploateze terenurile aurifere cu metode moderne, adaptate circumstantelor. Si asa si-a format cea mai mare intreprindere "Canadian Klondyke Company" in Yukon si a fost supranumit Regele (indisputabil) al Yukon-ului.
Tratand direct cu ministri si cei mari si importanti, a obtinut "concessions" enorme, terenuri apartinand guvernului ( Coroanei) cu dreptul de a face exploatari miniere, a construit cele mai moderne instalatii hidraulice miniere. Macaralele lui flotante, pe raurile Yukon si Klondike erau capabile sa extraga fiecare 11.000 de tone de material zilnic (Rodney) si erau cele mai mari pe lume.
Asa ca in 1916 când a parasit Yukonul ca sa se duca "la razboi" el devenise deja un erou legendar, bogat, cunoscut in Canada, America si Anglia. Carti au fost scrise despre realizarile lui extraordinare in Yukon. Dar pentru noi cel mai important este faptul ca in aceste intreprinderi din Yukon el devenise un expert in toate aspectele ingineriei, comunicatiilor, transportului, in realizarea unor aranjamente financiare, in diplomatie la nivelul cel mai inalt, fara de care Boyle nu ar fi putut realiza nimica pe frontul de Est al razboiului.
Devenise si membru al Asociatiei de Ingineri Americani, asa ca, atunci când Woodrow Wilson constituie Comitetul American de Ingineri (American Committee of Engineers, 4 iunie 1917) pentru a ajuta pe frontul de Est ,Boyle este acceptat. Când, dupa abdicarea Tarului Nicolaie, la 15 martie 1917, se formeaza "La Commission Internationale de Ravitaillement" pentru a procura si distribui materiale strategice in Rusia, Boyle este recomandat de ACE si acceptat de CIR si recomandat de comitetul rus dela Londra al generalului Hermonius. Acuma portile ii sunt deschise pentru a dovedi pe arena internationala si in razboi, de ce el este capabil.
Petrograd, iunie 1917: pe frontul de Est
Si iarasi acuma trebuie sa explicam pe scurt ce a realizat el in Rusia, ce i-a dat sprijinul neconditionat al rusilor, chiar si al bolsevicilor, pentruca numai atunci vom putea intelege cum Boyle sia putut aduce aportul la cauza României, desi nu vorbea o boaba de limba rusa (cunostea numai engleza). El considera, pe buna dreptate, ca actiona ca inamic al Puterilor Centrale, servind cauza Aliatilor, doar ca pe un alt front.
Ajuns la Petrograd la 25 iunie 1917, ia contact cu ambasadorul britanic, Sir George Buchanan , cu cel american ,David Francis, caruia ii preda o scrisoare dela Herbert Hoover, impune numai decat rusilor, este insarcinat sa reorganizeze sistemul feroviar, care era intr-o situatie haotica.
Incep mumai decat voiajurile de inspectie.
La Tarnopol, oras amenintat de germani, Boyle gaseste totul in plina debandada. Comandamentul rus fugise, nu exista niciun plan de aparare. Cu dela sine putere, fapt caracteristic pentru Boyle, preia comanda, stabileste un cordon militar in jurul orasului, utilizand intre altele "Batalionul Mortii" compus din femei voluntare, si, cu cativa ofiteri rusi, organizeaza patrule in oras. Cu ajutorul a trei infirmiere engleze improvizeaza la gara un centru sanitar pentru raniti. Nimic nu scapa atentiei lui Boyle. Din pacate Tarnopol a rezistat doar patru zile. Pentru comportamentul lui extraordinar Boyle este decorat cu "Ordinul Sf. Stanislav, clasa patra" de generalul L.G. Kornilov si, mai tarziu, cu "Ordinul Sfanta Anna" de catre generalul N.N.Dukhonin. Amândoi acesti generali vor avea un sfârsit tragic.
Reintors la cartierul general rusesc, i se dau depline puteri peste intregul sistem feroviar din vestul Rusiei si din Basarabia, precum si depline puteri pentru ameliorarea comunicatiilor si transporturilor intre Rusia si România.
I se pun la dispozitie un vagon de lux si o echipa, printre care Dimitri Zvegintzov, care ii va deveni repede un loial si important prieten si colaborator. Rusii sunt impresionati.
Viziteaza, studiaza si da recomandari pentru reorganizarea cailor ferate pâna la Odesa. Soseste pentru prima oara la Iasi la 12 septembrie 1917. Viziteaza la fel Basarabia, unde lucrarile de complectare a cailor ferate fusesera abandonate.
In august si septembrie 1917 cu un distrugator rusesc traverseaza lacul Yalpokh (Yalpool) si cu trenul ajunge la Iasi, dupa care inspecteaza frontul generalului Shcherbachev. in sudul Basarabiei erau peste un milion de soldati, care fiecare primea zilnic un kilogram de paine, luata dela taranii români (in timp ce Românii depindeau de importuri din Ucraina!). Situatia cauzase o criza de imense proportii. Sub ordinele lui Boyle cele trei linii de cale ferata care traversau Basarabia sunt reparate, prelungite pâna la granita, ceiace ii atrage gelozia superiorului englez, generalul de Condolle.
Din ordinul lui Boyle se aduc salupe dela Odesa, care sunt utilizate pentru a face legatura pe lacul Yalpokh, nord-sud intre Bolgrad si Falciu (unind doua artere principale de transport), capabile de a transporta 500 de tone zilnic. Linia dubla este restaurata in octombrie, celelate doua in decembrie si februarie. Kerenski si generalul Aleksieff ii acorda autoritate absoluta in Basarabia.
Urmeaza revolutia bolsevica. Boyle e numit presedinte al Comitetului pentru distribuirea de alimente printre militari si civili.
Ca urmare a luptelor de la Moscova, transportul feroviar este complect imobilizat, peste 10.000 vagoane congestioneaza caile ferate, transportul sud-nord si invers este imposibil iar Moscova si Petrograd sunt amenintate cu foametea.
Noul ministru de razboi, Maniekovski, il insarcineaza cu rezolvarea acestei catastrofice situatii si este sprijinit de generalul Muralov, comandantul Moscovei.
Boyle da ordinul ca trenuri intregi sa fie impinse in camp si el personal participa la munca propriu zisa, ceiace impresioneaza imens pe rusi. Dupa 48 de ore trenurile incep sa circule din nou si intr’o saptamana situatia este normalizata. Pentru aceste fapte, Boyle este decorat cu Ordinul Sfantului Vladimir de catre generalul D. G. Shcherbacev. Aceasta mare bravura ii castiga respectul bolsevicilor ceea ce ii va fi de folos in viitor.
In octombrie 1917 Boyle il intalneste pe conationalul sau, George A. Hill, capitan englez, cu care se imprieteneste, un poliglot care cunostea si limba rusa. Acesta ii devine colaborator si va publica dupa razboi memoriile sale ( Go Spy the Land, Being the Adventures of I.K. 8 of the British Service, London 1932) si va documenta multe din realizarile lui Boyle.
Devotat cauzei Românilor
Repatrierea arhivelor statului român. Decembrie 1917.
Acuma legaturile lui Boyle cu România devin mai ample. Are la dispozitie vagonul 451, un vagon elegant si mai ales blindat, care apartinuse imparatesei vaduve, Maria Feodorovna. Cum rusii semnasera la 5 decembrie 1917 armistitiul cu puterile centrale, primul ministrul roman I.C.Bratianu da instructiuni ambasadorului român la Petrograd, Constantin Diamandi, de a readuce in tara arhivele romanesti, bancnotele si imprimeria cat si tezaurul roman, bijuteriile Coroanei Reginei, care fusesera transportate la Moscova pentru a nu cadea in mâinile germanilor.
Diamandi preda sarcina consulului roman la Moscova, M. Guerin, care apeleaza la Boyle. Comandantul bolsevic, generalul Muraviev refuza restituirea.
Dupa Rodney, Boyle reuseste totusi sa obtina predarea arhivelor si bancnotelor (care de fapt nu aveau nicio valoare intrinseca), dar nu si a aurului sau bijuteriilor (cum pretind multi) in total cam peste 20 de tone si patru vagoane. L. W. Taylor pomeneste numai renumitul vagon 451, in care umpla patru compartimente cu 31 lazi de Crucea Rosie mai mici si cinci mai mari dar include si o parte din bijuteriile coroanei regale, ceeace Boyle si nici Regina nu pomenesc, foarte probabil ca Taylor se lasa influentat de George Hill in cartea lui publicata 15 ani mai tarziu si cam prea romantata si dramatizata si pe care il citeaza. In orice caz o mare isprava, un adevarat coup! Garnitura si grupul lui Boyle parasesc Moscova spre Iasi, o adevarata odisee: bolsevicii decupleaza vagoanele, Boyle le recupleaza (ca in filme), trec prin liniile de front intre bolsevici si rusii albi si prin liniile de foc intre bolsevici si RADA (ucrainienii care-si declarasera independenta). La Briansk 40 pasageri sunt raniti. Inainte de Kiev nu mai au combustibil, Boyle organizeaza un lant uman, si incarca locomotiva cu lemn. Pornesc spre Odesa, dar la Vapnyarka sunt opriti de bolsevici care plaseaza un tun in pozitie de tragere. Boyle organizeaza o petrecere (suntem foarte aproape de Craciun), se cânta, se bea si se distribue ceai cu rom soldatilor care se imbata si adorm.
In plin viscol si intuneric, Boyle forteaza sub ameninatarea pistolul un conductor de tren sa cupleze locomotiva de rezerva la vagoanele lor si o ia repede inainte. Dupa 20 minute, apar faruri rosii si linia ferata este baricadata. Conductorul refuza sa treaca prin ele, dar este neutralizat de Boyle cu un genunchiu in coaste, Boyle preia locomotiva si cu maxima viteza trece prin baricade si la 8 decembrie 1917 trenul soseste la Odesa. Dupa un scurt popas acolo, reiau aventura si ajung la Chisinau la 22 decembrie 1917. La granita României unde sunt primiti cu foc de arme, caci nimenea nu-i astepta. In fine ajung la 24 decembrie la Iasi cu alai, escortati de 250 jandarmi , un escadron de cavalerie etc.
Boyle sarbatoreste Craciunul singur in compartimentul sau in tren, in timp ce toti membrii misiunii britanice sunt invitati la Regina Maria! Boyle primeste dela regele Ferdinand decoratia "Crucea Coroanei României". Situatia la Iasi este catastrofala, un ger teribil, foamete. Boyle confera cu autoritatile romane, rusesti, cu generalul Berthelot si inspecteaza frontul rus, rugat de generalul Scherbachev si de generalul roman Prezan. Este rugat de Ion Bratianu sa viziteze pe Leon Trotsky la Petrograd si sa-i explice situtia confuza, sa-i explice ca dezarmarea bolsevicilor fusese ordonata de un general rus si sa aplaneze toate celelate frictiuni intre rusi si români.
(Sfirsitul partii I)
|
Dr. Francisc Ion Dworschak / Ottawa 8/19/2015 |
Contact: |
|
|
