Madrid, Iulie 2015
O torida zi de vara, vineri trei iulie.
Ora 14, am ajuns la hotelul meu din Pueta de Toledo, Madrid.
Receptionistii m-au intampinat cu obisnuitele Hola, bienvenido! como estan Uds?
De cum am deschis gura insa, jumate dintre ei au disparut. Nu multa lume se poate lauda in Madrid ca vorbeste o a doua limba.
In fine mi-am obtinut camera si mi-am carat bagajele sus, facand un singur drum cu liftul.
Nu, ei nu aveau pe nimeni disponibil la ora siestei sa ma ajute.
Cum s-a deschis usa liftului la etajul cinci unde era camera mea, din superba tapiserie ce era atarnata pe perete ma privea, destul de prietenos un unicorn.
Totul era curat si primitor. In camera exista instalatie de aer conditionat destul de silentioasa, finisajele elegante - spaniolii nu se dezmint cand este vorba de majolica lor superba. Schema de culoare era discreta si eleganta, la fel si in baie.
Aveam insa sa constat noaptea urmatoare, cand apartamentul de la etajul superior a fost ocupat, ca lipsa carpetei nu este o buna idee pentru cei ce vor sa doarma la ore nepotrivite ca 12 noaptea, sa zicem.
Am lasat bagajele si am iesit sa-mi procur harta de metrou si permisul de patru zile, desi aveam retinute doua excursii de jumatate de zi afara din oras.
Mai convenabil a fost sa iau un bilet cu 10 calatorii, si mai tarziu un pass nelimitat pentru o zi intreaga.
Nu stiam ca la pranz va trebui sa ma intorc sau sa ma refugiez in locuri cu aer conditionat, caci temperaturile au escaladat vertiginos, au atins 39-40 gr C. Cum asfaltul radia, cred ca temperaturile depaseau 42 gr C cand eroic ma indemnam sa vad obiectivele propuse.
Desigur sunt si parcuri mari ca Retiro, in care te poti cu succes rataci, sta intins pe iarba, sau inmuia in fantani; dar eu nu puteam sa stau o zi intreaga in parc, oricat de atragatoare era umbra copacilor batrani si apa din tasnitoare.
Nu am vazut in nici o capitala europeana atata risipa de energie: fantanile, si nu erau putine, functioneaza non-stop 24 ore din 24.
Nu, am sa ma contrazic aici: fantana de la Izvorul Rece din Bucuresti, nu departe de calea Mosilor, merge si ea 24 ore non stop.
Am plecat catre Piata Spaniei cu autobuzul local C1. Am facut cunostinta cu Don Quijote si Rosinanta lui (statuie in parcul din Piata Spaniei), am dat o raita imprejurul pietei, am intrat prin magazine, dupa care m-am intors pe jos la hotel. M-am oprit in drum sa vizitez Gradinile Sabatini, am ocolit pe la Palatul Regal, am vizitat catedrala Almudena, am luat-o usurel pe frumoasa Calle de Baillen, un splendid pietonal cu importante cladiri de o parte si de alta.
Spaniolii sarbatoreau zilele acestea 20 de ani de participare in U.E. si peste tot fluturau steaguri ce spuneau cat de mandri sunt ei de acest lucru. Dupa o pauza bine meritata la hotel, am iesit din nou, pe la opt seara si am vizitat Piata Latina si Avenue de Ambasadores, artera importanta si plina de viata la orice ora din zi. Asa se face ca am descoperit magazine alimentare, parcuri si chiar un loc unde urma sa se tina duminica un targ, un fel de mache aux puces, ca la Paris.
Sambata de dimineata m-am prezentat la agentia Julia, Piata Spaniei; la 8:45 se pleca la Escorial, si eu rezervasem inca din februarie aceasta excursie.
Ghida ne-a rasfatat cu informatii in doua limbi: spaniola si engleza. Desigur in spaniola oferea informatii politice si istorice importante pe care nu se obosea sa le traduca in engleza. Oraselul in care se gaseste acest palat a devenit nu de mult o localitate populara. Inainte vreme, nu oricine avea dreptul sa locuiasca aici. In zilele noastre insa, se face naveta intre Madrid si Escorial atat pentru locurile de munca din Madrid, cat si pentru a petrece un weekend placut “la tara” in orasul vechi cu traditie catolica.
Nu am sa intru in amanunte ca altadata, oricine poate afla de pe internet istoria locului.
Minunata si impresionanta cladire construita de Filip II, cu arh. Juan Bautista de Toledo si Juan de Herrera timp de aproape 21 de ani (1567-1584), are tavane cu fresce minunate, enorme curti si scari interioare, o superba catedrala, pinacoteca, biblioteca.
Azi cladirea adaposteste o valoroasa colectie de arta; gasim aici capodopere ale lui Titian, El Greco (“El martirio de San Mauricio”), Velasquez, Rogier van der Weyden, Paolo Veronese, Jose de Ribera, Claudio Coello. Biblioteca detine valoroasa colectie a sultanului Zidan Abu Maali, care a fost rege al Marocului din 1603-1627.
Panteonul Regal insa mi-a depasit asteptarile. Un adevarat mauzoleu, nu spartan ca acela de la Viena, ci baroc, cu un Crucifix de Titian.
Ampla Rotonda situata sub pamant adaposteste nenumarate sicrie cu regi si regine, sotii de regi si chiar sotii de a doua. Burboni si habsburgi stau aici cuminti, fara a se certa; gasim pe Charles V, Imparat Roman care a condus Spania sub numele de Charles I, Philip II, Philip III, Charles II, Louis I si Charles III, Charles IV, Ferdinand VII, Iasabela II, Alfonso XII si Alfonzo XIII.
Philip V si Ferdinand VI – regi Bourboni, ca si Amadeus nu sunt inmormantati in rotonda.
In alte camere sunt copiii regali morti devreme, cei care nu ar fi ajunsi regi – numiti infanti, si alte personaje din familiile regale. Cavalerul Don Juan d’Autrich, fiu nelegitim al lui Carol Quint si frate vitreg al lui Philip II, isi are mormantul impodobit de statuia lui in marmora alba executata de sculptorul Giuseppe Galeotti in sec XVIII.
Statuia, mai mare decat marimea normala a omului, este realizata cu amanunte demne de semnalat - cele 17 inele de pe degetele printului, sabia de bronz, manusile de cavaler.
Gradinile sunt de o frumusete austera; pot fi contemplate prin ferestrele cu ochiuri de sticla originale din sec XVI. Sunt deasemenea de remarcat superbele usi ce leaga apartamentele, lucrari de arta in lemn de o mare eleganta si iscusinta.
Pardoselile originale si ele, sunt calupuri de ceramica dreptunghiulare de culoare calda, roascate sau bej, bine lustruite si frumos asezate.
Se spune ca planul acestei cetati-manastire-palat, a fost inspirat dupa planul templului lui Solomon. Ca si acolo o mare biblioteca sta in inima edificiului iar statuile lui David si Solomon pazesc intrarea in bazilica. Austera cladire construita din piata locala de granit gri, cu un plan de 224m x 153m, cuprinde deasemenea un spital si un colegiu.
Filip II a trasat sarcina arhitectilor sai sa realizeze o cladire caracterizata prin:"simplicity in the construction, severity in the whole, nobility without arrogance, majesty without ostentation."
La intoarcere am vizitat the Valley of the Fallen (Valle de Caydos), monument majestuos inconjurat de M-tii Siera de Guadarrama si ridicat de Franco (1940-1958) in cinstea eroilor cazuti de ambele parti in razboiul civil din Spania (1936-1939).
Crucea are o inaltime de 150 m si sta pe acest platou la 910 m altitudine. La intrarea in bazilica, pe fronton, sta o enorma Pieta, replica celei a lui Michelangelo.
Mormantul lui Franco se afla in bazilica. Pe pereti sunt tapiserii enorme, se pare insa ca sunt copii ale celor originale, ce au fost inlocuite din teama de a fi distruse de umezeala. Apa patrunde printre pietre, ici si colo, caci aceasta cladire este sapata direct in muntele de granit. Arhitectii au fost: Pedro Muguruza si Diego Mendez. O frumoasa esplanada coboara in trepte, in fata monumentului.
Sambata dupa amiaza, dupa ce ghida Amalia, ne-a lasat la doua pm in Piata Spaniei, m-am intors la hotel cu autobuzul C1. Am mancat la o braserie din apropierea hotelului si m-am odihnit, facand si planul vizitelor pentru dupa amiaza.
Am plecat catre muzeul Reina Sofia (metrou Atocha), pe care l-am vizitat cu mare placere. Este o cladire moderna ca si operele de arta pe care el prezinta. Printre renumiti pictori “neintelesi” ai secolului trecut, se afla si Picaso, care are aici renumita sa lucrare Guernica. De curand relocata, spre bucuria muzeului, caci atrage nenumarati turisti cat si experti, troneaza bine pazita intr-o sala in care nu se pot face poze nici macar fara blitz. Pe pereti sunt documente ce ajuta vizitatorul sa inteleaga etapele de creatie pana la faza finala a acestei capodopere. Este revelat infinitul talent de desenator al genialului Picaso.
In alte sali am vazut opere de Miro, Juan Gris, Matisse, Kokoscha, Braque etc.
O expozitie de fotografie germana din Koeln (1937-1970), il aduce pe vizitator in lumea reala, bine ilustrata de fotografiile luate de amatori.
Aproape ca m-am regasit in fetitele cu fuste scurte si ciorapi trei sferturi, scolarite cuminti in uniforme bleumarin sau pepite, ce mergeau in anii cinceizeci la scoala primara.
Am mai vizitat o expozitie de sculptura si poezie a lui Carl Andre (1958-2010), caci acest mare om a fost dotat cu multe talente.
Spre casa cu greu am razbatut pana la statia de metrou Banca Spaniei, din cauza torentelor de oameni ce veneau sa asiste la “Gay Pride Parade” care urma sa se desfasoare seara, pe Calle de Prado.
Duminica 5 iulie, o zi grea. Aveam in plan sa vizitez cateva piete importante, Muzeele Prado si Tyssen-Bornemisza si Parcul Retiro. M-am sculat de dimineata si am luat metroul catre Puerta del Sol unde se afla kilometrul zero al orasului Madrid. Tot aici se afla si emblema orasului, ursul ce se ridica pe labele din spate. Acesta este greu de pozat caci grupuri de tineri nu se pot desparti de monument nici dupa ce au facut poze nenumarate.
Am mers apoi in Piata Isabella II, nu departe de statia de metrou Opera; pe strazi laturalnice am ajuns la ingrijitele gradini Cabo Noval si la Palatul Senatului. Cumva am iesit iar pe Calle de Baillen, unde, la un mic restaurant vis-a-vis de catedrala Almudena, mi-am baut cafeaua de dimineata. Se desfasura un cros al seniorilor. Unii dupa altii, « tinerii » participanti luau in piept panglica ce marca linia finala.
Urma sa apuc pe ascunsa Calle de Segovia; aceasta trecea pe sub Calle Baillen. Numai dupa repetate intrebari adresate diferitilor localnici, am gasit apeductul mandru pe sub care trecea Calle de Segovia. Am ajuns in centru, din nou; de data asta am nimerit talciocul mult cautat ce se intindea pe cateva strazi. Am scotocit si eu ca tot omul prin toate boarfele, pielaria si gentile expuse, ca la sfarsit sa ma trezesc nu departe de Puerta de Toledo.
Ce placere in aceste orase vechi sa te urci si sa cobori pe aceste minunate sucite-rasucite stradute, si la sfarsit sa constati ca...ai mers in cerc.
Madridul este situat la cca 600 m altitudine, este cea mai inalt plasata capitala din Europa, se pare. Raul ce strabate orasul se numeste Manzanares. In 1561 a devenit capitala Spaniei sub Philip II, care a mutat capitala de la Valadolid (si inainte de la Toledo).
In Parcul Retiro mi-am petrecut o parte din dupa amiaza facand poze monumentului principal, Palatul de Cristal, cladire construita in 1887 (arh. Ricardo Velasquez Bosco) pentru a gazdui expozitia de fauna si flora filipineza. Este construit in intregime din sticla si rame metalice si are o cupola de 22 m inaltime realizata de acelas inginer care a lucrat si la Palatul de Cristal din Londra, Joseph Paston.
Monumentul regelui Alfonso XII dedicat de Maria Cristina de Austria sotului sau, mort la numai 28 de ani, constitue o alta piesa importanta a acestui parc. Monumentul de o constructie neoclasica, un aranjament de coloane pe un plan semicircular, este opera arhitectului Jose Grases Riera. Superbele statui ce orneaza capetele de arce si treptele ce duc la lacul artificial, statuia centrala din bronz a Regelui Alfonso (inalta de 30m, opera a sculptorului Benilliure - 1904), completeaza in mod minunat constructia. Au lucrat la acest monument cca 22 sculptori.
Pe o frumoasa si larga alee, am iesit in Calle de Alfonso XII, exact in spatele muzeului Prado.
Pe o banca de piatra am stat la umbra marilor platani; am ascultat violoncelul unui muzician amator si pasarelele in copaci; o cearta teribila s-a iscat intre cotofene, incat pene au zburat peste tot locul.
Coada de intrare se formase mai de mult asa ca m-am alaturat tinerilor galagiosi. La cinci am fost lasati sa ne adapam la izvoarele artelor si culturii. Asa se face ca i-am vazut la ei acasa pe vestitii pictori Velazquez, Zurbaran, Murilo, Goya, El Greco. Este mult prea mare muzeul ca sa poata fi parcurs in doua ore.
M-am indreptat catre gara Atocha, caci un alt muzeu nu as mai fi putut vizita in aceasta bogata zi de duminica. Gara este mereu deschisa, asa ca m-a primit cu o racoare binemeritata, cu plante exotice pana la cupola inalta de 27m, cu mici butici ademenitoare si desigur, cu anunturile de plecari ale trenurilor. Trenurile s-au mutat la subsol si intr-o cladire adiacenta inca din 1985 cand gara a fost renovata (arh Moneo). Gara initiala a fost inaugurata in 1851.
Dupa marele incendiu, a fost refacuta de arh. Alberto de Palacio Elissagne, in colaborare cu Gustave Eiffel (1892). Am intarziat pe cat posibil, facut poze, cumparat ceva de mancare, dar pana la urma a trebuit sa ma smulg nostalgiei care ma cuprinsese.
Am luat metroul din statia Atocha; desi nu eram departe de hotelul meu, eram tare obosita pentru a mai merge pe jos.
Luni 6 iulie. Toledo. Azi de dimineata m-am indreptat din nou catre Piata Spaniei de unde pleca autocarul meu catre Toledo. Cei cca 70 km de la Madrid la Toledo, i-am facut destul de repede. Nu era foarte aglomerata artera de circulatie, iar soferul Manole cu ghida noastra Anna, da, nu erau straini vitezelor pe autostrazi.
Dupa o oprire la un shop inainte de a intra in Toledo unde am cumparat amintiri, am pornit catre obiectivul final. Toledo este asezat pe valea raului Tagus. Podul Alcantara este cel mai frumos si cel mai vechi. Numele orasului vine de la romani care l-au numit Toletus. Arabii si evreii i-au spus Tulaytulah.
Orasul Toledo este azi un frumos exemplu de convietuire a trei diferite culturi si religii (« Convivencia »).
In Piata Ayuntamiento (Piata Primariei) se gaseste una din cele mai frumoase catedrale gotice spaniole. Construita incepand din 1225 dupa modelul celei din Broudges, catedrala Santa Maria de Toledo, desi de un stil pur gotic, cuprinde si elemente de stil Mudejar.
In capela bisericii Santo Tome am vizitat “The Burial of Count of Orgaz », o pictura de El Greco la care ne-a dus ghida expres si pe care ne-a explicat-o cu lux de amanunte.
Minunatul tablou este de 4,80m x 3,60m, iar pictorul a lucrat doi ani la el (1586-88). Fiul pictorului este si el in scena. Compozitia, culoarea si atmosfera sunt ale unui mare maestru, desi tabloul este printre primele de acest gen realizate de El Greco.
Iata ca a venit randul manastirii San Juan de Reyes sa fie vizitata de noi. Multe lucruri sunt importante pentru aceasta manastire, ca de exemplu faptul ca aici au aparut, sculptate in peretii bisericii, « coats of arms » ale familiei catolice regale. Ferdinand II de Aragon si Isabella I de Castilia au fondat edificiul ca multumire pentru baiatul ce li s-a nascut, Juan, si invingerii in Batalia de Toro (1476). Dimensiunile bisericii sunt de 50m lungime si 30m inaltime.
Am dat fuga prin frumosul oras cu strazi in panta, pavate cu pietre alunecoase, si am ajuns la sinagoga Santa Maria la Blanca, cladire care de fapt a ramas muzeu, azi in posesia bisericii catolice.
La interior stilurile se imbina placut in desenul coloanelor, capitelurilor si arcelor. O lumina dulce scalda pardoseala rosie de ceramica ramasa din 1180 se pare. Capitelurile celor 24 de coloane amintesc de stilul corintic, bizantin si arab, dar intreaga cladire inaugureaza stilul Almohad.
Urmatorul obiectiv Muzeul Victorio Macho si gradinile. Sculptorul are dispuse in gradina numeroase opere ale sale. Noi nu am vizitat muzeul ci am vazut un film al « Convietuirii fratesti » a mai multor natiuni in orasele Spaniei. In Madrid, in parcul Retiro, sculptorul Macho are monumentele lui Jacinto Bonavente si Ramon Cajal.
Minunate au fost cele 10-15 minute ce ne-au fost acordate sa contemplam raul de sus, de pe terasa. Oare dece sunt oamenii, mici si mari, asa de atrasi de deschderile largi, de ape serpuitoare la poale de munte, de poduri gratioase si indraznete aruncate peste rauri?
Si ultimul obiectiv Soarez work shop, unde sabiile din metal de Toledo s-au aratat ca fiind cele mai atragatoare articole, chiar daca preturile erau enorme. Doamnele si-au cumparat mici bijuterii, care erau confectionate chiar acolo, in atelierele locale - se pare ca produsele din China nu a juns pana aici...
Am inteles ce inseamna traditia: cearfasurile din panza de Damasc, sabiile din metal de Toledo, bijuteriile executate dupa procedeul vechi damasquinese.
I-am vazut la lucru pe mestesugari folosind procedeul numit “Damasquinage”, arta de a insera un fir de aur, cupru sau argint intr-o suprafata metalica pentru a obtine piese de arta, decoratii si bijuterii. Nu sunt multe tari si orase care mai folosesc azi acest procedeu: Malayesia, Indonezia, Japonia (Kyoto), Tara Bascilor, Toledo.
Cand am intrat in Madrid, ghida ne-a facut atenti la grdinile amenajate pe malurile raului Manzanares, care trece prin oras. Pe o lungime de sapte km, malurile raului au devenit un minunat parc ce contribuie la oxigenarea orasului.
In mijlocul unei panze de apa, nu departe de Piata Spaniei, in Parcul de Oeste sta un templu egiptean: templul Debod, oferit Spaniei de egipteni in 1968, drept multumire pentru ajutorul dat in constructia barajului Aswan. Micul templu a fost construit de faraonul Zakheramon in sec 2 i.c.
De aici am dat fuga, desigur folosind mijloacele de transport in comun, la Muzeul Thyssen-Bornemisza, care este asezat chiar vis-s-vis de Prado. Muzeul a fost deschis in 1993 si adaposteste colectiile baronului Hans Henrich Thyssen-Bornemisza, picturi medievale nord europene, maestrii olandezi ai sec 17, opere din sec 19 din nordul Americii precum si opere ale pictorilor constructivisti rusi din sec 20 si expresionistii germani, impresionisti si postimpresionisti ca Monet, Renoir, Van Gogh, Kandinski, Pollock, Dali, Picaso si multi altii. Muzeul aducea omagiu printr-o expozitie speciala, pictorului Zurbaran.
Dupa o bine meritata pauza pentru siesta spaniola, caci ziua fusese una din cele mai calde de cand am pasit pe pamantul spaniol, am luat iar drumul orasului cu directia Plaza de Colon, unde troneaza statuia mult iubitului erou national Cristobal Colon (Cristofor Columb), ridicata in 1885. Tot in aceasta piata, stau turnurile gemene asa numite Colon, de 116 m inaltime, construite in 1976.
Pe Passeo de Recoletos am mers pana la prima strada la dreapta - Calle de Barbara de Braganza si apoi pe Cale Fernando VI, si am gasit casa cu pomposul nume Palacio de Longoria. Aceasta casa este construita de arhitectul Jose Grases Riera, apartinand scolii de arhitectura a lui Gaudi. Cladirea a fost restaurata in intreaga ei splendoare si azi, aici isi are sediul Societatea Autorilor.
Mi-am continuat plimbarea pe Calle de Hortaleza in jos, intrat prin magazine si librarii, pana la statia urmatoare de metrou.
O cafea la barul hotelului, o ora de odihna in camera mea, cina la un restaurant din imprejurimi, a fost tot ce am mai facut in aceasta tarzie seara de luni.
Privind din capul caii de Toledo, strada in panta ce pleca chiar de langa hotelul meu, orasul din vale mi-a parut atat de misterios in momentul cand timid, incepea sa se lumineze de noapte.
M-am intors cu parere de rau in hotel caci a doua zi urma sa zbor catre Toronto, asa ca trebuia sa ma odihnesc si sa-mi fac bagajele. Am parasit orasul Madrid cu regretul ca nu am atins toate obiectivele de pe lista dar si cu bucuria ascunsa ca am realizat destul in vizita mea scurta.
Toronto, 12 iulie 2015
|
Arh.Mariana Popa 7/15/2015 |
Contact: |
|
|
