Românii si Limba Română
Un scurt istoric al românilor si al limbii lor ar pune capăt ignorării unor adevăruri istorice si lingvistice evidente, atestate de specialisti.
Astfel, romanii au reusit după o lungă tatonare si două mari războaie să cucerească o parte a Daciei, inclusiv capitala, Sarmizegetusa. Oltenia, Transilvania, Banatul si , partial, Crisana au fost înglobate Imperiului Roman, iar Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea si sudul Basarabiei se aflau sub stăpânire formală.In afară au rămas Maramuresul, Bucovina, nordul si centrul Moldovei si Basarabiei.Alte zone locuite de daci (ramură a tracilor) din sudul Dunării si din Panonia se aflau deja sub stăpânire romană la data cuceririi Daciei (106 d.Chr).
Este un fapt logic impunerea limbii învingătorilor pe aceste teritorii.Dar de ce sunt atât de putine elemente din lexicul dacilor? Pentru că era o limbă mai putin organizată, fireste, vorbită de o populatie mai putin avansată, abia după ocuparea Daciei de către romani înfiintându-se scoli, construindu-se sosele, poduri, băi (terme) etc.Poate si pentru că nu era mult diferită de latină, ceea ce a făcut ca latina să fie adoptată rapid.
Dar cum s-a răspândit ,a fost adoptată latina si de dacii liberi, din zonele neocupate de romani? Există teoria expansiunii, justificată prin păstrarea legăturilor străvechi dintre dacii ocupati si cei din regiunile periferice, rămase libere, apoi efectele transhumantei, ciobanii autohtoni migrând, după anotimp, din Boemia,Muntii Pindului si dealurile Podoliei până în luncile Dunării si în Muntii Carpati.O regiune vastă, în care elementul culturii latine s-a suprapus fondului traco-dac existent.
Poporul născut crestin a trăit ascuns în ceturile vremurilor de năvăliri barbare, până când, într-un târziu, a izbucnit ca o nestemată, luminând malurile întunecate ale fluviului timpului trecător...
Provincia romană Dacia, abandonată de administratia, inclusiv de structura militară romană în anul 271(sau 275) nu s-a mai putut aduna într-o singură entitate, în timpuri de nesigurantă ale sălbăticiei barbarilor izvorâti din stepele Asiei, apoi din cauza vecinătătilor neprielnice. Abia în anul 1600 domnitorul Mihai Viteazul a reusit o scurtă unire, vremelnică dar extrem de simbolică, a celor trei provincii românesti importante.Locuitorii acestor provincii, inclusiv cei din vecinătăti, erau numiti după numele provinciei, desi vorbeau aceeasi limbă, limba română: cei din Valahia (Tara Românescă, Muntenia) – v(a)lahi sau munteni, cei din Moldova –moldoveni, cei din Transilvania (Ardeal) –ardeleni (român se mai zice olah), la fel cum părtile acestor provincii dădeau si dau încă numele locuitorilor: Oltenia (Valahia Mică) –olteni, Bucovina –bucovineni, Banat – bănăteni, Maramures –maramureseni, Dobrogea –dobrogeni, Basarabia – basarabeni.Denumirea locuitorilor după (marea) provincie românească din care provin sau cu care se învecinează a functionat si pentru românii din sudul Dunării – v(a)lahi, pentru cei de dincolo de Nistru – moldoveni etc.
Făcând o paralelă între recunoasterea, în România, a tuturor minoritătilor/nationalitătilor/etniilor care sunt majoritare în tări vecine sau apropiate si identificarea românilor de acolo, de către populatiile respective, doar ca „vlahi” sau „moldoveni”, putem concluziona că aceste apelative corespund unor secole si situatii dispărute.În prezent, locuitorii României si vorbitorii limbii române de oriunde trebuie să fie numiti ROMÂNI, si nu cu apelativele unor timpuri si regiuni /provincii istorice, arhaisme care se potriveau realitătilor în urmă cu câteva secole.”Vlahii” si „moldovenii” sunt ROMÂNI si vorbesc LIMBA ROMÂNĂ.
Nu trebuie uitati nici românii aflati în zone mai izolate, în raport cu România de azi, care vorbesc dialecte ale limbii române: meglenoromânii, aromânii (macedoromânii) – cei mai numerosi, care au publicatii în dialectul lor în România, si istroromânii –rămasi extrem de putini.De asemenea, emigrarea a determinat afluxul de cuvinte din limbile noilor tări (anglicisme, frantuzisme, germanisme etc.)în idiomurile diasporei românesti din Statele Unite ale Americii, Germaniei, Frantei, Austriei etc.Lucrările normative (gramatici, dictionare, îndreptare) publicate în tară, desi limba evoluează cu timpul, încearcă să stabileacă o imagine unitară a limbii române de pretutindeni, cultivând modelul limbii literare.
|
Prof. Corneliu Vasile 7/1/2015 |
Contact: |
|
|
