Rolul familiei in formarea personalitătii
Familia, scoala si alte microgrupuri sociale (strada, cartierul, grupul de prieteni), constituie medii de viată cu ponderi diferite de influentare asupra copilului. Comportamentul acestuia nu poate fi înteles, decât totalizând ansamblul acestor influente.
Privită ca nucleu social, familia este prima care influentează dezvoltarea omului, punându-si amprenta pe întreaga sa personalitate. Cea dintâi scoală a omului a fost si rămâne familia. Familia este considerată colectivitatea socială cea mai potrivită pentru formarea omului, deoarece îi oferă modelele rolurilor sociale pe care le are de îndeplinit în functie de sex, vârstă si pregătire.
În prima copilărie, semnalăm ca fiind mai importantă relatia dintre mediul familial si dezvoltarea limbajului. Calitatea modelului lingvistic pe care îl oferă copilului membrii familiei, în special mama, influentează dezvoltarea gândirii acestuia.
În perioada scolarizării, randamentul la învătătură va depinde în mare măsură de posibilitatea oferită copilului de a învăta anumite lucruri din ambianta familială si din diferitele împrejurări de viată din afara acestuia, în care va fi pus în mod constient de părinti (petrecerea vacantelor în medii naturale diferite, vizite la muzee, expozitii, vizionarea unor spectacole, lecturi, etc.).
Foarte importantă în formarea atitudinii fată de muncă este puterea modelului pe care părintele îl oferă în această directie. Motivatia învătării depinde de atitudinea părintelui fată de viitorul copilului, de pregatirea lui pentru profesiune, de orientarea lui justă în alegerea acesteia.
Actul educational, la nivelul familiei, trebuie să-si asume răspunderea de a îmbina permanent sfera de viată socială cu procesul intentionat pedagogic. Secretul eficientei educatiei familiale constă tocmai în modul în care părintii realizează aceasta, adică dacă o fac constient sau spontan. Actul educativ la nivelul familiei are marea calitate de a izvorî din contextul vietii si a se efectua în actiunile de viată ale membrelor ei.
Socializarea copilului în familie, pregătirea lui pentru integrarea în viata socială se desfăsoară corelat cu procesul formării personalitătii. Conditionarea socială a personalitătii este o teză care se impune cu rigoare axiomatică, de aceea nu insistăm asupra ei, chiar dacă nu subapreciem rolul echipamentului ereditar.
Formarea personalitătii este un proces care se continuă pe toată durata vietii, dar bazele se pun înainte ca scoala si alte institutii educative să intervină în mod intentionat în această directie. La vârsta când copilul începe scoala, el a învătat deja din cadrul familiei, din inter-relatiile membrilor ei, cum să reactioneze la unele cerinte inevitabile ale vietii în colectivitate, cum să controleze, să pună frână anumitor dorinte. Asadar, prima formă de socializare, cea mai simplă, se referă la totalitatea normelor de conduită pe care societatea le transmite noilor generatii prin intermediul familiei.
În patrimoniul cultural al fiecărei civilizatii, s-au acumulat nenumărate norme de viată, nenumarate valori culturale, care se transmit de la o generatie la alta prin intermediul familiei. Acumulările si schimburile rapide care se produc în actuala societate nu mai pot fi transmise familiei fără ajutorul institutiilor specializate, mai ales dacă tinem seama de faptul că, în urma solicitărilor multiple la care sunt supusi părintii, căminul rămâne foarte mult timp fără prezenta lor. Cu toate acestea, până la vârsta de 6-7 ani, familia realizează destul de mult în domeniul educatiei. Chiar si după începerea scolarizării, nu se renuntă la aportul ei, deoarece are o influentă covârsitoare asupra formării copilului. Astăzi, mai mult ca oricând, familia este constientă de posibilitătile imense ale scolii de a oferi copilului o gamă largă de roluri sociale, o experientă mult mai competentă de viată. Dezvăluirea lumii în fata mintii si ochilor copilului este mai ales atributia scolii; dar să nu uităm că primele roluri sociale copilul le învată în familie.
Punerea bazelor personalitătii în cadrul familiei este determinată de necesitatea psihologică fundamentală a acestei vârste de a se atasa afectiv de persoana adultă. Adultul iubit devine un model pe care copilul îl imită docil în toate manifestările lui. El va imita în acest fel toate rolurile sociale care le joacă adultul. Se stie, însă, că aceste roluri sunt structurate diferit de la individ la individ. Personalitatea se creează diferit, pe baza a ceea ce mosteneste si a ceea ce experimentează din chiar primii ani de viată. Dar faptele de viată nu sunt comune tuturor membrilor societătii. Trăsăturile caracteristice persoanelor dintr-o anumită comunitate socială, dintr-o anumită tară îsi au originea în familie; asa se explică diferentele culturale ale personalitătii la nivelul natiunilor.
În procesul de formare a personalitătii, scoala continuă ceea ce a început familia, dar se poate să si răstoarne ceea ce aceasta a pus la temelie prin înlocuirea modelelor oferite de familie cu altele noi, uneori total opuse. Aceasta se întamplă atunci când, din diferite motive, familia nu constituie un mediu educativ, când anumite carente în structura interrelatiilor ei, dar, mai ales, metodele ei de educatie, o transformă într-o comunitate generatoare de climat favorabil deviatiilor comportamentale. Din fericire, sistemul educational democratic poate corecta multe lacune ale personalitătii create de familie.
Pe măsură ce creste, copilul simte nevoia să iasă din cercul restrâns al familei pentru a învăta si alte deprinderi sociale de care va avea nevoie ca adult, si, mai ales, pentru a-si satisface anumite nevoi psihologice care apar odată cu vârsta. Dintre acestea, cea mai importantă este cea de experimentare a rolurilor în raport cu sexul, în cadrul unor comunităti de aceasi vârstă.
Din clipa în care copilul se atasează unui grup din afara familiei, controlul conduitei lui devine o problemă. Grupurile de adolescenti îsi creează în cadrul lor coduri de valori si norme de conduită proprii, în majoritatea cazurilor diferite de cele ale familiilor din care provin, ceea ce duce la conflictul dintre familie si adolescent. În societatea contemporană, acest conflict este agravat de faptul că, datorită transformărilor rapide prin care societatea trece, se creează o mare deosebire între codul moral al părintilor, format la vârsta când acestia au fost si ei adolescenti, si cel al actualei generatii. În plus, adolescentul are în societatea de astăzi foarte multe si foarte variate posibilităti de a-si petrece timpul liber si, mai ales, de a se informa. Cantitatea de informatie acumulată poate fi, de asemenea, o cauză a discrepantelor dintre generatii.
Dar cea mai importantă problemă de educatie care se pune în procesul formării personalitătii la această vârstă este cea a autoritătii. O personalitate bine orientată, normal educată, este capabilă să-i asculte pe cei cu autoritate, este capabilă să colaboreze usor cu cei din colectivitatea socială din care fac parte, să-si asume responsabilităti si să poată avea, la rândul său, autoritate. Toate aceste aspecte se învată în familie, care pentru a le obtine, actionează gradat, în functie de vârsta copilului (de exemplu, supunerea imediată pe care o pretindem unui copil de 5 ani nu o putem impune unuia de 14 ani). Dacă în perioada de cristalizare a personalitătii, nu există o unitate de vederi si de măsuri între familie, scoală si celelalte micromedii educative; apar fisuri în sistemul educational, care pot duce tânărul pe drumul inadaptării sociale. Concordanta si continuitatea influentelor socializatoare impun familiilor necesitatea cunoasterii stiintifice a specificului fiecărei perioade de vârstă si a rolului educatorului în fiecare din aceste perioade.
În majoritatea cazurilor, părintii nu stiu când sfârseste si când începe o nouă perioadă în cresterea si dezvoltarea copilului, iar valorile, caracteristicile si exigentele fiecărei vârste sunt rigid întelese, fapt care duce la conflict în cadrul familiei.
Climatul conflictual din familie împiedică procesul normal al formării personalitătii. În clipa în care tânărul revendică dreptul de a răspunde de propriul său viitor, familia nu trebuie să se opună. Prelungirea fortată a statutului si rolului de copil împiedică integrarea socială normală a adolescentului.
Reamintind că prima scoală în care începe formarea copilului (adultul de mai târziu) este scoala familiei, tatăl si mama sunt primii educatori pentru acesta. Iar dacă mediul este si crestin, cu atât mai mult; formarea va îmbrăca noi valente din punct de vedere al caracterului pentru că omul crestin poate reprezenta omul-etalon, atât pentru biserică, cât si pentru societate, în ansamblul ei. Elevul crestin poate, prin exemplul propriu, să-si ducă această misiune ca o parte componentă a caracterului propriu, dezvoltându-si o personalitate complexă si, din acest punct de vedere, pentru că Dumnezeu care este ideea de pretuire, respect, corectitudine, intervine într-un mod cât se poate de pozitiv în evolutia oricui Îl acceptă neconditionat.
În lumea de azi, elevul crestin trebuie să stie să fie selectiv având în permanentă ca tel împlinirea binelui. Sfântul Apostol Pavel îi spune lui Timotei: „Nimeni să nu dispretuiască tineretile tale“ (I Timotei 4, 12) ceea ce ar trebui să impună înainte de toate, ,,propriul exemplu”. Sigur, dificultătile sunt inerente, dar acelasi cuvânt din cartea de căpătâi a omenirii, Biblia sau Sfânta Scriptură, aduce asigurarea neândoielnică: „Îndrăzniti, căci Eu am biruit lumea“ (Ioan 16, 33).
Frumusetea caracterului crestin depinde clar de ceea ce semănăm în inima noastră; dacă semănăm respect si tot ce înseamnă buna conduită pentru o cauză nobila, supremă, sfântă, atunci caracterul nostru se va dezvolta cu sigurantă cu asemenea trăsături. Dimpotrivă, dacă semănăm negativism si tot ce implică neconcordantă cu principiile crestine, în multiplele sale forme, caracterul va cunoaste o dezvoltare cu asemenea trăsături, umbrind chipul lui Hristos: ,,Nu vă înselati: Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit. ... Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească …; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viată vesnică" (Galateni 6,7-8).
Aplicând asemenea valori, având ca model demn de urmat modelul Mântuitorului si totodată punerea la îndemâna elevilor, în cadrul scolii a unor cunostinte teologice, istorie a religiilor, ca si functie informativă, dar si de transpunere în fapte, ca functie formativă, convinsi fiind că o societate dăinuieste în timp prin valoarea credintei, devenim si împlinitori ai Cuvintelor Lui: ,,Lăsati copiii să vină la Mine, că a unora ca acestia este Împărătia cerurilor”, (Matei 19, 14).
|
Pr. Radu Botis 6/1/2015 |
Contact: |
|
|
