Alexander Graham Bell - inventatorul telefonului
Bell a fost om de stiintă eminent, inginer si cel care a inventat primul telefon.
Tatăl, fratele si bunicul lui Bell au lucrat în domenii care au studiat vorbirea si tehnica vorbirii. Mama sa si sotia au fost surde si aceasta a influentat profund munca lui de cercetare.
Cercetare in domeniul tehnicii vorbirii si a principiilor transmiterii sunetului a dus la acordarea patentului american pentru telefon în 1876.
În final Bell a considerat că inventia sa a fost o intruzie in munca sa adevarata de lucru cu persoane care nu aud si a refuzat sa aiba un telefon în biroul sau.
A contribuit de asemeni în domeniul telecomunicatiilor optice si aeronautice.
În 1888 a devenit membru fondator al soocietatii “National Geographic Society”.
COPILARIE, ADOLESCENTA
S-a născut în Edinborough, Scotia în 1847. Tatăl său a fost profesorul Alexander Melville Bell si mama sa a fost Eliza Grace. Desi avea numai un nume Alexander, baiatul dorea un al doilea nume de aceea la aniversarea a 11 ani, tatăl său i-a mai pus un nume Graham în onoarea lui Alexandru Graham, un canadian care a fost tratat de tatăl său si care a devenit prieten de familie. Pentru prietenii apropiati el a devenit Aleck. Iata deci ca era inventator de mic, inventandu-şi un nume.
Ca si copil Bell a facut multe experiente cu vecinul sau Ben Herdman si al cărui tată avea o moara unde el facea tot felul de nazbătii ştiintifice. La vărsta de 12 ani a creat o maşina care a ajutat la decorticarea tecii grăului. Drept recompensa John Herdman le-a facut cadou baietilor un mic laborator unde se puteau ocupa de cercetări.
De mic copil s-a aratat atras de muzică si artă. Fară ca nimeni să îl educe el stia sa cănte la pian.
A fost afectat de faptul că mama sa începuse să îsi piardă auzul si de aceea a inventat un sistem de semne pentru a se întelege cu ea--îi batea cu degetul pe masa conversatia. A dezvoltat de asmeni o tehnică de a vorbi clar în tampla mamei ca aceasta să poată să il auzii. Preocuparea aceasta l-a făcut pe baiat să studieze acustica.
Bunicul sau Alexander Bell care locuia în Londra, unchiul sau din Dublin şi tatal sau în Edinborough tineau toti discursuri unde aplicau principiile tehnicii vorbirii. Tatal său a publicat o lucrare foarte faimoasa în 1860 “The Standard Elocutionist.” S-au văndut jumatate de million de exemplare in America. El explica aici cum să instruiesti surdomutii ca să articuleze cuvintele ca sa citeasca buzele altor oameni. El l-a invatat pe baiat cum să descifreze simbolul si sunetul, iar el venea la demonstratiile publice ale tatălui său si descifra simboluri latine, gaelice şi sanscrite.
Tatăl său l-a educat acasa. A urmat apoi Royal High School din Edinborough, Scotland pe care însa nu a absolvit-o. La şcoală era mereu absent. Totusi era foarte interesat de stiintă, în special biologie. Celelalte subiecte pur si simplu le ignora. Dupa ce a terminat cu liceul a stat o perioada cu bunicul sau care i-a insuflat dorinta de a învăta, în ideea ca copilul ar putea fii profesor mai tarziu. La vărsta de 16 ani devine elev profesor în tehnica vorbirii si muzica la Weston House Academy în Elgin, Scotland. El dădea lectii pentru a-si plăti chiria. În urmatorul an se inscrie la University of Edinburgh unde era şi fratele sau mai mare.
Tatăl său îl încurajează să studieze tehnica vorbirii. Îi arată masina care reproducea vocea simulată a omului, inventată de Sir Charles Wheatstone si bazată pe opera Baronului Wolfgang von Kempelen. Tănarul a fost fascinat de inventie numită “automaton” de aceea a luat cartea baronului, a tradus-o si a construit propria sa masina. Tatal le-a spus celor doi frati ca daca vor face un cap vorbitor vor căstiga un premiu din partea lui. Sigur ca automatonul nu era perfect. Bell continuă sa experimenteze cu căinele sau terrier. Dupa ce il face sa urle mişca buzele căinelui si coardele vocale ca să poata spune cuvinte. Si-a convins vecinii că se află în fata unui căine vorbitor.
Începa sa studieze serios transmiterea sunetului folosind furculite. La vărsta de 19 ani îi trimite un raport lui Alexander Ellis, un filolog, coleg de-al tatălui sau, care va aparea mai tarziu ca vestitul profesor Henry Higgins în Pygmalion sau mai bine zis în “My fair lady”, musicalul cu Audrey Hepburn in rolul Elizei. Acesta îi raspunde că aceeasi teorie a publicat-o Hermann von Helmholtz. El declară:”Fără sa stiu prea multe despre subiectul în cauza mi se parea că daca baronul putea să reproduca vocalele aşa se putea face si cu consoanele si deci cu vorbirea în general.”, “Daca as fii putut să traduc germana cum trebuie la acel timp n-as fii început niciodată cercetarile mele.” Căteodată faptul ca un stim ne îndeamnă să cautăm si deci să cunoastem.
În 1865 se mută la Londra unde devine assistent la Weston House. În timpul liber el se ocupă în continuare de cercetarile sale privind sunetul. Instaleaza o linie de telegraf între camera sa din Somerset College pănă la un prieten.
Din cauza extenuării sănătatea sa se înrăutatette. Un frate al său suferă de tuberculoză si se sfărseste. Se mută înapoi acasă pregatindu-se să obtina diploma la University College, Londra.
Lucreaza într-osşcoala privată “Susanan E. Hull” pentru copii surzi. Sub supravegherea sa doua din elevele sale fac progrese remarcabile. Din păcate fratele sau, Melville se îmbolnaveste şi el de tuberculoză. Între timp tatăl sau se face bine de boala datorită climatului din Newfounland, Canada. În familie se ia hotărarea să se văndă toate proprietatile si să se încheie toate afacerile în ideea stabilirii în Lumea Nouă.
PLECAREA ÎN CANADA
În 1870, la vărsta de 23 de ani Împreună cu văduva fratelui său si cu parintii săi se afla la bordul vasului SS Nestorian si se îndreaptă spre Canada. Dupa ce se opresc în Quebec City se stabilesc în Paris, Ontario unde stau cu un prieten de familie parintele Thomas Henderson. După putin timp ei cumpară o ferma de 10 acrii lăngă Brantford, Ontario. Ferma avea livada, casă, staul, cocina de porci si cotet gaini si era la marginea răului Grand River.
În locul hambarul carutei el isi face un atelier de cercetări. Sănătatea sa se îmbunătateste.
Descoperă rezervatia de indieni de la Onondaga si invată limbajul Mohawk pe care îl transcrie în simboluri.
Pentru aceasta a fost denumit sef de onoare al tribului si i s-a dat o penaj pentru cap cu care a dansat ceremonial împreună cu indienii.
AMERICA
Tatăl său este invitat de Boston School for Deaf Mutes ca să instruiasca profesorii cum să învete pe surdo-muti iar el îl recomandă pe fiul său. El predă acelaşi program la “American Asylum for Deaf Mutes” din Hartford, Conneticut şi la “Clarke School for the Deaf” din Northhampton, Massachusetts.
După ce a petrecut 6 luni în America se întoarce în Canada ca să experimenteze “telegraful armonic”, transmiterea de mesaje pe un cablu. Este nehotărăt: sa se intoarcă în Londra ca să îşi termine studiile sau ăa mearga în America. Hotaraste să stea în Boston. Tatal său vorbeşte cu Gardiner Green Hubbard ca să îl ajute să isi deschidă propria Scoala în Boston.
În 1872 începe să predea sistemul tatălui său si isi deschide propria sa scoală: “Scoala de fiziologia a vocii i tehnica vorbirii” din Boston. Cursul său atrage multi copii surzi. Prima lui clasa are 30 de studenti. Una din studentele eminente este faimoasa Hellen Keller despre care am mai vorbit într-un articol anterior si care a scris acea faimoasa carte bibliografica. Ea îl lauda pe Bell.
Multi oameni de ş\stiintă credeau la vremea aceea că surzenia se poate vindeca si că un copil surd poate fii învătat să vorbească evitand acel limbaj al semnelor, în felul acesta putăndu-se integra unei societati care îi excludea. De aceea în multe şcoli copii surzi erau maltratati în sensul că erau legati cu măinile la spate ca să nu poată folosi limbajul semnelor ş\si să fie fortati sa comunice numai oral.
Dupa un an Bell devine profesor de Fiziologie Vocala si Elocutie la Boston Univeristy – Scoala de Oratorie.
El petrece o parte din an în Boston, iar vara în Brantford, Canada.
Bell lucreaza imens, predă, dupa amiaza dă ore private, iar noaptea se ocupă de experimente.
Începe să oboseasca, are dureri mari de cap. Întorcăndu-se la Boston ia hotărarea să se ocupe de cercetările sale. Renuntă la toti studentii păstrănd numai doi : Georgie Sanders si Mabel Hubbard.
Tatal lui Georgie era un om foarte bogat care îi ofera lui Bell un loc unde poate să studieze şi nu trebuie să plătească chirie sau măncare. Mabel îsi pierduse auzul după o boala la vărsta de cinci ani. Tatal ei este binefăcătorul si prietenul lui Bell.
INVENTIA TELEFONULUI
Continuă să experimenteze telegraful armonic. La Brantford experimentează “fonoautograful”.
În 1874 telegraful se extinde mereu. Preşedintele companiei Western Union, William Orton îl denumeste “sistemul nervos al comertului”.
Acesta era interesat de transmiterea a mai multe mesaje pe o singură linie. Apelase la Thomas Edison si la Elisha Grey pentru aceasta.
Cei doi patroni Hubbard si Sanders încep să îl sponsorizeze pe Bell pentru experimente în această directie.
În 1875 Bell si Pollok (avocatul de patente a lui Hubbard) îl viziteaza pe Joseph Henry, directorul vestitului Institut Smithsonian. Bell sustine că nu e gata pentru inventia sa dar Henry îl incurajează şi Bell se pune pe muncă.
După ce îl angajeaza pe Thomas A.Watson , un inginer electric si mecanic lucurile se simplifică mult.
La 2 iunie 1875 dintr-o greseală Bell aude la capatul liniei ce facea Watson.
ELISHA GREY SI ALEXANDER BELL MARE CONTROVERSA
În 1875 Bell dezvoltase un telegraf acustic si aplicase pentru patent. Bell dăduse instructiuni sa se înregistreze patentul în Anglia mai întai (dat fiind că ei un luau în consideratie numai patente care nu erau înregistrate în altă parte a lumii). George Brown din Ontario (de care vom vorbi alta data) a fost însărcinat să se ocupe de patentarea în Anglia. Abia dupa aceea trebuia patentat în America iar profiturile trebuiau împartite cu Hubbard si Sanders.
La 14 februarie 1876 avocatul lui Bell aplicase pentru patent, dupa amiaza Grey înregistrează un telefon care folosea apa ca transmitator. Este o mare controversă legat de cine a întregistrat telefonul primul. Grey a contestat primatul lui Bell.
Patentul telefonului a fost înregistrat pentru Bell la 7 martie, 1876. El reuseste să faca telefonul sa functioneze folosind un lichid de transmisie ca si Grey. Vibratia unei diafragme facea un ac să vibreze în apă, variind rezistenta electrica în circuit. Bell a spus atunci faimoasa fraza “Domnule Watson, vino încoace vreau să te vad”, iar Watson l-a auzit foarte clar.
Desi Bell a fost acuzat si chiar si acum este că a furat telefonul de la Grey, Bell a folosit transmitătorul cu apa numai dupa ce patentul i-a fost garantat şi niciodată nu l-a mai folosit în public după luna martie 1876.
Sunt bănuieli că examinatorul de patente Zenas Fisk Wilber ar fii fost îndatorat avocatului lui Bell si că ar fii fost plătit $100 de catre Bell, ca să afle detalii legat de invetia lui Grey, dar Bell a negat aceasta categoric.
În august 1876 el transmite sunete de-a lungul unui telegraf de la Brantford păna la biroul său la 6 km.
Bell si partenerii săi voiau să vănda patentul la Western Union pentru 100,000. Presedeintele a spus că aceasta e o jucarie şi ca nu poate să dureze. Peste doi ani a regretat, dar la acea data Bell nu mai voia să văndă patentul.
Bell începe să îsi arate inventia. La Expozitia din Filadelfia din 1876 telefonul devine cap de afis international. La expozitie a luat parte împaratul Pedro II din Brazilia. Regina Victoria a dorit o demostratie privată la Osborne House unde a ramas uimită de această inventie.
COMPANIA BELL
Compania Bell se infiinteaza la 1877. Deja în 1886, 150,000 de persoane detineau un telefon.
În 1879 compania cumpară patentul lui Edison, microfonul cu carbune de la Western Union. Acesta face posibil ca vocea să se audă clar nemaifiind nevoie să tipi în telefon.
La 25 ianuarie 1915 Bell realizează prima convorbire transcontinentală. Bell cheamă din New York şi Watson îi raspunde în San Francisco.
Într-o perioadă de 18 ani Compania de telefoane Bell a fost dată în judecată de 600 ori pentru a contesta originalitatea patentului, dar nici unul nu a căstigat. Notele de laborator ale lui Bell si scrisorile de familie au fost hotăratoare în căstigarea proceselor.
Guvernul american dorea la 13 ianuarie 1887 să anuleze patentul, dar compania Bell a căş\stigat în curtea supremă şi ca rezultat patentul nu a fost anulat. În 9 ani de lupte juridice între timp procurorul moare iar patentele initiale nu mai erau de actualitate. Deşi judecătorii doreau să continue procesul datorită importantei cazului, din cauza acuzărilor de ambele părti de conflict de interes, guvernul american a renuntat la caz în 30 noiembrie 1897.
Deoarece Bell trebuia să apară mereu în tribunal datorita procedurilor juridice, Bell îsi dă demisia de la companie.
La căteva zile de la înfiintarea companiei, Bell se căsătoreste cu Mabel Hubbard în Cambridge. Drept cadou de nuntă îi daruieste 1487 din cele 1497 actiuni pe care le avea la companie.
Desi telefonul părea să fie un succes, financiar nu a fost decăt după 1897. Familia Bell a avut 4 copii dintre care numai doi au trăit. Elsie May Bell s-a căsătorit cu Gilbert Grosvenor, faimosul parinte al fotojurnalismului si primul editor de la National Geographic.
RESEDINTA DE VARA CANADIANA
Bell a ramas cetatean englez toată viata sa iar la 1882 devine cetatean american.
La 1885 isi alege o noua resedinta de vară în Cape Breton, Nova Scotia., în satul Baddeck.
În 1889 deja era acolo un complex de cladiri botezat Beinn Bhreagh – care în gaelică înseamnă Munte Frumos botezat asa ca să îi aduca aminte de podisuirile scotiene.
Bell si-a petrecut ultimii ani intre Washington si Nova Scotia. Familia Bell a ajuta mult regiunea după explozia de la Halifax din 6 decembrie 1917. Mabel si Alec au mobilizat atunci comunitatea ca sa ajute victimele din Halifax.
Bell a avut si alte patente: 14 pentru telefon si telegraf, 4 pentru fotofon, unul pentru fonograf, 5 pentru vehicole aeriene , 4 pentru hidoraeroplane si două pentru celule de selenium.
În casa sa era un aparat de climatizare primitiv cu un ventilator care sufla aer peste un cub de gheata, sau a experimentat cu toilete cu compost.
Este si inventatorul detectorului de metal in 1881 aceasta cu ocazia aflării glontului din presedintele James Garfiled.
ONORURI
Multe statui îl comemoreaza pe Bell. De exemplu Memorialul telefonului lui Bell din Brantford, Ontario si Gradinile Bell din 1917.
Multe din notele personale si alte documente sunt în United States Library si in Cape Brenton University, Nova Scotia.
I s-a decernat Premiul Volta din partea Academiei franceze, din juriu facand parte Victor Hugo si Alexandre Dumas tatăl, premiu instiuit de Napoleon la 1801.
În 1888 Bell este printre membrii fondatori ai “National Geografic” si devine al doilea presedinte al ei. Franta îi dă legiunea de onoare.
Belul si decibelui sunt unitati de măsurare a intensitatii sunetului denumite în onoarea lui. Din 1976 IEEE acorda medalia Alexander Graham Bel pentru contributii în domeniul telecomunicatiilor.
Bell moare la 2 Iulie 1922 în Nova Scotia, Canada, la 75 de ani. În onoarea lui Bell toate telefonele din continentul american au ramas mute în acea zi.
El este îngropat în Nova Scotia Canada si se uită mereru la lacul “Bras d’or”.
|
Dana Mateescu 7/1/2015 |
Contact: |
|
|
