Sonete desuete sau - închinând pocale epocale si versuri la Poarta Balcanilor-
Cum bine au spus poetii în introducere, cartea Sonete desuete “a fost lucrată la două mâini, în amintitele « lăcasuri » (n.a. cârciumi), în felul în care doi pianisti cântă simultan la acelasi pian.” Începând să citesc primele poezii, reflexul a fost să scap din mâini cartea, ca o profesoară severă căreia parcă i s-ar fi năzărit că elevii sunt neascultători. Însă, luându-mi inima în dinti putin mai târziu, după o aruncătură cuprinsă de spaimă în directia copertii, am răsuflat linistită : cuvintele « Sonete desuete », erau frumos scrise, îmbietoare, invitau să intri într-un univers odată prohibit (vezi poza copertii secundare), însă ce ar fi fost mai desuet, decât dacă as fi refuzat?
Deci, am reluat lectura si am lăsat muzica Balcanilor să-mi curgă linistit în suflet, fără să-mi altereze vizibil celelalte perceptii ale iernii canadiene, cuprinsă de frigul unui fenomen supranumit : « vortex polar ».
Este vorba de doi maestrii, Mircea Bârsilă si Traian Gărdus, fini observatori ai « meandrelor Ariadnei », ai « labirintului vinului », ai extazului, dar si ai betiei, nocivitătii, care însă, în această carte sunt toate sub protectia Zeului Dyonis însusi. Si pe zei nu-i putem contesta…
Dacă mai este nevoie de prezentări, Mircea Bârsilă, profesor universitar la Facultatea de Litere a Universitătii din Pitesti, este unul dintre poetii autentici ai « Generatiei 80 », despre care Alexandru Stefănescu ar fi spus că este unul dintre cei mai mari poeti în viată. Traian Gărdus, profesor universitar de Limbă Engleză, epigramist si umorist, este unul dintre putinii poeti octogenari care sunt încă fideli ai întâlnirilor si convorbirilor literare dintre marii oameni de cultură din Romania din « Generatia 70 » până în prezent, cum ar fi Ion Papuc, Serban Cioculescu, Nicolae Crevedia, T.C. Mazilu, George Corbu, Gheorghe Zarafu, George Pitut, Dumitru M. Ion, Grigore Vieru, Mircea Micu si multi altii.
Întorcându-mă la cartea lor, observ că vinul, plin de calităti afrodiziace, picură în aceste sonete scrise de cei doi virtuosi ai versurilor, pe linia ce se deschide din trecut, încă din Antichitate. Tucidide, în secolul V î.e.n. scria : « Popoarele din zona Mediteranei au inceput să evolueze din barbari, abea atunci când au învătat să cultive măslinul si vita de vie ». Trecând peste veacuri, îl amintesc pe Francesco Petrarch (1304-1374), care a inventat sonetul în scopul de a scrie poezii de dragoste iubirii sale idealizate, Laura. Iată deci, că, într-adevar, această formă de poezie, sonetul, este cea care suportă cel mai bine lirismul vinului… Ajungând, în sfârsit, la influenta puternică asupra operei în discutie, pe care o dă simbolismul baudelairian (perceperea vietii urbane cu o sensibilitate aparte, careia poetul îi dă glas prin poezie), descoperim că această influentă s-a sedimentat natural în bazinul de cultură din Balcani, renascând si regasindu-se într-o noua formă. Acest « duo » Bârsilă-Gărdus, îsi găseste seva poeziei într-o Românie în care mai arde tăcut aurul Levantului , asa cum îl descoperă sub vrafurile de nimicuri contemporane fără strălucire : « O voi cochete chioscuri cu fanfară/Si uitate musichii boeme/De-ar putea un Sfânt să vă recheme/Sfidând, astfel, acest veac de ocară!//Un veac tivit cu false străluciri:/Nu se-aud cântări, nu mai citim psaltiri. » ». Aceasta este nota distinctivă, care îi eliberează până la urmă de celelate încercări de a-i apropia prea mult de fratii lor de breaslă francezi.
Evocarea străzilor din Pitesti în picturi si desene în cărbune si penita de către talentatul pictor Augustin Lucici, oferă un itinerar în căutarea acelui pitoresc omniprezent în carte. O carte bună este un voiaj în timp sau în memorie, un bun învătător ce studiază si modelează caracterul. Cartea de fată este parcursă de muzicalitatea sonetului, una din formele cele mai nobile ale poeziei, as putea spune, dublu înnobilată prin subiectul vinului - prezentă latentă- care face să apară pe rând hristioni, arnoteni, himere, fete-cirese si fete-sirene, etc. Citez :
« Atâtea măsti si felul lor anume,/Al hristionilor, de-a fi bizari…(…)…Ii este omului ca să renască,/Mereu, mereu-dar vai, sub alta mască. » (Hristioni, p54).
« Ce faună, ce faună si floră,/Acolo, totul, se devoră.//P.S. Lascivă lume, larmă, lustru, fals-/Invăluită-n fastul unui vals. » (Adevaratii Arnotei, p.41)
« O, fetele de pe străzile noastre!/Si amintirea lor : un dublu soare…(…)…Ferice de himerele concrete:/Un râu de foc le curge prin vene./Fete-cirese! Fete-sirene!//Lasati-mă – în gând să vă re-învii,/Frumoase străzi, ce îmi păreti pustii. » (Străzi pustii, p.43).
În alte câteva poezii, spiritul de obicei contemplativ al autorilor, care se multumesc cu evocări delicate gravitând în jurul muzelor senine, se trezeste narând viziuni cosmăresti. Poeziile « Îngerul negru » (scrisă în totalitate de Traian Gărdus) si « Sfântul Ioan », vorbesc despre doua mistere întunecate. În « Îngerul negru » Traian Gărdus, descrie ceea ce îmi pare partea « neluminată » a subconstientului, acel ceva din fiecare om, care nu ajunge să fie cunoscut : imprevizibilul si nepătrunsul din noi, întunericul, care se află în această poezie amplificat si exemplificat prin « Îngerul negru » :
« Mereu am sentimentul foarte straniu/Că am un chirias trăsnit în trup,/De fapt, stăpân pe inimă si craniu/ Si-mi vine greu de el ca să mă rup…//E, Doamne, Tngerul căzut din astre,/Aducător de spaime si dezastre. » (Tngerul negru, p.73)
Cealaltă poezie, « Sfântul Ioan », relatează despre tăierea capului Sfântului Ioan Botezatorul, un act nebun comis de « niste desfrânati, niste răi pământeni » :
« Si capul său plângând pe-o veche tavă,/ Răpus de moftul unei păcătoase,/Iar împăratul jubila-Hristoase!-/De cruntă si păgâna sa ispravă. » etc. (Sfântul Ioan, p.67)
Revenind la gama luminoasă a cărtii, un poem care mi se pare semnificativ este : « Un magic zaiafet », ce face un raccourci în timp, peste mese peste care se deschid sticle de sampanie, în asteptarea unui « magic zaiafet » care « se profilează undeva-n azur,/Cerut chiar de stăpânii cei din cer. ». Ei, cei doi poeti dorind ca în final să închine « pocale epocale/ La brat cu-Ahoe si Caragiale… », invitând astfel pe Mateiu Caragiale, promotor al curentelor simbolismului si decadentei de sfârsit de secol XIX, să « arunce un ochi » în timpul prezent.
O carte indrăzneată, care în nici un caz nu cade în desuet!
Cititorii sunt martori la mestesugita împletire a muzelor (poezia si pictura) sub semnul vinului, căci : « In vino veritas! », dacă îl pot cita aici pe Alcaeus. Însă cum « trebuie să cunosti vinul, sau cum să-l bei », mai ales într-o societate în care este greu să procrastinezi, recomand această carte spre a fi savurată încet, cu moderatie.
Cartea « Sonete desuete » poate fi procurată direct de la autor. Scrieti pe adresa : traian.gardus@yahoo.com
Eva Halus, la Montreal.
recenzie de carte
SONETE DESUETE
de Mircea Bârsilă si Traian Gărdus,
Editura Tracus Arte.
|
Eva Halus 6/19/2015 |
Contact: |
|
|
