Rezonante : Un bilet in plus
Auzisem de o conferinta a scriitorilor in Ajax, cu doar doua zile inainte de a incepe.
Nici nu stiusem ca exista asa o conferinta, asa ca m-am uitat pe site. Aflu ca intrarea ar fi cateva sute de dolari, dar chiar si daca esti dispus sa platesti banii, nu ai cui sa-i dai, caci evenimentul era“sold out”.
Trimit totusi un email timid, intreband daca exista poate “un bilet in plus”. Ne pare rau, dar conferinta chiar este “sold out”. Asta e, ce sa faci? Ma resemnasem.
Cineva ma intreaba de ce vreau eu sa ma duc la conferinta scriitorilor de aici? Vreau sa scriu in engleza? Eu gandisem ca indiferent de limba in care scriu, as vrea sa intalnesc scriitorii locali, sa aflu ce si cum gandesc, ce ii preocupa.
Luandu-ma cu treburi urgente si importante, uitasem complet de conferinta lor, cand privesc un email: avem un bilet in plus. Hurray!!! Si mai e ceva, persoana care il are, ti-l da gratis. Really? De ce? Cand mi-l inmaneaza, imi spune ca nu-mi ia bani, dar imi sugereaza sa "Pay it forward" - sa fac si eu un bine cuiva. Zambesc. O clipa am gandit ca aici a lucrat Pronia Cereasca. Am simtit ca Dumnezeu a vrut sa ma intalnesc la clubul de golf cu familia scriitoriceasca largita.
Ma trezesc dis-de-dimineata cu gandul la conferinta, conduc vreo 50 de km de Toroto , poate chiar mai mult si, in mijlocul unor campuri uitate de lume, apare clubul de golf, un colt de paradis.
Trec pe langa niste lacuri, printre terenurile unduitoare de golf, si ajung la locul unde se tin banchetele: o cladire eleganta, cu ferestre uriase. Ma dau jos din masina, unde audiasem muzica simfonica superba, numai sa ma bucur si mai mult de dimineata racoroasa si insorita, cu ciripit de pasarele. Ce splendoare!
Acolo, nu stiam la ce sa ma astept. Nu cunosteam pe nimeni, nu stiam nici numele keynote speakers, nu stiam nici care sunt sectiunile si workshopurile la care se poate participa. Nu stiam nimic. Mi-am dorit doar sa ma intalnesc cu scriitorii . Atat. Sa simt atmosfera. Am intalnit niste spirite libere, curioase, ai caror ochi zambeau, de parca le vedeai licarul interior. Ii vezi de toate varstele, de la unii pensionari care s-au apucat tarziu de scris, pana la unii foarte tineri, care asta si-au visat dintotdeauna. De la cei ce scriu fictiune, sau poate chiar literatura pentru copii si adolescenti, la cei care documenteaza adevarurile istorice. O aborigena scria istoria alor sai – cred ca o transcria pe curat, culegand-o din povestile transmise din gura in gura, pana se mai cunosc. Un tanar inalt, masiv, scria Horror stories. Altcineva vorbea despre meditatie si budism. Altii compuneau de la poezie, la romane de actiune si suspense. Cei mai multi scriau fictiune, dupa dorinta sufletului fiecaruia. O doamna relata chiar ca a simtit ca inspiratia ii era daruita de Sus. Siroiau ideile, curgea inspiratia. Uneori, in lipsa unui calculator, isi scria povestile pe orice, chiar pe hartie de ambalaj, sa nu piarda ideile, asa cum veneau.
Ma intrebam ce au acesti oameni in comun? Asa diversi, si totusi, intr-un fel, atat de asemanatori. Oare ce ii uneste? Inspiratia divina, care le picura in ureche cuvintele magice carora ei nu le pot rezista, pe care trebuie sa le treaca pe hartie, pe curat? Sau poate ca ii uneste o constinta civica? Un scriitor chiar avusese un dialog cu Dumnezeu, in care se intreba, cum de a putut lasa atatea probleme, de la saracie la crima, stress, etc., cum de a lasat omul sa se descurce fara nici un sprijin… la care Dumnezeu ar fi raspuns: dar ajutorul esti chiar tu… Scriitorul, adica. Acela care poarta marile probleme ale omenirii pe umeri, care doreste sa se intrebe ce e important si ce nu , ca apoi sa incerce sa gaseasca raspunsuri la propriile-i intrebari. Cel care imagineaza lumea de maine, venind cu idei inaintea technologiei care sa le sustina, sau care semnaleaza pericole ce se intrezaresc la orizont. Cel ce ne informeaza despre lumea din jur, pastrand echidistanta fata de interesele economice sau politice partizane. Cel ce picteaza o lume mai dreapta, mai buna. Cel care ne invata sa visam. Cel ce, uneori, mobilizeaza fortele creatoare ale societatii, sau inspira mersul ei inainte. Jurnalistul e cel ce scrie prima ciorna a istoriei. Scriitorul este cel ce vorbeste despre suferintele si sperantele noastre, ale tuturor. Este cel ce isi rupe inima in doua, cand, intr-un conflict, vorbeste si despre victima si despre calau.
In scrierile lui ne regasim, copii, sau ne oglindim, adulti sau batrani. In scrisul lui se reflecta si slabicinile, dar si grandoarea noastra. Slova scrisa ne tine de singuratate. Ne face sa radem. Sa plangem. Sa visam. Sa speram. Ne invata sa iubim: sa ne iubim unii pe altii, ba chiar si pe noi insine. Asa cum suntem. Cu bune si cu rele.
Primisem un bilet in plus la o intalnire de suflet. La celebrarea omenescului din noi.
|
Milena Munteanu 5/24/2015 |
Contact: |
|
|
