Răspuns la ancheta : Canada in viata noastră
Am aterizat în capitala Canadei în mai 1987, cu două valize, 200 dolari, diploma mea universitară si cunostiinte solide de franceză si engleză.
Fusesem împiedicată să părăsesc România de propria mea familie, bineînteles hărtuită de securitate si mi s-a dat drumul de a pleca legal numai după ce am făcut greva foamei.
Profesional vorbind, în România mi s-a închis orice portită de a continua să studiez la terminarea facultătii, cînd am primit o bursă de doctorat la Sofia în Bulgaria. Aveam sindromul paradisului interzis, ca orice tînăr voiam să călătoresc si să descoper cu ochii mei lumea, ceea ce nu era posibil în comunism.
Am întîlnit un cetătean canadian care m-a cerut în căsătorie telefonic, nu acasă, pentru că nu aveam voie să îi dau numărul de telefon de la institutia unde lucram.
Acest telefon a declansat o serie de evenimente dramatice în viata mea: mi-am pierdut serviciul, mi s-a confiscat apartamentul, am devenit o paria a societătii iar cumnatul meu îmi propunea o internare la spitalul de psihiatrie.
Ajunsă în Canada, am reusit să îmi întemeiez o familie, să am o carieră strălucită în învătămînt, unde am predat timp de 25 de ani si m-am pensionat. De asemenea am reusit să văd lumea si să fiu liberă. Am îmbrătisat voluntariatul si m-am implicat în comunitatea românească. O altă descoperire a fost sindicalismul, care tine de personalitatea si temperamentul meu judiciar.
Pentru a contracara sentimentul de dezrǎdǎcinare m-am implicat în comunitatea românească din Kitchener-Waterloo si am devenit un ambasador al culturii românesti. Canada este o tară de vis, democratică, unde mi s-au respectat toate drepturile si libertătile ca cetătean, iubesc natura si multiculturalismul canadian.
|
Paulina Popescu 6/2/2015 |
Contact: |
|
|
