Tara Sfântă
Sunt numai câteva zile de când m-am întors din locul de unde Domnul a dăruit primilor lui copii un loc sub soare în care să-si făurească viata. De mii de ani ani acest loc a fost sfintit prin jertfe, sânge si lacrimi; războaie necrutătoare au pârjolit asezări si lanuri, soarele dogoritor a transformat ogoarele în deserturi bântuite de furtuni, iar apa s-a cuibărit prin văgăuni de unde se extrage sarea. Poporul ales de Domnul să stăpănească aceste tinuturi a fost împrăstiat în lume ca puful păpădiei în bătaia vântului. Dar o mână de oameni au păstrat Legea si Prezenta Divină s-a statornicit pe aceste locuri din timpurile cele mai îndepărtate până astăzi. Locul se numeste Israel.
Alungat din casele si tara lor, poporul lui Israel a fost prigonit continu si generatii după generatii de evrei alungati dintr-un loc în altul din pricina neobisnuitelor lor traditii si obiceiuri nu s-au putut statornicii nicăieri, desi nimic nu si-au dorit mai mult decât a fi socotiti cetăteni ca oricare altii. Politica, sărăcia si nevoia de tapi ispăsitori, au învolburat antisemitismul, ura, progromuri si noi prigoane. Ridicarea lui Hitler la putere în Germania a dezlântuit cel mai hidos genocid cunoscut de istorie, în care peste sase milioane de mame, bătâni si copii au fost ucisi cu ingeniozitate industrială după planuri stabilite din timp.
În fata acestei situatii, reîntoarcerea evreilor în tara promisă, a devenit o necesitate imediată, nu ca în trecut, un vis milenar de întoarcere acasă pe pământul sfânt. Ororile celui de-ai doilea război mondial, a îndemnt pe multi, în special tineretul, că singura solutie a poporului evreu este să se întoarcă în tara lor. Dar forte potrivnice le-au zăgăzuit intrarea, fixându cote anuale de primire, respingând cu forta armelor pe cei ce depăsea suma. Refugiatii îngrămăditi în corăbii respinse înapoi în mare, sau deviate in Cipru unde internati în lagăre inconjurate de sârmă ghimpată si armată, au retrăit anii petrecuti în lagărele naziste. Declararea Independentei Israelului la 14 Mai 1948, a constituit o rectie instantă a tărilor arabe ce-au format o coalitie armată formată din Egipt, Jordania si Siria, cu participarea Irakului, ce au invadat localitătile evreisti. Războiul a durat mai putin de 10 luni, cu victoria Israelului, dar experienta avea să se repete mereu la intervale de cătiva ani până în zilele nostre.
Cu putin înainte de asasinarea Presedintelui Kennedy, Golda Meir a avut o întrevede personală cu el, la resedinta acestuia în Florida. „Am încercat să-i explic de ce suntem asa de disperati să obtinem arme din America. La început am relatat situatia curentă din Orientul Mijlociu. Apoi dintr-odată am gândit că acest tânăr inteligent s-ar putea să nu înteleagă prea mult despre evrei si ceea ce Israelul însemnă pentru ei si am decis că trebuie să-i explic. Deci am spus: „Domnule Presedinte, dati-mi voie să vă spun dece Israelul este o tară diferită de alte tări” Pentru asta trebuie să mă întorc pe un drum lung, pentru că evreii sunt un popor antic. Ei au existat cu mult peste 3000 de ani si au trăit alături de natiuni ce au dispărut cu mult timp în urmă.
În timpuri străvechi fiecare din ele au fost supuse opresiunii puterilor străine într-un timp sau altul, dar la sfârsit toate si-au acceptat soarta si au devenit parte din cultura puterii dominante. Toate, cu exceptia evreilor. Ca toate aceste popoare si evreii au avut tara ocupată de puteri străine. Dar soarta lor a fost forte diferită, pentru că – dintre toate natiunile – numai poporul evreu a fost determinat să rămână ceea ce era. Celelate natiuni au rămas în tara lor dar si-au abandonat identitatea, pe când evreii, care au fost împrăstiati în alte natiuni în lume si-au părăsit tara, dar niciodată nu si-au pierdut determinarea să rămână evrei – sau speranta de-a se reîntoarce in Zion.” Revenind la amenintarea unei noi invazii arabe, a continuat: „Dacă ne vom pierde suveranitatea dinnou, acestia dintre noi care rămân în viată – si nu vor fi prea multi – vor fi răspânditi ca în trecut. Dar noi nu mai avem marele rezervor pe care odată l-am avut, cultura noastră si religia. Am pierdut mult din acesta când sase milioane de evrei au pierit în Holocaust”
Kennedy a ascultat-o fără să clipească. El s-a aplecat, a prins măinile lui Golda între ale sale, a privit-o în ochi si i-a spus cu solemnitate: „Am înteles doamnă Meir. Nu fi îngrijorată. Nimic nu i-se va întâmpla Israelului!” Promisiunea lui a fost respectată de toti presedintii USA până în prezent.
Astăzi Israelul se prezintă vizitatorilor ca o tară în care urbanistica, civilizatia si progresul tehnic se combină armonios cu frumusetea parcurilor, asortimentul multicolorat al vitrinelor, zumzetul pietonilor si patronii restaurantelor ce servesc prânzul la mesele de pe trotoare. Orasele vibrează de forfot continu, ziua si noaptea, pentru că adevăratele boutique-uri din Jaffa si Ha-Tachana – vechea gară restaurată din secolul XIX – încep a fremăta de public abia după orele înserării. Ca unul ce a avut sansa să străbată multe din orasele lumii de pe cele cinci continente, pot spune că ceea ce am văzut în Israel echivalează în egală măsură cele mai frumoase din câte am văzut. Revenit in Israel după o absentă de patru decenii, schimbările înregistrate acolo au avut darul de-a mă soca într-o măsură greu de descris. Nimic din trecut nu mai putea fi recunoscut; cea mai înaltă clădire din Tel-Aviv, Kolbo-Shalom, astăzi a devenit un pitic în comparatie cu pădurea de noi constructii răspândite pe întregul orizont. Tara e împânzită de o retea nouă de sosele – din care numai una e cu plată – iar la Jerusalim, drumurile străbat tuneluri săpate în stâncă ce fac accesibilă circulatia. Si în drum spre Zidul Plângerii, o placardă atrage atenti vizitatorului: ”Vă apropiati de locul sfânt al Zidului de Vest unde Divina Prezentă sălăuzeste tot timpul” Cu gând cucernic m-am apropiat de Zid si după o scurtă rugăciune, am plasat ca toti vizitatori, un biletel cu o doleantă între lespezile de piatră ale zidului.
Fie ca Pacea Divină să rămână o prezentă permanetă!
|
David Kimel 6/25/2015 |
Contact: |
|
|
