Si prin urechea acului se poate vedea cerul
Soarele apune rosu deasupra râului … Umbrele întunecate se răsfrâng pe oglinda apei înfiorate de vântul ce revine sporadic, mângâindu-le. Este o seară frumoasă de aprilie si mă bucură ecoul pasilor nostri ce răsună pe podul pietonilor. Silueta elegantă din fier forjat a fost ridicată în 1868 unind malurile fluviului Main, facilitând astăzi trecerea spre muzeele citadelei. Simtim cum ritmul nostru se încetineste sub cupola ciresilor japonezi. Baldachinul roz ne primeste cu zumzetul festivalului Sakura. Îti fredonez melodia veche japoneză „Binecuvântarea ciresului“ si-n zâmbetul vocii mele se ascunde sunetul îndepărtat al unui Shamisen, un instrument japonez adus din China la jumătatea secolului al XVI-lea. Mă văd lovind cu un plectru de fildes în forma unei frunze de ginkgo cele trei coarde ale acestui „benjo“ din orientul îndepărtat, instrumentul fiind numit si sanghen („trei coarde“). Cutia de rezonantă este mică si era în acea perioadă acoperită cu piele de pisică sau câine. Curtizane gratioase intonau „cantecele scurte“ (kouta). Mă înfăsor în chimonoul gheisei fotografiate în anul 1860 de Felice Beato, fotograf venetian, unul din primii fotojurnalisti ce au documentat atât actiunile militare cât si viata din Orientul îndepărtat ...
Gândul ne este încă la tablourile expozitiei tocmai vizitate, „Monet si începuturile impresionismului“. Ce interesant împleteste istoria! Constructia podului „Eiserner Steg“ din Frankfurt am Main se suprapune cu evenimente simultane ce au pregnat acei ani, punându-si amprenta în viata culturală neîncătusată în timp si spatiu, deschizând si drumul unui nou stil de a picta, impresionismul. Uneori sunt detalii aparent nesemnificative ce permit aparitia noului. Folosirea inelului de metal pentru a lega strâns mănunchiul de păr al pensulei a făcut posibilă miscarea rapidă pe suprafata pictată. Inventându-se în anul 1841 tuburile cu vopsea, nu mai era necesară amestecarea pigmentilor în creuzetele asa de greu de împachetat într-o geantă de voiaj.
Pictura în aer liber – practicată de renumita scoală din Barbizon alcătuită din pictorii care se întâlneau în pădurea Fontainebleau – a devenit practicabilă si datorită constructiei căii ferate în anul 1849. Adun în gând bucătile de mozaic colorat ale timpului.
Deschiderea Japoniei sub presiunea comandorului american Matthew Perry care ajunge cu asa numitele „corăbii negre“ în 1853 până în acele tinuturi pătrunse de misterul unei lumi inaccesibile până atunci lumii occidentale, crează o punte între culturi. Jurnalul artistului Fuchibe Tokuzō, întitulat Ōkō Nikki (Jurnalul unei călătorii în Europa), scris în 1862 contine un buchet de informatii privitoare la dificultătile inevitabile născute în procesul de cunoastere reciprocă. Artistul îsi descrie trăirile în Paris, Londra, Berlin, Sankt Petersburg si în alte capitale europene. Nu este singurul jurnal scris în această perioadă de membrii diferitelor delegatii japoneze ce călătoresc prin Europa. Ichikawa Wataru, de exemplu, îsi notează în jurnalul său „Însemnări în voie despre călătoria în Europa ale unei muste pe coada calului” impresiile de călătorie din Paris, Haga, Birmingham, Berlin si Sankt Petersburg. Este descrisă atât multimea curioasă adunată să îi vadă pe cei sositi din Orientul indepărtat precum si decorul camerelor de hotel, peisajele parcurse, autorul făcând comparatii între Marsilia, Paris si Japonia natală.
Războiul franco-prusac numit si Războiul din 1870 s-a terminat cu pacea de la Frankfurt încheiată la 10 Mai 1871. Conform tratatului de pace, Alsacia intră din nou sub controlul german. Impresionistii nu tematizează războiul. Monet se refugiază în acest timp la Londra reîntorcându-se în Franta prin Olanda abia la sfârsitul războiului. În acesti ani tehnica fotografică se dezvoltă prin folosirea plăcilor fotosensibile, utilizându-se apoi în acest scop si hârtia, ceea ce va avea ca si consecintă răspândirea fotografierii peisajelor si a portretelor. Peliculele fotografice neclare vor inspira impresionistii care se aflau deja la răscrucea unui drum nou în urma întâlnirii cu gravurile si stampele japoneze.
Edmund de Waal îsi începe povestirea în romanul „The Hare with Amber Eyes“ în Parisul de după Războiul din 1870-1871. Istoria familiei Ephrussi este relatată prin intermediul unei colectii impresionante alcătuită din 264 de Netsuke, mici obiecte de artă traditională japoneză, „catarame“, gingase piedici de fildes, lemn sau lut care împiedicau alunecarea micilor traiste ce tineau loc de buzunare pe corzile chimonourilor. Este începutul schimbului cultural între Occident si Japonia. Parisul este fascinat. Impresionistii se lasă inspirati de imaginile care nu încearcă sa redea în mod fotografic realitatea, ci descriu caractere, aspecte ascunse în spatele aparentelor.
Ne tinem de mână pe podul ce ne leagănă în impresiile noastre si ne propunem să sărbătorim cândva în viitor Sakura, simbolul frumusetii feminine, simbolul frumusetii efemere … Vom bea sake în timp ce cântăretii – care în vremuri nu prea îndepărtate erau în marea lor majoritate orbi – vor lăsa să răsune corzile instrumentelor.
Plimbarea cu tine m-a dus departe ... foarte departe … si desi nu am fost încă în Japonia, pot afirma asemeni înteleptilor japonezi:
„Si prin urechea acului se poate vedea cerul“ ...
|
Julia Henriette Kakucs 6/4/2015 |
Contact: |
|
|
