Mircea Radu Iacoban la 75 de ani
Cu putină si-o mică întârziere din motive independente de mine, doresc să-i aduc un frumos omagiu marelui om al culturii iesene cu ocazia frumoasei sale aniversări si cu sigurantă si a celora ce mă vor citi, transmitând marelui maestru un călduros la multi ani si multă prosperitate, iar conform traditiei iudaice, - la multi ani până la…120 de ani…
Sportul si scrisul ne-a facilat întâlnirile. Onestitatea, nobletea, eleganta si o colegialitatea în atitudine îl caraterizează pe acest om de carte plin de gust si afectiune pentru semenii lui. Un mare comentator cu mare putere de absorbtie si selectare, un adevărat mănuitor al condeiului, iar volumele, piesele de teatru, eseurile si sutele de articole publicate în presa vremii însotite de înaltele functii, premii si destinctii , toate le las cu voia cititorului la aprecierea specialistilor, cu alte cuvinte în seama oamenilor de profesie, iar toate la un loc punctează personalitatea omului de cultură, a ziaristului, scriitorului si dramaturgului M.R. Iacoban…
“Anticonventie, antiartificiu în respingerea oricărei retorici, iată modul de conduită” (Const. Ciopraga), “Un condei inteligent si sincer spune lucrurile pe nume cu vervă si cu o anume lumină interioară care întovărăseste totdeuna tot ce-i născut, iar nu făcut”(Ecaterina Oproiu), sau “M.R.I. nu aude dialogul, ci îl vede. De aceea oamenii pieselor lui sânt personaje…” (Nichita Stănescu)…
“Si pentru ca măcelul să aibă maretie si simbol” vorbele lui Topârceanu, iată-ne nu de mult fată în fată la una din cele mai sofisticate si distinse cofetării-braserii iesene “Select”. Loc cu adevărat pastoral si renumit, situat în centrul “dulcelui târg al iesilor” la intersectia străzilor Cuza Vodă cu Stefan Cel Mare. Sincer să fiu cuprins de stresul întâlnirii, pentru mine totul debutează fără introduceri inutile, ea derulându-se echilibrat, sotia mea Sara reusind să imortalizeze pe peliculă frumoasa întâlnire. Pentru mine, punctul culminant era momentul de recunostintă reciprocă, când atât maestrul, dar si subsemnatul, am făcut un schimb de volume însotite de dedicatiile si autografele de rigoare… Amintiri. Sîntem în jurul anilor 1960. In anii studentiei nu l-am cunoscut personal, ci, ca mai toată suflarea ieseană, tineri si bătrâni, oameni ai tuturor vârstelor si profesiilor, cu totii aveau privirile deja îndreptate spre dânsul. Pare-se că din acele timpuri începuse să se desprindă si să se remarce. Intâlnirile noastre spontane, fie la sala “Vointa”, la stadionul din dealul Copoului sau de ce nu pe “cunoscuta” stradă Lăpusneanu, neuitând a reaminti si întâlnirile…cu transmisile sale radiofonice, care ne-a făcut…“să vedem fotbalul pe viu” la radio…
A scrie despre el, totul m-ar duce la infinit. Vorbind despre dragostea sa pentru sport, stiind că Iasul iubea si iubeste sahul, “că Eminescu si junimistii erau buni jucători de sah”, că Sadoveanu mentionează, “că pe la 1900 la hotelul Traian aveau loc spectaculoase sedinte de sah, patronate de poetul Mihail Codreanu”, iată că traditia a fost reluată prin anii 60 în spatiile redactionale ale revistei “Cronica”, unde reprezentatiile durau deseori până a doua zi, ele fiind animate de maestrul international Volodea Vaisman, iar pasiunea sa pentru sah devenise după spusele sale :”de-a dreptul un…drog”...
A-si încheia totusi cu OMUL Mircea Radu Iacoban, dar dorind a întregii acest cuvânt, îmi permit a cita doar cuvintele simple ale scriitorului Lică Bluthal apărute nu de mult într-un cotidean israilean de limbă română: “Uneori mai venea domnul Iacoban, dă-mi voie să-i zic asa, că în vremea de altă dată tot domn a fost. A fost unul din directorii mei la National…comportarea sa corectă, pozitivă fată de mine. E un om mare si asa a fost întotdeuna de mare onoare”,..
Cum apropiatii săi îi cunosc glumele sale nostime, pline de farm si de mult gust, nu pot încheia această asa zisă epistolă fără a aminti cuvintele sale cu ocazia unei aniversări asemănătoare: “ Am fost si somer si parlamentar. Da, astăzi împlinesc o veberabilă vârstă…Nu stiu cum s-a întâmplat asa ceva, probabil nu am fost destul de atent. De vină o fi si faptul că prea m-am grăbit în toate. Am fost cel mai tânăr director de editură, cel mai tânăr director de teatru National s.a.m.d., iar acum am ajuns cel mai bătrân scriitor de pe strada mea”,..
Iar eu de aici din Tara Sfântă a-si complecta cu neuitatele cuvinte ale lui Topârceanu: " Te salut oras de dascăli, de poeti, de cronicari".
…………………………..
|
de Iosef-Ioju Haimovici 5/23/2015 |
Contact: |
|
|