„Zăpezile copilăriei” o carte de apreciatul cântăret de muzică usoară Cornel Constantiniu
Depărtarea în tăceri si meditatii, simbolistica gestuală combinatorie cu privirea în adânc, fulgerătoare surâsuri, cu decodarea la prieteni, fără schimbarea de sens pentru că sunt dintotdeauna aceleasi, iar prietenii aceiasi, rostiri rare, soptite… acestea-s restituirile comunicării verbale de care se bucură azi, resemnat în contemplatia amintirilor si-n iubirea din jur, apreciatul cântăret de muzică usoară Cornel Constantiniu, artist ce zămisleste legendei nimb, iar vietii care l-a luptat din toate directiile, o statuie a răbdării!
Consolarea vine cu persistentă de la efluviile iubirilor cu putere biruitoare. Pe artistul Cornel Constantiniu l-au iubit, îl iubesc si-l vor iubi toti. Ce n-a agonisit în niciun chip, într-o viată artistică aurorală si o viată personală zguduită necrezut de puternic si continuu, sunt dusmanii, ceea ce a reusit prin marele pret de investitură a propriei omenii si farmecului propriu artistic sunt prietenii! Multi si fideli! S-a văzut aceasta pe 23 mai (2015), când si-a lansat la Bookfest, Bucuresti, cartea autobiografică „Zăpezile copilăriei”.
„Zăpezile copilăriei”, o carte ca o inimă...
O carte ca o inimă! În ea e o proiectie microcosmică a vietii sale întregi, de până azi, cu pulsatiile fenomenalelor trăiri de cântec si spectacol, cu torentele răvăsitoare năvălite asupră-i, în fata cărora alt dig nu a fost decât spiritul. Cu toate acestea, cartea nu are lacrimi, ea evocă demnitatea nobilă si rezistenta barajului la piept cu valurile vietii. Îi este dedicată fratelui geamăn, Mircea, care s-a stins, nelăsându-l însă singur, pentru că gemenii nu se despart niciodată! Doar că azi, împreună cu artistul e un vis de frate, o iubire de frate, un dor de frate, o umbră a lui, o atingere a umbrei acesteia de umbra inimii artistului, de ochii săi, de constiinta sa, de visul său, de diminetile si serile lui, de perna lui, de amintirile toate, ale sale, de ecoul cântecelor...!
„Zăpezile copilăriei”! Inspirată metaforizare a unei vieti pline de poveste, cu infinite mergeri oprite si repornite pe infinite drumuri. Viata artistului a fost si este o zăpadă. În sensul de alb si pur, nu în sensul de frig; în sensul de troian de aspiratii si izbânzi, în sensul de ninsoare cu gânduri, de viscole cu amintiri! E făptuită de Editura Pro Universitaria, această veritabilă lucrătoare de cărti ce face restituiri de patrimoniu, de ani buni, scotând opere de seamă cu si despre artisti de blazon al muzicii usoare românesti, îmbuchetati în Colecia „Artele Spectacolului”. Directorul ei, Marian Bârgău merge cu pasi de explorator prin această lume cumva specială, a artistilor si este azi un redescoperitor al continentului de sub zăpezi, continentul muzicii.
Prietenii dintotdeauna...
I-au fost alături artistului Cornel Constantiniu numai si numai prieteni - nu toti, unii nevenind, stie din ce cauză, fiecare dintre ei. Cel care l-a prezentat la spectacole fără număr si fără uniformitate decât numai cu splendoarea spectacolelor de altădată, Octavian Ursulescu, nu putea să lipsească, si n-a lipsit, desi imediat după eveniment a trebuit să alerge contra-timp spre a participa la Zilele Culturale ale Bârladului, editia a XXX-a, în cadrul proiectului „Ultimul romantic”, eveniment la care au cântat Alexandru Jula, Gabriel Dorobantu, Ileana Sipoteanu, Alexandra Canareica... Oana Georgescu, realizatoare de evenimente care sunt ca averea adunată din putin câte putin, fără irosire, a fost de asemenea participantă la evenimentul lansării, fiind si direct implicată în proiectul acesta de restituiri culturale în care se încorporează si cartea autobiografică a artistului Cornel Constantiniu.
Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Dorin Anastasiu, Natalia Guberna, Petre Geambasu, Dani Constantin, Paul Enigărescu, Silvia Dumitrescu, Silvia Chifiriuc, Rodica Elena Lupu, Andrei Partos, Daniel Gheorghe, Anna. Marin Moraru, sotia sa, reputat om de radio, Lucia Popescu-Moraru, Camil Petrescu (fiul marelui scriitor), Daniela Imre (văduva renumitului dirijor, instrumentist si compozitor Alexandru Imre), Octavian Iordăchescu (important om de radio si tv, azi producător).
.. au surâs si au lăcrimat în suflet, lângă sufletul încărcat de bucuria împlinirii cărtii artistului Cornel Constantiniu. Iese, asadar, la lumină, o operă livrească autobiografică, o iubire, o pildă, câteva pagini de istorie a muzicii la care a muncit si căreia i s-a dăruit un artist exceptional: Cornel Constantiniu! Filă cu filă, rând cu rând se descoperă si redescoperă în ea vieti si destine unite, tangente sau paralele într-un moment de viată ori în întreaga viată cu viata si destinul artistului Cornel Constantiniu.
Vieti, melodii, destine, într-o carte...
E o carte din care răzbate glasul vibrant si sensibil al artistului Cornel Constantiniu, în care-si dau întâlnire melodiile unei vieti si viata unor melodii. E un glas răpăind ca o ploaie de lacrimi, desi, artistul nu scrie cu ele, fiecare lacrimă fiind o insulă din oceanul sufletesc, ivită pe crestele valurilor, adesea, prea adesea, spre a umple retorta destinului său! Fiecare melodie a lui Cornel Constantiniu e cuprinsă de artist în sufletul său ca un văzduh, fiecare vibratie din voce poartă umbra inimii sale, nepacea vietii cutreierătoare prin întinsa lume a gândului. Glasul lui Cornel Constantiniu e un creuzet în care se combină si ard cu flacără albastră taina si tăcerea, calmul si tresărirea, întunecarea si însorirea, veacul si clipa, iubirea si patima, văzduhul si pasul, firul si claia, rana si alintarea! „Eu sunt un trubadur”, „N-ati văzut o fată ?”, „Nimeni nu e singur pe pământ”, „Unde esti, fericirea mea?, „Aminteste-ti mereu”… si multe alte melodii sunt transfigurări melancolice, laviuri pe portativ, în tonurile vietii lui Cornel Constantiniu.
Romantice drumuri sunt străjuite de urme, cumpene si meandre în viata artistului Cornel Constantiniu, desfăsurată în filele cărtii, de multi ani atât de deteriorată încât cuvintele sale sunt îngăimate uneori. Îl devastează boala, aceasta-i este Golgota! Nu mai urcă pe scenă, iar aparitiile la televizor sunt din ce în ce mai putine. Micile si marile umpleri ale paharului cu amarul sau extazul, cu fascinatia sau dezamăgirea, cu vinul înveselitor, uneori, au răbufnit. Bolnav, descoperă acum la viată culori, lumini si umbre nestiute. Îi visează si îi simte pe fratele său geamăn, pe mama sa, stinsi amândoi, nu de mult, pe Dan Spătaru, Aurelian Andreescu… Real, trist, zguduitor! Viata îl biciuieste năprasnic! Trăieste în conditia si solidaritatea multor artisti români, în această patrie obosită si secată de răbdare. Pierde si recâstigă cu fiecare zi curajul luptei cu viata! A făcut două operatii pe creier, de dificultate la limită cu supravietuirea.
Într-o incredulă dovedire că nenorocirea nu vine niciodată singură, fratelui său geamăn, Mircea, vitele unui cancer cu evolutie galopantă i-au sfâsiat trupul în numai cinci luni! „Cersetorul” bolnav de Parkinson trăieste, rezistă si biruie, iar „Printul” care părea sănătos a fost secerat de moarte! „Rangurile” acestea le primiseră fratii Constantiniu în urmă cu multi ani, la „Teatrul de Comedie” unde au jucat cu mult succes, împreună, în piesa „Print si cersetor”, fiind apreciati chiar si de maestrul Radu Beligan, directorul de atunci al Teatrului.
Cei doi frati gemeni semănau atât de mult încât până si mama lor îi confunda uneori. Copilăria nu le-a fost tocmai însorită, dar drumul artistului Cornel Constantiniu a fost înstelat de sunetul muzicii si întrucâtva a fost neted, până în ziua răpunerii de boală. A iubit si slujit muzica usoară care i-a poleit numele, nelăsându-l unul oarecare pe un act, ci unul în istoria spectacolului muzical. A absolvit actoria la clasa Fintesteanu, unde a cunoscut-o pe cea care îi va deveni sotie si îi va fi alături de atunci până azi, Domnita, studentă, de asemenea, la aceeasi facultate. Au împreună doi fii, pe Alexandru si Mihai. Alexandru are patruzeci de ani, este inginer de calcul, cu doctorat în Germania si, la rândul său e tată a doi copii: Paul, de trei ani si Ana, de un an; Mihai, cel de-al doilea fiu al său are treizeci si trei de ani, a studiat, a lucrat si lucrează în ramurile artelor vizuale. Are un băiat de doi ani, pe care îl cheamă Artis.
Cornel si Domnita Constantiniu, ziditori de statornicie
Mai sunt doi ani si sotii Constantiniu vor serba jumătatea unui veac de fericire si patimă. Împreună au fost învredniciti a apăra legământul de iubire la bine si la greu, o viată de om! Nu sunt pretutindeni unite două inimi încărcate de harurile artei scenei, nici devotate deopotrivă, familiei. Inimile sotilor Constantiniu, însă, sunt inimi în care e zidită statornicia! Într-un impas al familiei, când apare ceva de neînteles, trebuie să dovedească măcar unul singur că devine mai bun, ca să înteleagă amândoi. Doar asa se poate, pentru că dacă fiecare stăruie pentru dreptatea de partea sa, se culege răsplată cu nedreptatea amândurora. În familia artistilor Constantiniu, greul, suferinta, întristarea au fost si continuă a fi izolate, prin simpla întelegere. Acest har nu poate fi neroditor de iubire, iar iubirea e tot ce are nevoie acum artistul Cornel Constantiniu, în înclestarea disproportionată cu fortele, raportat la om, ale bolii. De aceea rezistă si aflăm mai multe despre aceasta odată cu aparitia cărtii autobiografice „Zăpezile copilăriei”, lansată la Bookfest si pornită azi spre librării.
Gemenii, legături neexplicabile
Mircea, fratele geamăn al interpretului Cornel Constantiniu a trăit într-un spirit mai precipitat. S-a stabilit în Africa de Sud unde s-a ocupat de editat cărti de artă, de publicitate în pictură si grafică, de o multitudine de activităti cu ramificatii în universul artistic, el însusi îmbrătisând artele frumoase. În patria sa de pe „Continentul negru” si-a întemeiat o familie, cu o fată sud-africană si totul părea să fie bine, dar jarul dorului de frate, apoi drama care l-a îngenuncheat pe acesta au dat putere unei boli care l-a învins si pe el. Toată viata trăită departe unul de celălalt a însemnat pentru Cornel si Mircea Constantiniu un dor amar, un plâns mocnit, continuu, o fântână de lacrimi în suflet. Îsi simteau unul celuilalt trăirile. Atunci când îl durea pe unul, îl durea si pe celălalt, atunci când avea unul inima plină de bucurie o avea si celălalt; legătura dintre gemeni nu se poate explica, gemenii se simt si îsi vorbesc fără grai.
Plecarea din tară a însemnat pentru Cornel Constantiniu interdictia de a călători în Occident. Abia după mult timp, în care securitatea si-a exercitat zi si noapte meseria de jivină la pândă, a avut permisiunea plecării la Lisabona, pentru un concert, împreună cu Sile Dinicu si Corina Chiriac. Odată ajuns în capitala Portugaliei, Cornel Constantiniu l-a sunat pe Mircea, care, a doua zi de dimineată, a si sosit la hotelul „Pentahotel” unde era cazat fratele său. Amândoi clocoteau de nerăbdarea regăsirii, despărtirea lor tragică fiind ca despicarea în două a unui arbore. De cum s-au reîntâlnit au si pus la cale o farsă pentru Sile Dinicu pe care l-a sunat Cornel Constantiniu si l-a chemat la el în cameră. Când a sosit i-a deschis usa Mircea, iar Cornel a intrat în baie de unde, când a iesit, l-a înmărmurit pe dirijor, care si-a făcut cruce cu ambele mâini! „Tată, care esti al meu? Că m-ati înnebunit de cap!”, a îngăimat maestrul Sile Dinicu.
Întotdeauna, între fratii Constantiniu a fost o simtire prin puterea iubirii. Au suferit amândoi când s-a îmbolnăvit Cornel, au suferit si atunci când unghiile bolii s-au înfipt în carnea lui Mircea. Au sărbătorit împreună, la 6 aprilie, ziua de nastere, la Cape Town, apoi s-au despărtit, plângând. Presimteau, de fapt stiau că îsi iau ultimul rămas bun, că nu se vor mai vedea niciodată. Mircea a început după aceea să se stingă ca fitilul unei lămpi, clipă de clipă, fără îndoială si din cauza fratelui său care era si el bolnav. Când vorbeste acum despre Mircea, Cornel Constantiniu are glasul sugrumat de suspine si de spasmele bolii.
A trăit incinerarea fratelui...
Sotia fratelui artistului, Patricia a decis ca trupul lui Mircea Constantiniu să fie incinerat, decizie pusă în act la trei zile de la moartea acestuia, la Cape Town. Cornel Constantiniu nu avea cunostintă despre acest fap, dar la momentul ritualului respectiv, ora unu noaptea, a avut arsuri insuportabile la stomac, timp de o jumătate de oră, după care usturimea i-a trecut brusc, fără să ia niciun medicament. Atunci, artistul si-a zis: „acum l-au ars pe Mircea”, si asa era! Cumnata sa, Patricia a confirmat cu precizie că ora corespunde exact.
Doi frati au avut un destin tragic: unul nu a putut dejuca planul mortii, iar celălalt a rămas să sufere, trmurându-i chinuitor mâinile si vocea. Cuvintele nu-i curg, nu au claritate, mersul i-a fost chin, iar acum e ajutat de cărucior cu rotile, corpul îi este rigid, niste căngi trag de el să-l rupă! Functiile locomotorii si verbale sunt totalmente deteriorate, se miscă încordat si tremurând. Un Parkinson galopant, violent îl chinuie uneori insuportabil! Creierul îi vuieste ca marea!
Sotia artistului, Domnita, un om cu multă si minunată căldură sufletească, un om de mare noblete, care veghează si ajută cu întreaga măsură a puterii omenesti înfruntă alătui de artist degradarea valorilor oamenilor de valoare ai României! Într-un sistem sanitar dereglat, marele cântăret, o personalitate magnifică a culturii muzicale românesti este la arbitrariul Casei de Sănătate, ea însăsi bolnavă!
Acesta-i destinul artistului Cornel Constantiniu, pentru care muzica usoară e încă o inimă, după cum si inima artistului, la rându-i, e încă o stea pentru muzica usoară! Inima si steaua sunt destine îngemănate, precum sunt fratii Mircea si Cornel Constantiniu! Un artist suferind si urna cu cenusa fratelui, asezată acum în mormântul părintilor din Cimitirul „Ghencea Militar”! Între cei doi frati depărtarea de acum nu mai este lungă si amară, este suferintă si cenusă!
Să nu-i facem, însă niciodată scrum cântecul, să nu-i preschimbăm amintirea în cenusă!
„...a fost lovit de boală în plină glorie, dar este fericit că publicul nu l-a uitat, că e din când în când difuzat la radio ( vai, din păcate atât de rar, ca toti corifeii «Generatiei de aur!» si mai ales că are pe Domnita, sotie devotată, si o familie minunată. Înconjurat de întreaga familie, ca în imaginea ce încheie această carte, Cornel Constantiniu se simte puternic, pentru că el este, indiscutabil, un învingător”, însemnează în prefata cărtii „Zăpezile copilăriei” coordonatoarea Colectiei „Artele Spectacolului”, Oana Georgescu.
„Ce tineri si frumosi eram”, intitulează în postfata aceleiasi cărti cuvântul său prezentatorul Octavian Ursulescu. „Tot mai sper într-o minune, visând că într-o bună zi voi mai avea ocazia să-l prezint într-un spectacol pe bunul meu prieten, de care mă leagă atâtea amintiri frumoase ale tineretii noastre năvalnice...”, încheie maestrul artei prezentării spectacolelor.
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)
|
Aurel V.Zgheran 5/28/2015 |
Contact: |
|
|
