Bun venit, vară!
„ˇSalud, dinero, amor y mucho tiempo para disfrutalo!”
„Sănătate, bani, amor si mult timp pentru a ne bucura de ele!” zic fratii nostri întru latinitate când ridică paharul si toastează pentru un viitor ferice.
Dar, lăsând la o parte expresiile de pahar si alte detalii legate de arta sărbătoririi, localnicii mai cultivă si alte ritualuri.
Răspândit în luna iunie e-ndrăgitul si îndrăcitul dans cu care se-ntâmpină vara în vestita Noche de San Juan (Noaptea Sfântului Ioan, de pe 23 spre 24 iunie). Asa merg treburile:
Primele semne de neliniste se observă la lăsatul serii, când spaniolii distribuiti în cete si înarmati cu pături si sacose pline de merinde (merienda) se-ndreaptă spre plaje. Odată cu lăsatul serii se formează grupuri si grupulete care tăifăsuiesc molcolm în jurul focurilor aprinse, gustând tapas, sorbind din pahare si îngânând melodii melancolice.
Pe măsură ce se apropie cumpăna noptii, spiritele încep să se încingă. Tinerii întetesc focurile, gălăgia creste, tipetele se suprapun peste surdina valurilor care se sparg de mal.
Cel târziu la cinci minute înainte de miezul noptii, fiecare om prezent pe plajă tine în mână trei biletele pe care si-a notat cu multe zile înainte trei dorinte. Extrem de importante, desigur! Regula ritualului prevede ca fiecare să aibă la îndemână trei fructe diferite („ala, bala, portocala?”), trei flori si trei monede. După ce memorează bine cele trei dorinte si ordinea în care tine obiectele de „cult” în mână, la bătaia ceasului solstitiului care vesteste începerea verii, fiecare strigă o dorintă si aruncă peste umăr, în trei serii consecutive, fructul, floarea si moneda. Trei dorinte sunt permise, asadar. Apoi toti se aruncă în valuri, îmbrăcati, scufundându-ne cu cap cu tot. De 7 ori!
Cei mai slabi de înger, care nu fac fată temperaturii destul de reci a apei în luna iunie înlocuiesc operatiunea de scufundare cu o succesiune de sărituri peste sapte valuri consecutive. Dar atentie: se sare cu spatele spre mare! Cine întoarce capul, chiar si numai o singură dată, riscă să nu i se împlinească nimic din dorintele propuse (precum nefericitul Orfeu, care a ratat sansa de a-si salva iubita din infern, după ce a aruncat o privire înapoi).
„Garantia” împliniri dorintelor o au doar cei care, după iesirea din apele mării, execută obligatoria săritură prin flăcări. Această ultimativă „probă de foc” facilitează pasămite privitul cu încredere către viitor.
O tânără spaniolă care încearcă an de an să sară cu spatele peste sapte valuri mi-a mărturisit că atare cascadorie este practic imposibilă fără să trisezi măcar aruncând o miniocheadă peste umăr. Era de asteptat ca, asa ca-n mai toate întreprinderile din viată, fără un pic de siretlic să nu reusească nimic. Poate că expresia ”spălatului cu toate apele”, urmată de purificarea prin foc s-a consacrat tocmai după o astfel de actiune curajoasă.
Scenă si martoră ritualului bizar, cu tentă păgână, rămâne plaja. Un dans al ielelor, un vis întruchipat pentru o clipită, pasaj dintr-o piesă de teatru antică pe scena litoralului Mării Nostrum. O amintire efemeră, sculptată în spuma mării.
Stiu că procedura cu săritul peste valuri si cu gesturile ritualice din noaptea de San Juan pare complicată, dacă nu chiar imposibilă, dar nu ea e cea care-mi dă mie dureri de cap. Ce m-ar pune cu adevărat în încurcătură ar fi întrebarea simplă: ”Ce-mi doresc?”
Nu pentru că as avea de toate – dealtfel nu cred că există om pe lumea asta care să aibă tot ce vrea – ci pentru că nu stiu cum să-mi ierarhizez nevoile, n-am habar care sunt cele trei dorinte mai importante decât toate celelalte. Nu mă speriu de împlinirea clasicelor deziderate (să zicem sănătate, pace, bani sau fericire), ci mă tem de neîmplinirea celorlalte, cele pe care nu le pot solicita providentei concomitent cu primele. Cu alte cuvinte, nu dorintele incluse pe listă, ci cele excluse din ea mă preocupă mai tare.
Cu dilema asta a nehotărârii am trăit de când mă stiu. Dacă mă-ntreabă cineva : ”esti o fire ezitantă?”, eu îi răspund după o lungă pauză de reflectie: ”Stiu si eu?”.
Ca să fiu pregătită în caz că voi câstiga un loz mare sau dacă dau peste lampa lui Aladin, m-am documentat pe la specialistii în domeniu. Ce se cade să facem ca să fim fericiti? Mentorul meu Johan Galtung, venerabil om de stiintă, octogenar sprinten la minte si vioi la capitolul sociologie si viitorologie a scris câteva vorbe memorabile pe tema fericirii. Mă gândesc să-l urmez, pentru că sunt sigură că stie stie ce spune în cartea pentru care i s-a decernat premiul norvegian pentru literatură.
Vă împărtăsesc câteva pasaje (sublinierile îmi apartin mie):
”Am o mică retetă a fericirii. E simplă, nu infailibilă, dar foarte efectivă. Formula contine constientizarea intensă a bucuriilor pe care le experimentezi, a celor pozitive. Nu-ti suprima durerea, răul. Nu te minti sau amăgi nici pe tine, nici pe cei apropiati, nici pe Dumnezeu. Tu singur poti descoperi care sunt lucrurile ce trebuie acceptate ca fiind de la sine întelese, gustând din plin fiecare moment de bucurie care-ti este dat pe pământ, clasând la minciuni teza învechită conform căreia „în viată bucuria trebuie plătită prin suferinte”. Sădeste bucurie în tine si în ceilalti si vei culege din ea însutit.
Constientizarea e cea care face diferenta. Putină pictură frumoasă, câteva cuvinte vesele spuse în sinea ta nu pot strica. Începi prin a-ti spune cât de bine te simti. Dacă te doare un pic un dinte, 99,99% din corp functionează perfect – esti constient de asta? Poti să te bucuri de problemele pe care nu le ai? (...) E posibil ca masa luată într-un restaurant stilat, distins cu stele din Guide Michelin să depăsească bucuria unei felii de pâine cu unt bine pregătită de mâna ta?”
Tot el spune:
”Dacă esti incapabil să adaugi bucurie călătoriei, nu ai experiente estetice, nu tu conversatie cu un alt om, nici observatii glumete care s-o înveselească pe femeia de la casă, nici curiozitatea care se asociază sondării unui teren nou, dacă nu porti un surâs în inimă, cum vrei să-l sădesti în zâmbetul altora?
Cu timpul dobândesti dexteritate în a găsi sursele bucuriei, oriunde ai fi, chiar să le creezi pentru tine sau pentru altii, ca izvor al fericirii. Simtul umorului ajută colosal si se poate dezvolta în continuare. Orice situatie în care te regăsesti are o perspectivă, un unghi din care o privesti, găsindu-i valente vesele, poate chiar asa de amuzante încât îti dau lacrimile de râs. Râsul, dar si plânsul, pompează cascade de endorfină în sânge si creează viată nouă în tine. Dispui de o bună fiziologie, pe care poti clădi. Dacă realizezi acest adevăr simplu, anume că fericirea nu e localizată undeva în spatiu, nu e un loc sau o tară pe care trebuie să o descoperi, esti salvat. Fericirea se autocreează, e peste tot, în orice moment. Si în închisoare, de exemplu. Dar tu trebuie să lucrezi asupra ei, pentru ca ea să se poată instala.”
Si în final:
”Mai am încă o mică formulă a fericirii. Tot simplă, nu infailibilă, dar foarte efectivă:
Urmăreste un tel în viată. Întreabă-te: „Cum ar arăta viata bună?” Adesea m-a surprins golul din răspunsuri. Multi nu numai că si-au ales un proiect de viată lipsit de întelepciune si nerealist, ci adesea nu au niciun plan, chiar deloc. Sunt ca frunzele bătute de vânt, în toate directiile. În toamna ruginie a frunzei virajul spre rosu se accentuează, moartea se apropie.
Gândeste-te să te ocupi bine de propria ta persoană; tu ai aceleasi drepturi cu oamenii cărora le dai o mână de ajutor. A-ti transforma viata în cenusă si fum poate că-l impresionează pe Dumnezeu, dar cu sigurantă nu le dă mai multă putere celor din jur. Nu te folosi de disperarea altora pentru a te scoate din propria ta disperare, si nici invers. Poti însă să te folosesti de un nou proiect de viată pentru a le ameliora pe amândouă.(...) Pacea e pretentioasă si cere timp.
Mai am o mică retetă pentru sănătate:
Miscă-te corect, mănâncă bine. Dar, înainte de toate, fii fericit. Încearcă să sporesti constient nenumăratele bucurii mici, de zi cu zi, urmăreste un tel prin viata ta, trăieste cu bucurie. Fericirea si sănătatea convietuiesc foarte aproape una de alta.”
Simplu, aproape banal si enorm de efectiv. Între noi fie vorba, parcă a descris mentalitatea poporului spaniol, cel în mijlocul căruia norvegianul Johan Galtung a ales dealtfel să trăiască încă de pe vremea Generalului Franco (o epocă nu tocmai fericită, dacă o judecăm din afară).
Autorul pasajelor citate mai sus este cel mai mare specialist mondial pe probleme de pace si de rezolvare a conflictelor din lume, omul foarte activ care de la cel de-al doilea Război Mondial încoace a participat la un număr covârsitor de tratative, înfiintând catedre si universităti care se dedică stiintei armoniei si echilibrului planetare.
A colaborat cu NATO si ONU, a primit Premiul Nobel Alternativ pentru Pace si premiul Gandi si ... a ales să trăiască în Spania, pe litoralul Mediteranei. Poate a făcut-o si pentru că aici lumea are suficientă fantezie pentru a iesi pe plajă chiar si noaptea, la solstitiul de vară, ca să se spele în mare de necazuri si să-si testeze dorintele de fericire, trecându-le prin foc si pară, dar mai ales ca să fie laolaltă, bucurându-se în mijlocul celor dragi de miracolul acestei feerice naturi însorite, la propriu si la figurat.
Bun venit exuberantă estivală!
Spania,, iunie 2015
|
Gabriela Călutiu Sonnenberg 6/23/2015 |
Contact: |
|
|
