“Din cauza poetilor din preajmă” de Gelu Ciorici Sipote
Motto „Numai cuvântul transcende „lumea ideilor” nevătămat. Noi,cei care îl rostim,murim pentru o idee.(t.i)
Arta scrisului întruchipează „maladiile de destin”,ale filosofului Gabriel Liiceanu.Prin scris,suntem „pătimitorii propriei noastre libertăti”-locul de întâlnire a „datului natural”, cu „datul libertătii” noastre.
Poezia epică,din volumul tipărit la Editura Axis Libri, intitulat „Din cauza poetilor din preajmă”,scris de poetul Gelu Ciorici Sipote,are toate caracteristicile stilului postmodern.Cu marea lui preocupare si intentie de îndepărtare (voită) fată de „antic”,de „hermetic”,de „locvacitate sentimentală”
Cartea începe cu „10 paragrafe esentiale,despre scrisul lui Gelu Ciorici”,prefată semnată de poetul Mihail Gălăteanu. Oarecum ,în zece trepte asezând harul poetic al autorului.Considerându-l :(1) traditionalist înrăit,(2) cu multiple accente autobiografice,(9)desi un om cuminte,din el rezultă un poet insurgent,care…nu se subordonează nici unei conventii,(6) parcimonios cu „vorbele” sale poetice,(7) temele sale sunt domestice ,dar apare-adesea-mama si satul Tepu,care se înfiintează drept toposul său predilect….
Parcă oglindindu-se în acest portret ,poetul Gelu Ciorici Sipote,îsi intitulează primele poezii ale cărtii astfel: Poemul I,Gherghef::”e vacantă de Pasti, la scoala unu-patru porumbei albi luminează ca un scandal televizat.Poemul II,”Am scris cu hârtia pe scris”,opt eseuri”istorice Din care citez:
„a venit anul nouăzeci-un ghem de sârmă ghimpată”; „visam furios…pentru că si eu căpătasem o libertate obligatorie”; „mi-am inventat o singură hrănitoare minciună-casa poeziei”; „multi stiu că nu s-a strecurat nici un timp ,de atunci…” ; „nu am fotografii recente,dar nici nu am chelit”; „acum aterizez…pe foaia de hârtie,cu acest text pe care nimeni nu-l va citi”; „tot floare la ureche sunt,rămânând ce-am fost”; „O zodie riverană sufletului meu transformă moartea în pudră”;
Adevărat autoportret ,în alb negru desenat,”sintetizat”.
Poemul III,de la care voi începe această exegeză este un „Colind”,colind(1), cântat peste descriptivitate istorică,în limbaj”neînflorit”,dar plin de „răsturnări” semantice:
„mâine iar lumina o zideam/în bucătărie
/unde nici prin infinit de geam/Dumnezeu nu vine…”
De la început,ni se propune o poezie a solecismelor si silepselor,a dezacordului sintactic,în favoarea celui ideatic,mult mai puternic decât: „ceata copiilor au dat năvală”.
Mâine iar lumina voi zidi /în bucătărie/
Unde, nici prin geamul infinit,/Dumnezeu nu vine
Această formă este răsturnată semantic de poet,prin: „o zideam” în dezacord cu „mâine”,si prin inversiunea: „infinit de geam” Evident,anti-metaforic si ironic totodată,sugerându-ne „infinitul de siliciu”, „infinitul silicos”,al unui ochi de peste,al unui ochi de mort-viu.
„Colindul” continuă,tot temporal, (ne)cântat,nesonorizat de iambi si trohei,de anapest si dactil,de prozodii folclorice:
„iar,tot mâine,ca în fiecare an/ vine si păstorul si-un galilean(separarea sacrului de profan)/
unul va deschide geamul/celălalt o faptă cu irodul(separare inversată semantic)/
fără să-si răspundă(la o întrebare nepusă)/
cât de mult din mine/ nu iesise Domnul(despre credinta în Dumnezeu,care,în prima strofă, nu vine)”
Întreaga dezbatere ,din această „frază diegetică,putând fi considerată oglinda tematică a relatiei poetului cu lumea concretă, peremtorie.care descinde în antroposofie ingenuă,ne-conceptualizată
Are dreptate „romanticul” Novalis,considerând că „intelectul” este „chintesenta tuturor talentelor”.Revelatiile unui „intelect rece”,iată,în acest poem epic,ajung să înfrunte „fantezia memoriei cristianice”,Crăciunul-nasterea Dumnezeului-Fiu
Desigur,Gelu(Gheorghe) Sipote,este sfânt si izvor de cuvinte,ca orice fiu a unei grădini Tepoase,de trandafiri si măcesi primari,nativi.Poetul ,din sfânt si din om, ascunde alte forme poetice ,tăcerilor reverberative:
Mâine iar lumina voi zidi/în bucătăria mea săracă,
cu horn infinit in vii/ Dumnezeu în patul meu să nască
As cânta si eu ,pe lira poetului Gelu Ciorici,dezlăntuindu-mă ,prin cuvintele lui de revoltă ,pe amintirea Edenului tulucestean ,din care destinul m-a alungat
Variantă posibilă,cum ar spune Blaga ,facând parte din matricile stilistice ale Marelui Anonim-scriitorul nerostit
Gelu Ciorici Sipote rosteste ,însă ,detalii concrete,reale, prin „judecăti sensibile aspre la pipăit si…judecat”.Cum ar fi „judecarea iubirii netrădătoare”,netrădarea fiind o „ironie depănată în cauza poeziei”,în „spatialitatea ei concitadină”.Uneori pedepsind imaginea femeii cu sentinte caricaturale,cu promisiuni geo-astrale.Iată aceste imagini:
„nu mai are nici o femeie glezne fosforescente.
martie e o lună si nu pică mereu pe pământ
din cauza bărbatilor mâncati de vin între timp
e un alcool mincinos înspre mult infinit
mame nu sunt, nevestele stiu ce-am făcut/ în trecut”
(glezne de martie,pg.21)
Ori în stil zeflemitor,prozodic-sonor:
Doar eu stiu ce-am mai făcut(solecism)
Pentru tine(imaginea femeii)ce nu stai la scris(ironie I),
Descuiată de cuvinte,încă de tăcut(ironieII)
Nicăieri voi fi,când zici de vis
Peste tot m-ai duce să mi te arăti(ironieIII)
Cum din mine vremea o tot dau la toti(autoironie)
n-am nimic mai sigur,în afara ta,
cea care tot tace-n scriitura mea(mitizare)
Si tot în acest poem,Orizont,găsim ,din nou, elementele metrice al geo-planietătii existentiale:
Veti vedea odată,când ve-ti fi în viată(spatiul existential)
Cât de mare cearcăn este azimutul-(orizontalizarea lui)
Mai mereu o fugă ne-ntâlnind norocul(destinul nefericit)
Uneia prin care doar respiră fardul(al iubirii indiferente)
Oarecum ,poetul,contrazicându-si „plăcerea postmodernistă” a stilului,o clipă, femeia se transformă în „motiv estetic romantic,în poemul Luna de acasă (pg.24)
:
As sta de vorbă cu tine
Până as face din ghemul lunii(sinecdocă) iarăsi ate(ironie)
Cu care să nevedim de jur-împrejurul casei(metonimie)
Să-i strângem peretii prin de-alde noi si ei(limbaj cotidian)
Fratesisoră,mamăsitată
Rătăciti prin viată si moarte(mitizare,demitizare) …………..
Fără umbre ,să fim si nord –sud (geo-cardinalitate-Barbu)
Est-vest dintr-o dată(orizontalizare)
Poem încheiat cu imaginea fiintială a lunii:
Doar firele din ghemul lunii(recurentă)devin poveste
Noi nu,căci suntem chiar luna ,ziua si secunda lui „este”( a doua mitizare)
Poemele intitulate Distilerii,numerotate cu cifre romane,două-spre-zece,câti apostoli a avut „Cina cea de taină”: „luati,mâncati,acesta e trupul meu!,beti!,acesta e sângele meu”,aceste poeme purifică sufletul poetului,conectat sufletului universal,îndatoritor epifaniilor panteiste,monoteiste,maniheiste-duale:răul si binele fiind certati o clipă,vorbind despre om,fiind vesnic împăcati ,dincolo de omenesc:
Când de lângă mine am plecat si am venit(eu sunt altul,eu din altul)
Mănăstire-n drum m-am tot închipuit (catahareză,figură )
Smirnă si catapeteasmă (sacralizare a eului),mai întâi lumină (divinizare)
Mie mi te lasă vie si cu carnea (organică,pământească)
Ca Ii sus de dinainte si după Iisus (intrupat si măntuit)(Distilerii III)
Manifestarea divinitătii,epifania,subjugă si eliberează sufletul poetului,prin Gratia perficit rationem,credinta încoronează ratiunea,mai presus de sacrificium intellectus.
Nu se poate să ne mai învingă
Dumnezeii cei de jos,când E doar sus.
El să iasă din icoane să ne strige:
-nu v-am părăsit,de aia nu-S
„Frumoasă” epifanie si dureroasă,în acelasi timp.Cum numai un poet sensibil,înzestrat de Dumnezeu mai întâi cu lumină:a reflexiei dogmatice,mistice,poate purifica mortificarea propriilor noastre asceze
Distinctia dintre păstor si profet este deseori întâlnită pe suisul discursului epic,în aceste Distilerii,începând această dezbatere chiar în poezia Colind.În vers clasic,invocând apa ,mai presus de element primordial,ca element purificator.
Apa nu mai umple marea pe pământ
Sunt doar multe si albastruri moarte
Seamănă c-un fel de pesti adusi de vânt
Care bat din aripi când înoată,poate
Numai ei ne vor lipi cu cerul
Celui mai dintâi si mai ascuns regres
Vreau s-aud păstorul,nu ecoul,
si cum poate să ÎL prindă pe Iisus din mers
Care,epifanie, în Distilerii VII,se înfiorează:
Trec prin lumini si acatiste
Cu mine,cu tine,cu Dumnezeu,
Cu ce vine
Iar, în Distilerii XII ,se esentializează la distih:
(Dumnezeu)trecea
dar se asemăna cu sine
Limbajul vorbit:to speak,to talk,to say,se transformă,în poezia lui Gelu Ciorici Sipote-a „izvoarelor plurale”,se prefigurează, ca limbaj al unui reportaj cinic,diogenic.Reflexie a ocupatiei sale de „ziarist impartial impetuos”Pe fondul stilistic al „antifrazei”,prin folosirea unor cuvinte sau alocutiuni în sens contrar adevăratului lor înteles,purtătoare de substrat ironic:
O cană de ceai de tei/te costă aproximativ câtiva lei (răsturnarea în ambiguitate,pretul ceaiului)
Teii sunt scumpi/numai ei si perechile de îndrăgostiti stiu asta(răsturnare în sublim)
Dar numai perechile care îsi scriu numele în basorelief(a doua rasturnare în sublim)
Altorelieful este o frică. Nu de moarte De a dăinui după aceea.(discurs…stoic)
Semnificatul „tei” devine semnificant socio-pauper ,în acelasi poem: Teii ca o carte fără pagini :
Plafarurile vor vinde coada soricelului în traista ciobanului (natură vândută săracului)/
Dar nu în loc de flori de tei (fără a putea înlocui zeitatea teiului eminescian)
Si timpul se măsoară,tot în acest poem,de la nasterea unui crist etnic,spre noi contemporaneităti:
În anul 101,de la Eminescu încoace/nu au mai fost trasate sarcini/pentru muncă voluntar-obligatorie( anul 1990)
Si foarte frumoasa călătorie în mitizare si demitizare îl desprinde pe Gelu Ciorici Sipote de notatii în folosul conotatiilor filosofice:
Fiecare are un tei în el.Să-i fie culese florile si nu jupuite din interior.Câtiva trebuie să-si lepede pielea ca o experientă.Altii să moeră câte putin după fiecare asfintit.Abia atunci, floarea de tei,e o iertare.
Prin acest volum,Gelu Ciorici Sipote se aduce ,ca rob al poeziei,la răstignire: „ago servum in crucem”,scriind poeme „electricianului,cizmarului,lăcătusului,instalatorului,…necunoscutului”
În marea idee manieristă a dedicatiei impersonale,în marea prigoană a „senioritătii si grandilocventei” moderniste.
Totusi cu aceleasi întorsături semantice… meta-fizice,specifice stilului „abstract”.
Mi se pare că în copilărie (predictie a sinelui)/am realizat aproape o sonerie(limbajul ocupational)/care nu-mi folosea nici măcar mie ( impersonalizare)/dar,cu această ocazie(sustinerea limbajului ocupational)/l-am cunoscut pe omul care poartă titlul poemului (a doua impersonalizare)/ în atelierul lui vecin cu croitoria (determinare a spatiului diegetic)/sunt sigur (asertiune determinativă a sinelui)/se putea repara si copilăria (răsturnare semantică a ocupationalului în…absurd-metafizic)(din nou ,întregul poem reprezentând o „antifrază”)
Intens savurându-si pofta de detaliu epic,poetul Gelu Ciorici Sipote nu uită de metaforă,ori amintindu-si de ea nu o ignoră total
Nu o ignoră, în folosul facil diegetic,de povestitor- „asa cum văd”,a unor întâmplări obisnuite cu „ iz” de „credo in absurdum”,crestin-dogmatic,cu „chip” de „omul absurd”-camusian.
Această metaforizare pare să-i opună ,mai mult sau mai putin veleitar,grotescului,o stare reflexivă a „mirării”-prin care,din care se desprinde „mirarea filosofică”
Ne oprim asupra poeziei Vecinii ,relevantă în acest sens:
O fabrică de pâine care făcea pâine…/unitatea militară care făcea militari…/ filtrau aerul de detinuti/…care stăteau între noi si penitenciar../ să nu contactăm vreo boală de plămâni../ cerul, de deasupra noastră, era tuns chilug…/o fabrică de săpun care făcea săpun…/ apoi o fabrică de familii-cartierul Lozoveni…
Imaginea fabricii ,aici ,este un „athanor” În grupajul ales de mine ,există un echilibru-centru de greutate –astral:
Cerul de deasupra noastră era tuns chilug
Un personaj ,si el,Universul,grotesc,stăpân indiferent pe viată arsă la foc purgatorial, in fabrici de săpun,de cărămidă,în spitale, stăpân neindiferent pe viată –catharsis,unde fabricile fabrică pomi fructiferi, pomii fructiferi fructifică aerul cavernos,iar adolescenta filtrează mirosul de săpun.Ca în Divina Comedia lui Dante Aligheri,adunând toate cerurile lui ptolemeice,într-un singur cer,cerul-om contemporan.
Metafora,despre ea vorbeam,ca figură de stil alogenă postmodernismului,ca procedeu modern stilistic,echilibrează epicizarea textului,pe strâmta potecă a frumosului savurat în fugă.Iată câteva din popasurile epicuriene ale poemelor scrise „din cauza poetilor din preajmă”,deci si pentru noi,de Gelu Ciorici Sipote:
Sărutati slugarnici mâinile inertiei;supralicitati necazurile trăite din auzite;pavati aleile-tot mai strâmte spre galaxia Guttenberg (din poemul: ati simtit din ce parte bate vântul,adormitilor?)
Derivate ,smulse din verb.Care ascund figurile literare,substantivale ,ale
pupătorilor slugarnici de inertii (de oportunisme); ale evaluatorilor de necazuri trăite din auzite (sărăcia noastră dramatică)
Interesanta evanescentă,a poeziei Trecerea în amintiri, „stinge” focul detaliului cotidian,tot în metaforă:Arhitectura poeziei boltindu-se ,din exedra limbajului cotidian,obisnuit,spre grădina epicuriană a simbolurilor desfătării vorbirii literare:
Masina cu pâine trece azi peste amintiri
În cinstea ei îmi voi tine respiratia sapte minute…
amintirile nu au trecut pe trecerea de amintiri…
mă aerisesc cu aerul unui om care n-a făcut nimic…
de ce aerul ,mirosind a benzină si pâine/poate fi păstrat o viată în mine?…
……………………………………………………………………………………………..
Nu vei mai avea nevoie să traversezi neînsotit
Decât spatiul alcalin
Cu tigve de cai albind
Noptile fără colind
Strada o traversezi însotit, nu de amintiri,cide fiinte
Altfel formezi un cortegiu care îngreunează circulatia timpului
Revolta si însingurarea oarecum a omului absurd camusian,scriu manifestul amintirilor dureroase,pe caligrafia unui limbaj dus în derizoriu,vorbindu-ni-se chiar despre misiunea poetului neistoric infruptat din estim:
Tu poet,din cauza poetilor din preajmă
Lasă-n dumnezeii mă-sii
Târfa asta de melancolie
Săpătoare în carne.
Vie
Si păpusoi să are, cu plugul ei de lemn
Dacă fi-va în stare!
Si ,cu acelasi „tonus”,definitoriu percept postmodernist,al non-melancoliei,al ne-elegiacului,poetul continuă astfel (să ne convingă de aceste concepte) în Carte de muncă (IV),art,130,lit.”i”:
Refuză-i pe toti ce îti cer
Cu mâinile la spate
Mici servicii
Comparabile cu salubritatea sentimentală
Apoi răsturnarea semantică,transcendenta metafizică îsi face happy-end-ul savuros:
Fă,domnule, si tu,câteva versuri
Celebre pentru locurile natale.(oralitate de indemn)
Fiecare tăran poate fi presedinte (întâia răsturnare,socio-existentială)
Fiecare poate sta în echilibru pe o boabă de grâu(răsturnare metafizică)
Se poate îmbăta (deprinderea răul organic)
Îsi poate bate nevasta cu discretie (deprinderea manifestătii puterii primitive)
Dă si dumneata odată cu pumnul în viată …(transcedenta)
Tema misiunii poetice este ,din nou,dezbătută în poezia Imn cuvintelor.
Ce zi liberă,ce loc exact!
În apele dulci ale limbi…i
Si păstrăvi în fiecare cuvânt depunând icrele
De dragul unei istorii cinstite,ca pacea dintr-o limbă scrisă.
Tot în acest poem-imn,poetul Gelu Ciorici Sipote dezlăntuie,contrar discursului său epic, uneori idiomatic,alteori jargon stradal,dezvoltă figurile de stil clasice,pe echilibrul de balansoar ludic ,dintre real si abstract. Întâlnim frumoasele metonimii ,catahreze,figuri literare ,precum:
Galbenul lucrurilor dulci ca somnul;
drumul de la pat la bucătărie (trece prin)…”ce mai faci”;
vine una care trăieste automat în lucruri:
bate în usi noaptea si cântă;
istorii de ceară necesare ca sarea si…deliciul;
femeile –mici glorii cu mâinile rosii,crăpate,grele,zilnice
haine inelare de vierme
Nu trebuia s-o vezi pe Maria,poem-descântec,poem-litanie,ne aminteste de „femeile” lui Gelu Naum:
Nu trebuia s-o vezi pe maria vreodată
Cum îsi purta usor înserarea
Umbra-i de vară alunecând pe fereastră
Ti-a aprins întristarea
Maria n-a fost decât o icoană de sare
Pe umerii ei erau biserica ,un înger vesel si apa,
Pe peretele dinspre răsărit lumea văruia o pată
De aceea n-ar fi trebuit s-o vezi pe maria vreodată
Îmbinate fiind apodicticul negativ si circumlocutiunea.,până dincolo de postmodernitate.
Cartea are postfata intitulată:Un poet care deformează tăcerea,semnată de poetul Simon Ajarescu: „Autorul acestei cărti are judecăti fluide,efluviale.Pentru Gelu Ciorici Sipote,realitatea urlă de existentă”
De asemenea, în post-post-fată, întâlnim exegezele-eseu,ale unor scriitori cunoscuti:
Nicolae Paul Mihail,semnează „Viata ca o repetitie”;Carmen Racovită,”Să te desenezi linie,bastonas,codită ,vocală,punct”;criticul renumit Dan Cristea Enache”Cuvinte în libertate-Carte de muncă”
Gelu Ciorici Sipote trebuie citit pe îndelete,cu acelasi interes din care ne înfruptăm setea si foamea existentială a cuvântării.Fiecare dintre noi este o aspiratie la libertate. Din cauza celor din preajma noastră.Acesta este îndemnul poemelor poetului de mine lecturat,azi ,în săptămâna Rusaliilor ,2015-06-06.
|
Ioan Toderită 6/7/2015 |
Contact: |
|
|
