La multi ani Piatra Neamt - Perla Moldovei !
Este ziua orașului meu drag ! Una din multele localităti dragi mie de pe suprafata Terrei. Însă, aici e ceva cu totul special. E orasul în care am trăit apropae trei decenii din existența mea. Un sfert din viața programată în Biblie (Facerea 3/6) ! Ani rodnici plini de împliniri !
La 24 iunie, de ziua nasterii Sfântul Ioan proorocul, protectorul orașului, Piatra-Neamt atrăgea întreaga suflare a tinutului. Ziua onomastică orașului, sărbătoare laic-religioasă, era cea mai asteptată din an. Atât de cei mici, cât si de cei aflați spre apusul vietii. Nimeni nu prea stia de ce, dar toți asteptau Sânzâienele, de la care sperau ca o minune să se întâmple. Și pentru mulți chiar se întâmpla. Mai ales pentru cei tineri.
De Sânziene - mare bâlci ! Zile de sărbătoare si profit pentru tot orasul. Bucuria misterelor putea să înceapă ! Transportul se asigura cu cărute, ghiociuri, trăsuri, sarete, tramcare. Siruri de care trase de plăvani, aduceau din satele nemtene, copii, babe si moșnegi, de care ceilalti membri ai familiei, oameni în puterea vârstei, aveau grijă să nu fie păcăliti sau furati de trântorii, dintotdeauna, prezenti la asemenea aglomerări. Nimeni nu dormea în noaptea noptilor, plină de mistere ! Pregătirile începeau cu luni înainte. La primăria orasului venea starostele iarmarocului (ce cutreiera toată Moldova), bătrânul Strungariu, cel cu celebrele lanturi Iuju, pentru negocieri si obtinerea autorizației. Apoi, cu o noapte-două înainte, curgeau vagoanele si camioanele cu echipamentele, ce erau rapid montate pentru a începe distractia anului. Timp de o săptămână, lanturile lui Iuju, căisorii, bicicletele, bărcile si masinutele nu aveau odihnă. Seară de seară. Chiotele, tipetele, zornăitul lanturilor depăseau sonurile fanfarelor aduse de prin împrejurimi, care se întreceau în cântări interpretând slagărelor timpului. O fotografie la minut, dată după ... trei zile, făcută la Mireasa, la Foto-lux sau La grănicerul era o amintire în ceață pentru anii grei ai bătrânetii. Panaramele, dominate de departe de Circul Kludski, luptau să obțină favorurile celor veniti să vadă omul de gumă, August prostu sau Mărioara si Vasilache sau alte minuni aduse, an de an, pentru prima oară în orasul dumneavoastră ! Starurile, venite de peste mări si tări, tocmai de la Roma ... Botosani, îsi puneau viața în pericol, la cererea generală, pentru cinci lei intrarea generală, trei lei copiii si femeile. Si intrau bietii părinti, doar nu puteau să-și lase odraslele să fie mâncate sau atacate, Doamne fereste ! de femeia sarpe, sirena vie, femeia păianjen, femeia gigant, femeia cu două capete, omul cu limbă de bou și câte alte dihănii, grozav zugrăvite si pe pânza de-afară.
Parada era cheia succesului ! De multe ori, aproape jumătate din spectacol. Ce-i pictat afară, înăuntru-i viu si natural, te asigurau animatorii cu vorbe pline de accente exotice, doar-doar vei scoate leuții pentru a vedea jigăritele animale ținute în cuștile din interior. Totul în frunte cu celebrul sarpe de 12 metri de la cap la coadă, 9 metri de la coadă la cap, în total 30 și care omoară boul cu coada dintr-o lovitură. Ferește-te, bade Vasile, să nu te omoare ! Stripteuzele timpului, racolate de prin împrejurimi, după un instructaj sumar, erau lansate, cu surle si trâmbițe, pe scena din față, la paradă pentru a arăta ce n-a mai văzut lumea ! Afară-i vopsit gardu ! si-năuntru copii erau uluiți cum curgeau bănutii din urechile unui confrate luat pe sus, în arenă, de către maestrul prestidigitator. Gheorghe si Ileana se minunau cum a putut să le ghicească numele domnu cititor în gânduri. Paranormalul telepat !
În aglomerație, auzeai, nu de putine ori, Prindeți hoțu ! Toti duceau, instinctiv, mâna la portofel și răsuflau ușurați. Numai unul tipa, stârnind mila celor din jur. Răzbunarea pe dușman nu putea fi potolită decât la omul care-ti dădea o puscă și trei alice pentru a trece în lumea umbrelor mirele si mireasa, pădurarul, vânătorul, rața, luna, câinele și pisica, leul sau cocosul cântător. Zidul mortii făcea mai mult victime în rândul privitorilor, ametiti de volutele motociclistilor curajosi. Gogoasa înfuriată, mai mult lungă decât lată, vanilată si supercrocantă, facea ravagii fără nici o discriminare. De la copii la cei mai distinși domni însoțiți de elegantele lor cucoane. Limonada, berea erau la mare căutare potolind setea dată de micii sau cârnații picanți ce umpleau cu fum ațâțător tot iarmarocul. Vinul curgea în valuri. geaba a încercat Burebista stârpirea podgoriilor ! Bătăile erau un lucru firesc între flăcăii din satele învecinate, ce se întâlneau acum pe un teren neutru. Cauza, veche de mii de ani. Fetele din satul lor care făceau ochi dulci celor din alte sate ! Curând se înregistrau și cele mai multe răpiri sau fugi de la părinți. După multă zarvă și negocieri, urma nunta ca-n povești cu iertăciunile tradiționale. Tiribombele stârneau isterii, ca și bărcile care zburau prin aer. Alba-neagra făcea zeci de victime. Asta are, asta n-are, asta e câstigătoare ! Într-o clipă se duceau banii obtinuti de pe-o vacă, un porc sau dintr-o altă afacere abia încheiată. Roata norocului, multiplicată în zeci de exemplare, umplea casele cu ghipsurile colorate, când aveai noroc, iar câștigarea unei sticle cu tărie, plătită, uneori, de zece ori mai mult decât una luată de la băcănie, crea o bucurie de nedescris. Acum se încheiau afacerile cele mai bune, urma adălmașul. Apăreau pe piață primele recolte de cireșe, vișine, fasole, linte, harbuji, zămoși, struguri... Poloboacele așteptau botezul focului în tomană cu noua zeamă de lemn strâmb. Iarmarocul a fost de-a lungul timpului forma reprezentativă de organizare a comertului interior. Din 1863, se stabileste un iarmaroc anual și altul săptămânal (martea si joia) pentru vite. Oborul de vite era amplasat lângă Biserica Nicolae. Dar nu la iarmamroacele săptămânale mă refer acum, ci la iarmarocul cel mare, cel anual. Și nu se putea iarmaroc fără ... bâlci. Iar nopțile de vrajă treceau și iarmarocul se muta în alt oras ...
Spre dimineață, toti se retrăgeau încet-încet, spre casele lor, ca timp de un an să râmână cu nostalgia hărmălaiei mirifice din noaptea de Sânzâiene. Iarmarocul îsi muta catrafusele spre Bârlad, Vaslui, Negresti si, apoi, Roman după cum erau rânduielile crestinesti ale Moldovei seculare. Povestile înfloreau la fel de mult realitatea, asa cum au făcut-o mulți cronicari ! Asa fac și eu !
Deși a fost interzis în anii 80, din ratiuni obscure de partid, iarmarocul nu trebuie să moară. Din contra, să fie una dintre marile sărbători comerciale si culturale ale urbei, care să atragă locuitorii din împrejurimi, precum si a turiștilor, cu efecte benefice pentru întregul oras și pentru trezoreria Primăriei. Dintr-o simplă bere băută în oras, câstigă fiecare cetătean ceva ! Fiecare ! Au reapărut, spre lauda multor autorități locale, Zilele Orasului !
La Multi Ani, Piatra-Neamt - Perla Moldovei !
|
Sergiu Găbureac 6/24/2015 |
Contact: |
|
|