Un mare om din viata sportivă : Nicu Roibescu
Cuvinte despre un om, un prieten, despre o mare stea care din păcate a căzut – numai străluceste. Despre fostul dorohoian de odinioară, marele NICU ROIBESCU, recunoscut ca un mare antrenor de top al sportului românesc, fiind cel mai mare antrenor din istoria voleiul femenin iesean, cel care a antrenat cinci decenii marea echipă a “Penicilinei” din localitate…
In desele mele escapade iesene din trecut în minunatul oras care m-a găzduit circa un sfert de veac, oras care mi-a lăsat amintiri de nedescris mai în toate domeniile de activitate, lăsând în urma mea atunci când revin, aduceri aminte cu multe nostalgii, dar si bucurii, despre locuri si oameni, prieteni si cunoscuti, mă face să afirm cu sinceritatea mea firească, că nu există "moment" să nu-l fi căutat pe amicul meu de altă dată, adică pe Velu, alias marele Nicu Roibescu de mai târziu, omul pe care mai toată suflarea ieseană îl cunoastea, îl proslăvea, fiind printre rarii personalităti primiti cu… covorul rosu exact ca un mare sef de stat…
Pentru mine numele său era Velu, pentru că sub acest nume l-am cunoscut. Noi am devenit chiar buni amici în Dorohoiul anilor imediat după ultimul război mondial, chiar dacă exista între noi o mică diferentă de ani …
Totusi anii au trecut. La Iasi, drumurile noastre s-au intersectat. Ne-am reîntâlnit, iar astăzi “nemuritorul” Nicu Roibescu, nu mai este!?. Mai in toti anii amintiti doream mereu să-l revăd. Să-mi revăd un prieten drag, Iar ca să fiu sincer cu mine însumi, mai doream să-l si interviez, cum s-ar spune “în patru ochi”, să ne reamintim împreună multe si de toate despre noi, despre locuri si vremuri, bine înteles neexcluzând marile sale realizări sportive despre care o Românie întreagă vorbea, iar toate la un loc să le aduc în fata fanilor săi din Israel, care cu precizie nu l-au uitat. Dar, ia-l de unde nu-i !?…
Auzind de toate despre el am căutat prin prieteni si apropiati, iar de aici din Israel, luând legătura mai prin toate mijloacele mass-mediei posibile, internetul, o sumedenie de redactii al ziarelor iesene, federatia de volei care nici nu s-a sinchisit să-mi răspundă, cluburile sportive, telefoane peste telefoane, pentru ca până la urmă să apelez la o “biată” scrisoare, că vorba unui bun prieten care m-a atentionat; “cine nu-l cunoaste pe Nicu Roibescu în…Iasi”.
Scrisoarea expediată, probabil datorită iernilor grele care s-a abătut asupra tării românesti, a rămas să-mi fie cu iertare, cred după umila mea părere, “înzăpezită” si dânsa pe undeva, iar eu în consecintă apelând la fondul acestei “plachete”, în spetă scrisoarea de mai jos, să-i închin un medalion literar omagial amicului meu, Nicu Roibescu, cu speranta că într-un fel va ajunge si va fi citită si de…el..
< Cuvintele de fată vin tocmai din Israel unde m-am stabilit. In mult iubitul nostru Iasi, ne întâlneam foarte mult în particular, dar eu eram si un frecvent spectator al marei echipe de mai târziu, echipa de volei femenină “Penicilina”, încă de pe vremea “rudimentalului” teren de volei în aer liber de pe Aleia Alexandri, pe care ati condus-o cu măestria cunoscută chiar de la înfiintare. Cred că nu ne-am văzut de circa 40 de ani, cu toate că “dulcele târg al iesilor” îl vizitez destul de des. Călătorind pe internet, fără vrerea mea, v-am “întâlnit” mereu, prin zeci de materiale, interviuri, toate la un loc aducându-vă numai elogii persoanei dstre, rezultatelor frumoase depuse în slujba sportului, voleiului iesean si bine înteles si a celui româneasc…>>
Spicuiesc:” De jumătate de secol la conducerea echipei de volei “Penicilina” din Iasi”, iar d-stră complectati:”Nu sufăr de nicio boală, dar anii nu i-am tinut niciodată minte. Sunt si de nememorat”. Fără să-i parafrazez pe ziaristii presei tipărite sau electronice, care asa cum am amintit vă elogiază, nu pot să mă împac cu ideea că voleiul l-ati început să-l practicati la…Iasi. In acest sens doresc să-i atentionez pe cei ce au afirmat cele de mai sus, amintindu-le; că Nicu Roibescu deja de pe meleagurile dorohoiene practica voleiul ca sport de performantă…
Nici Dorohoiul nu v-a uitat, incluzându-vă în mai multe cărti de specialitate. Amintesc că în una din cărtile mele dedicate sportului dorohoian, “Sportul a zâmbit la Dorohoi”, v-am dedicat un capitol a parte intitulat destul de sugestiv: “Un “pele” al voleiului românesc”, de unde citez: ”Locuiam în anii aceia pe aceiasi stradă, Stefan Cel Mare, la o distantă poate de trei, patru case. Casa lui parcă o văd si acuma, în fată era văruită într-un fel de roz frumos si era vecină cu casa părintească a viitorului actor Zighi Munte-Goldenberg. Casa era situată exact vis-avis de fosta Administratie Financiară a orasului”. ”In timpul iernilor lungi si grele de iarnă de odinioară, când crivătul bătea cu furie, si datorită gerului năpraznic, răsuflarea de abia iesea din cosul pieptului, iar urmele mustătilor noastre se prefăceau rapid în veritabile stalactile minuscule de ghiată, iar vârfurile degetelor de abia le mai simteam, el era acela care mă îndruma, ajuta, fiindu-mi un bun sfetnic, în incursiunile noastre comune cu patinele pe albia înghetată a Jijiei noastre”…”Era un băiat frumos, tigănus, simpatic si poseda un talent a parte si deosebit pentru sport”. ”Perioada afirmarii sale ca voleibalist de performantă s-a făcut rapid si concis, odată cu afirmarea unei întregii generatii de sportivi si sportive la acest sport”.“Vara anului 1948. Dorohoi. “Cupa Unitătii Tineretului”(C.U.T.), sunt fie spus întreacât si în mic locul de unde a pornit “marele” Roibescu.>>
Totusi pentru a fi pe aceiasi lungime de undă îmi permit să mai complectez, că el era si vioara întâia si în alte competitii de massă oficiale, tot de mare amploare la vremea respectivă, “Cupa Tineretului Muncitor”(C.T.M.). unde dorohoienii au câstigat detasat faza regională, iar la Iasi la faza de zonă au obtinut locul doi…
Redând în mare asa zisul fond al “epistolei” adresate lui, si după cum am amintit probabil nici nu ajunse la destinatie, deci în lipsa initialului “interviu” imaginar, si nerealizat, mă simt dator să complectez, încheiend cu câteva date mai mult decât elocvente din celebra si rodnica activitate, toate bine înteles însotite cu câteva date biografice asupra asa zisului “medalion” realizat pentru cei ce mă vor citi.
DECI CINE ESTE NICU ROIBESCU.
S-a născut la Arad. A copilărit la Craiova, Roman si Dorohoi.
La Dorohoi familia se mută în 1945. Urmează cursurile renumitului liceu de băieti ”Grigore Ghica VV”. Parodoxal Nicu face parte aici si din echipa de teatru a liceului, avându-i alături si pe viitorii asi ai scenei românesti de mai târziu: Teofil Vâlcu, Zighi Goldenberg (Alex Munte) si Gheorghe (Geo) Nutescu. I-a plăcut foarte mult sportul. Iarna era un adevărat as al patinajului iar vara era unul din marii jucători ai voleiului local. Iar asa cum amintisem în competitiile de masă organizate imediat după război era întotdeuna , “cap” de afis…
In anul 1950, devine elev al liceului “National” din Iasi. Jucător, antrenor si arbitru de volei. 1947-1967 jucător la Universitatea Iasi, Flamura Rosie Iasi si Stiinta Iasi. Ca antrenor îsi începe activitatea la echipa femenină Igiena Iasi. Obtine cu timpul toate treptele si gradele ca arbitru de volei. Parcurge toate treptele acreditate unui antrenor ajungând ANTRENOR EMERIT.
Din 1961 este antrenorul si mai târziu directorul echipei femenine de volei “Penicilina” din Iasi.
Evoluiază în prima divizie din1962. Echipa este de două ori Campionă României (1970 si 1971). Este de patru ori vice-campioană a României (1967,1968,1969,1972). Este clasată de saisprezece ori pe locurile trei în Campionatul României. Este detinătoarea locului trei în CCE Lyon (1973). Participantă în CCE în 1970/1974; 1990/1991; 1994/1995; 1995/1996. Este câstigătoarea Cupei României în anul 2001.
Nicu Roibescu a fost selectionerul nationalei femenine a României în trei rânduri. Marea sa realizare constă în faptul că a rămas singurul antrenor până în prezent, care a dus nationala femenină a României la Jocurile Olimpice de la Moscova în 1980, dar e si cel care a condus nationala si la diferitele Campionatele Mondiale, Europene si Balcanice primind printre altele si Diploma de Onoare din partea d-lui Juan Antonio Samaranch presedintele O.I.O în anul 1980. A primit premii si diplome de Excelentă din partea a tuturor organelor si institutiilor acreditate statului, atât pe plan central si regional, iar asa cum am mai amintit era primit mereu cu covorul rosu. “Când m-am întors de la Bucuresti, m-au primit cu covorul rosu în gară”, îsi aminteste.
Lucru care într-adevăr “încoronează” si caracterizează la maximum toată activitatea sa competitională, o constituie mentionarea lui Nicu Roibescu “ad leteram” în ENCICLOPEDIA PERSONALITĂTILOR DIN ROMÂNIA din cadrul HUBNRS WHO IS WHO, editura cu sediul în Elvetia. Demn de mentionat că este singura personalitate ieseană prezentă în paginile prestigioasei lucrări. Nu-i vorba despre un om de cultură, muzician sau un mare om de stiintă, ci despre una dintre marile figuri ai sportului iesean, si aceasta spune totul…
Dar NICU ROIBESCU a plecat si…ne-a lasat. Omul care l-a vârsta sa longetivă a creiat în marele Iasi o Academie de Volei mă duce direct la cuvintele directorului economic al “Penicilinei", Amalia Popa sau a antrenoarei Ecaterina Covalciuc: “A pus în sport mult suflet, dar si creier”.
Parafrazândul pe Roibescu, redau deviza sa: " VOLEIUL ESTE VIATA MEA ".
………………………
|
de Iosef-Ioju Haimovici 6/21/2015 |
Contact: |
|
|
