Despre corectitudinea politică
Îndelung preparată la foc ideologic în cancelariile academice, corectitudinea politică se transformă adesea în tiranie cotidiană, sfidând însăsi ratiunea propriei creatii: aceea de a genera justitie si dreptate în zone în care aceastea fuseseră istoric demolate. Produs de lux, exportat de la fieful universitar la guverne si corporatii, cătărându-se abil pe toate crenelurile vietii publice si private, corectitudinea politică poate fi azi definită drept dictatura celui mai indignat. Ratiunea, morală, logică si chiar bunul simt pierd teren masiv în fata acestui nou tip de totalitarism. Promotorii acestui model de gândire au o singură linie axiologică: noi avem dreptate, voi gresiti, prin urmare noi decidem si dacă va opuneti veti fi pedepsiti. Efectul public al acestei tiranii este coruptia morală care se manifestă atât prin teamă evidentă a celor mai multi de a mai exprimă liber opinii diverse, cât si prin folosirea masivă a retelelor de socializare – în anonimat – pentru a exploda verbal în eter. Spatiul de gândire nord american este într-o stare de sclavagism intelectual.
Istoria recentă aduce ample dovezi despre instante unde corectitudinea politică generează absurdităti greu de imaginat. Zonele de atac frontal sunt credintele religioase, abordările rasiale, minoritătile de gen si de orientare sexuală, politicile de mediu – si, în general, cam orice îti poate trece prin cap. Orice opinie care contrazice filonul liberal, de stânga, pune la zid pe vinovat în ceea ce se numeste «umilire sau rusinare în public». Dreptul la opinie este unul aproape sacru în America – atât în State cât si în Canada – cu toate acestea este cel mai riguros atacat.
Sunt enorm de multe încercări de neutralizare religioasă aduse, de pildă, sărbătorii de Crăciun. Atacurile sunt grotesti pentru că fie încerca să secularizeze esenta sărbătorii, fie să o transforme într-o combinatie de hibrid fals religios or spiritual. Anul trecut, compania britanică Leicester, a produs si pus în vânzare o monstruozitate de pulover multicultural de Crăciun în numele “sensului uman comun”.
Replicile nemultumite si scrisorile de protest trimise de grupările crestine companiei britanice au fost catalogate drept intolerante. În acelasi spirit, pomul de Crăciun a devenit «copac de sezon» si cea mai importantă sărbătoare a crestinitătii este proclamată drept «sezon de sărbătoare». Nulificarea esentei spirituale este o tactică utilizată abil în numele filosofiei amintite. Reactia celor revoltati de această ofensivă a generat o campanie sub tema “Crăciun înseamnă Hristos” care este adesea ridicularizata drept bigotism. Culmea ridicolului a fost însă atinsă acum câtiva ani, când până si nevinovatul Mos Crăciun – adică Santa – a fost acuzat de…sexism. Agentia Westaff – care se ocupă cu angajarea actorilor pentru popularul rol – a fost somată de către un grup de feministe indignate care a cerut mosului să nu mai strige “ho, ho, ho” ci, eventual, “ha, ha, ha”. Motivul? Se pare că “ho” are o conotatie sexuală si că ar fi o insultă pentru femei. Agentia a decis în cele din urmă să-l lase pe mos să decidă singur cum vrea să strige.
Extrem de interesante sunt si abordarile legate de subiecte rasiale. Intr-un interviu acordat de presedintele american Barack Obama la cateva zile dupa atacul din Charleston*, incercand sa explice problemele rasiale el a folosit cuvantul nigger. Imediat, tone de opinii si acuzatii au invadat spectrul mediat si ideologic de la stanga la dreapta si numeroase creiere au incercat sa descifreze sensuri ascunse in mesajul presedintelui. Multe lucruri i se pot legitim reprosa presedintelui american – in plan intern si extern in egala masura – dar acuzatia ca ar face comentarii defaimatoare la adresa populatiei de culoare este de o gogomanie fara margini. Adesea retorica adusa in discutie pe fondul problemelor rasiale frizeaza grotescul. Sigur, multe din aceste exemple sunt ridicole si pot fi tratate cu umor. Asta nu face însă ca situatia să fie mai putin critică iar uneori rezultatele degenerează în tragedii. În 2009, în garnizoană Fort Hood în SUA, un medic medic arab angajat în armata americană, maiorul Nidal Malik Hasan, cunoscut în cercurile imediate pentru radicalism islamic, a ucis cu sânge rece 13 camarazi din garnizoană unde lucra (printre victime, o femeie insarcianta). Problema de fond a acestei tragedii este că desi colegii militari si superiorii ierarhici au catalogat acest individ drept extrem de periculos, « o bombă cu ceas », el nu a fost eliminat din armată si eventual izolat. Motivul? Teama celor din conducerea armatei că ar fi acuzati de sentimente prea anti islamice. Adesea, grupurile de indignati din media nord americană consideră că orice incriminare de tip « terorism islamic » este injustă.
Acest climat reflectǎ corect si spatiul de gândire canadian în diverse domenii. Sunt voci active care acuză imnul national de varii culpe – de la sexim la nationalism – si altele care cer neutralizarea de gen în limbajul public; asta ar cere anumitor insitutii publice să steargă cuvinte că mamă si tată din formulare si să le înlocuiască cu părinte 1 si părinte 2. Lista este lungă. Adesea criminală. Cazul Attawapiskat – în care o întreagă comunitate aborigenă a suferit foame si frig datorită modului dezastruos prin care seful politic local a administrat fondurile guvernamentale - este doar vârful de iceberg într-o discutie interminabilă legată de problemele aborigene în Canada.
Acum câteva decenii când Michael Foucault a introdus conceptul care avea să devină «corectitudinea politică», era greu de anticipat că a deschis o imensă cutie a pandorei din care sare virulent incorectitudinea politică. Un climat în care dreptul la expresie e minimizat este extrem de periculos. Comunismul ne-a învătat asta.
|
Luiza Mureseanu 7/15/2015 |
Contact: |
|
|
