Dimineti de septembrie , un roman de Adriana Raducanu
Romanul „DIMINETI DE SEPTEMBRIE”, scris de ADRIANA RADUCAN, probeaza modalitatea de a invaţa ce inseamna abisurile unei zile sau ale unei vieti, faptul ca natura umana este supusa permanentelor sovairi sufletesti.
Planul rostului si al devenirii isi disputa intaietatea, scriitoarea gasind mereu cheia conexa etapelor de viată. In cele sapte capitole ale romanului, cititorul descopera mai multe semnificatii ale titlului si o contrapondere decisiva a cuvantului, care amplifica trairile si dimensioneaza textul narativ. Fiecare capitol isi epuizeaza continutul, topindu-se in celalalt.
Galeria de personaje demonstreaza, prin supletea gesturilor si natura experientei personale, robustetea gandirii, multiplele valente ale fiintei umane.
„Dimineti de Septembrie” este un roman autobiografic, un roman initiatic si un roman cu o vadita tenta sociala, abordand tematica Holocaustului si a unor etape istorice.
Starile sufletesti contradictorii ale scriitoarei au ca punct de sprijin valorile morale. Procesul de initiere este prezent din primul capitol „CONFESIUNI CLUJENE”, unde sunt detaliate intamplari din timpul studentiei la Cluj, Sonia fiind o ipostaza a scriitoarei. Scapata cu zile din lagarul de la Auchwitz, Aurelia Ornstein este pentru Sonia expresia consecintelor devastatoare ale Holocaustului.
„Sonia tacu, se aseză discret în fotoliu, privea aiurea, ca si cum s-ar fi ivit un gol in mintea ei, ce nu-i dadea pace. Din anumite ratiuni, aceste acumulari sufletesti ar fi dorit sa le păstreze ascunse ca pe o comoara, sa le stie doar ea. Victor nu o intrerupse, se asternu din nou tacerea. Dupa un timp, relua firul evocarilor”.
Tipuri de intelectuali cu varii experiente apar pe rand în trei capitole ale romanului: „DIMINETI DE SEPTEMBRIE LA SINAIA”, „ BUSTENI - BRASOV”, „DIMINETI DE SEPTEMBRIE LA PARIS”. Unii tanjesc după viata de familie, standardul vietii sau stabilitatea financiara, iar altii lupta pentru desavarsirea profesionala.
Fiecare dintre ei reprezinta un model, intrecandu-se in dialoguri indraznete. Intelectualul este un personaj sensibil prin structura sa, criza de constiinta si criza unui sistem ravasesc sufletul celui care tine la justetea gandirii sale. Contrariile largesc campul de comentarii scrupuloase, atitudinea intelectualului nefiind a unui simplu spectator.
„Pe Hermina o percepuse candva ca pe o campioana a lucrului bine facut, construindu-si rationamentele doar in baza unor certe situatii, niciodata în afara lor. Ii cunoscuse echilibrul puternic de care uzase in multe imprejurari, punea atata pret pe tot ce constituie batalia cu viata. Hoinareala pe strazile orasului o relaxase enorm, se indrepta catre casa, ierarhizand in minte stadii sufletesti ale unor perioade ce au trecut”.
Adevaratele probe de rezistenta le descoperim in capitolele „CAPCANELE VIETII” si „TATONARI COMUNISTE”. Tonalitatile confesiunii impresioneaza. Asemenea celui indrituit sa daltuiasca in stanca, pentru a strapunge muntele, eroina romanului gaseste echilibrul în raportul cu sine, chiar în situatiile - limita, cand imprevizibilul o atinge la fiecare raspantie.
„Expresia de vinovatie a celor pe care esti obligat sa ii privesti in ochi, infinita nepasare a unora, platiti sa faca dreptate, nesfarsitele slabiciuni omenesti… toate sunt teste de viata care te mutilează sufleteste, doar pentru faptul ca prin ele verifici loialitatea semenilor. Ramane sa-ti formezi o ideologie proprie, sa te retragi in turnul tau de fildes si sa lasi lumea sub biciul aspru al vremii, cand prin natura compensatorie a lucrurilor, mai devreme sau mai târziu, primeste fiecare dupa plata si rasplata. Strigatul de durere nu-l aude oricine, durerea sufleteasca este monumentala, are soclul ei, inlăuntrul fiintei tale. Rautatea, lacomia, invidia, gelozia sunt la exterior, le descoperi in atitudinea celor din jur, vezi ura lor navalnica afisata pe chip. Asa este, au si ei un soclu, cladit si sustinut de oameni tot ca ei, ce nu au gimnastica mintii, nu cunosc echidistanta, incalca principii si stau prost cu digestia adevarului. Interesul lumii exterioare pentru ei consta in plata facturilor, in numarul mare de la picior al colegului, in apa de ploaie”…
Capitolul „SCRISORILE UNUI NECUNOSCUT” dezvaluie pragmatica unei corespondente, cu implicatiile textului si supozitiile ce au loc in cadrul unei sincere comunicari. Formele epistolare dau romanului un plus de autenticitate si interes, distantele si magia lor genereaza o admiratie secreta, iar de cealalta parte, intervine curiozitatea sub forma unui clocot uman.
Instantele sufletesti nu-si contenesc jocul de umbre si lumini. Limbajul corespondentei este bine decodat, uzantele de acest tip reprezinta jonctiuni temporare, marcate de momente retrospective.
„Este cand clar, cand confuz, puterea de interpretare a unui asemenea tip sau specie umana, cum vrei sa-i zicem, este extrem de dificila. Pare foarte inteligent, prezinta o luciditate excesiva si brusc aluneca in derizoriu. Lucrurile au importanta doar din punctul lui de vedere, nu poti sa pricepi pana la urma ce doreste, unde vrea sa ajunga, nici daca este amator de distractii galante, nu mai inteleg nimic.
Este narativ, se confeseaza asa cum intelege sa o faca. Incep sa cred la fel ca tine, este o persoana care te-a cunoscut intamplator undeva, v-ati reintalnit in aceasta formula a corespondentei, dispus să comunicati asa, daca altfel nu a fost posibil. Prima cauza ramane distanta, o alta dimensiune sufleteasca este lipsa de curaj de a sta fata in fata si a vorbi deschis despre viata lui, avea ceva de ascuns, identificarea nu era usoara.”
Bipolaritatea comunicarii e strict analizata. Efortul de a identifica autorul scrisorilor, neexprimatele intentii ale necunoscutului epistolar si permanentele dileme trec acum printr-un act de abstragere al gandirii Herminei.
Dintr-o alta perspectiva, in naratiune apar evidente cateva motive: motivul visului, al idealului, motivul copilariei, al destinului, motivul calatoriei si al prieteniei. Putem vorbi de o simetrie, de o unitate de compozitie a romanului. Primele pagini creioneaza dorinta unei vizite la Paris, iar finalul naratiunii ne pune in fata faptului implinit, calatoria avand duble valente, cunoastere si initiere.
Dispunerea cronologica a evenimentelor si orientarea estetico-literara a romanului contureaza varii posibilitati, privind dimensionarea textualitatii.
Desavarsit prin forma si continut, romanul „Dimineti de Septembrie” circumscrie natura umana printr-un sir de tulburătoare intelesuri.
|
Prof. Radu SCOROJITU 7/4/2015 |
Contact: |
|
|
