Călusul, dans terapeutic stravechi.
Călusul este un dans magic jucat în exclusivitate de bărbati, dans care există dintotdeauna la geto-daci, străbătând secolele, ajuns până în zilele noastre. Jucat pe întreg teritoriul locuit de români, inclusiv în Macedonia, Călusul este relevant pentru ceremonialul magic-terapeutic de alungare a duhului bolii.
Azi, el se joacă în două variante:
- călusul de dans
- călusul de (după) obicei, adică traditional.
Pentru noi prezintă interes cel de-al doilea, care din punct de vedere etno-medical este sursă si tezaur, adevărat depozit bioenergetic, are putere tămăduitoare.
Prima referintă cu privire la Călus o găsim în scrierile lui Dimitrie Cantemir, domn al Tării Moldovei în secolul al XVIII-lea, ulterior si în alte numeroase studii.
Se stie că acest dans magic, este un dans ritual care are puterea de a atinge forte benefice nevăzute care ajută la la vindecarea celor bolnavi. Dar cum din momentul amăgirii Evei de viclenia sarpelui, binele este în permanentă pândit de rău, jucătorii se tem de fortele răului, de zânele rele, de ielele din Carpati, de Necuratul, de Nefârtatele, despre care sunt multe basme si povesti populare românesti care ne-au încântat copilăria. Pentru a preîntâmpina, pentru a îndepărta fortele răului, călusarii trebuie să depună un jurământ pe care îl păzesc cu sfintenie.
Iată câteva mărturisiri ale unui vătaf ( sef al călusarilor) din Crăciunei, judetul Olt: G M (60 de ani): ceata călusarilor se constituie cu câteva luni înaintea datei când urmează să fie jucat ( dată variabilă în functie de data Sfintelor Sărbători de Pasti, cu sase săptămâni mai târziu, la Mosii de vară). Numărul călusarilor trebuie să fie fără sot. În ajun de Rusalii (Mosi) mergem la hotare ( intre sate)si depunem jurământul. Printre altele, ei jură să nu se despartă cel putin nouă ani, dar în general cine începe să joace călusul nu se mai desparte de el toată viata. Vătaful rămâne până la adânci bătâneti, el neputând părăsi ceata ca ceilalti. În seara când se depune jurământul, călusarii ridică si “steagul” călusului, constituit dintr-o prăjină înaltă de 3-4 metri, în vârful căreia se leagă spice de grâu, frunze de nuc, pelin, usturoi, (plante magice) care contin uleiuri volatile plăcut mirositoare sau calmante cu reale calitati antimicrobiene si un prosop. Vătaful cunostea o adevărată medicină populară pe care o folosea mai apoi în descântece.
Stegarul – cel care poartă steagul - nu dansează! El stă în spatele călusarilor si leagănă steagul de la stânga la dreapta si invers, deasupra călusarilor in timpul dansului. Tot grupul, cât durează sărbătorile au grijă de steag sa nu cadă, deci să rămână mereu în pozitie verticală.
Se cunoaste că în pozitie verticală, lemnul favorizează comunicarea cu energiile telurice, scurgerea energiilor negative Dacă ar cădea steagul, ceata călusarilor s-ar sparge, s-ar desfiinta. Este un motiv în plus, alături de repausul sexual care este obligatoriu pentru cresterea performantelor energetice, să nu mai doarmă decât într-un loc sigur “ în carantină”. Tot în seara depunerii jurământului se aprind cărbuni si tămâie si se taie o gaină neagră, pe care o manâncă cei din ceata călusului. Începând cu acestă seară, ei rămân împreună si mănâncă ceea ce primesc de la gospodari. Călusarii sunt însotiti de lăutari, care depun si ei jurământul ( confirmat de Constantin Alexandru- cobzar din Optasi)
În aceeasi seară se execută câteva jocuri ritmate pe muzica specifică si nuantată a călusului, mai lentă sau rapidă, care impune si schimbarea ritmului în pasi rapizi sau lenti.
In timpul dansului, călusarii emit strigăte de tipul: hălai-hălai-hălai-sa (se stie că strigătul reprezintă o eliberare de energie negativă cumulată în corp, prin urmare are rol purificator).
Costumele călusarilor sunt de fapt costume populare traditionale românesti ( pantaloni strânsi pe coapse si cămăsi albe, purtate peste pantaloni, strâse cu o curea lată, în picioare opinci, iar pe cap o pălărie) la care se adaugă: clopotei la opinci, mărgele la pălărie si centură, ornamentate din care pornesc niste bete ( centuri , tesute din lână, si anume, culori folosite din antichitate: rosu, galben si albastru care se regăsesc în drapelului României – sau bete multicolore) care se încrucisează în fată si în spate. Despre culorile, formele geometrice cusute pe cămăsi precum si simbolurile lor aflăm mai multe din limbajul artistic descifrat de Nineta Crainici în volumul recent apărut despre Structura bioenergo-informatională ca putere de mentinere a sănătătii si din lucrările semnate de Ioana Crisan.
Personajele principale ale cetei sunt: vătaful (seful călusarilor) si mutul.
Vătaful are calităti deosebite si este cel mai bun dansator. Al doilea ca importantă după vătaf, este Mutul, investit cu puteri magice, care îndeamnă la dans prin semen, dansează comic în contratimp cu călusarii, pe care îi impulsionează cu o sabie din lemn, uneori chiar lovindu-i. Spre deosebire de călusari, mutul poartă o mască si este îmbrăcat în haine ponosite, mai largi si o pălărie bearcă. La brâu îsi leagă un sort ca femeile, sort ce ascunde un fragment dintr-un ram de pom cu lungimea de 30-40 cm si grosimea de 5-6 cm, vopsit în rosu, care prefigurează un falus imens ce se poate vedea din când în când în timpul miscărilor specifice mutului, sugerând concluzia că acest dans este dedicat cultului falic.Acest element ne duce cu gândul la cultura indiană, în care, cultul falusului se practică din vremuri imemoriale până azi. O altă explicatie ar fi că mutul reprezintă pe cel ales de geto-daci să le fie mesager către zeul lor Zamolxis. Din clipa când era ales, tânărul care urma să fie aruncat cu pieptul in sulite, I se comunicau dorintele oamenilor, iar el nu mai rostea nici un cuvânt, rămânând “mut” (ca să păstreze secretul ). Mutul poartă o traistă în care se găsesc plante cu efect magic si terapeutic, ca si la steag (pelin, usturoi, frunze de nuc).
Călusul se joacă în curtile gospodarilor mai cu stare, sau la cei care au un bolnav. La Crăciunei (J Olt) bolnavul este dus la hotare, pe locul unde s-a depus jurământul. La Dăbuleni (J Dolj) Tătărăsti de Sus (J Teleorman) bolnavul este scos în curte. Mai întâi, bolnavului i se cântă o succesiune de melodii si cea la care prezintă cele mai multe semne de înviorare este selectată si pe ritmul ei vor dansa călusarii.
Bolnavul este întins pe pământ. Călusarii îl afumă cu tămâie, apoi dansează în cerc în jurul lui, “pe muteste” adică fără strigături.Muzicantii îi cănta o melodie pe ritm lent.Călusarii sar apoi peste bolnav atingându-l cu călcâiul. Unii, sprijinindu-se pe un picior, cu celălalt fac cercuri concentrice deasupra bolnavului apoi îl ating cu călcâiul. La sfârsit, bolnavul se ridică si joacă hora alături de călusari, aceasta (hora) învărtindu-se de trei ori. Dacă bolnavul nu se simte incă bine, ritualul se repetă si a doua zi. În unele localităti, la capul bolnavului se aduce o oală cu tămâie fumegândă. În timpul ultimelor acorduri muzicale, se sparge oala, simbolizând fuga, destrămarea duhului bolii, după care bolnavul se ridică pe melodia Floricica. Uneori când exista în familie un copil mai slăbut, fără poftă de mâncare,mama îl încredintează unui călusar care joacă hora cu el în brate, iar copilul se “îndreaptă”.
În ultima zi a Călusului are loc ”Războiul călusului”. De data aceasta călusarii nu mai sunt îmbrăcati în frumoasele lor costume ci se travestesc, încât nimeni nu îi recunoaste, realizând un adevărat teatru satiric: unul se îmbracă preoteste, altul ca doctorul, unul îmbracat în negru poartă o mască si o coasă prefigurând Moartea, altul se travesteste în femeie gravidă etc. La acest spectacol participă tot satul. Bineîntes că ei fac tot felul de referiri la păcatele ori proastele obiceiuri ale celor din comunitatea respectivă, care se cunosc între ei, recunosc cu usurintă si aluziile rostite de personajele create ad-hoc, spre amuzamentul si veselia tuturor. De altfel, în special în lumea satului umorul, rîsul de altul a fost totdeauna o metodă de tinere în frâu sau de îndreptare pentru multi. Urmează apoi o masă comună, mare, bogată.
A doua zi după război, călusarii se reîntâlnesc si ”îngroapă ” călusul, de obicei lângă o apă curgătoare, ferindu-se să nu fie văzuti în special de vrăjitoare care ar folosi plantele care au fost la steag, pentru vrăji ( de aceea ele se îngroapă să nu fie găsite)..
Încercând să aflu mai multe despre ”tainele ” călusului, am stat de vorbă si cu ajutorul de vătaf B I din Pădureti judetul Arges, care a impresionat atât prin dabs cât si prin fermitatea răspunsului citez: depunem jurământul, dar despre asta nu scoateti dumneavoastră nimic de la mine! De altfel, secretul călusarilor nu-l stiu decât ei si bine fac că-l păstrează. Eu nu am facut decât să descriu în mare ceea ce se vede si se aude..
Asa au petrecut băstinasii acestor locuri de milenii întrgi la Mosii de vară, Ei nu aveau ziare sau reviste, radio sau televiziune, dar trăiau si trăiesc autentic. Spiritul acestui popor a pendulat între clocotul adâncurilor sale si exprimarea lor omenească, pentru care de multe ori cuvintele se dovedesc a fi sărace în redarea intensitătii unei trăiri. De aceea, pentru evaluare se iau în considerare toate elementele care decurg din manifestarea respectivă ( costumele, cântecele, strigăturile, etc). Cuvintele rare pe care le întâlnim în limbajul popular nu coboară, ci dimpotrivă, înaltă frumusetea expresiei, pentru că poartă în ea informatia permanentei etnice.
S
Călusarii
Auzi cum trec, coboară dinspre daci
Cu pasii lor împletiti in memoria ierbii
Cu glasurile lor cărări de amurguri si zări
Nici un vuet de luptă nu se aude pe creste
Nici un fosnet…
Doar pacea răsfrantă-n răsini
Ceata din trupuri se risipeste
Din sceptrul cântecului răsar lumini
Se dezlantuie dansul!
Aripi nevăzute le cresc dintr-un clocot
Furtuni de ropote calea-si deschid
Sub tălpile lor arcuiesc nemurirea
cu bâtele lor opresc vântul uimit
Ce ascultă si vede minunea
Cum ei
din ciomege fac punti si cai năzdrăvani
Cu care zboară spre hotare zeiesti
Pe fruntile lor luminate un râu
Curge în valuri împărătesti
ca lanul de grâu
dat in copt
Pletele galbene-n joc
Da!
Ei sunt cu noi dintotdeauna aici
Cu pietrele, opaitele, altarele
Baladele îmiresmate cu dor
Doinele izvodite din lacrimi
Reintrupate in cuvinte
Graiul…
Cu dansul acesta unic, bărbătesc
In care chiar si clopoteii râd si cântă
Din timpuri imemoriale strămosesti
Spre care gândurile în hore strălucesc
Esenta n-a pierit, ea se păstrează
sub jurământ,
în ritmul triumfal sărbătoresc!
Vatra
Stăruitor, de neclintit
Rămâne-n minte forma vetrei
Căldura ei necontenit
Te urmăreste
Miros de pâine proaspăt coaptă
De sub stergar curat, cusut
Cu flori de câmp
În nări îti năvăleste.
Întâi răsare forma vetrei
Apoi grădina fermecată
Cu pomii, clăile de fân…
Din lunca vesnic verde
Care, în fiecare vară
În noptile de vrajă
Găzduieste
Zei si fauni.
Prin miristi, mii de greieri
Exaltati sub razele lunii
Fac aerul vibrant
Până-n urechea ta
Cel care pornesti pe cărările lumii
Să-ti împletesti pasii cu fosnetul
Îndrăgostit de vânt si alergare.
Când singur te vei crede
Între oameni
Întoarce-te aici, spre neuitare
La matca izvorului tău
Generator de energii astrale.
Pulsând spre înăltare.
Intră si în biserica din sat
Unde ai fost botezat
Aminteste-ti!
De înger însotit, te-ai crestinat,
Revino!
|
Elena Armenescu 5/29/2015 |
Contact: |
|
|
