Care ar trebui să fie influenta si rolul Revistelor în viata societătii?
Într-o lume în care zilnic se tipăresc reviste în zeci de mii de exemplare vizând o multitudine de domenii, fiecare având grupuri tintă de cititori ori categorii sociale, dar fiind...comercializate laolaltă, ne întrebăm din ce în ce mai mult: Care este influenta si rolul acestor reviste în viata societătii, în formarea acesteia? Ce impact pot avea toate acestea asupra psihicului uman? Pozitiv ori negativ? Care sunt interesele? Care este directia? Constientizăm efectele? Ni le asumăm? Cine verifică impactul publicatiilor asupra unei societăti din ce în ce mai bolnave, contaminată cu virusul distructiv al dezmătului, al pornografiei, al unei lumi în care violenta, drogurile, crima, sunt din ce în ce mai prezente, dar si agresiv mediatizate?
Pentru a reusi să întelegem cât de putin personajele principale din acest raport, emitătorul si receptorul, trebuie să fie foarte bine definite.
Emitătorul
Nu trebuie să uite niciodată că este formator de opinie! Mesajele transmise si publicate au menirea de a forma opinii si, poate, caractere, functie de publicul tintă pe care si-l aleg sau care, întâmplător sau nu, va citi materialul, îl va interpreta si-l va analiza atât cât poate, însusindu-si idei sau concepte. Aceste publicatii, alături de celelalte componente mass-media, să nu uităm, au un puternic rol modelator asupra personalitătii umane la nivel afectiv, cognitiv si comportamental.
Pentru o mai bună manipulare a receptorilor, emitătorii de mesaje apelează la diferite metode de comunicare eficiente si care implică cercetarea palierelor de receptare în functie de nivelul de instruire si inteligentă, obiectivele de comunicare, conceperea mesajului, modul de propagare si impactul acestuia, efectele sale. Sunt corect folosite aceste cercetări? Sunt folosite în sprijinul si interesul receptorului sau se urmăreste doar rating-ul acestor reviste prin crearea de senzational, depăsindu-se barierele permise de etica profesională, abuzându-se nepermis de principiul de libertate a presei?
Astfel, întâlnim o multitudine de reviste, din diverse domenii, pe care nu voi încerca niciodată să le enumăr si nici nu as avea cum. Sunt reviste de calitate, utile, cu informatii, curiozităti, valoroase prin continut, calitate si decenta prezentării, dar sunt si alte reviste de calitate si continut îndoielnic, care se adresează unor anumite categorii si care, după părerea mea, nu ar avea ce să caute pe tarabele publice, la îndemâna oricui. Ar trebui distribuite printr-o retea de magazine specializate pe domenii, de unde, cei cărora le sunt adresate să si le poată procura fără a le fi îngrădit acest drept, dar unde, cu sigurantă, nu ar atenta la educatia si siguranta celorlalti, cu precădere a copiilor si tinerilor, care sunt cei mai expusi si cei mai vulnerabili, aflându-se într-un proces de formare.
Mă întreb, cu durere, când vom acorda cu adevărat atentia cuvenită culturii? Când anume vom vedea mai multe reviste culturale, de literatură, decât reviste cu femei goale - asa zise „vedete de televiziune”, agresiv promovate si acolo, la televiziune, dar de care nu scăpăm nici pe la chioscurile de reviste si ziare, purtându-si ostentativ inimioarele rosii ce le acoperă sânii sau altceva? Se oferă zilnic „cultură” pe pâine unor persoane fără adăpost, ce-si rânjesc foamea în vitrinele chioscurilor, stârnindu-si poftele trupesti în fata copiilor, a trecătorilor, a femeilor îngrozite si grăbite să nu le cadă victime acestor bătuti de soartă, cu mintile fierbând de „cultură”, de combinatii de alcool medicinal si de prenadez…
M-a rugat cineva de la Husi să-i procur o revistă culturală, de traditie. Aflase că a apărut în paginile acesteia cu o cronică foarte importantă la un roman. Am bătut două zile „Dulcele Târg al Iesilor” - oras cultural, întrebând pe la chioscurile cu ziare si reviste. Ce credeti? Peste tot, vânzătorii se uitau la mine de parcă aveau în fată un extraterestru. Ba mai mult, am fost întrebată: „Ce fel de revistă-i asta, doamnă?!” Răspuns-am eu, la fel de mirată: „Este o revistă literară, destul de cunoscută si care apare de mult timp!” Mi s-a răspuns cu aceeasi privire a unui om ce are în fată o ciudătenie, putin „tâmp” si „sictirit”: „N-am avut si n-om avea asa ceva, ... da, nici nu cred că s-ar vinde! Nu m-a mai întrebat nimeni pân-acu... Noi vindem...” si a început să-mi însiruie o listă întreagă de titluri de ziare si reviste ale căror nume le auzi si le vezi popularizate zilnic, atât la Tv, cât si la radio, dar sunt expuse si în toate vitrinele chioscurilor. Chiar să vrei, nu le poti uita numele.
L-am lăsat în monotonia lui, repetând în continuare, ca pe o lectie foarte bine învătată, numele acelor publicatii ce nu fac decât să ne coboare tineretul din ziua de astăzi, undeva, la subsolul societătii, în promiscuitate, prin exemplele negative oferite de copiii „de bani gata”, de acele „beizadele” care cred că totul li se cuvine si care sunt promovate excesiv si nemeritat. (Nu întotdeauna mesajul transmis este perceput de public la modul în care l-am gândit. Trebuie multă atentie la felul cum îl transmiti, dar voi reveni).
Am plecat, deci, mai departe, ajungând undeva în Complexul studentesc „Tudor Vladimirescu”. Zic în mintea mea: „Hm! Cum de nu m-am gândit să vin aici de prima dată? Am pierdut atâta timp... Desigur, aici, o să găsesc revista la toate chioscurile!”. Mă îndrept grăbită si, deja, fericită, către primul chiosc mustind de „cultură”. Nu vă mai repet dialogul..., dar, a trebuit, evident, să plec la al doilea si apoi la al treilea. Un domn, trecut bine de a doua tinerete, care-mi vede dezamăgirea, asistând la dialogul cu vânzătoarea, îsi cere scuze pentru interventie si îmi indică, cu mâna, un chiosc ceva mai retras si nu prea strălucitor, spunându-mi că este posibil să găsesc ceea ce caut, acolo. A avut dreptate, într-un fel, pentru că, măcar aici, vânzătoarea nu m-a mai privit în acel mod ciudat. Aceasta, amabilă, drăgută, as putea spune, chiar stia despre ce vorbesc. M-a întrebat, însă, dacă îmi trebuie imediat deoarece nu are pe stoc si trebuie să dea comandă să-i aducă. Am lăsat un număr de telefon si am făcut comandă de trei exemplare, multumindu-i doamnei pentru amabilitate. Am plecat, însă doar pe jumătate multumită, întrebându-mă cu amărăciune: de ce, în această organizare actuală a societătii, când totul se trăieste pe repede-n-nainte, oferim doar Kitsch-ului o motivatie actuală de a fi?
Manipularea psihologică si mediatică. Titlurile.
Poate ati remarcat faptul că, de multe ori, un anumit titlu vă determină să cumpărati ziarul sau revista. De asemenea, în cele mai multe cazuri, dezamăgirea nu întârzie să apară în momentul în care descoperi că titlul respectiv nu are nicio legătură cu continutul acelui articol.
În acest fel, atentia receptorului este canalizată într-o anumită directie, clar dorită de către emitător, de către autorul textului respectiv. Folosirea de către acesta a unor neologisme, cuvinte inventate sau construite prin derivatii, sintagme, deturnează atentia cititorului de la anumite detalii, directionând-o spre teme impuse de el, spre o anume întelegere, reusind de cele mai multe ori să imprime, să decidă opinii.
Manipularea de format si manipularea lingvistică.
Modul în care articolele sunt dispuse în paginile unei publicatii, precum si creativitatea limbajului folosit în textul prezentat, plin de semnificatii, fac ca receptorul să nu mai fie capabil să delimiteze între argumentele rationale ale unei informatii si părerea personală a autorului.
Informarea.
Da! În marea majoritate a cazurilor se merge pe rolul informativ al articolului, aducând în atentia marelui public informatii si detalii despre anumite teme de interes. Nu sunt, însă, putine cazuri cele în care, prin interogatii sau exclamatii se dă o directie clară, dorită de către autor sau dictată de către publicatia în sine, spre o anume opinie. Se folosesc verbe la infinitiv, printr-o apelare indirectă a cititorului, pentru a-i crea impresia unei povete si nu a unei cerinte. Prin utilizarea verbelor modale (conditional optativ) în propozitii, se construieste un anumit parcurs, o anumită canalizare a informatiei, se induc bănuieli, sugestionându-se cititorului o anume directie clară, formându-i o părere pe care acesta si-o va însusi ca fiind a lui.
Acolo unde ar trebui să primeze impartialitatea, obiectivitatea, intransigenta, adevărul si curajul de a fi liber, unii jurnalisti aduc în articolele pe care le scriu, subiectivismul, prin folosirea de multe ori a unor expresii gen: „cred”, „consider” si altele, ce reflectă opinii personale. De asemenea, alti jurnalisti si-au transformat profesia în business, sau, mai rău decât atât, sunt aserviti unor partide politice ori unor interese de grup.
Jurnalistul bun, de calitate, ar trebui să fie un bun slujitor al adevărului al impartialitătii. Din nefericire, în presa de astăzi, în revistele de astăzi, adevăr mai poti găsi, strict, în acele publicatii tehnice, de specialitate medicală, specific culinar, poate si sportiv, în cele de stiintă, în general, educatie si cultură, dar care sunt destul de putine si dificil de găsit, iar acolo unde se găsesc nu au vizibilitate si pondere de parcă ne-am rusina să le expunem, să le prezentăm.
Or fi ajuns, educatia si cultura, o rusine în tara asta? Dacă stau bine să mă gândesc, cred că da! Oare, de ce?
Studii sociologice din ultimii ani relevă faptul că tot mai putini tineri români, în proportie de 50%, sunt interesati să mai citească o carte, să vizioneze un spectacol de operă, teatru sau balet, să viziteze un muzeu sau o expozitie de pictură. Le este inoculată, din familie sau din anturajele în care se învârt, ideea că doar prin producerea instantă de bani, indiferent prin ce mijloace, dar nu si prin muncă cinstită, pot să obtină tot ce doresc. Astfel, tinerii sunt îndepărtati de viata culturală, care nici prin mijloacele mass-media nu este suficient mediatizată, evenimentele culturale fiind foarte rar pomenite si atunci, deficitar. Se urmăresc foarte mult aparentele, neglijându-se esenta, continutul. Nu se investeste în cultură si educatie, considerându-se pierdere de timp, datorită interesului scăzut al tinerilor, însă, nu ne gândim că acest interes trebuie stimulat, educat, dezvoltat. Este ca pofta de mâncare. De nu vom face ceva în a le creste apetitul pentru educatie, pentru cultură, vom pierde definitiv ceva foarte important. Vom pierde resursa umană. Vom pierde ceea ce este dat acestui popor, mai de valoare, în ultimele sute de ani.
Nici revistele de cultură nu-i atrag. După cum pomeneam mai sus, lipsesc aproape cu desăvârsire din locurile în care ar trebui să fie cât mai vizibile, dar si acolo unde acestea se află, sunt de o calitate „deplorabilă” din punct de vedere comercial, neatrăgătoare ochiului în ceea ce priveste grafica, asezarea în pagină sau hârtia de proastă calitate. Nu vom evolua atâta timp cât, atât sistemul de învătământ cât si cultura, si-au schimbat optica si rolul. Atâta timp cât totul se va face sub auspiciile informativului si nu ale formativului. Dar, unde este hiba? Cine este vinovat de propagarea inculturii? Cine este vinovat de productia beizadelelor pe banda rulantă? Dragii mei români, nu cred că ar trebui să privim prea departe. Cred că ar trebui să analizăm cu atentie curtea noastră, conceptiile si tarele noastre.
Mirajul occidentului, prost înteles de un popor sănătos la trup si suflet, dar oropsit, frustrat, din punct de vedere al unor libertăti, ne-a făcut să uităm principiile solide în care părintii, bunicii, străbunicii, înaintasii nostri, au crescut si ne-au crescut si educat. Astfel că, în loc să păstrăm cu sfintenie tot ce ne-au lăsat în grijă: istorie, cultură, traditie, bun simt, corectitudine, respect, ne-am grăbit să împrumutăm de la altii, deoarece este mai „cool”, mai „trendi”, mai „nice”, arată si sună mai „misto”! Am căutat solutii pentru a ne plăti păcatul, vina de a nu fi lângă odrasle suficient de mult timp, aflându-ne în goana după bani, averi sau distractii de tot felul, recompensându-i pe acestia cu diferite „fite” ce par că ar reprezenta tot ce înseamnă lux, de la un simplu telefon de ultimă generatie, la ultimul model de masină sport sau limuzină. Ce nevoie mai au de cultură, de educatie? Ce să facă ei cu ea? Dacă merg la un spectacol de teatru sau operă, o fac doar să fie „în trend”, să fie „cool”. Oricum, se plictisesc si nu pricep o iotă, dar neapărat, vor dori să pară ceea ce, niciodată, nu vor fi de fapt. La iesire, sunt chiori de somn si iritati că si-au pierdut timpul „cu tâmpenii”, îndreptându-se în mare grabă spre primul club „de fite”, unde se simt la ei acasă.
De învătământ, ce să mai spunem? Am văzut ineptiile si absurditătile din ultimii ani, de la examenele de maturitate, de la Bacalaureat, care ne-au îngrozit si continuă să ne îngrozească.
Într-un sistem de învătământ, în care profesorul a ajuns tinta tuturor amenintărilor, ajungând să fie chiar agresat si supus la diferite umilinte fizice si psihice în fata clasei, din partea elevilor, atât din punct de vedere al tinutei vestimentare pe care o poartă si care nu poate concura cu a elevilor „de bani gata”, a faptului că nu are ce mânca, în comparatie cu el, elevul, la ce ne mai asteptăm?
Iată de ce mediatizarea excesivă a acestor „copii de bani gata” si a ilegalitătilor, a tâmpeniilor pe care acestia le fac, într-o societate vulnerabilă din punct de vedere psihologic, cu serioase tare de educatie si cultură si capacitate de a discerne între bine si rău, aceste beizadele, în loc să fie „condamnate public”, ajung să fie modele pentru tinerii nostri. Le auzi numele rostite laudativ, pe la fiecare colt de stradă, de copii si adolescenti.
Îmi amintesc, cu plăcere nostalgică, cum la o oră de dirigentie, prin clasa a cincea, cred, fiind întrebati ce vrem să ne facem când vom fi mari, undeva la tară, în satul natal – Ivănesti / Pădureni/ Vaslui, în clasă au început să se audă cu glas sugrumat de emotii, dar si prin vocea dorintei: „doctorită”, „profesor”, „tractorist”, „Aurel Vlaicu”, „inginer”, „Pitagora”, „Moromete”, „colonel”, „mamă”, „Printesa din Sega”..., si lista ar putea continua, pentru că eram douăzeci si opt de elevi în clasă, însă, nu acest aspect vreau să-l evidentiez, ci faptul că nimeni nu dorea să devină B.D., A.T., sau D.C., nu le voi da numele întreg, pentru a nu le populariza o dată-n plus.
Nu au ajuns ce si-au dorit, dar au ajuns oameni cinstiti, care-si cresc copiii în acelasi spirit frumos în care au crescut si ei. Le vorbesc copiilor despre „Printesa din Sega” de Francisc Munteanu, un roman foileton publicat în Revista „Cutezătorii”, revistă pentru copii asteptată cu sufletul la gură, de la o săptămână la alta. O revistă publicată pe vremea copilăriei noastre, în vremuri destul de grele, în perioada comunismului, dar care a contribuit la dezvoltarea unei gândiri armonioase, oferindu-ne posibilitatea analizării perspectivelor în ansamblul lor, stimulându-ne imaginatia, dezvoltându-ne vocabularul si dezvăluindu-ne faptul că folosirea corectă a limbii române, nu este o notă de superioritate fată de ceilalti, ci mai degrabă o regulă de bun-simt si respect personal.
Ajungem într-o zonă în care bucătăria mass-media de astăzi, se pare că a devenit foarte aglomerată si, în care, ar trebui să se facă o curătenie exemplară.
Dezinformarea.
Este o practică des întâlnită în jocurile de culise ale mass-mediei. Se foloseste, deliberat, prin alterarea adevărului, prin evitarea dezvăluirii întregului adevăr, crearea senzationalului în scopul deturnării atentiei receptorilor de la anumite subiecte, îndreptându-le atentia, voit, către lucruri ce nu prezintă acelasi interes, însă cu intentia vădită de a le domina vointa, a le subjuga gândirea, a le deturna opiniile si preferintele fată de persoane, grupuri, organizatii, partide.
Are caracter anti-social, fiind formă psihologică a subversiunii si metodă de slăbire a adversarului, a unor grupuri ori persoane tintă, prin lansarea de informatii de natură a destabiliza, a discredita, dezinformarea având puterea de a distruge prin campaniile sale de manipulare a receptorilor. Efectul lor nu este doar un efect de moment prin agresivitatea actiunii stire-efect, dar rămâne în timp în memoria colectivă si revine ori de câte ori, personajul sau institutia revin în actualitate, ca o etichetă, indiferent dacă s-a produs reabilitarea, dezmintirea între timp sau nu.
În fine: Care ar trebui să fie Influenta si rolul Revistelor în viata societătii?
Mă voi adresa tinerilor, în primul rând, rugându-i să ia aminte!
Încercati, dragilor, un experiment: Imaginati-vă cuvântul, informatia, poezia, beletristica, literatura de specialitate, ca pe un fluid necesar vietii voastre. Un fluid care, pe măsură ce-l bei, te face să te simti si mai însetat si simti că dacă si-ar opri curgerea tu nu ai mai exista, pentru că resursele lui sunt inepuizabile si indispensabile nouă, fiinte supuse procesului evolutiv. Ei bine, acest fluid, atât de necesar nouă, se numeste, simplu, Cunoastere. Fără ea, evolutia noastră, ca oameni, ar fi searbădă. Ar fi o simplă trecere, un consum inutil de aer si timp.
Fiind consumatori de literatură, de cultură, veti putea, dacă vă vor mai preocupa acele reviste intens mediatizate desi nu cred, să discerneti, singuri, care este limita între bine si rău, între valoare si kitsch, între grotesc, hilar si frumos.
Mă voi adresa, cu respect, si domniilor voastre, stimati Jurnalisti! Înainte de orice obligatii, aserviri, câstiguri imense, sau nu, pe care vă vindeti sufletul si meseria, o meserie extrem de frumoasă si necesară, dar pe care unii dintre domniile voastre o murdăresc, urâtind-o tocmai nepracticând-o în litera si spiritul unei etici profesionale ce impune a fi echidistant, prezentati adevărul asa cum este el, fără a-l deforma pentru a-l îmbrăca în haina senzationalului, pentru a favoriza o tertă persoană sau o institutie, a o discredita pe alta ori a o distruge pentru că nu a „sărit la cap” suficient, ori nu se află în gratii..., vă rog!
Vă rog, priviti-vă copiii! Ai domniilor voastre, dacă îi aveti, ai prietenilor, ai vecinilor, ai României! Să punem umărul la educatia lor! Să le arătăm ce înseamnă educatia, cultura!
Aveti puterea! Sunteti, se spune, cea de a patra putere în stat. Poate cea mai vocală, cu mijloacele cele mai puternice de convingere în a le demonstra si a le determina chiar si pe celelalte trei, ce vă sunt înaintase.
Trebuie, doar, să luptati cinstit, arătând că doriti să dati traiectoria potrivită!
România are copii inteligenti, copii capabili. Să-i scoatem la lumină!
Promovati valoarea si nu nonvaloarea!
Priveam, cu ceva timp în urmă, la televizor (recunosc că nu o mai fac de mai mult timp). Erau stirile de la ora cinci, pe un anumit canal TV. Stirea: „Un tânăr de cincisprezece ani si-a omorât prietenul de joacă, în vârstă de treisprezece ani. Întrebat fiind, de ce a făcut-o...? răspunsul său a fost socant: „Am vrut să devin celebru.”
Vă rog, domnilor si doamnelor jurnalisti! Să nu mai facem copiii si adolescentii, celebri! Să-i educăm! Pot deveni celebri, dar numai prin educatie, prin învătătură, prin exemple pozitive!
Revistele, ziarele, presa, radioul, televiziunea, mass-media - în general, prin actiuni si activităti specifice, pot fi cel mai bun formator.
|
Olguta Luncasu Trifan 8/17/2015 |
Contact: |
|
|
