Praznicul Înăltării Domnului, despre Sărbătoarea si Pomenirea Sfintilor Împărati Constantin si Elena si despre Ziua Eroilor în viata Bisericii noastre dreptslăvitoare
Pericopa evanghelică consemnată de către Sfântul Apostol si Evanghelist Luca 24, 36 - 53
Si pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor si le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se si înfricosându-se, credeau că văd duh. Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeți mâinile Mele si picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă si vedeți, că duhul nu are carne si oase, precum Mă vedeți pe Mine că am. Si zicând acestea, le-a arătat mâinile si picioarele Sale.
Iar ei încă necrezând de bucurie si minunându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și luând, a mâncat înaintea lor.
Și le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci și în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.
Si le-a spus că asa este scris si asa trebuie să pătimească Iisus Hristos si asa să învieze din morți a treia zi. Și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
Voi sunteți martorii acestora. Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; voi însă ședeți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus. Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat.
Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Amin!...
Înăltarea Domnului nostru Iisus Hristos - înăltarea firii omenesti la cer
Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos cu trupul la cer, întru slavă și putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale și anticiparea evenimentului Cincizecimii. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a înălțat firea omenească în lumina și slava de nepătruns a Sfintei Treimi, devenind un punct de iradiere a harului către toți oamenii.
Între Învierea Domnului nostrum Iisus Hristos și Pogorârea Duhului Sfânt Cincizecimea sau Rusaliile, grupul ucenicilor a trecut printr-o etapă pregătitoare, în care mintea le-a fost deschisă, prin arătările minunate ale Domnului Iisus Înviat, pentru a înțelege taina Învierii.
Treptat, ucenicii au fost vindecați de necunoaștere și necredință și au fost deplin încredințați că Iisus Hristos Cel Înviat din morți nu este o nălucă sau o fantasmă, ci este Mântuitorul care mai înainte fusese răstignit și îngropat.
În cadrul ultimei întâlniri avute cu ucenicii, Domnul s-a înălțat la cer, reînnoind promisiunea trimiterii Duhului Sfânt peste ei, ca "făgăduința Tatălui", moment când "se vor îmbrăca cu putere de sus".
Sfântul Apostol și Evanghelist Luca oferă două cronologii diferite ale Înălțării Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos este relatată de două ori de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, în capitolul 24 al Evangheliei sale și în capitolul 1 al cărții Faptele Apostolilor. Cu toate că Sfântul Luca se referă la același eveniment, în cele două narațiuni ale sale face niște diferențe care exprimă propria interpretare teologică a acestui act mântuitor. În capitolul 24 al Evangheliei sale, Sfântul Luca așază, din punct de vedere cronologic, Înălțarea Domnului la sfârșitul zilei Învierii, a primei zile a Paștilor.
Sfântul Apostol și Evanghelist Luca spune că Domnul Iisus Înviat s-a arătat în mijlocul ucenicilor săi, i-a încredințat de Învierea sa, înlăturându-le orice urmă de îndoială: "Pipăiți-Mă și vedeți că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am
".
Apoi, Domnul i-a dus afară pe ucenici spre Betania și, "ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer". Tot Sfântul Apostol și Evanghelist Luca scrie în capitolul 1, din cartea Faptele Apostolilor, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos "s-a și înfățișat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile și vorbind cele despre Împărăția lui Dumnezeu".
În această ultimă relatare avem exprimată învățătura adoptată și mărturisită de Biserică. Înălțarea Domnului a avut loc la patruzeci de zile după Paști, când Domnul Iisus Hristos, prin repetate arătări, i-a încredințat pe apostoli de realitatea Învierii.
Această aparentă contrazicere a Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, care în două scrieri biblice acceptate ca normative de Biserică, oferă două cronologii ale Înălțării Domnului este prezentată și de către Părintele Profesor Constantin Preda în ultima carte a sa.
Pentru a înțelege intenția Apostolului și Evanghelistului Luca, trebuie spus că Evangheliile și celelalte cărți biblice nu sunt cronici care prezintă calcule exacte la nivel istoric și material.
Cu alte cuvinte, Biblia sau Sfânta Scriptură nu oferă răspuns la întrebarea câți pași sunt de la Ierusalim la Ierihon, ci este preocupată pentru a transmite mesajul dumnezeiesc care decurge din actele mântuitoare realizate de Iisus Hristos.
În Evanghelia sa, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca leagă foarte mult Învierea de Înălțare, le apropie până acolo încât le așază în aceeași zi, pentru că oferă o interpretare teologică a celor două evenimente.
Pentru Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, Înălțarea, adică întoarcerea Fiului în sânurile Tatălui cu firea umană asumată, trecută prin moarte și înviere, îndumnezeită prin harul dumnezeiesc, a avut loc în același timp cu Învierea din morți, când trupul transfigurat de puterea Duhului Sfânt a trecut la o nouă condiție eshatologică, plin fiind de slava dumnezeirii.
Potrivit acestei interpretări teologice corecte, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca așază în Evanghelia sa Învierea și Înălțarea în aceeași zi. În cartea Faptele Apostolilor, Sfântul Luca spune că Domnul nostru Iisus Hristos s-a înălțat la cer după patruzeci de zile, pentru că insistă asupra procesului de formare a ucenicilor ca martori ai Învierii și propovăduitori ai ei în lume, funcție care, călăuzită de lucrarea Duhului Sfânt, va duce la răspândirea Bisericii. Perioada de patruzeci de zile când Domnul Înviat s-a arătat a condus la transformarea lăuntrică a apostolilor pentru a fi mărturisitori direcți ai Mântuitorului Iisus Hristos și a Învierii Sale.
Nu înseamnă că apostolii și ucenicii au căpătat o cunoaștere informativă despre Înviere, ci, în mod deplin și direct, au făcut experiența Învierii Domnului prin întâlnirile cu Iisus Hristos Înviat. Mărturia Sfinților Apostoli despre Domnul Iisus Hristos Înviat a devenit temelie a Bisericii.
Despre schimbarea felului si a modului în care Iisus Hristos este prezent
Ultima întâlnire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu ucenicii și Înălțarea la cer, prezentate în cartea Faptele Apostolilor, exprimă încheierea activității Sale pământești și încetarea modului în care El a fost prezent până atunci în lume.
Mântuitorul Iisus Hristos se înalță la cer pentru a face posibilă venirea Duhului Sfânt peste apostoli și formarea Bisericii ca sinaxă a oamenilor plin de Duhul Sfânt.
Iisus Hristos Domnul, conform cuvintelor sale "iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului", nu s-a despărțit niciodată de Biserică, ci odată cu Cincizecimea s-a inaugurat prezență lăuntrică, duhovnicească a Domnului Înviat.
Teologia Ortodoxă mărturisește că Duhul Sfânt Îl face prezent pe Iisus Hristos în Biserică și în fiecare membru al ei.
Acest lucru este foarte frumos exprimat în Anaforaua liturgică, când săvârșitorul Euharistiei se roagă lui Dumnezeu Tatăl pentru a trimite Duhul Sfânt peste darurile de pâine și vin pentru a deveni Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos.
Sfântul Ioan Gură de Aur interpretând cuvântul "s-a și înfățișat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile", spune că Domnul nostru Iisus Hristos Înviat se arată lumii nu atât cu asemănarea trupească, ci prin puterea Sa, pentru ca să se vădească tuturor slava și măreția Sa dumnezeiască. Mântuitorul Iisus Hristos Înviat este același cu Iisus Hristos eshatologic, Cel care va veni la sfârșitul veacurilor, plin de putere și de slavă, de aceea icoana Înălțării la cer este identică cu icoana celei de-a doua veniri: "Acest Iisus care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer".
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spune că Înălțarea a însemnat și înălțarea firii omenești la cer, căci Iisus Hristos este Unul din Treime și ca Om: "Ce-a însemnat propriu-zis înălțarea lui Iisus Hristos la cer nu putem ști.
Ea nu a fost numai o intrare a trupului în lumina dumnezeiască nevăzută de ochii trupului, ca celelalte ascunderi după unele arătări, ci a fost o ridicare reală ca om peste planul din care se putea arăta oricând voia.
El s-a înălțat cu umanitatea Sa la suprema îndumnezeire, deasupra spiritualității tuturor treptelor îngerești, ca să fie și ca Om la dreapta Tatălui. S-a ridicat și ca om la treapta de Împărat al Împărăției omenirii înnoite. Acum a luat și ca Om toată puterea în cer și pe pământ".
Despre Pomenirea Eroilor Neamului
În Biserica Ortodoxă Română, s-a rânduit ca de praznicul Înălțării Domnului să se facă pomenirea tuturor eroilor și a ostașilor care și-au dat viața pe câmpul de luptă sau în diferite situații pentru apărarea credinței ortodoxe, a patriei străbune și a demnității neamului românesc. Pornind de la cuvintele Mântuitorului: "Iată Eu mă duc să vă pregătesc vouă loc și iarăși voi veni și vă voi lua pe voi la Mine, ca să fiți și voi acolo unde sunt și Eu", Biserica se roagă pentru ca Dumnezeu să odihnească sufletele tuturor celor adormiți și în special ale eroilor, care au făcut sacrificiul suprem pentru frații lor de neam și de credință. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos se sărbătorea nu în biserici, ci la mormintele martirilor, acei adevărați eroi ai lui Dumnezeu, care au mărturisit credința în Iisus Hristos pe timpul cumplitelor persecuții dezlănțuite împotriva Bisericii creștine. (Cf. Marius Nedelcu - http://ziarullumina.ro/documentar/inaltarea-domnului-inaltarea-firii-omenesti-la-cer - 02 iunie 2011/ 19 mai 2015)
Înălțarea Domnului Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român
Astfel, în acest context, joi - 21 mai 2015, la Sărbătoarea Înălțării Domnului și Ziua Eroilor, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele acestora din țară și străinătate.
La ora 12.00, clopotele tuturor locașurilor de cult ortodoxe vor fi trase în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.
Reamintim că pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfințită prin alte două hotărâri sinodale recente din anii 1999 și 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.
Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului nostru Iisus Hristos - Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român și neamului românesc.
Totodată, precizăm că la fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.
(Cf. Biroul de presă al Patriarhiei Române - http://basilica.ro/Inaltarea-domnului--ziua-eroilor-sarbatoare-nationala-a-poporului-roman-106804.html - 19 mai 2015).
Cuvânt - Panegiric la Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin si Elena
În miezul primăverii, în fiecare an la data de 21 mai, Dumnezeu a rânduit ca Biserica să prăznuiască pe cele două mlădițe pline de seva Duhului, pe mărgăritarele Bisericii, pe luminătorii și risipitorii păgânătății, pe cei întocmai cu Apostolii cinstiți și lăudați, pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena.
Altfel spus, prin acești sfinți, care în acest an 2015, sunt pomeniți odată cu Praznicul Înălțării Domnului si cu Ziua Eroilor, a lucrat Dumnezeu în lume, slăbind păgânismul și întărind credința creștină. Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea și aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră.
Cine este cel ce biruiește lumea, dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?( I Ioan 5,4-5)
Astfel, Sfântul Constantin - basileu roman între anii 306 - 337, s-a născut la Naissus (astăzi orașul Niș din Serbia), ca fiu al binecredincioasei Elena și al generalului Constanțiu Chlor, care ajunsese Caesar al părții de vest a Imperiului Roman (293 - 305).
După moartea tatălui său, Constanțiu I (25 iulie 306), Sfântul Constantin este proclamat împărat al ținuturilor Galia, Spania și Britania, avându-i coregenți la domnie pe Maximian și pe fiul acestuia, Maxențiu.
În anul 311 se aliază cu cumnatul său, Licinius, noul august în Orient după moartea lui Galeriu, și luptă împotriva lui Maxențiu, pe care îl învinge în lupta de la Podul Vulturului.
Victoria împotriva lui Maxențiu, atribuită ajutorului dat de Dumnezeul creștinilor, va decide definitiv eliberarea creștinismului de persecuția romană. Potrivit istoricului Lactanțiu în De mortibus persecutorum (Despre moartea persecutorilor), împăratului Constantin, în noaptea dinaintea luptei cu Maxențiu, i s-a descoperit în vis că va fi învingător, dacă va însemna pe scuturile ostașilor litera X traversată de litera P, adică chrisma, reprezentând primele două litere ale numelui Domnului nostrum Iisus Hristos.
Cu privire la la acest eveniment epifanic si teofanic există și relatarea lui Eusebiu de Cezareea, din Viața închinată Sfântului Împărat Constantin cel Mare, în care ne este descrisă arătarea Sfintei Cruci pe cerul amiezii, deasupra căreia era inscripția Întru acest semn vei învinge (In hoc signo vinces).
La scurt timp după acest eveniment providențial, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, împăratul Constantin a promulgat în anul 313, la Mediolan (Milano), un Edict prin care creștinismul era declarat religie licită, adică permisă.
În afară de libertatea deplină de manifestare pentru creștini, această hotărâre mai cuprindea: recunoașterea Bisericii ca persoană juridică, returnarea bunurilor confiscate, precum și acordarea de sume importante din tezaurul statului, pentru ridicarea bisericilor și întreținerea episcopilor și a preoților.
Așadar, prin hotărârile și urmările lui, Edictul de la Mediolan a fost de o importanță capitală pentru viața Bisericii și pentru dezvoltarea creștinismului.
Tot în plan religios, la inițiativa și cu cheltuiala împăratului, a avut loc în anul 325, la Niceea, primul Sinod Ecumenic, prin care s-a reglementat, format și s-au proclamat decizii și hotărâri în materie de dogmă, canoane (probleme de disciplină laică și clericală) și cult.
Istoria atribuie Sfântului Împărat Constantin și construirea a numeroase biserici: la Roma, biserica Sfântul Petru și cea din Lateran; la Constantinopol, bisericile Sfinților Apostoli, Sfânta Sofia și Sfânta Irina; la Ierusalim, sub directa purtare de grijă a Sfintei Împărătese Elena, biserica Sfântului Mormânt, căreia i se atribuie și descoperirea Sfintei Cruci, precum și Biserica Înălțării de pe Muntele Măslinilor; la Betleem, Biserica Nașterii Domnului nostrum Iisus Hristos.
În plan administrativ, Sfântul Împărat Constantin se evidențiază prin mutarea noii capitale a Imperiului, de la Roma la Constantinopol - vechiul Bizanț, cetate restaurată care moștenește instituțiile politice ale vechii Rome, dar și tradițiile culturale și spirituale ale Răsăritului.
Din rânduiala lui Dumnezeu, la scurt timp după Paștele anului 337, Sfântul Constantin s-a îmbolnăvit, iar episcopul Eusebiu l-a botezat.
Trebuie precizat faptul că amânarea Botezului de către Sfânt până înainte de sfârșitul obștesc s-a făcut din rațiuni pur diplomatice care, în contextul lărgit al istoriei antice, și-a făcut cunoscute roadele în generațiile următoare.
Drept aceea, mulțumire fie adusă lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Iisus Hristos și descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoștinței Sale! ( II Corinteni 2, 14).
Binecuvântat ești Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce prea înțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt, și printr-înșii lumea ai vânat, iubitorule de oameni, slavă Ție. (Cf. Pr. Drd. Mihai Zvorâște - http://www.doxologia.ro/vietile sfintilor/documentar/panegiric-la-sarbatoarea-sfintilor-imparati-constantin-elena - 19 mai 2015).
|
Stelian Gombos 5/21/2015 |
Contact: |
|
|
