Dileme : Singurǎtate
S-au scris multe pagini despre acest subiect. Pentru că părerea unanimă este clară, reală si adevărată. Nimic nu loveste în umanitate mai mult decât singurătatea. Am ocazia să constat aceasta la fata locului, zi de zi, pentru că locuiesc într-un bloc de apartamente ocupate de seniori, bărbati si femei, dintre care unii au avut parte de nenorocirea de a rămâne singuri. Te uiti la oamenii acestia, văduvi au văduve si citesti în ochii lor pectrul amar al omului părăsit. “Singur în noapte, în gânduri si soapte”…
Este lesne de imaginat o noapte cu ploaie, vânt si furtună când omul e singur si el stie că oamenii bătrâni nu dorm prea multe ore în noapte. Exasperarea produce nervi, neliniste si anxietate. Dar îmi revine în memorie o zi de duminică, ziua în care de obicei, copiii, familia, se duc la casa de bătrâni să aducă acasă pentru doar o zi pe cei bătrâni, unde vor avea privilegiul a petrece ziua în sânul familiei. Ora prânzului, după amiază, se înserează si un singur bătrân, părăsit, asteaptă la usă să fie ridicat de cei dragi lui. Nimeni nu se sinchieste să apară pentru omul istovit, dezamăgit si înlăcrămat, în cărutul lui. Singurătate! Rusine celor care “au uitat” să-l ia pe tată acaă. Dezamăgit si stingherit, bătrânul l-a privit pe portarul institutiei si i-a spus: "Copiii mei vor fi ocupati azi, dar săptămâna viitoare vor veni cu sigurantă!"
Sunt convins că nici el nu a crezut ce spune. Poate că prima oară a fost o greseală din partea copiilor. Dar când scena se repetă, totul devine clar: a fost o decizie. Singurătatea tatălui nu a intrat în interesul progeniturilor. Cineva a scris prin anii 1890 că procentul de femei singure în America a fost 34%. A scăzut considerabil în 1960, când procentul a fost numai 17%. De atunci s-a urcat mereu, ca în 2012, femeile singure să fie 53%. Este usor să-i găsesti pe singuratici. Mănâncă singuri într-un colt la o masă, cumpără 1-2 sorturi de fructe, umblă singuri, încet, degajati. Casele de bătrâni sunt o mărturie.
Un renumit psicholog spunea cândva că pentru un om, bărbat sau femeie, aflat singur în casă, fără perechea pe care a avut-o o timp de o viată, o zi de singurătate si griji este mai obositoare decât o zi de muncă. Dar, adaugă el, uneori este mai salutar să fii singur decât cu un partener nepotrivit. Dacă nu este nimerit pentru tine, lasă-l si începe o altă relatie.
Si mai există un alt fel de singurătate. Cea în doi. Perechi care, ajunse în cea de a două faza a bătrânetii, nu au pe nimeni, nu prieteni, nu perechi cu care să petreacă zilele libere si sfârsitul de ăptămână. Pentru că, asa cum spuneam mai sus, nu ti-ai pregătit alti prieteni, alte persoane care să te însotească la un lunch în oras sau la un film. Iar telefonul nu-si face prezenta cu sunetul lui zile întregi, nu are cine să-i întrebe de sănătate sau să audă un comentariu despre recentul film văzut.
Este nimerit a aminti aici de ceea ce ne-a lăsat Robin William într-unul din gândurile sale. “M-am gândit deseori că cel mai grav lucru este să sfârsesti viata singur. Dar nu este adevărat. Cel mai grav lucru în viată este să te pomenesti la sfârsit de drum alături de oameni care te fac să te simti singur”.
Îmi amintesc apoi de celebra cântăreata Karen Carpenter, decedată cu multi ani în urmă. Ea a lansat un cântec de neuitat “It was a man/A lonely man” - un om care, ca si altii de vârsta si soarta lui, se consolau cu jocul de cărti “Solitaire” si ca “Solitaire”, era “the only game în town”. “C'est la vie”, adaug eu.
|
Harry Beer 8/17/2015 |
Contact: |
|
|
