Reflectii - Utilul este principiul tuturor valorilor
„Utilitarismul îsi poate atinge telul numai prin cultivarea generală a nobletei de caracter.”
– John Stuart Mill
Utilitarismul se defineste ca doctrină care plasează valoarea supremă în utilitate, este conceptia care explică morala prin utilitate, este conceptia filozofică care consideră că utilul este principiul tuturor valorilor. Filosoful englez Jeremy Bentham (1748-1832) jurist, filosof si reformator social englez este cunoscut pentru contributia sa în dezvoltarea initială a utilitarismului. Scrierile sale au un caracter rational, propovăduind libertăti individuale si economice si ideile lui au influentat multe reforme care au fost aplicate începând cu secolul XIX, idei preluate ulterior de discipolii săi, James Mill si fiul acestuia John Stuart Mill. Jeremy Bentham a dorit să elaboreze un sistem filosofic al actiunii umane, care să ducă la crearea unei cantităti cât mai mari de fericire pentru rasa umană. Termenul „utilitate” a fost primul termen prezentat drept scop al actiunii, apoi reformulat sub forma principiului fericirii, comparabil cu Regula de Aur a lui Iisus: „Să faci altora asa cum vrei să ti se facă tie”. Ideile lui au influentat, de asemenea, operele unor scriitori, precum Charles Dickens. J. Bentham este considerat „fondatorul spiritual” al Universitătii College din Londra.
Fericirea a identificat-o cu plăcerea si lipsa durerii, fără a o considera datorie, drepturile si obligatiile fiind notiuni juridice legate de notiuni de comandă si sanctiuni, spre deosebire Kant (1724-1804), filosoful german din perioada iluminismului, care considera drept o datorie a omului de a-si asigura fericirea - ideal al imaginatiei, iar nu al ratiunii. În Critica ratiunii practice, a cărei temă este ratiunea limitată care nu poate cunoaste totul având doar o valoare în domeniul practic, moral, Immanuel Kant spune: „Omul este o fiintă ce are nevoi, întrucât apartine lumii sensibile si în această privintă ratiunea lui are desigur din partea sensibilitătii o sarcină pe care nu o poate respinge: sarcina de a se îngriji de interesele ei si de a-si face maxime practice cu privire la fericirea din această viată si, pe cât posibil, cu privire si la fericirea unei vieti viitoare”. Tot Kant spune că morala nu ne învată cum să ne facem fericiti, ci cum să devenim demni de fericire. Jeremy Bentham a condamnat si credinta în drepturile naturale, întrucât aceasta duce la violentă si vărsare de sânge, asa cum s-a întâmplat la revolutia franceză. Era simpatizant al reformei democratice, crezând că odată cu îmbunătătirea educatiei în societate, oamenii ar putea decide si vota rational, în beneficiul lor individual si al propriului popor. Scrierile sale au fost cunoscute si dezbătute abia după anul 1940 si continuă să se bucure de atentie.
Continuatorul său, John Stuart Mill (1806-1873), a fost un filosof britanic al epocii victoriene, unul dintre cei mai influenti gânditori liberali al secolului XIX, care a adus contributii la dezvoltarea utilitarismului. Se spune că este ultimul mare liberal clasic si primul liberal modern. A avut printre altele si preocuparea pentru distribuirea echitabilă a veniturilor si rolul comunitătii în viata socială. A fost un gânditor de prim rang, dar si un mare scriitor. Se spune despre stilul scrierilor lui că este simplu, curgător, captivant. Dintre lucrări pomenesc doar: „Despre libertate” si „Utilitarism”. Precum înaintasii săi englezi, J. S. Mill este un empirist; orice cunostintă consideră că izvorăste din experientă. Puncte, linii, cercuri si pătrate, numere si simboluri algebrice, ne spune, sunt confirmate de experientă, ceea ce le-a determinat valorile. Si exemplifică: „Noi n-am fi putut sti niciodată că două linii nu pot închide un spatiu, sau că două linii drepte care s-au întâlnit odată, nu se vor mai întâlni si a doua oară si vor continua să fie divergente, dacă n-am fi văzut niciodată o linie dreaptă în experientă”. Cartea lui „Despre libertate” explorează natura si limitele puterii care poate fi exercitată în mod legitim de către societate asupra individului. El dezvoltă un principiu fundamental conform căruia fiecare are dreptul de a actiona precum doreste, în conditiile în care faptele sale nu îi afectează pe ceilalti. Dacă un act făptuit se răsfrânge exclusiv asupra celui care îl comite, societatea nu are nici un drept de a interveni, chiar dacă persoana îsi face rău, exclusi fiind cei care nu sunt totalmente capabili de a discerne (copiii sau cei ce nu se află în deplinătatea facultătilor mintale). Constrângerea asupra unei persoane nu poate fi făcută din dorinta de a-i impune un alt mod de viată sau conduită, singura metodă prin care se poate încerca schimbarea unui individ fiind dialogul, pentru că indivizii sunt mai dispusi să renunte la opiniile lor gresite, atunci când se află într-o dezbatere. În acest mod, spune el, respectând libertatea individuală, societatea are mai multe de câstigat. Atâta timp cât faptele unei persoane nu au consecinte negative asupra alteia, aceasta trebuie lăsată să trăiască după propriile reguli si nu după norme impuse din exterior. Fiecare individ – fiintă cu simturi - are experienta durerii si plăcerii ca efect a ceea ce i se întâmplă si este de asemenea initiatorul unor actiuni conforme cu politicile pe care le‐a creat în lumina viziunii sale despre sine si despre lumea din jur. El observă că fiecare individ trebuie să fie suveran asupra lui însusi, asupra corpului si a spiritului său: „Geniul poate respira liber doar într-o atmosferă de libertate”. Si gândul îmi alunecă la spusele filosofului, poetului nostru Lucian Blaga (1895-1961), cum că libertatea nu există acolo unde stăpâneste „materia cu obiceiurile sale matematice-stiintifice, ea poate fi numai în noi si acolo trebuie cucerită”.
În morală el este reprezentantul conceptiei utilitariste, considerat un „utilitarist de cea mai nobilă esentă”. Fericirea oamenilor este scopul actiunilor si principiul suprem al moralitătii, întrucât asa este natura omenească constituită spre a-si dori fericirea; cultura si educatia îmbunătătesc oamenii, desteaptă trezesc în ei sentimente sociale. Aici era în acord cu Kant, care spunea: „Ne încântă gândul că natura umană se va dezvolta tot mai bine prin educatie, căreia îi putem da o formă potrivită umanitătii.” („Despre pedagogie”). John Stuart Mill este cel care defineste materia ca „o posibilitate permanentă de senzatii” si adaugă: „Dacă cineva mă întreabă despre credinta mea în materie, îl întreb la rândul meu, dacă acceptă această definitie a ei. Dacă da, atunci înseamnă că eu cred în materie… […] în oricare alt înteles dat materiei, nu cred însă în ea. Afirm totusi că această conceptie a materiei cuprinde întregul înteles…”. Si-mi vin în minte vorbele filosofului român Petre Tutea (1902-1991), referitor la materie: „Materia ca atare nu există. Ai văzut materie undeva? Vedem pomi, oameni, cer, stele etc – manifestări ale ei. Lucrul e existentă, nu materie. La lucruri ajungem, dovadă că le avem si le folosim. Înapoia lucrurilor punem două concepte, materia sau Dumnezeu. Materia e Dumnezeul ateilor” („Între Dumnezeu si neamul meu”).
Revenind la utilitarism, pentru John Stuart Mill fericirea este determinată de plăcere. Sunt unele genuri de plăcere mai dorite si mai de valoare decât altele, ele fiind apreciate functie de cantitate si de calitate. Oamenii cunoscând diferitele feluri de plăceri, vor opta pentru cea mai de seamă, adică, spune el, „nici un om inteligent n-ar consimti să fie nebun, nici o persoană instruită n-ar vrea să fie un ignorant, nici o persoană cu inimă si cu constiintă n-ar vrea să fie egoistă si josnică chiar dacă toti ar fi convinsi că nebunul, ignorantul, ticălosul este mai satisfăcut de soarta lui, decât sunt ei de a lor. […] Putem să dăm orice explicatie acestui refuz; îl putem atribui mândriei, nume care se dă fără deosebire unora dintre sentimentele cele mai de pretuit si altora dintre cele mai de jos pe care neamul omenesc le poate avea; îl putem pune în legătură cu dragostea libertătii si a independentii personale…[…] Oricine crede că această preferintă înseamnă sacrificiul fericirii – că fiinta superioară în circumstante egale nu este mai fericită decât cea inferioară – confundă cele două idei deosebite, a fericirii si a multumirii…”. Scopul omenirii ar trebui să fie o existentă lipsită, pe cât e cu putintă, de durere si bogată cât se poate mai mult în bucurii, adăugând si analiza propriei constiinte si a auto-observatiei. Utilitarismul, în viziunea sa, pe lângă scop este si model al moralitătii, care defineste conduita dorită a fi extinsă întregii creatii dotate cu sensibilitate. J. S. Mill tratează oamenii ca unităti, nu ca indivizi; consideră că o actiune este bună în măsura în care contribuie la fericirea unui număr maxim de persoane; spiritele inferioare ajung mai curând la fericire, spiritele superioare întrucât au mai multe dorinte, mai multe plăceri, ajung mai greu la fericire.
Bernard Williams (1929-2003), unul dintre cei mai importanti filosofi britanici ai secolului XX, cunoscut mai ales pentru lucrările sale despre filosofia morală, istoria filosofiei si identitatea personală, critică utilitarismului lui J. S. Mill pe considerentul că nu se ocupă de „proiectele” pe care le urmăresc oamenii, important fiind felul în care rationăm atunci când luăm decizii ce implică mai mult de o persoană. În acest caz trebuie să tinem cont de deciziile altora ca si de propriile decizii, este important de stiut ce s‐a petrecut în trecut si în aceeasi măsură ce s‐ar putea întâmpla în viitor, valorile persoanei respective trebuie să se dezvolte astfel încât să acopere binele comun si nu doar binele individual. Utilitarismul îi pare a fi încorsetat încă de valorile moralei pe care încearcă să o înlocuiască. El consideră că termenul de utilitarism poate varia foarte mult ca sens, chiar unele dintre variante s-au îndepărtat atât de mult, încât nici nu se mai poate numi utilitarism, astfel plecând de la principiul simplu al utilitarismului care urmăreste cea mai mare fericire pentru cel mai mare număr de oameni, s-a ajuns să se spună că nu contează decât consecintele actiunii: „ s-a ajuns la concluzia că utilitarismul autentic este de fapt un supervizor nu al oricărei fapte, ci al faptelor deja valorizate (în cadrul unui sistem traditional de valori) ca bune; si, dintre acestea, utilitarismul se multumeste să spună că acel lucru este mai bun si nu celălalt, pentru că asigură o fericire maximă (fără a se interesa în acest moment dacă aceasta constă în plăcere de calitate superioară sau nu) unui număr cât mai mare de oameni”. Una dintre criticile aduse utilitarismului este si aceea că necesită un timp de evaluare prea îndelungat. J. S. Mill, din contră, consideră că utilitarismul nu este un instrument care trebuie folosit de către fiecare individ în viata curentă, astfel ajung formulările unor „principii secundare” de conduită (cele biblice: să nu minti, să nu furi…), care sunt fixate în memoria indivizilor -, încât decizia poate fi luată imediat. Bernard Williams consideră că: „numai dacă putem compara fericirea ce vizează oameni diferiti si rezultate diferite si să adunăm totul într-un fel de fericire generală, numai atunci putem face ca lucrurile să functioneze”. Prima dificultate majoră a utilitarismului, după el, este că fericirea se bazează pe multe alte valori sau calităti umane: „Dincolo de orice subzistă dificultatea că multe lucruri pe care oamenii le includ efectiv în continutul vietii fericite sunt lucruri care implică esentialmente alte valori, cum ar fi integritatea morală sau spontaneitatea, sau libertatea, sau dragostea sau exprimarea de tip artistic”.
Atât Bentham cât si Mill au fost convinsi că actiunile umane sunt motivate în întregime de plăcere si durere, prin urmare, dacă fericirea este unicul scop al actiunii umane, putem considera că promovarea fericirii este testul prin care pot fi judecate toate comportamentele umane.
La toate întrebările puse: cine este în măsură să stabilească în prealabil „principiile secundare”? Cine are autoritatea si detine monopolul selectării pildelor istorice? Care sunt criteriile pe care le foloseste? A cui este puterea decizională?, Bernard Williams a răspuns scurt, că un act este just - util dacă tinde să promoveze fericirea, si nejust – inutil, dacă tinde să producă opusul fericirii, fericirea fiind înteleasă ca plăcere, iar nefericirea ca durere sau absentă a plăcerii. Se întelege că se poate face un calcul matematic folosind datele, un calcul independent de particularitătile indivizilor, putând fi aplicat la plăceri diferite ale unor persoane diferite si luând în considerare si intensitatea, adică gradele diferite de plăcere ale diferitilor oameni. Se stie că gradele de fericire variază de la un individ la altul datorită caracterului sau personalitătii, dar se speră să fie anulate atunci când se fac la nivel de natiune sau chiar international. El mai arată că sunt ignorate de multe ori sentimentele morale ale binelui si răului.
Să întelegem că valorile morale ne sunt utile si numai ele ne pot aduce stările de fericire!
Aruncând o privire asupra vietii din zilele noastre, ne întrebăm dacă putem fi fericiti atunci când citim sau vedem cum tinerii fără sentimente umane, prin diferite colturi ale lumii ucid mii de oameni, „utilitatea” lor fiind răsplătită cu sume uriase de bani si cu promisiuni de fericire în alte lumi, dacă putem fi fericiti când vedem cum niste tineri din tara noastră (dar nu numai!) găsesc a-si satisface poftele sexuale în mod barbar, violând fără remuscări o fată tânără pe care o lasă în stare de lesin? Si când o parte din semeni iau apărarea acestor bestii, putem noi, restul, care gândim „util”, adică moral, să fim fericiti? Singura consolare vine totusi din partea oamenilor corecti, care iau apărarea binelui si a dreptătii, întru fericire. Va fi posibil ca durerea pe care o simte victima, familia si oamenii sensibili, buni si drepti să nu fie luată în considerare? Să fie trecută statistic ca sentiment irationale si atât? Nu se apără în acest mod egoismul si se trece cu vederea altruismul necesar? Putem sta impasibili în fata unor actiuni bestiale, a imoralitătii de a răscumpăra bestialitatea cu bani? Unde ne este atunci fericirea cât timp se petrec astfel de lucruri imorale în jurul nostru? Unde este grija si respectul pentru propriul suflet si trup, dar si pentru al celuilalt? Gânditorii au dreptate când afirmă: „Cultura si educatia contribuie la îmbunătătirea sentimentelor oamenilor”. Ce fel de educatie au primit acesti tineri care au înfăptuit violul si nu înteleg gravitatea actului făptuit? Ce cultură au dobândit despre respectul pentru femeie? Ce au înteles ei despre comportamentul moral, singurul care le poate aduce fericirea în viată? Devierea de la moralitate trebuie corectată, până nu este prea târziu, până această plagă a societătii nu se extinde. De asemenea trebuie făcute corectiile necesare pentru dubiile morale ale oamenilor, tinând cont de moralitatea pe care s-a clădit această lume cu legile ei divine.
Citesc în ziarul de astăzi: „După luni întregi de umilintă, după o campanie murdară de denigrare, eleva din Vaslui batjocorită de cei sapte violatori din satul Văleni are parte de sprijinul important pe care nu l-a avut până acum. Psihologi si profesori din Vaslui s-au oferit să o consilieze si să o mediteze gratuit”.
„Nu cred că as putea vreodată să apăr vreun violator, pedofil sau o persoană care omoară un copil, sunt fapte pentru care nu există scuză”, mărturiseste avocatul. „Îmi voi face un drum în viată. Nu mă las doborâtă!”, declară adolescenta, după prima sedintă de consiliere psihologică.
Iată că puterea sufletului este mai mare decât cea a trupului, si cu ea se poate învinge durerea!
– Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 8/17/2015 |
Contact: |
|
|
