,,Izvoarele” Cristinei Mariana Bălăsoiu
ca taină si chemare a obârsiilor
Exuberantă ca un cires înflorind, de o vioiciune eclatantă, iradiind energie pozitivă, lumină si o netărmurită curiozitate, sete de a cunoaste, de a sti si de a se sti în centrul atentiei, de a fi pretuită si iubită, argint viu clocotind sub ispitirile electrizante ale talentului de a seduce si de a abandona, ea însăsi, cvasi-instantaneu -, tânăra Cristina Mariana Bălăsoiu (născută în Craiova, la 12 iunie 1979) nu constientizează, se pare, aproape niciuna dintre calitătile sale reliefate, rapid, de noi, la începutul acestei fraze.
De aceea, poate că s-ar cuveni să recitim fraza, pentru a iesi din starea de stupefactie – toti cei prezenti, acum si aici, în municipiul Slatina, judetul Olt, în ziua de 19 august 2015, ora 17.30, cu prilejul lansării volumului de versuri ,,Izvoarele”, Editura Vital Prevent Edit, Drăgotesti (Dolj, România), 2015, 108 pagini, format A5.
Coperta, policromă si încărcată din belsug, poate prea încărcată – până la ilizibil - cu motive vegetale, este realizată, ca un salt de felină a cărei velocitate sfidează asteptările celui mai versat vânător, de o panteră ce se doreste, înainte de toate, tigru: Ec. Daniela Tiger, care semnează si ,,Cuvântul editorului”, în calitate de scriitor, editor, vicepresedinte al Asociatiei Scriitorilor ,,Academos” – Bucuresti, fondatoarea cenaclului ,,Cafeneaua literară Cetatea Băniei” – Craiova, după cum tine să mentioneze sub numele din familia dominată de regele animalelor: imperialul, maiestuosul Leu.
Corectura si-a asumat-o Emilian Mirea, scriitor frenetic si publicist efervescent, stră-strănepotul genialului poet simbolist si prim teoretician al Poeziei Pure, Alexandru Macedonski, os de general craiovean, cu falnice rădăcini în sudul Dunării, în neamul gloriosului Împărat Alexandru Macedon.
Cochetul volum ,,Izvoarele” nu beneficiază, însă, de redactor de carte, ceea ce se si resimte, la nivelul întregului volum, dar si al multora dintre piesele incluse.
Prezentă în antologiile tematice ,,Mama” si ,,Tata” (Editura MJM, Craiova, 2014, respectiv, 2015), ca si – în calitate de coautor - în culegerea de texte religioase ,,Ochii de lumină” (Vital Prevent Edit, Drăgotesti, 2015) -, Cristina Mariana Bălăsoiu a debutat, cu volum de autor, în martie anul trecut.
Titlul plachetei dintâi: ,,Iubirea ne este pusă la încercare” sună, destul de clar, a constatare-avertisment, denotând, totodată, trăirea uneia dintre temele fundamentale dintotdeauna ale literaturii si artei, în genere: iubirea.
Recentul prunc literar al Cristinei Mariana Bălăsoiu numără 102 titluri de creatii în versuri si 35 de imagini felurite (în alb-negru), cu autor neprecizat – imagini în registru gingas, delicat si îmbietor, de la ghiocei, fluturi, expresive mâini dăltuite de ani, un inexorabil tunel al timpului (unul dintre podurile cu balustrade din copaci seculari împietriti, din Parcul Romanescu), până la chipul înmărmurit în lumină al Mântuitorului Iisus Hristos sau până la silueta de fluieras de soc (…,,mult zice cu foc”) a Ciobănasului pictat de Nicolae Grigorescu, extrem de popular în epocă si mai apoi.
Semnat, după câte precizam, de o felină cu ochi derutanti, mereu în bloc-starturi: Ec. Daniela Tiger, ,,Cuvântul editorului” este pe măsura volumului prezentat.
Spicuim sintagme relevante pentru nivelul de cultură generală si de cultură de specialitate, din ,,Cuvântul editorului”: volumul ,,Izvoarele” al Cristinei Mariana Bălăsoiu ,,se înscrie într-o factură nostalgică, aducând în prim-plan satul românesc, în spetă, oltenesc. Avem în fată tablouri succesive ale locurilor, oamenilor, obiceiurilor, naturii sau ale evenimentelor care ne transpun în lumea copilăriei. Vom face cunostintă cu tot felul de vietuitoare necuvântătoare…” .
Daniela Tiger evidentiază ,,factura semi-populară” - probabil, ,,semi-folclorică”, desi nu am întâlnit, până acum, în nici un studiu de specialitate, în nici un comentariu cu aură veleitară, expresia ,,semi-populară” sau ,,semi-folclorică”. Cu alte cuvinte, ori e albă, ori e neagră ? Săină nu prea se poate, dragă Daniela…
Dar, să penetrăm universul liric al Cristinei Mariana Bălăsoiu, pornind chiar de la cea dintâi creatie inclusă în fuiorul cristalin, răcoros si jucăus al ,,Izvoarelor”.
Inscriptia ,,Sărbători Pascale” este una luminoasă, cu miresme de cozonaci, nuci si maci, miel si ouă încondeiate – radiind o stare de spirit tonică, în ciuda celor trei cruci, de pe subsolul paginii, cu Iisus răstignit.
În aceeasi notă de candoare molipsitoare se înscrie ,,Primăvara (2)”. De ce ,,2”, nu am înteles. Unde-i, oare, ,,Primăvara (1)” ?
Fire inocentă – ca stropii de rouă (sudoarea privighetorilor, care s-au ostenit, cântând toată noaptea), sfielnică precum dalbul ghiocel biruind mantaua de hermină a zăpezii -, Cristina Mariana Bălăsoiu ne invită să zâmbim copilăreste în finalul iconitei lirice titrată ,,Ciobănas la oi am fost”, care ne duce cu gândul la spiritul versurilor lui Ioan Stan Pătras, pictate pe crucile în culori vii din insolitul, unic în lume, Cimitir Vesel din Săpânta, Maramures.
Pastelul ,,Ciobanul, oile si cătelusul” se încheie cu o comparatie interesantă: ,,Seara, linistită, peste noi se lasă,/ Ca un ginere ce îsi asteaptă a lui mireasă”.
Dacă Hemingway, laureatul Nobel, ne-a dăruit celebra povestire ,,Bătrânul si marea” (după care s-a turnat un antologic film artistic de lung metraj) -, Cristina Mariana Bălăsoiu crosetează, la paginile 13-14, nouă catrene, sub titlul ,,Bătrânul si motanul”.
,,Pestisorul fermecat” ne îmbie cu o atmosferă de basm, iar inscriptia cu titlul ,,Bulgăreasa” – cu una de-a dreptul copilăroasă, pe care o cităm: ,,Iaca, vine o bulgăreasă,/ Înaltă, suplă si frumoasă,/ Ochii-i mici, sticlosi ca marea,/ Cu ei luminează calea./ Doi copii stau, se uitau/ La fata ce o zăreau:/ - O vreau eu, căci sunt muntean!/ - O iau eu, căci sunt oltean!/…Vai, vai, vai, vine-un bulgar,/ Ne lasă în gură amar./ Fata, cum îl zări,/ În bratele lui sări,/ Îl luă de mână-ndată,/ Ca o piatră fermecată./ Ne lăsă cu buza umflată”.
La pagina 18 dăm peste ,,Cucu si păsărica” – poem …periculos, prin expresivitatea involuntară, deoarece nu stim cât de bine-i să cugetăm despre păsărică, în miez de vară toridă si cu o medie zilnică, în România, de sase violuri…
În aceeasi notă, cu conotatii involuntare, pare a fi si poema de notatie, în două strofe, dintre care o cităm pe prima: ,,Sta cuminte si căta/ Cum să prindă pasărea,/ În cuib, la ea, mâna băga,/ Cu ea putin se juca…” – cele trei puncte din finalul deschis al acestui prim catren ne îndeamnă să continuăm: ,,Si păsărica mângâia,/ Tandrul copil de peruzea”… Doamne, fereste-ne! Cine stie ce se mai poate întâmpla…
Notabilă este poema cu final mortal ,,Pescarul pescuit de peste”, pe care un artist vizual redutabil o poate transpune într-o gravură ori într-o pictură cu smalturi argintii.
Jucăusă este ,,Alcătuirea unei flori”, care se doreste o satiră întepătoare la adresa unei profesoare: ,,Toată lumea vreau s-o stie/ Pe Doamna de Biologie,/ Ce ar vrea să îsi declare/ Nemurirea dintr-o floare.// Să-i numesc câte sepale/ Si petale,/ Androceu, Gineceu, Are o floare.// (…)// Iarna, nu are stamine!/ Voi astepta până mâine,/ Să caut prin cartier,/ Să găsesc un braconier.// Dar floarea nu e si …gata!/ Mâine-l fac cadou pe tata (…)”.
,,Pedeapsa derbedeilor” – scrisă, ca mai toate celelalte, cu gândul la copilărie si pentru copiii de vârsta grădinitei si a clasei zero – este o scenetă suculentă, cuprinzând un ordin milităros limpede:
,,- Desteptarea! Lapte ai ?/ Am venit ca să îmi dai,/ Jos, în vale, de la stână,/ Laptele ia-l! Mi-l adună!/ Căci e tatăl tău cioban/ Si eu fac parte din neam.”.
Fior dramatic, stopat înainte de a deveni, abrupt, siropos, melodramatic, depistăm în cele trei strofe ale basoreliefului din ,,Dorul de sat”: ,,Din sat, plecăm amândoi,/ Rămâne drumul înapoi,/ Rămâne ulita pustie… -/ Peste ani, ce-o să mai fie ?”
Unul dintre poemele izbutite ale volumului ,,Izvoarele” se intitulează ,,Stâlpul” si este un autoportret, abia întrezărit, al delicioasei autoare, Cristina Mariana Bălăsoiu.
Cu vibratii fierbinti, ros-galbene-portocalii, specifice ochilor ce te privesc din celebrele troite ale lui Ion Tuculescu -, poema ,,Stâlpul” începe în pas apăsat, de ciuleandră: ,,Tu esti stâlp, în astă lume,/ Să fii de folos… - anume/ Să stai să-mi numeri stelele, în noapte,/ Să nu-mi spui că visul meu este departe.// Să mă alinti, de câte ori am nevoie,/ Să-mi dai tot ce am eu voie,/ Să mă vezi zâmbind, vioaie/ Zburdând, nefiind greoaie.// Să merg pe a mea câmpie,/ Cu dor de copilărie,/ Descultă, prin mărăcini,/ Si la ghimpi să nu mă-nchin.”.
Amazoană galopând în zori, cu pletele fluturându-i aidoma dragonului dacic, Cristina Maria Bălăsoiu îsi încheie astfel cavalcada iubirii neîmpărtăsite: ,,Să mă duci departe, cu gândul,/ Să-mi lăsati părul să mi-l adie vântul,/ Să-mi cititi dorul meu de sat,/ Să nu mi-l faceti, nicicând, uitat.”.
Panoramarea ,,În satul Căciulătesti” se derulează într-un evident ritm de folclor muzical si de joc popular: ,,Apa-i rece, la izvor,/ De sete, nu am să mor,/ Întunericul ne-asteaptă,/ ROATA (s.n.) s-o jucăm la poartă” – pentru a îngemăna, în final, zvâcnete viguroase de chiuituri oltenesti sau de tâpurituri osenesti: vocea I. ,,Să treceti, voinici, prin foc,/ Fetele s-aibă noroc!; vocea a II-a. ,,Focul dragostelor mele/ A ajuns până la stele.” Sau …I. ,,Carul Mic si Carul Mare/ Luminează pe cărare”; II. Ulita ori poarta mea/ Zâmbeste, când vin la ea.”
În poema cu înfiorări de doină: ,,Pe strada Robenilor”, la casa bunicilor, climatul este feeric: ,,Noaptea-i blândă si mă lasă/ S-o admir ca pe-o crăiasă,/ Ea mi-i mumă, ea mi-i tată,/ În ograda fermecată”.
Sotron cu ecouri mitice pare a fi inscriptia ,,În jurul stelelor”: ,,M-am jucat cu Luna,/ Ca să port cununa/ Si cu stelele -/ Să-mi mărească zilele.// Am cerut iertare/ Si la Carul Mare,/ Să pot să răzbesc/ Pe cât de mult iubesc” -, pentru ca brusc, instantaneu, imprevizibil, să cadă ghilotina fulgerătoare a unei mărturisiri dureroase, cutremurătoare prin franchete: ,,Nu m-am simtit nicicând iubită,/ Doar de ciori, carnea mi-i râvnită,/ Uită că sunt măritată/ Si nu mă vând niciodată”.
Cadentă de metronom implacabil, metronom al destinului, întâlnim în litografia ,,În luptă cu vântul”: ,,Bate vântul frunzele,/ Îmi astern gândurile,/ Bate vântul si se duce,/ Versul meu e tot mai dulce,/ Bate vântul dintr-o parte,/ Sunt micută si n-am carte,/ Bate vântul din Apus,/ Repede, totul v-am spus”.
,,Secretul îngerilor”, ,,Curcubeul”, ,,Despre copilărie”, ,,Culorile” fac parte dintre creatiile lirice ale Cristinei Mariana Bălăsoiu care evocă, cu peremptorie nostalgie, vârsta de aur.
Creatia de la pag. 42 ne aduce, într-o anumită măsură, cu picioarele pe pământ, coborându-ne din zările visării în chingile terestrului fără ecouri astrale. Autoarea pare a ne da cu tifla, făcându-ne să întelegem – prin poema de notatie ,,Comuna Izvoarele” – că genericul ,,Izvoarele”, pe care îl poartă noua sa aparitie editorială, nu se referă doar la obârsii, la rădăcini originare (ca fiintă, ca datini, obiceiuri si traditii), ci chiar la o …unitate administrativ-teritorială din judetul Dolj, cu acest nume: Izvoarele…., unde a fost chemată ,,să le ofere cultură” localnicilor. La sosire, întrebată fiind: ,,Esti în vizită la noi acasă?”, o voce din public, dacă nu cumva a primarului însusi, răspunde: ,,Este Micuta Poetă,/ De pe Facebook, a fost aleasă!”
…Fiti, asadar, atenti, dragi cititori, că iată ce vi se poate întâmpla, dacă vă jucati pe reteaua de socializare numită Facebook.
,,Izvoarele din Alimănesti”, ,,Izvorul luminii”, ,,Izvorul credintei”, ,,Izvoarele, lacurile si adâncurile” exploatează – liric – alte si alte virtuti ale temei, fără de tărmuri, izvoarele.
O dezarmantă – prin ingenuitate – confesiune, în stilul picturilor naive, descoperim la pag. 61: ,,M-am născut la Craiova,/ Dar am crescut la tară,/ Unde-mi petreceam/ Vacantele de vară./ (…)/ Si-am început să scriu/ Doar ca să-mi treacă seara./ M-am născut/ Să fiu mamă pe Pământ,/ Să-mi scriu versul,/ Doar eu să mi-l cânt!...”.
Dincolo de aceste mărturisiri, aproape că orice alt comentariu este de prisos.
Si totusi…
Conferind dimensiuni cvasi-fabuloase ,,Întelepciunii Primarului” (titlul însemnării de la pag. 62), autoarea glosează: ,,Semet ca roua, blând precum un miel,/ Viteaz ca fulgul alb de porumbel,/ Înconjurat de fluturi,/ Iubit de oameni, pe rânduri (n.n. deci, nu în neorânduială),/ Ascultă tot ce ei îi spun,/ Le pune cap la cap, se-asează lângă un prun”…
La polul opus al acestor versuri puberale si pubescente, întâlnim un adevărat fior de poezie în ultimele două versuri de la pag. 64: ,,Când vântul mă va vântura,/ Voi trece prin sita sa”.
Citabil în întregul său, poemul ,,În horă” ar trebui să constituie pragul de la care să se înalte, să-si ia zborul adevărat creatiile Cristianei Mariana Bălăsoiu, trecând de la stadiul de versuri (blânde, vioaie, zglobii ori stângace) la acela de Poezie (care-i cu totul altceva decât juvenila joacă de-a versurile).
Iată cât de promitător, viu, dinamic, expresiv poate să sune poezia ,,În horă”: ,,Aer, foc si humă,/ Omul are câte-o mumă,/ Una pasii i-i îndrumă,/Ceealaltă îl sugrumă.// Foc, humă si aer,/ Uneori, cu ea mă-ncaier,/ Mă supăr si-ncep să fluier,/ Orice cântec stă în caier.// Chiar de inima mă doare,/ Încep să cânt tot mai tare,/ Cine-o vrea m-o auzi,/ Cântecul mi-l va iubi.// Humă, aer, foc,/ Viată, ia-mă de mijloc,/ În lume să-mi fac un loc,/ Să am un dram de noroc”.
Dacă volumul ,,Izvoarele” ar fi beneficiat de un redactor de carte profesionist, acesta ar fi îndemnat-o, cu fermitate, pe Cristina Mariana Bălăsoiu să-si încheie culegerea de versuri aici, în acest punct de înăltime maximă a prezentului volum – si anume cu poemul ,,În horă”.
Restul creatiilor, de până la pag. 103, sunt de umplutură.
Ba…, mai cuprind si o eroare impardonabilă: ,,Rondelul luminilor” – de …opt (?!?) strofe, care nu are, nici în mânecă, nici în clin, nicio tangentă cu această formă fixă: RONDELUL. Care este compus din 13 (treisprezece) versuri, grupate în trei catrene si un vers independent.
,,Primele două versuri sunt identice sau aproape identice cu versurile 7 si 8, iar versul independent este identic cu primul vers, versificatia limitându-se numai la două rime. Există si rondeluri de 12 versuri (un catren, un tertet si un cvintet). Cultivat îndeosebi în poezia medievală franceză, redescoperit si reluat în poezia modernă, rondelul a fost reprezentat în toate literaturile.” (C. Fierăscu, Gh. Ghită: ,,Mic dictionar îndrumător în terminologia literară”, editie revăzută si adăugită, Ed. Ion Creangă, Bucuresti, 1979)
Prin volumul ,,Poema rondelurilor”, Al. Macedonski rămâne maestrul neîntrecut al acestui gen fix, în literatura română.
Iată cum sună ,,Rondelul apei din ograda japonezului”, din volumul mentionat: ,,Apei lui de prin ogradă,/ Prea domol curgând la vale,/ Bolovani dintr-o grămadă,/ Japonezu-i pune cale,// Spumegată, vrea să vadă,/ Împrejurul casei sale,/ Apa lui, ce prin ogradă,/ Prea domol o ia la vale.// Si schimbând-o-ntr-o cascadă/ De consoane si vocale,/ Uită-a vietii grea corvoadă,/ Dând răsunet de cristale,/ Apei lui de prin ogradă.”
Interesant jurnal liric adolescentin, ce poate fi valorificat în orele si spectacolele copiilor de grădinită, volumul ,,Izvoarele”, de Cristina Mariana Bălăsoiu, dă seamă despre o autoare a cărei sensibilitate este incontestabilă.
Născută în Ciresar, sub semnul galben-purpuriu, adică al culorilor calde si al Soarelui, tânăra noastră autoare ,,trădează” – prin recenta sa aparitie editorială – exuberantă si (culmea?!) timiditate, în măsuri aproape egale, dar si velocitate, efervescentă, veselie contagioasă, delicatete si fragilitate vag exotice.
Volubilă si expansivă, extrovertită si luminoasă, definită de verbul ,,a gândi” -, Cristina Mariana Bălăsoiu, bulversată uneori de stări de anxietate, nesigurantă si deprimare (bine mascate), are nevoie de iubire si de sustinere morală, pentru a izbândi în tot ceea ce-si propune.
Marea ei perspicacitate si imaginatia vie, cu tente luxuriante, conjugate cu înhămarea la greul jug al studiului aplicativ intens - ,,Cititul e muncă de ocnas” afirma, cu toată seriozitatea, marele critic si istoric literar Al. Piru -, îi pot asigura obligatoriul soclu de cultură de specialitate si libertatea de miscare în domeniul de creatie pe care îl iubeste atât de mult: poezia.
Având irefragabile înclinatii spre jongleria cu idei si cuvinte -, Cristina Mariana Bălăsoiu poate face saltul necesar, devenind o poetă veritabilă, un talent în plină afirmare.
Totul depinde numai si numai de truda sa, de vointa de a deveni nu campioană a versificatorilor veleitari, fie ei chiar si de elită, sau ai celor obsedati să publice, în fiecare trimestru ori an, câte o asa-zisă carte, ci autoare de poezii autentice.
O poate face, fiindcă a văzut lumina lumii sub aceeasi constelatie cu A. S. Puskin, Tudor Arghezi, Federico Garcia Lorca.
Să nu uite niciodată afirmatia făcută de marele poet american Carl Sandburg: ,,Poezia este jurnalul unei animal marin, care trăieste pe pământ si ar dori să zboare”.
Succes!
Si zbor înalt, Cristina Mariana Bălăsoiu !
|
